Bribery aggravation via control duties and legality of pre-charge intercepts

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. din 26 octombrie 2007 a fost trimis în judecată inculpatul I.V., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-au reținut următoarele:

Din anul 2001 inculpatul I.V. ocupă funcția de director executiv adjunct al Direcției transporturi, drumuri, sistematizarea circulației (D.T.D.S.C.) din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al municipiului București. Conform fișei postului înregistrată la Primăria municipiului București cu nr. 24/42 și semnată de către învinuit la data de 20 august 2006, funcția ocupată de acesta este corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere (volumul urmărire penală, filele nr. 46-48).

La data de 06 iulie 2006, Consiliul General al municipiului București a emis Hotărârea nr. 161 prin care a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Regularizarea traseului bulevardul T.V., între strada C. și C.R.". Prin aceeași hotărâre s-a stabilit că expropriatorul este Primăria municipiului București iar ducerea la îndeplinire se realizează prin Direcțiile de specialitate (volumul II, filele nr. 52-53).

Hotărârea de declarare ca utilitate publică a lucrării în cauză s-a întemeiat pe concluziile raportului de specialitate al Direcției transporturi, drumuri, sistematizarea circulației înregistrat cu nr. 3459 din 08 iunie 2006 semnat de către directorul executiv G.U. (volumul II, fila nr. 58) și pe rezultatul cercetării prealabile consemnate de Comisia specială desemnată prin Dispoziția Primarului General nr. 683 din 14 februarie 2005, rezultat atestat prin procesul verbal din 25 martie 2005, (volumul II, fila nr. 51). Deși în conținutul acestui proces verbal se precizează că, în cadrul cercetării prealabile direcția de specialitate ar fi fost Direcția de utilități publice, este evident ca mențiunea reprezintă o eroare de dactilografiere, în condițiile în care raportul de specialitate este întocmit chiar de către Direcția a cărei conducere este asigurată și de inculpatul I.V., iar toate activitățile de coordonare ale proiectului au fosi realizate în mod prevalent de către acesta, așa cum va rezulta din expunerea următoare.

Pentru realizarea acestor lucrări de modernizare intitulate generic „Proiectul privind infrastructura în București" municipalitatea, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Consorțiul S.I.E.S. un contract pentru prestări servicii de consultanță cu nr. 543/2001 contract al cărui obiect a fost suplimentat prin actul adițional nr. 2/2006, încheiat la data de 04 octombrie 2007.

Pentru realizarea acestor obligații contractuale, consorțiul S.P.E.A. a încheiat cu SC P.C.C.A. SRL, reprezentată de T.C. - director adjunct, un contract având ca obiect «prestarea de servicii juridice de asistență și reprezentare în fața instanțelor dejudecată sau a altor autorități în vederea dobândirii, prin expropriere în numele Statului Român, a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, necesare obiectivului de investiții „Regularizarea traseului bulevardul T.V., intre strada C. și C.R." conform planurilor de identificare a proprietarilor de terenuri din proiectele tehnice puse la dispoziție de către Primăria Municipiului București».

Din toamna anului 2006 s-au început lucrările de modernizare a bufevardului T.V. în paralel cu procedurile de expropriere a imobilelor afectate de către aceste lucrări. Având în vedere că realizarea lucrărilor necesita aportul și colaborarea mai multor organisme și societăți (consultanți, proiectanți, constructor, etc.) din partea Primăriei Municipiului București prin direcția coordonatoare - Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației s-a delegat de către șeful Direcției, martorul G.U., ca centralizarea tuturor datelor și soluționarea problemelor să fie realizate de către inculpatul I.V.

La data de 03 noiembrie 2005 între I.A. în calitate de vânzător și D.A. în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1.788 de către Biroul Notarului Public B.S.L., contract în baza căruia cumpărătoarea a devenit proprietara terenului intravilan în suprafață de 138 m.p., situat în mun. București, (volumul II, filele nr. 70-71).

Dreptul de proprietate al numitei D.A. asupra acestui teren, a fost înscris în cartea funciară la data de 22 noiembrie 2005 (dosar urmărire penală volumul II, filele nr. 74-76).

Conform susținerilor martorei denunțătoare D.A., aceasta achiziționase terenul cu intenția de a edifica o construcție destinată închirierii de birouri, astfel că prin toamna anului 2006, susnumîta s-a deplasat la Primăria Sectorului 5 pentru a obține informații referitoare la procedura ce trebuie urmată în vederea luării tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. Fiind atenționată de către un funcționar că zona în care este amplasat terenul este afectată de lucrările de modernizare ale bulevardului T.V., iar pentru obținerea autorizațiilor este necesar în prealabil luarea unor avize, D.A. a mers la fața locului pentru a verifica situația imobilului ei.

Cu această ocazie, D.A. a constatat că pe terenul ei se aflau mai multe utilaje ce executau lucrări de construcție, iar de la muncitorii din zonă a aflat că pentru informații competente în acest sens trebuie să se adreseze „domnului director I." din cadrul Primăriei municipiului București.

După ce în prealabil a obținut mai multe date despre inculpatul I.V., D.A. l-a contactat pe acesta la biroul său, împrejurare în care i-a solicitat relații despre situația terenului, mai precis dacă este afectat de lucrările de modernizare ale bulevardului și dacă este supus exproprierii. La această primă întrevedere, inculpatul a verificat o mapă în care se aflau mai multe notificări către persoanele afectate de expropriere constatând că susnumita nu figura printre acele persoane, însă pentru a-i clarifica situația i-a sugerat să formuleze în scris o cerere.

Conformându-se sugestiei inculpatului, D.A. a formulat o cerere adresată „Primăriei Capitalei - Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulației - în atenția D-nului Director Adjunct I.", prin care solicita să i se comunice dacă terenul proprietatea sa „este afectat de modernizarea Bld. T.V. și care sunt reglementările în vigoare privind regimul de construire în zonă". Această solicitare a fost înregistrată de către Primăria municipiului București - Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea circulației din 13 octombrie 2006, iar în baza rezoluției directorului general G.U. a fost repartizată spre soluționare învinuitului (dosar urmărire penală, volumul II, fila nr. 64).

La rândul său, inculpatul I.V. a solicitat Centrului de consultanță în Afaceri SRL clarificarea situației semnalate de către D.A. În urma verificării planurilor și situațiilor existente la acel moment, societatea condusă de către T.C. a redactat un răspuns în locul Direcției transporturi, drumuri, sistematizarea circulației prin care i s-a comunicat lui D.A. faptul că „terenul situat în București, sector 5. Nu este afectat până în prezent." însă „în funcție de necesitățile urbanistice și proiectele PMB, instituția noastră își rezervă dreptul de a dispune în consecință" (dosar urmărire penală, volumul II, fila nr. 98).

