Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2763/2010 AI generated

Appeal dismissed; ministry ordered to process citizenship re-acquisition petition after unreasonable delay

Case Number Decizia nr. 2763/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Foreign Affairs, thereby upholding the lower court’s judgment that ordered the Ministry to immediately accept the applicant’s documents for the re-acquisition of Romanian citizenship. The dispute arose from an administrative challenge where the applicant alleged an unjustified refusal by the state authority to process her petition for re-acquiring citizenship, which had remained unresolved for over three years despite initial submission in 2006 and a follow-up in 2009. Relying on Article 12(3) of Law No. 21/1991 regarding the filing of such petitions at diplomatic missions and Article 10 of the European Convention on Nationality (ratified by Law No. 396/2002), the court held that the prolonged delay constituted a violation of the requirement to examine nationality requests within a "reasonable time" as defined by ECHR jurisprudence, rejecting the defendant's defense that high caseloads justified the inaction.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 alin. (1) din Constituție, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Appeal dismissed; ministry ordered to process citizenship re-acquisition petition after unreasonable delay: S-a mai susținut de către recurent, că nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate, pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări, într-un termen cât mai scut.

Keywords

AI generated
citizenship foreign law diplomatic mission requesting state annulment of facilitated naturalisation time of filing

Cited Legislation

AI generated
art. 5 alin. (1) din Constituție
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și art.
art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
(2) din acest act normativ și, că în raport de data depunerii primei cereri – anul 2006, față de reclamantă a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul O.A. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca în contradictoriu cu acesta să dispună:

- constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de consecință, să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române de îndată;

- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale de 1000 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15 septembrie 2006 a formulat prima cerere de redobândire a cetățeniei române la care a revenit în cursul lunii martie 2009, însă, pârâtul nu i-a răspuns favorabil, fiindu-i îngrădit dreptul de a înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Constituție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3727 din 5 noiembrie 2009 a admis în parte acțiunea reclamantului O.A., constatând refuzul nejustificat al pârâtului și pe cale de consecință, a obligat pârâtul să primească actele necesare redobândirii cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

De asemenea, a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la 154 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (2) din acest act normativ și, că în raport de data depunerii primei cereri – anul 2006, față de reclamantă a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a adus probe în sensul solicitat.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Recurentul a susținut, în esență, că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române.

S-a mai susținut de către recurent, că nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate, pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări, într-un termen cât mai scut.

Răspunsul administrativ primit de reclamant, arată recurentul, nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci arată condițiile concrete în care acesta urma să fie procesat, fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate, în sensul de a nu îndeplinit obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Recurentul a mai susținut și faptul că, durata acestui termen rezonabil a fost folosită numai în jurisprudența CEDO și, prin urmare, nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări, se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante, astfel că noțiunea de termen rezonabil nu poate fi sinonimă cu aceea de termen scurt.

Concluzionând, recurentul susține că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei și de a le impune recurentului, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității Secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, critica recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor întreprinse de intimatul-reclamant, respectiv prin cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române din data de 15 septembrie 2006 și revenirea cu o nouă cerere în cursul luării martie 2009, pârâtul nu i-a răspuns favorabil reclamantului, acesta din urmă considerând că i-a fost îngrădit dreptul de a înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române.

Problema care se impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare, așa cum în mod corect a precizat și instanța de fond, apărarea pârâtului referitoare la capacitatea organizatorică a acestuia care este limitată în raport de numărul foarte mare de cereri, nu este justificată, față de durata de peste 3 ani de nesoluționare a cererii.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3727 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.