Twin birth allowance capped by birth count ruled unlawful; Government appeals rejected.

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 35/F din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta S.M., în dosarul nr. 3237/113/2008 al Tribunalului Brăila. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ este admisibilă, pe de o parte, iar definiția pe care actul atacat o dă noțiunii de „naștere” este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia a fost emis și creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens, pe de altă parte.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Brăila, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, instanța de fond apreciind greșit că dispozițiile actului atacat sunt nelegale în privința definirii termenului de „naștere”, întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.

Recurenții au învederat, de asemenea, că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului.

De asemenea, recurenții au reiterat, în cadrul cererilor de recurs, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar nu normativ.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a actelor administrative normative, se constată că aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și prima instanță de judecată.

Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea susmenționată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol, în care legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter normativ.

Într-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Rezultă, așadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă.

Cu privire la excepția de nelegalitate, în sine, se va reține, de asemenea, că argumentele recurenților nu sunt întemeiate.

Astfel, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Or, definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ iar prin modul în care a fost definită nașterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și rămași în cadrul aceleiași familii și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară celei pronunțate de prima instanță, având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul potrivit căruia instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu sunt conforme cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Brăila împotriva sentinței nr. 35/F din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.