Materialul probator administrat în cauza nu a relevat faptul dacă acest răspuns a fost remis oficial lui D.A., deoarece nu s-a identificat un document înregistrat și semnat de către inculpat, nici în actele existente la Centrul de consultanță în Afaceri SRL și nici la Direcția Transporturi, Drumuri, Sistematizarea circulației (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 97-98). Cu certitudine însă conținutul acestei adrese a fost adus la cunoștința susnumitei chiar în biroul inculpatului, de către acesta, în prezența lui T.C. care și-a menținut punctul de vedere ca urmare a rezultatului verificărilor pe care le făcuseră colaboratorii ei.

Nemulțumită de acest răspuns, D.A. a solicitat sprijinul inculpatului, întrucât adresa în cauză nu clarifica situația terenului ei în vederea obținerii autorizațiilor de construire. În acest context, inculpatul i-a intermediat o întâlnire cu martora B.E. - șef secție circulație, infrastructură municipală și metropolitană din cadrul Centrului de Planificare Urbană și Metropolitană București. Ca urmare a unei solicitări scrise și depuse de către D.A. la această instituție, E.B. a emis avizul tehnic de consultanță preliminară din 22 noiembrie 2006 (dosar urmărire penală, volumul I, fila nr. 204, volumul II, filele 91-93). Acest aviz a fost emis spre știința Primăriei municipiului București - Comisia tehnică de circulație și Primăria sectomlui 5 - Direcția de urbanism și amenajarea teritoriului iar concluziile precizau că „prevederile de sistematizare și modernizare a circulației afectează în totalitate terenul din București, sector 5".

Ulterior, concluziile acestui aviz tehnic au fost discutate de către martorele B.E., T.C. și inc. I.V. în biroul acestuia din urmă prilej cu care s-a constatat că planurile deținute de către consultant nu ar corespunde cu planurile existente la Centrului de Planificare Urbană și Metropolitană București. Practic, această confruntare dintre cele două verificări referitoare la terenul denunțătoarei s-a finalizat fîră un rezultat cert, rămânând să fie efectuate și alte verificări.

Referitor la contradicțiile conținute în cele două documente, denunțătoarea D.A. a purtat mai multe discuții cu inculpatul I.V. pentru clarificarea situației terenului său. La una din aceste discuții, denunțătoarea, fiind determinată de dorința rezolvării urgente a situației terenului său (fie prin vânzarea ca urmare a exproprierii, fie prin obținerea autorizațiilor de construire) și ca urmare a implicării active a inculpatului care-i crease convingerea ca trebuie să-l stimuleze (sesizând o conduită din partea acestuia care sugera disponibilitatea de a primi foloase în schimbul serviciilor efectuate), a formulat o propunere, în sensul că dacă acesta va urgenta efectuarea formalităților de expropriere va fi recompensat cu suma de 10.000 euro.

La acest moment inculpatul îi spusese denunțătoarei că formalitățile ce trebuiesc întocmite durează destul de mult, în sensul că trebuie refăcute niște planuri.

Conform probațiunii administrate, oferta de mituire a martorei denunțătoare D.A. a fost făcută la începutul anului 2007, în momentul declanșării formalităților de expropriere de către societatea condusă de către martora T.C., deoarece din această fază denunțătoarea a avut posibilitatea de a lua la cunoștință care este valoarea aproximativă a despăgubirilor acordate în urma exproprierii. Mai precis, momentul promisiunii mitei care nu a fost respinsă de către inculpat, se situează între momentul demarării formalităților și momentul emiterii notificării exproprierii, respectiv data de 21 februarie 2007 (vezi dosar urmărire penală vol. I, filele 1-5 și 9-14, volumul II, filele 11-14).

De menționat că legătura dintre D.A. (beneficiar) și Centrul de Consultanță în Afaceri SRL s-a făcut tot ca urmare a implicării inculpatului. Astfel, într-o primă fază, consultantul Primăriei municipiului București, pentru a clarifica neconcordanța din răspunsurile inițiale date denunțătoarei, a solicitat prin intermediul Direcției conduse de inculpat relații de la proiectantul SC V.P. SRL care, prin adresa din 18 ianuarie 2007, a comunicat faptul că proprietățile situate pe b-dul T.V. sunt afectate de lucrările de modernizare (volumul II, fila 65.). Acest răspuns a fost înregistrat la Direcția transporturi, drumuri, sistematizarea circulației la data de 30 ianuarie 2007.

După clarificarea acestui aspect, Centrul de Consultanță în Afaceri SRL a procedat la centralizarea documentelor aferente acelei suprafețe de teren, proprietatea denunțătoarei, și confruntarea datelor rezultate din acestea cu datele din teren și cele din proiectul de modernizare a bulevardului. Ca urmare a acestor verificări, s-a stabilit că terenul denunțătoarei nu este afectat în totalitate de lucrările declarate ca fiind de interes public, ci doar pentru aproximativ 50% din suprafață, astfel că într-o primă etapă s-a redactat un proiect de notificare în care s-a trecut ca valoare a despăgubirilor o sumă care a nemulțumit-o pe D.A. Această nemulțumire mai avea la bază și faptul că terenul ce-i rămânea în urma exproprierii era impropriu edificării unei construcții.

Această nemulțumire a fost manifestată de către D.A. și față de inculpatul I.V., care a asigurat-o că se va implica în clarificarea situației. În acest context a fost întocmită de către Consultantul „Centrul de Consultanță în Afaceri", notificarea către D.A. și D.A.G. prin care se aducea la cunoștință faptul că terenul în suprafață de 138 m.p. situat în mun. București, urmează a fi expropriat și trecut în proprietatea municipiului București care oferă cu titlu de despăgubiri suma de 461.303 RON (volumul II, filele nr. 66-69). Pentru stabilirea valorii terenului, Centrul de Consultanță în Afaceri a apelat la expertul evaluator N.E. care a redactat raportul la data de 15 februarie 2007, (dosar urmărire penală, volumul I, filele nr. 209-213).

Această notificare a fost predată de către consultant inculpatului, la data de 20 februarie 2007, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal, iar după semnarea ei de către Primarul General aceasta a fost înregistrată din data de 21 februarie 2007 (doasr urmărire penală, volumul II, filele nr. 66-68).

Dând curs notificării denunțătoarea împreună cu soțul ei au semnat actul translativ al dreptului de proprietate pentru teren la data de 09 martie 2007, contractul de vânzare cumpărare fiind autentificat prin încheierea nr. 439 (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 86-89). În aceeași zi, cu adresa, Centrul de Consultanță în Afaceri SRL a predat inculpatului I.V. atât contractul cât și actele de proprietate (dosar urmărire penală, volumul II, fila 82). Conform procedurilor din cadrul Primăriei municipiului București, înainte de semnarea contractului de către Primarul General, documentația trebuia vizată de către reprezentanții mai multor direcții. În cazul de față, contractul prin care soții D. transmiteau dreptul de proprietate către municipiul București a fost vizat de către inculpatul I.V. din partea Direcției transporturi, drumuri, sistematizarea circulației (prima viză), după care a fost vizat de către Direcția Juridic - Contencios și Legislație. Apoi întreaga documentație a fost înaintată la data de 14 martie 2007 de către Direcția transporturi, drumuri, sistematizarea circulației la Direcția Financiar Contabilitate. În cadrul acestei direcții s-a acordat viza de control financiar preventiv și avizul directorului după care, la data de 16 martie 2007, întreaga documentație a fost restituită direcției inițiatoare de proiect (D.T.D.S.C.), în vederea prezentării spre semnare Primarului General (dosar urmărire penală, volumul II, filele nr. 83-84).

