Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 752/2010 AI generated

Reinstatement of military pay rights after transfer: inapplicability of statutory remedy absent criminal suspension

Case Number Decizia nr. 752/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower courts' rejection of the plaintiff's claim and establishing that the decision is final. The case involved a military officer who sought the reinstatement of all monetary rights held at the time of his administrative transfer to a different unit, arguing that his subsequent acquittal and early retirement required a recalculation of benefits. The court held that the plaintiff had not been suspended from duty or transferred as a result of criminal prosecution, but rather voluntarily requested early retirement after accepting a new appointment, thereby failing to meet the statutory preconditions for reinstatement under Article 89(4) of Law No. 80/1995, which mandates restoration of rights only when an officer is acquitted or dropped from charges specifically following a suspension or transfer initiated for investigation purposes.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 lit. b) din Legea nr. 164/2001, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 138/1999, art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995; Reinstatement of military pay rights after transfer: inapplicability of statutory remedy absent criminal suspension: Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, întrucât actul de punere la dispoziție și-a produs efectele, nefiind anulat definitiv și irevocabil de către o instanță de judecată, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 138/1999, Dispoziția nr. S/II/6363/2003 nefiind emisă pentru că reclamantul a fost cercetat penal, nici pentru că a făcut obiectul procedurii de control a averilor, ci măsura punerii la dispoziție a reclamantului negăsindu-se în art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, act normativ ce prevede situațiile în care poate fi luată măsura punerii la dispoziție a unui cadru militar.

Keywords

AI generated
suspension of benefits military personnel retirement statutory benefit civil judgment revocation of asset transfer

Cited Legislation

AI generated
art. 11 lit. b) din Legea nr. 164/2001
136681 din 9 iunie 2004, beneficiază de pensie anticipată conform art. 11 lit. b) din Legea nr. 164/2001, fiind necesar a fi repus în situația anterioară pentru a se recalcula dreptul său la pensie.
art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău și excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
art. 55 alin. (3) din Legea nr. 138/1999
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, întrucât actul de punere la dispoziție și-a produs efectele, nefiind anulat definitiv și irevocabil de către o instanță de judecată, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 alin.
art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995
S/II/6363/2003 nefiind emisă pentru că reclamantul a fost cercetat penal, nici pentru că a făcut obiectul procedurii de control a averilor, ci măsura punerii la dispoziție a reclamantului negăsindu-se în art. 82 lit.
art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995
Or, în cauza de față, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant a solicitat „să obligați pârâta să îndeplinească obligația de a fi repus în toate drepturile bănești avute la data punerii la dispoziție”, invocând ca temei legal prevederile art. 89 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizând Tribunalul Buzău, reclamantul C.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige autoritatea pârâtă să-l repună în toate drepturile bănești avute la data punerii sale la dispoziție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția S/II/ 6363 din 18 decembrie 2003, a fost eliberat din funcție și pus la dispoziția C.J.T. Ploiești. Anterior datei de 18 decembrie 2003 drepturile bănești ce formau solda brută erau în cuantum de 32.074.763 lei. După data punerii la dispoziție, Corpul de control al M.A.I. a sesizat P.N.A. pentru săvârșirea de către reclamant a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz contra intereselor persoanelor și uz de fals, însă prin Ordonanța nr. 132/P/2005 din 6 noiembrie 2007, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.

Reclamantul a mai arătat că în temeiul Legii nr. 115/1996 completată prin Legea nr. 161/2003, a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Ploiești – C.C.A. însă, prin Ordonanța nr. 1/2004, instanța a clasat cauza constatând proveniența licită a bunurilor, ordonanța rămânând irevocabilă prin respingerea recursului declarat de M.A.I.

A mai arătat că, potrivit deciziei nr. 136681 din 9 iunie 2004, beneficiază de pensie anticipată conform art. 11 lit. b) din Legea nr. 164/2001, fiind necesar a fi repus în situația anterioară pentru a se recalcula dreptul său la pensie.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău și excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 378 din 3 martie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru competentă soluționare.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 125 din 22 iunie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de M.A.I. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, întrucât actul de punere la dispoziție și-a produs efectele, nefiind anulat definitiv și irevocabil de către o instanță de judecată, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 138/1999, Dispoziția nr. S/II/6363/2003 nefiind emisă pentru că reclamantul a fost cercetat penal, nici pentru că a făcut obiectul procedurii de control a averilor, ci măsura punerii la dispoziție a reclamantului negăsindu-se în art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, act normativ ce prevede situațiile în care poate fi luată măsura punerii la dispoziție a unui cadru militar.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul C.I. care a invocat ca temei legal prevederile art. 3041 - 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, critici de fapt referitoare la fondul cauzei, afirmând că soluția Curții de apel este nelegală și netemeinică.

Ministerul Administrației și Internelor nu a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat că, prin dispoziția nr. S/II/6363 din 18 decembrie 2003 emisă de Secretarul de stat competent din cadrul M.A.I., recurentul-reclamant a fost pus la dispoziția C.J.T. Ploiești, iar prin Ordinul nr. S/ 210 din 18 martie 2004 al comandantului C.J.T. Ploiești a fost numit în funcția de ofițer specialist la B.P.C.P. Dâmbovița.

Ulterior, recurentul-reclamant, la cerere, a fost pensionat anticipat, iar prin decizia nr. 136681 din 9 iunie 2004 i s-a acordat pensie militară de stat începând cu 1 mai 2004.

Or, în cauza de față, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant a solicitat „să obligați pârâta să îndeplinească obligația de a fi repus în toate drepturile bănești avute la data punerii la dispoziție”, invocând ca temei legal prevederile art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (4) din această lege, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, aceștia vor fi repuși în toate drepturile avute la data suspendării din funcție, respectiv a punerii la dispoziție.

Or, la data formulării acțiunii, recurentul-reclamant nu se afla în niciuna dintre situațiile avute în vedere de norma legală citată mai sus, nefiind nici suspendat din funcție și nici pus la dispoziție ca urmare a punerii sub învinuire sau trimiterii în judecată.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, recurentul-reclamant, fără a contesta actele administrative care i-au modificat statutul militar (actul de punere la dispoziție și, respectiv, actul de numire într-o funcție de execuție), a cerut să fie pensionat anticipat, ceea ce s-a și întâmplat, odată cu trecerea sa în rezervă.

Deci, în raport de considerentele de mai sus, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, este legală și temeinică, astfel că recursul de față va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 125 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.