Audiovisual broadcast sanction for inaccurate public information versus constitutional freedom of expression limits

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 mai 2009, reclamanta SC R.M. SA a solicitat anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin care a fost amendată cu suma de 12.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actul contestat este nelegal, întrucât încalcă dreptul constituțional la opinie și la libera exprimare, prin sancționarea unei fapte care nu este contravenție potrivit Legii nr. 504/2002.

Fapta reținută de pârât a constatat în comentariile postului „R.T.V.”, afișate pe ecran, ca reacție la deciziile de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului, considerând că aceste comentarii au conținut informații eronate, care au privat publicul de o informare corectă cu privire la motivul real pentru care postul fusese sancționat.

Reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a deciziei nr. 52/2003 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, susținând că prin acest act normativ a fost prevăzută o nouă categorie de contravenții, adăugându-se în mod nelegal la lege.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 3.997 din 18 noiembrie 2009, prin care a respins ca neîntemeiate atât excepția de nelegalitate, cât și acțiunea în anulare formulate de reclamantă.

Excepția de nelegalitate a deciziei nr. 52 din 4 martie 2003 a fost respinsă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) pct. d din Legea nr. 504/2002, Consiliul Național al Audiovizualului este autorizat să emită în aplicarea acestei legi decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuțiilor prevăzute expres în lege pentru asigurarea informării corecte a opiniei publice.

Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 de sancționare a reclamantei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3)04/2002, prin neîndeplinirea obligației stabilite prin Decizia nr. 52/2003, de a comunica publicului motivul și obiectul sancțiunii aplicabile în formularea transmisă de Consiliul Național al Audiovizualului.

Apărarea din acțiune că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 a fost respinsă, reținându-se și că reclamanta a mai fost sancționată prin decizia nr. 462 din 28 septembrie 2008 pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la informarea corectă a publicului, astfel că pârâtul nu mai avea obligația emiterii unei somații prealabile deciziei de sancționare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii și a excepției de nelegalitate și pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009.

În primul motiv de recurs a fost criticată soluția dată excepției de nelegalitate a deciziei nr. 52/2003 și s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a învederat că decizia nr. 52/2003 adaugă la legea audiovizualului, lege în aplicarea și în executarea căreia a fost emisă, stabilind o nouă categorie de contravenții constituită din faptele de nerespectare a deciziilor de sancționare, decizii cu caracter individual.

Prin acest act normativ, s-a arătat că a fost instituită o nouă sancțiune contravențională complementară, respectiv difuzarea textului deciziei de sancționare, în formularea transmisă de Consiliul Național al Audiovizualului , cu încălcarea principiului legalității încriminării instituit de art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a acțiunii și s-a susținut că în mod greșit a fost menținută decizia nr. 540 din 5 mai 2009 prin care recurenta a fost amendată pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Recurenta a arătat că sancțiunea aplicată de Consiliul Național al Audiovizualului se referă la modalitatea de difuzare pe postul de televiziune „R.T.V.” a textului deciziei de sancționare, în formularea transmisă de Consiliul Național al Audiovizualului, însoțită de opinia postului privind sancțiunea aplicată, ceea ce reprezintă manifestarea dreptului de liberă exprimare garantat de Constituția României.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente.

Recursul declarat împotriva hotărârii de respingere a excepției de nelegalitate este tardiv, fiind declarat cu nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

Din actele dosarului rezultă că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recursului la data de 22 decembrie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 6 ianuarie 2010, după expirarea termenului legal pentru exercitarea căii de atac.

Criticile formulate pe fondul cauzei sunt nefondate, constatându-se că este legală și temeinică hotărârea de respingere a acțiunii formulate de recurenta – reclamantă pentru anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009.

Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanța de fond, întrucât recurenta nu a fost sancționată pentru opiniile exprimate, ci pentru faptul că informațiile inexacte, cuprinse în opiniile respective, au fost de natură să dezinformeze publicul.

În motivarea deciziei contestate, consiliul intimat a precizat pentru fiecare faptă informațiile incorecte oferite publicului de către recurentă, fără însă a se nega dreptul acesteia de a-și exprima opiniile în legătură cu deciziile de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului.

Din acest motiv, nu se poate reține că a existat o îngrădire a dreptului la exprimare al recurentei, în condițiile în care acest drept are caracter legitim numai în măsura în care a fost exercitat cu bună credință, în limitele rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor recunoscute de lege celorlalte subiecte de drept.

În consecință, reglementarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale, ca urmare a nerespectării normelor juridice din domeniul audiovizualului, nu reprezintă încălcarea dreptului constituțional la opinie și la libera exprimare, drept care nu poate fi exercitat decât în limitele legii.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC R.M. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.M. SA împotriva sentinței nr. 3997 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.