După finalizarea acestei proceduri aferente contractului de vânzare cumpărare, mai precis la data de 20 martie 2007, D.T.D.S.C. prin inculpatul I.V. a inițiat ordonanțarea la plată către D.A. și D.A.G., act finalizat prin vizarea de către compartimentul financiar contabilitate și semnarea de către ordonatorul principal de credite (dosar urmărire penală, volumul II, fila 85).

Deși, din acest moment, îndeplinirea de către inculpat a sarcinilor de serviciu „promise", într-o manieră ilicită, denunțătoarei ar fi trebuit să se încheie, acesta și-a depășit limitele de competență și s-a implicat în decontarea ordinului de plată din 22 martie 2007 emis de către Primăria municipiului București.

Astfel, în aceeași zi a emiterii ordinului de plată, inculpatul I.V. a contactat-o telefonic pe denunțătoarea D.A., comunicându-i că dacă dorește îi poate transmite o copie după „ordin" (dosarul urmărire penală volumul I, filele nr. 21 - 29). Transmiterea acestui document a fost realizată de către inculpat în ziua următoare, iar din discuțiile purtate cu denunțătoarea rezultă că aceasta era în posesia ordinului de plată, deși, conform procedurilor din cadrul Primăriei municipiului București, acest lucru nu este posibil, calitatea pe care o avea inculpatul nepermițîndu-i să dețină documentul în cauză.

Acest aspect dovedește încă o dată faptul că între inculpat și denunțătoare exista o înțelegere ilicită, în sensul că în schimbul sumei de bani promise, I.V. trebuia să se folosească de atributele funcției sale pentru a urgenta procedura de expropriere și implicit a acordării despăgubirilor. Modul în care a acționat inculpatul, referitor la procedura decontării, mai relevă, indubitabil, și dorința acestuia de a obține cât mai urgent suma de 10.000 euro.

În continuare, din suma de 461.303 RON virată de municipalitate, martora denunțătoare D.A. a făcut o retragere în numerar de 100.000 RON la data de 23 martie 2007 de la Agenția B.R.D. J.V., însă, fiind o zi de vineri, a stabilit cu inculpatul, telefonic, să se întâlnească cu acesta abia luni (dosarul urmărire penală, volumul II, filele nr. 102 -109).

Conform înțelegerii, la data de 26 martie 2007, D.A. a luat de la domiciliu suma de 40.000 RON, iar pe traseul către biroul ei de avocatură l-a contactat telefonic pe inculpat, convenind să se vadă la restaurantul V. de pe str. B., unde anterior mai avusese o întâlnire cuacesta.

Ajungând la locul stabilit, D.A. a coborât din autoturismul condus de martorul O.I.L., dar înainte de aceasta i-a lăsat în grijă respectivului o sacoșă de culoare albastră despre care i-a atras atenția că ar conține o sumă mare de bani și trebuie să aibă grijă de ea. întrucât localul la care stabilise întâlnirea cu inculpatul era închis, denunțătoarea i-a comunicat telefonic acest lucru, însă, după ce s-a întâlnit cu inculpatul I.V., cei doi au mers la cafeneua S.C. din apropiere.

În local, denunțătoarea i-a precizat inculpatului faptul că are în autoturism suma de bani promisă și l-a întrebat cum trebuie să procedeze pentru a-i remite banii. Inculpatul i-a cerut denunțătoarei să aducă banii la cafenea, întrucât îi va prelua fără probleme. Precizându-i inculpatului că este vorba despre suma de 40.000 RON, acesta, în replică, i-a spus că o parte din acești bani îi va da lui „N. și C.", tară a detalia.

Martora denunțătoare l-a contactat telefonic pe martorul O.I.L., șoferul său, căruia i-a solicitat aducerea sacoșei cu bani din mașină. Martorul s-a conformat și a adus sacoșa în cafenea, predându-i sacoșa denunțătoarei în prezența inculpatului.

După părăsirea localului de către martor, D.A. a remis inculpatului I.V. sacoșa în care se aflau cei 40.000 RON, iar la scurt timp s-au despărțit, inculpatul deplasându-se la sediul Primăriei Minicipiului București (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. l14-123).

Deoarece până la momentul remiterii acestor bani, inculpatul nu făcuse referire niciodată la faptul că din suma promisă de către denunțătoare trebuie să dea o parte și altor persoane, D.A. a interpretat faptul că prin această afirmație inculpatul ar justifica primirea sumei, arătând câtă implicare a fost din partea sa, iar din alt punct de vedere ar fi nemulțumit de faptul că lui urma să-i revină o sumă relativ mică în raport cu activitatea prestată.

În aceeași zi, la orele 1359, inculpatul I.V. o contactează telefonic pe D.A. purtând următorul dialog (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. 21 - 29):

D.A.: "Da?

Interlocutor: Sărut mâna! Să trăiți!

D.A.: Buna ziua! Să trăiți!

Interlocutor: Sunt cu colega.

D.A.: Așa!

Interlocutor: Cât ai zis tu pentru N.? O sută cincizeci sau două sute cincizeci?

D.A.: Deci, două sute cincizeci sunt toți: o sută.

Interlocutor: A!

D.A.: pentru doamna.

Interlocutor: O sută lu'.

D.A.: care vroia trei mii.

Interlocutor O sută lu' C.

D.A.: Nu! O sută cincizeci.

Interlocutor O suta cinci zeci lu' C.

D.A.: Și o sută lu' N.

Interlocutor: O sută lu' N. Bine! Și o sută cincizeci.

D.A.: În partea cealaltă. Da!

Interlocutor: Bine! Patru sute. Te pupăm! Pa!

D.A.: Și eu! Și eu!"

Referitor la acest dialog, denunțătoarea D.A. a precizat, cu ocazia audierilor, faptul că ea a intrat în discuție pe această temă a banilor promiși și remiși ulterior, întrucât inculpatul i-a creat convingerea că dialogul mai este ascultat de către o altă persoană căreia trebuia să-i fie confirmată suma pe care a dat-o.

De altminteri, denunțătoarea, cu prilejul audierii sale, a arătat că, sesizând o ușoară nemulțumire a învinuitului I.V. cu privire la suma de bani primită (40.000 RON), aceasta s-a simțit obligată față de mituit iar, la câteva zile, s-a deplasat la biroul acestuia și i-a mai dat, în considerarea îndeplinirii atribuțiunilor sale de serviciu, încă 2.500 RON. Susținerea denunțătoarei, cu privire la acest aspect (al suplimentării sumei remise cu încă 2.500 RON), nu se coroborează cu alte probe, astfel încât parchetul nu a reținut și suma mai sus-menționată în cadrul obiectului mitei. în ceea ce privește împărțirea banilor primiți de către inculpatul I.V. cu „N. și C.", în cursul urmăririi penale, din probațiunea administrată nu au rezultat probe care să confirme această situație de fapt, rezultând astfel că întreaga sumă de 40.000 RON, necuvenită, a fost primită în exclusivitate de către învinuit.

