Disability classification under Law 448/2006 vs. pension invalidity under Law 19/2000: exclusion of labor capacity expertise
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Authority for the Protection of the Rights of Persons with Disability, quashing the lower court's judgment and remanding the case for retrial, thereby reversing the initial order that had annulled the administrative acts and mandated a specific disability grade. The dispute concerned a challenge to two administrative decisions—specifically a decision and a disability certificate—that classified the appellant in a moderate disability grade rather than the severe grade claimed, involving allegations that the original assessment ignored the claimant's medical history, including a lower limb amputation and chronic conditions. The Supreme Court ruled the lower court erred by conflating the disability grading system under Law No. 448/2006 with the labor invalidity system under Law No. 19/2000, and by relying on a medical expertise from a body subordinate to the National Pensions House, which was not competent to evaluate disability under the specific legislation. Consequently, the court held that the lower court failed to apply the medico-psychological criteria established by Order No. 762/2007, requiring the retrial to be conducted based on the functional deficits and the specific legal framework governing the protection of persons with disabilities.
Legislator headnote
AI generatedart. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000, art. 3041 C. proc. civ; Disability classification under Law 448/2006 vs. pension invalidity under Law 19/2000: exclusion of labor capacity expertise: Sub acest aspect, pârâta a susținut că prima instanță a dispus în mod eronat obligarea sa la emiterea unor acte administrative pentru care nu are competență, respectiv să acorde reclamantei gradul II de invaliditate prevăzut de art. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 9 februarie 2009, reclamanta S.P. a chemat în judecată A.N.P.H. – C.S.E.P.H.A. și Consiliul Județean Covasna – Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap adulte, solicitând anularea deciziei nr. 10673 din 7 noiembrie 2008 și a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1090 din 16 iunie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ambele acte administrative sunt nelegale, prin încadrarea sa în gradul de handicap mediu, pârâții ignorând starea sa reală de sănătate și actele medicale anterioare.
Astfel, reclamanta a precizat că prezintă o amputație membru inferior stâng, necesitând proteză ortopedică și suferă și de alte boli cronice, iar în perioada 2004 – 2007 a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, situație în raport de care încadrarea în gradul de handicap mediu este greșită.
Prin sentința civilă nr. 116 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea celor două acte administrative atacate și a constatat că reclamanta se încadrează în gradul II de invaliditate, obligând totodată pârâții să emită certificat de handicap, respectiv decizie, în acest sens.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut pe baza expertizei medicale efectuate de I.N.E.M.R.C.M., că reclamanta se încadrează în gradul II de invaliditate.
S-a constatat că nu este conformă stării de sănătate a reclamantei și criteriilor stabilite prin Ordinul nr. 762/2007 măsura de încadrare a reclamantei la gradul de handicap mediu, instanța stabilind că se impune emiterea unei noi decizii și a unui nou certificat de încadrare a reclamantei în gradul II de invaliditate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A.N.P.H. – C.S.E.P.H.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a învederat că instanța de fond a făcut confuzie între încadrarea în grad de handicap din materia Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și încadrarea în grade de invaliditate reglementată de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
S-a mai arătat că prima instanță a administrat în mod eronat proba cu expertiza medicală efectuată de I.N.E.M.R.C.M., institut aflat în subordinea Casei Naționale de Pensii, neluând în considerare faptul că Legea nr. 448/2006, aplicabilă în cauză, prevede la nivel teritorial un sistem de comisii de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, iar la nivel central există Comisia Superioară de evaluare.
Sub acest aspect, pârâta a susținut că prima instanță a dispus în mod eronat obligarea sa la emiterea unor acte administrative pentru care nu are competență, respectiv să acorde reclamantei gradul II de invaliditate prevăzut de art. 54 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Astfel, se constată că instanța a dispus anularea celor două acte administrative, motivând soluția pe baza conținutului raportului de expertiză medicală efectuat de I.N.E.M.R.C.M., care concluzionează în sensul că reclamanta are capacitatea de muncă pierdută și se încadrează în gradul II de invaliditate.
Însă instanța nu a fost sesizată să se pronunțe asupra evaluării invalidității în muncă a reclamantei, în raport cu gradul de reducere a capacității de muncă – situație reglementată de Legea nr. 19/2000 – ci asupra solicitării de acordare a gradului de handicap accentuat în loc de gradul de handicap mediu stabilit prin actele administrative contestate, potrivit Legii nr. 448/2006 și a criteriilor medico-psihologice aprobate prin Ordinul nr. 762/2007.
Întrucât instanța de fond a dispus anularea deciziei și a certificatului de încadrare în grad de handicap fără a-și motiva soluția potrivit evaluării prevăzute în legislația specifică protecției persoanelor cu handicap, Curtea va dispune rejudecarea litigiului.
Urmează ca la rejudecare, instanța de trimitere să se pronunțe, în raport de deficiența funcțională rezultată din actele medicale, în ce măsură sunt afectate funcțiile motorii ale reclamantei și să decidă asupra evaluării gradului de handicap potrivit criteriilor aprobate prin Decretul nr. 762/2007, în vigoare la data emiterii actelor administrative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.P.H. - C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 116/F din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.