Cu ocazia unui dialog ambiental purtat de către inculpat cu martora T.C. la data de 17 septembrie 2007, dialog înregistrat în baza autorizației din 28 august 2007, I.V. neagă implicarea sa în relația pe care a avut-o cu denuntătoarea și, într-o modalitate lipsită de consistență, dar plină de injurii și invective la adresa acesteia, contestă primirea vreunei sume de bani de la A.D., reacția inculpatului fiind însă contrazisă de probatiunea administrată în cauză, care este de natură să contureze, în mod indubitabil, faptul că învinuitul a primit o mită în valoare de 40.000 RON (dosarul urmărire penală, volumul I, filele nr. 21 -29, 111-123).

Situația de fapt expusă prin rechizitoriu a fost probată cu declarațiile martorei denunțătoare D.A., procese verbale încheiate ca urmare a interceptării înregistrării și stocării convorbirilor telefonice efectuate de D.A. în perioada 14 martie 2007 - 07 mai 2007 și proces verbal de redare a conținutului convorbirilor telefonice încheiat la 23 mai 2007, proces verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat de martora T.C. și inculpatul I.V., înregistrat la data de 17 septembrie 2007,declarații ale martorilor O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C., documentele predate de reprezentanții S.P. Centrul de Consultanță în afaceri SRL referitoare la procedura de expropriere și documentele predate de către Primăria Municipiului București, aferente exproprierii denunțătoarei D.A. În timpul urmăririi penale inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

Pe parcursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, martorii din acte, O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C. și s-au depus de către inculpat caracterizări de la Primarul General al municipiului București, viceprimarul Municipiului București, directorul Direcției de Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei municipiului București precum și o adresă din care rezultă contribuția inculpatului I.V. la realizările instituției pe anul 2006.

La termenul de judecată din 03 iunie 2008 a fost solicitată de către inculpat prin apărătorul ales, și pusă în discuția părților, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea, reținută prin rechizitoriu, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea de ședință din 3 iunie 2008 Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, ca nefondată, pe motivul că atribuțiile de control ale inculpatului rezultă din fișa postului depusă la dosarul cauzei, unde sunt prezentate atribuții din care rezultă implicit activități de control al personalului din subordine și care țin de natura și esența postului de conducere ocupat și care reprezintă activități permanente de verificare și analiză cu consecința obligatorie a luării măsurilor de remediere ce se impun.

În apărarea sa inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat și nelegalitatea unora dintre probele administrate în cauză, și anume, denunțul numitei A.D., cât și interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice purtate între aceasta și inculpat. În mod corect s-a arătat că denunțul nu se regăsește în normele procesuale penale în categoria probelor și a mijloacelor de probă, fiind un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, însă, în cauză, au fost date de către denunțătoare declarații în calitate de martor, atât în faza urmăririi penale, cât și la instanță, declarații ale căror conținut nu diferă substanțial de cel al denunțului, mai mult îl completează informațional cu date concludente ce conduc, în coroborare cu alte probe, la demonstrarea vinovăției inculpatului I.V.

Analizând probele administrate în faza cercetării judecătorești, prima instanță a constatat următoarele:

Inculpatul în singura declarație dată în fața instanței arată că nu a primit niciodată bani de la denunțătoarea D.A., iar în ceea ce privește discuțiile telefonic purtate cu aceasta, ce aveau ca obiect sume de bani, inculpatul recunoaște autenticitatea lor, dar precizează că sumele de 150 - 200, 400, priveau prețuri estimative pe care denunțătoarea le-ar fi avut de plătit arhitectului N. și soțului martorei T.C., care având firmă de construcții putea să contracteze cu denunțătoarea o lucrare de prestări servicii. în apărarea inculpatului se susține că declarațiile sale se coroborează cu cele ale martorei T.C., dar și cu celelalte interceptări din care rezultă mai multe discuții ce au ca obiect reparațiile locuințelor martorei denunțătoare.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă fără îndoială că denunțătoarea D.A. a purtat cu inculpatul, dar în special cu martora T.C. discuții privind intenția de efectuare a unor lucrări de reparații la imobilele deținute și de identificare a unei firme specializate în renovări de locuințe, lucru care s-a întâmplat ulterior prin faptul că a și aplelat la firma soțului martorei T.C. Dar, atât martora T.C. cât și denunțătoarea nu au confirmat faptul că ar fi purtat vreo discuție cu inculpatul privind stabilirea vreunui preț pentru serviciile vreunui arhitect sau ale firmei soțului martorei T.C. Din declarațiile acesteia din urmă rezultă că nu l-a împuternicit pe inculpat să poarte astfel de discuții cu martora denunțătoare, că deși cunoaște o persoană pe nume N., aceasta este designer și nu a recomandat-o inculpatului. Astfel vinovăția inculpatului nu poate fi înlăturată prin aceste elemente de conjunctură care,deși privesc aspecte colaterale, nu pot fi suprapuse peste starea de fapt rezultată din discuțiile telefonice avînd ca obiect predarea unor sume de bani de către denunțătoare inculpatului, precum și celelalte probe analizate anterior, și nu o pot înlocui dând naștere unei realități virtuale.

Referitor la conținutul probator al declarațiilor martorei denunțătoare acesta nu poate fi tăgăduit întrucât de fiecare dată martora și-a menținut cele declarate. Faptul că martora D.A. susține că la momentul realizării denunțului efectua un tratament psihiatric nu are relevanță asupra veridicității celor afirmate de ea, afirmând în fața instanței că nu a fost vorba de nici o presiune din partea organelor de urmărire penală și nici nu a urmărit beneficiul vreunei situații de impunitate.

Referitor la declarațiile martorilor O.L.I., T.C., N.E., B.E., U.G., B.S.C. acestea nu incriminează în mod direct inculpatul, ci cuprind date și informații care atestă procedura exproprierii, calitatea inculpatului și atribuțiile acestuia și dovedesc situația premisă săvârșirii infracțiunii. Din declarațiile martorei E.B. rezultă că inculpatul, după semnarea avizului și înaintarea contractului spre semnare de către Primarul General, nu mai avea nici o atribuție legată de lucrarea privind transmiterea proprietății denunțătoarei către Primăria Municipiului București, cu atât mai mult nu avea vreo obligație să urmărească efectuarea plății și emiterea ordinului de plată.

Este adevărat că martora precizează că ordinele de plată emise nu au un caracter secret, ele fiind chiar publicate pe site-ul instituției, dar cu precizarea că acest lucru se face după efectuarea plății, iar inculpatul, așa cum rezultă din propria declarație și din probele dosarului s-a implicat în transmiterea pe fax către denunțătoare a ordinului de plată înainte de efectuarea plății. Deși acest act luat separat nu constituie o faptă penală, acțiunea inculpatului prin depășirea și chiar încălcarea atribuțiilor de serviciu constituie un indiciu în plus venit să consolideze acuzația adusă acestuia.

Aceeași implicare în rezolvarea cu rapiditate și în totalitate a cererilor denunțătoarei se remarcă în întregul proces de soluționare a lucrării, iar această promptitudine rezultă și din declarațiile martorelor T.C. și B.E., care erau des contactate de inculpat în vederea rezolvării lucrării privind pe martora D.A., dar și din declarațiile inculpatului. întreaga atitudine a inculpatului în ceea ce privește soluționarea lucrării privind pe D.A. nu poate fi considerată ca fiind doar din dorința evitării tergiversărilor sau a rezolvării ei calitative, în condițile existenței celorlalte probe care dovedesc săvârșirea infracțiunii.

Coroborate cu acestea, celelalte probe directe trasează în mod neechivoc un itinerariu premediatat, îngrijit de către inculpat, care conduce la un final cu caracter ilicit penal descris în rechizitoriul parchetului. Intervențiile binevoitoare, mijlocirile între persoanele abilitate în soluționarea lucrării respective, desele întrevederi între inculpat și petenta denunțătoare, atât la serviciu cît și în afara programului, transformarea acestei relații dintr-una oficială într-una de amiciție pe parcursul derulării contractului, toate acestea încheiate cu obținerea și transmiterea fără drept către denunțătoare a ordinului de plată anterior efectuării plătii, constituie probe indirecte care coroborate cu declarațiile martorei denunțătoare și cu interceptările convorbirilor telefonice dovedesc comiterea infracțiunii de luare de mită de către inculpat.

Așa fiind, prin hotărârea pronunțată la 25 iunie 2008 tribunalul l-a condamnat pe inculpatul I.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen. a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. cu referire la art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei.

A ridicat măsura asiguratorie și a dispus restituirea sumei de 2500 lei inculpatului I.V.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen. cu referire la alin. (3) al aceluiași articol a dispus restituirea sumei de 40.000 lei numitei D.A.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie.

În motivarea în scris și orală a apelului, M.P. a arătat că instanța de fond, pe de o parte, a efectuat o greșită individualizare atât a cuantumului și modalității de executare a pedepsei închisorii, întrucât a avut în vedere doar cauzele de atenuare, nu și de agravare, precum calitatea de director executiv adjunct al Direcției de transporturi, drumuri și sistematizarea circulației din cadrul Primăriei Municipiului București, în baza căreia i-au fost delegate atribuțiile de sistematizare și de soluționare a problemelor privind modernizarea B-dului T.V., sectorul 5, București, care conferă faptei penale un grad ridicat de pericol social concret, astfel că nu trebuie coborâtă sub minimul special prevăzut de legea penală pedeapsa închisorii, care să fie executată în regim de detenție, cât și a pedepsei accesorii, prin omisiunea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. c), C. pen., deoarece infracțiunea de luare de mită este legată, în mod direct, de exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar, pe de altă parte, a înlăturat, în mod greșit și nemotivat, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

A solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, pe fond, înlăturându-se dispozițiile art. 74 C. pen., raportate la art. 76 C. pen., să se majoreze cuantumul pedepsei închisorii, care să fie executată în regim de detenție, și să se aplice inclusiv pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64, alin. (1), lit. c), C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

În motivarea în scris și orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat a susținut că instanța de fond, pe de o parte, în mod netemeinic și nemotivat, i-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale, prin înlăturarea variantei agravate prevăzută de art. 254 alin. (2), C. pen., întrucât nu avea atribuții de control, așa cum rezultă din actele normative, din fișa postului, dar și din declarația martorului U.G., directorul general al Direcției de transporturi, drumuri și sistematizarea circulației din cadrul Primăriei Municipiului București, iar, pe de altă parte, în mod nelegal, a dispus condamnarea sa, în baza unor probe obținute în mod nelegal, care, în temeiul art. 64, alin. (2), C. proc. pen., trebuiau înlăturate, precum interceptările convorbirilor telefonice și din mediul ambiental, obținute în faza actelor premergătoare, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 200 C. proc. pen.

și ale art. 911, alin. (1), C. proc. pen., potrivit cărora probele se obțin după începerea urmăririi penale, precizând că au fost folosite inclusiv interceptări audio din dosarul penal în care martorul-denunțător D.A. a fost judecat și condamnat definitiv, astfel că, pe fond, nu există nici o probă clară de vinovăție, ci doar declarațiile martorului-denunțător, aflat în stare de arest în altă cauză, cu tulburări de natură psihică, căruia organele judiciare i-au prezentat interceptările telefonice, formulând, astfel, denunțul, și care, de altfel, nu a negat faptul că au purtat discuții referitor la sume de bani, împrejurare confirmată de declarațiile martorului T.C., al cărei soț, prin societatea comercială de construcții, a executat lucrări la imobilele denunțătorului, fără a se face dovada remiterii sumei de bani, cu titlu de mită, ori, în aceste condiții, principiul „in dubio pro reo" nu a fost răsturnat.

De asemenea, instanța de fond, în mod greșit, a dispus restituirea către martorul-denunțător a sumei de 40.000 lei, întrucât, pe de o parte, infracțiunile de corupție sunt infracțiuni de pericol, și nu de prejudiciu iar, pe de altă parte, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, bunurile se restituite persoanei vătămate, în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia, de unde rezultă faptul că martorul-denunțător primește calitatea de parte vătămată sau de parte civilă, ori martorul-denunțător D.A. nu a fost citat în calitate de parte vătămată, cu atât mai mult cu cât, la urmărirea penală, a arătat că va face precizări în faza de judecată, însă instanța de fond, dovedind lipsă de rol activ, nu a mai solicitat lămuriri.

A solicitat admiterea apelului, desființarea, în totalitate, a sentinței penale, iar pe fond, rejudecând, să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254, alin. (1), C. pen., cu restituirea întregii sume de 42.500 lei.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2008, Curtea a procedat la audierea apelantului-intimat-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar (fila 17, dosar instanță de apel).

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punctde vedere al motivelor de nelegalitate și de neteminicie invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de M.P. este fondat, în timp ce apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat nu este fondat.

În consecință, prin Decizia penală nr. 291/ A din 28 noiembrie 2008, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și a desființat, în parte, sentința. Rejudecând, în temeiul art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul I.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. c) C. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Curtea, analizând situația generală, în cadrul căreia a avut loc acceptarea de către inculpat a primirii și apoi primirea efectivă a sumei de 40.000 lei, mită, a motivat că deși nu există dovezi directe privind inacțiunea inculpatului în sensul de a nu respinge promisiunea, probele administrate privind întreaga activitate desfășurată de inculpat pentru cazul particular al martorului denunțător dovedesc indubitabil, aspectul implicit al acestuia de a primi un folos nejust. Cât privește primirea efectivă a banilor, denunțătoarea a arătat în mod constant că după ce i-a propus inculpatului remiterea sumei de 1000 euro, pentru a-i facilita obținerea de despăgubiri pentru terenul său afectat de procesul de utilitate publică, s-a întâlnit cu inculpatul unde i-a înmânat, din suma de 100.000 lei pe care o retrăsese de la B.R.D., suma de 40.000 lei, adusă de martorul O.L.I. - șoferul său, împrejurări confirmate de extrasul de cont, pe perioada 20 martie 2007 - 18 mai 2007, de declarațiile martorului O.L., potrivit cărora i-a dus punga cu bani denunțătoarei, care stătea la masă cu inculpatul, de conținutul procesului verbal de redare a interceptării convorbirilor telefonice din 26 martie 2007 purtate de martorul denunțător cu martorul O.I. și cu inculpatul, care face referire la suma de 40.000 lei, însoțit de planșe fotografice din care se observă că inculpatul a ieșit din cafenea, având asupra sa punga cu bani. S-a arătat că din conținutul procesului verbal de transcriere a interceptărilor în mediu ambiental, respectiv a discuțiilor purtate în ziua de 17 septembrie 2007 între martorul T.C. și inculpat, se poate constata vădita iritare necontrolată a inculpatului în momentul în care martora i-a spus că martorul denunțător a apreciat că i-a dat inculpatului bani pe careacesta trebuia să-i împartă cu celelalte persoane care și-au dat concursul pentru întocmirea și avizarea întregului dosar de expropiere (f. 270 – 301 vol. I dosar urmărire penală).

Referitor la interceptările telefonice și din mediul ambiental, Curtea apreciat că au fost obținute în mod legal, mai precis cu respectarea dispozițiilor art. 911, alin. (1), C. proc. pen., potrivit cărora pentru interceptarea convorbirilor telefonice este necesară existența unor date sau indicii temeinice privind pregătirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, în vederea identificării imediate a participanților, astfel că nu sunt condiționate de începerea urmăririi penale, după cum a susținut apelantul-inculpat, ci pot fi efectuate inclusiv în faza actelor premergătoare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 912, alin. (5), C. proc. pen., pot fi folosite într-o altă cauză penală convorbirile interceptate care conțin date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei penale, Curtea a avut în vedere fișa postului din data de 20 august 2006 (filele 46 - 48, vol. II, dosar de urmărire penală), precum și declarațiile martorului de la urmărire penală U.G., director general al D.T.D.S.C. din cadrul Primăriei Municipiului București (filele 32 - 35, vol. II, dosar de urmărire penală), din care rezultă, în mod limpede că inculpatul, în calitatea sa de director executiv adjunct, avea atribuții de contra!, care justifică reținerea variantei agravate.

Cât privește individualizarea pedepsei având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., aceasta a motivat că fapta inculpatului, director executiv adjunct în cadrul primăriei, care gestionează fonduri publice prin modalitatea concretă de săvârșire prezintă un pericol social adevărat. Ținând seama de suma importantă de 40.000 lei primită cu titlu de mită, persoana inculpatului în vârstă de 57 de ani care potrivit declarației de avere are în proprietate 4 terenuri (3 în intravilan), 3 case și un autoturism marca V.P., de refuzul acestuia de a da orice explicații personale cu toate caracterizările făcute de primarul general, de viceprimar și de directorul Direcției de achiziții publice din cadrul Primăriei Municipiului București, Curtea a apreciat că nu poate reține circumstanța atenuantă juridică a unei bune conduite anterioare în societate prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, care a refuzat să dea declarații în fața procurorului, a arătat Curtea, exclude reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul invocând cazurile de casare:

- prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., constând în aceea că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

- prev. de art. 3859 pct. 17, constând în greșita încadrare juridică a faptei comise de inculpatul Ilie Valeriu în sensul că acesta a săvârșit fapta în calitate de persoană având atribuții de control ori din actele depuse și declarațiile inculpatului rezultă tocmai lipsa atributelor de control, astfel că reținerea agravantei prev. de alin. (2) al art. 254 este greșită;

- prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. constând în eroarea gravă de fapt săvârșită de ambele instanțe prin condamnarea inculpatului.

S-a susținut în esență că în ambele instanțe s-a cerut înlăturarea mai multor mijloace de probă pe motivul obținerii lor nelegale.

Astfel, la dosar există mai multe interceptări audio efectuate în lipsa autorizațiilor emise în temeiul încheierii de ședință nr. 145/AI/2007 din 13 martie 2007 a Tribunalului București (în Dosarul penal privind-o pe D.A. nr. 579/AI/2007 a Tribunalului București) în acest dosar.

Motivul pentru care s-a cerut înlăturarea lor este acela al obținerii lor în afara actelor premergătoare, fază în care nu pot fi administrate probe.

Astfel, din interpretarea lit. a) din art. 200 C. proc. pen. rezultă că probele nu pot fi administrate decât în faza de urmărire penală și nu în faza actelor premergătoare acesteia, iar potrivit disp. art. 224 alin. (1) „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare”.

În consecință, în faza actelor premergătoare nu se pot autoriza interceptări audio așa cum este în speța de față întrucât:

- instanța care le autorizează nu este un organ de urmărire penală, acesta din urmă fiind singurul care poate efectua acte premergătoare - așa cum prevede limitativ art. 224 alin. (2) C. proc. pen. iar între aceste organe nu se regăsește și judecătorul;

- înregistrarea audio este o probă, astfel cum este enumerată în art. 64 alin. (1) C. proc. pen. și nu un act premergător;

- din economia art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice se realizeazp cu autorizația motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, ceea ce înseamnă că în cauză trebuie începută urmărirea penală.

În cauză, urmărirea penală a început la 21 septembrie 2007, iar înregistrările au fost realizate în baza autorizației judecătorului din 28 august 2007, deci în faza actelor premergătoare. De asemenea înregistrările audio în dosarul privind-o pe D.A. au fost făcute înainte de data începerii urmăririi penale, și anume 04 mai 2007 ora 9, mai precis în luna martie a anului 2007.

În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc pen. constând în greșita individualizare de către instanța de apel a pedepsei aplicate inculpatului I.V.

În motivarea deciziei, instanța de apel a înlăturat circumstanțele atenuante avute în vedere dee tribunal atunci când a hotărât suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului, principalul argument fiind acela că inculpatul a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală.

Se susține în recurs că acesta este un precedent periculos în jurisprudență, căci refuzul de a declara este un drept de care învinuitul sau inculpatul se poate prevala sau nu, și nu o obligație. Fiind prevăzut ca atare în legislația penală, instanțele nu-l pot considera ca pe un argument în favoarea privării de libertate.

Instanța de apel a apreciat că multitudinea de bunuri aparținând inculpatului este un alt argument pentru executarea pedepsei în regim de detenție. Sub acest aspect terenurile și casele au fost dobândite legal, unele de părinți, respectiv socri, altele prin moștenire, iar autoturismul V.P. a fost dobândit în anul 1997 cu bani obținuți din despăgubirile în valoare de 70.900.500 lei pentru imobilul situat în Râmnicu Sărat.

Așa fiind, a cerut casarea deciziei și menținerea sub acest aspect a sentinței.

Recursul este întemeiat numai în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Instanța de apel examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și nemijlocit în cursul judecății a ajuns la concluzia că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă. A motivat că deși nu există dovezi directe privind inacțiunea inculpatului, în sensul de a nu respinge promisiunea de a primi bani, care presupune un probatoriu destul de dificil de obținut, probele privind întreaga activitate desfîșurată de inculpat pentru cazul particular al martorului denunțător dovedesc, indubitabil, asăpectul implicit al acestuia în primirea unui folos injust. Astfel martorul denunțător D.A. a descris procedura greoaie și ajutorul dat de inculpat pe tot parcursul avizării dosarului de expropriere, împrejurări confirmate de martorul T.C., director adjunct în cadrul societății profesionale „Centru de Consultanță Afaceri” SRL, martoră care a relevat relațiile apropiate dintre inculpat și martorul denunțător, pe care acesta l-a sprijinit în mod deosebit pe tot parcursul procedurii de avizare.

Cu privire la predarea efectivă a sumei de bani promisă inculpatului, Curtea a reținut că martorul denunțător a arătat constant că după ce i-a propus inculpatului remiterea sumei de 10.000 euro pentru a-i facilita obținerea de despăgubiri pentru terenul său, afectat de procesul de utilitate public, s-a întâlnit cu inculpatul într-o cafenea, unde i-a înmânat din suma de 100.000 lei, pe care o ridicase de la B.R.D., suma de 40.000 lei adusă de martorul O.L., șoferul său.

Aceste susțineri, se arată în motivarea deciziei, sunt confirmate de extrasul de cont pe perioada 20 martie 2007 - 18 mai 2007 de la B.R.D. G.S.G. și de declarațiile martorului, șoferul personal, O.L. care a declarat că i-a dus martorei punga cu bani în cafenea, unde martorul denunțător stătea la masă cu inculpatul, și de convorbirea telefonică dintre martorul denunțător și martorul O., aflat în autoturism, căruia i s-a cerut să aducă punga.

A mai reținut și motivat, instanța de apel, că primirea banilor rezultă pe de o parte din procesul verbal de filaj din 17 aprilie 2007, însoțit de planșe foto din care rezultă că la 26 martie 2007 inculpatul a ieșit din cafenea având asupra sa punga cu bani, iar pe de altă parte din vădita iritare necontrolată a inculpatului în momentul în care martora T.C. i-a spus că denunțătoarea a afirmat că i-a înmânat inculpatului banii pe care acesta trebuia să-i împartă cu celelalte persoane care și-au dat concursul pentru întocmirea și avizarea întregului dosar de expropiere.

Așa fiind, Înalta Curte nu poate primi motivul de recurs invocat, precizat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs privind greșita încadrare juridică nu este fondat. Așa cum au reținut ambele instanțe, iar instanța de apel a motivat pe baza actelor și a declarațiilor martorului U.G., director general al DT.D.S.C. din cadrul Primăriei Municipiului București, inculpatul avea atribuții de control, astfel că în mod corect s-a reținut agravanta prev. în alin. (2) al art. 254 C. pen. Din fișa postului din 42 din 20 august 2006 și așa cum a arătat și martorul audiat, rezultă că în calitatea sa de director executiv adjunct al Direcției de transporturi urbane și sistematizarea circulației rezultă evident că inculpatul avea atribuții de control.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în cadrul căruia s-a solicitat înlăturarea unor probe obținute nelegal se impun a fi făcute următoarele considerațiuni:

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea normelor de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

În realizarea acestui scop, procesul penal se realizează atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Normele procesual penale obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată că aibă un rol activ și pe întreg parcursul procesului penal să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți.

Orice persoană bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală.

În legătură cu acest principiu prevăzut în art. 52 C. proc. pen., în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că „prezumția de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil inculpatului.

Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt aspectele cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție.

Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării.

Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare ci impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu (Plenul Hotărârii nr. 5 din 6 decembrie 1988, cauza Barhesa, Messegue și Jahordo contra Spaniei).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Referitor la unele probe administrate, înregistrările telefonice și înregistrările ambientale, apărătorul a susținut că acestea au fost obținute în mod ilegal, înainte de începerea urmăririi penale, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (2) C. pen., urmând a fi înlăturate ca nelegale.

Interpretând dispozițiile legale cuprinse în Secțiunea V1 a Titlului III „Interceptările și înregistrările audio sau video” din Partea generală a C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi primit punctul de vedere exprimat de apărare, întrucât ar echivala cu o golire de conținut a textelor de lege ce reglementează această materie.

Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 911 alin. (1) C. proc. pen. modificat prin art. 1 pct. 47 din Legea nr. 356/2006, interceptările și înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situației de fapt sau identificarea inculpaților, nu poate fi realizată în baza altor probe.

În alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate infracțiunile pentru care s-a permis acest mijloc de probă, printre care se numără și infracțiunile cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Din textele de lege sus-arătate rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor sunt subordonate unor condiții strict determinate, și anume:

1. Să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni;

Prin urmare, trebuie să existe date și indicii temeinice care să conducă la reținerea unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea unei infracțiuni sau la săvârșirea acesteia.

Este evident faptul că ori de câte ori există o astfel de suspiciune rezonabilă, este posibilă autorizarea unei ingerințe în viața privată a oricărei persoane, indiferent dacă este implicată sau nu într-o procedură penală.

2. Să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

În reglementarea condițiilor necesare pentru a se autoriza interceptările și înregistrările audio sau video, legiuitorul român a precizat numai infracțiunile pentru care se poate permite ingerința în viața privată, fără a se preocupa de persoana care trebuie să suporte intruziunea.

3. Să fie utile pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe;

Caracterul subsidiar al ingerinței în dreptul la viața privată a oricărei persoane îl obligă pe judecătorul competent să autorizeze măsura, să facă o analiză și să aprecieze dacă alte procedee probatorii nu sunt de natură să contribuie eficient la stabilirea situației de fapt sau la identificarea făptuitorului.

După cum se observă, în textul art. 911 C. proc. pen. legiuitorul a folosit termenul de participanți, adică făptuitori și nu de învinuit sau inculpat. Făptuitor este persoana care săvârșește o acțiune. Participanți sunt persoanele care se implică într-o acțiune (conform Dicționarului Academic 2003), deci autorizația de interceptare emisă de Tribunalul București a fost dată în condițiile legii, neputând fi contestat caracterul probator al interceptărilor realizate.

4. Să existe o autorizație din partea judecătorului competent;

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 913 C. proc. pen., convorbirile înregistrate sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Din cele ce preced, rezultă că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este condiționată de începerea urmăririi penale.

Nici o dispoziție legală nu interzice ca autorizarea de interceptare și de înregistrare audio sau video să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.

Atunci când legiuitorul a dorit ca autorizarea unei ingerințe în dreptul la viața privată să se facă doar după începerea urmăririi penale a făcut-o în mod expres. Mărturie stau dispozițiile art. 100 C. proc. pen. care reglementează percheziția și care prin Legea nr. 281/2003 au fost completate cu alin. 6 în care se prevede că „percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

În cazul înregistrărilor audio sau video nu există un text prohibitiv. De altfel, nici nu putea să existe, atâta vreme cât autorizarea poate fi dispusă atunci când sunt date despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni grave și pentru identificarea sau localizarea infractorilor, ceea ce implică și o muncă de informare.

Cu privire la dispozițiile cuprinse în art. 911, art. 912 și art. 915 C. proc. pen., în fața instanțelor au fost invocate mai multe excepții de neconstitutionalitate, iar atunci când Curtea Constitutiuonală a fost sesizată, le-a respins, constatând că textele de lege respective nu contravin normelor constituționale (a se vedea Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, precum și Decizia nr. 1556 din 17 noiembrie 2009).

Înalta Curte constată că însăși C.E.D.O. a validat dispozițiile legale contestate în fața Curții Constituționale, prin cauza D.P. II versus România, din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor, legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006), există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente, precum și în materie de control al fiabilității înregistrărilor.

În plus, înalta Curte constată că dispozițiile art. 911-916 C. proc. pen., sunt în deplin acord cu art. 4 din Recomandarea (2005)10 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind „tehnicile speciale de anchetă" care prevede că: „tehnicile speciale nu trebuie utilizate decât dacă există motive serioase de a crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită sau în curs de pregătire, de una sau mai multe persoane anume identificate, ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat."

De reținut este faptul că legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat asemenea măsură și caracterul secret al acesteia și nu este incompatibilă cu drepturile garantate de art. 6 sau art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ulterior însă, așa cum prevede art. 913 alin. (4) C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Revenind la speță, se impune a fi analizate condițiile în care au fost realizate interceptările convorbirilor sau convorbirilor prin telefon și a altor interceptări.

D.N.A. - Secția de combatere a corupției, efectuând cercetări în Dosarul nr. 13/P/2007 având obiect o presupusă infracțiune de trafic de influență săvârșită de avocata D.A. a obținut de la judecător autorizația din 8 februarie 2007, autorizație prelungită prin încheierea de ședință din 07 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 132/AI/2007 al Tribunalului București. După punerea în aplicare a autorizației, din materialele rezultate, a reieșit că există date concludente și utile privind săvârșirea unei alte infracțiuni de corupție decât cea cercetată în cauza nr. 13/P/2007 (fil. 111 - 112 vol. I dosar urmărire penală).

Așa fiind, în interesul actelor premergătoare ce se efectuau cu privire la această infracțiune la 28 august 2007 prin adresa a solicitat judecătorului de la Tribunalul București autorizarea, în temeiul art. 911 C. proc. pen. și art. 944 C. proc. pen. coroborat cu art. 61 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 și a art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 78/2000, interceptarea și înregistrarea:

- convorbirilor și comunicărilor (SMS-uri) telefonice purtate de la posturile, aparținând numitului I.V. și utilizat de numita T.C.;

- interceptarea și înregistrarea audio și video ale convorbirilor concludente purtate de către I.V. și T.C., celelalte persoane implicate în fapta de corupție cercetată în cauză.

Prin încheierea nr. 579/AI/2007 din 28 august 2007 a Tribunalului București a fost admisă cererea și prin autorizația cu același număr și dată a fost autorizată interceptarea.

Probele administrate în cauza nr. 13/P/2007 printre care și interceptările convorbirilor telefonice dintre D.A. și martorul denunțător din acea cauză au stat la baza rechizitoriului prin care inculpata D.A. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Prin sentința penală nr. 195 din 8 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 102 din 15 ianuarie 2008 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpata a fost condamnată.

În speță, la stabilirea vinovăției au fost avute în vedere și probele constând în interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu martorul denunțător.

Prin urmare, critica privind obținerea ilegală a probelor în cauză nu poate fi primită.

Având în vedere declarațiile martorului denunțător, procesele verbale de transcriere a interceptărilor telefonice, care potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. pen. constituie mijloace de probă, declarațiile martorilor T.C., B.E. și ale martorilor O.L.I., N.E., U.G. și B.S.C., în mod corect instanțele au reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită.

Referitor la cel de al patrulea motiv de recurs prin care s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constând în greșita individulizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că prin decizia pronunțată în apel nu s-a făcut o justă individualizare a pedepsei.

Astfel, motivarea în legătură cu ceea ce privește înlăturarea circumstanțelor atenuante, stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare este greșită și contrazisă de actele dosarului și situația personală a inculpatului.

S-a arătat că nu se poate reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii însă nu s-a motivat de ce curtea urmează să o înlăture din sentință. Inculpatul nu are antecedente penale, până la săvârșirea faptei a ocupat o funcție importantă în cadrul Primăriei Municipiului București, iar din caracterizarea făcută de primarul general A.V., viceprimarul R.M. și directorul Ș.B. rezultă că a avut o conduită bună.

Un alt argument în înlăturarea circumstanțelor atenuante este acela al refuzului inculpatului de a da declarație în faza de urmărire penală.

Instanța de apel a considerat, printre altele, că refuzul de a da declarații în fața procurorului și bunurile pe care acesta le are în proprietate, care a înțeles în acest fel să-și sporească considerabil averea, profitând de calitatea de funcționar public, constituie motive de înlăturare a circumstanțelor atenuante, majorarea pedepsei și executarea ei prin privare de libertate.

Este de observat că bunurile, terenurile, clădirile și autoturismul menționate în declarația de avere au intrat în proprietatea inculpatului și a soției I.A. prin moștenire ori retrocedare potrivit legii, iar autoturismul a fost înmatriculat în anul 1998 și a fost cumpărat cu banii proveniți de la soacra inculpata V.C., bani reprezentând despăgubirile pentru un imobil situat în Râmnicu Sărat, conform Hotărârii nr. 391 din 19 mai 1997 a Consiliului Județean Buzău.

Având în vedere aceste aspecte, ținând seama de caracterizarea făcută de fostul primar general (dosar instanță fil. 51) cum inculpatul în vârstă de 58 de ani nu mai ocupă o funcție publică, este pensionar și nu există motive de a presupune că ar mai săvârși sau putea săvârși infracțiuni de felul celei pentru care este judecat, Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de apel este prea aspră și, pe de altă parte, așa cum a hotărât prima instanță scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Așa fiind, recursul urmează a fi admis, decizia casată în parte și în rejudecare Înalta Curte va reduce pedeapsa aplicată de la 4 ani la 3 ani închisoare și în baza art. 81 C. proc. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

De asemenea, va fi redusă durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei va fi suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., punându-i-se în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen. - revocarea măsurii.

Cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 291/ A din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează în parte decizia recurată și, rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Reduce cuantumul pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. de la 5 ani la 2 ani.

În baza art. 81 - 82 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., pune în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.