Bribery by public official: proportionality of preventive detention and concrete danger to public order under criminal procedure code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the defendant's appeal as unfounded, thereby affirming the appellate court's order to maintain the pretrial detention (preventive arrest) of the accused, who was convicted by the first-instance tribunal of bribery and sentenced to five years of imprisonment. The dispute centered on the legal challenge to the continued necessity of the preventive detention measure imposed against a former public official accused of extorting sums of money from seventeen individuals under the false pretense of facilitating their fraudulent employment in a national emergency service institution. The court held that the detention remained proportionate and necessary because the underlying offense carried a statutory penalty of more than four years of imprisonment and the defendant posed a concrete danger to public order, as his release would likely result in a recurrence of the crime given his previous position and the high degree of social danger associated with the offense, thus satisfying the requirements under Article 148 of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 160b C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 257 alin. (1) C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 61 din Legea nr. 78/2000; Bribery by public official: proportionality of preventive detention and concrete danger to public order under criminal procedure code: Așa fiind, în temeiul art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen., se va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, pe care o va menține.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de ședință din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1475/109/2010, în temeiul art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, măsură ce a fost menținută.
S-a reținut, în legătura cu starea de arest a inculpatului N.I.D., că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în continuare subzistând temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și există indicii că, prin lăsarea lui în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate.
Prin rechizitoriul nr. 10/P/2010 din 30 martie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești a dispus, între altele, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N.I.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V., toți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reținut că inculpatul N.I.D., în calitate de subofițer în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane, respectiv de la inculpații C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V. și de la denunțătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G., B.M.G. și M.C., suma totală de 41.500 euro și 10.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 15.200 euro și 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București, care le va facilita angajarea în mod fraudulos în cadrul acestei instituții, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16 martie 2010, în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunțătorul M.C.C.
Prin sentința penală nr. 367 din 02 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1475/109/2010, Tribunalul Argeș, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul N.I.D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsit de art. 215 alin. (1) C. pen.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.I.D. la pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare în condițiile art. 57 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În ce privește legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat.
Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond este pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci și împrejurările în care se impută săvârșirea faptei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul comunității.
Măsura arestării preventive este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența unor motive plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Într-adevăr, în favoarea inculpatului există prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenției deoarece, altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârșirea infracțiunii imputate. Pentru acest motiv nu se impune nici aplicarea unei măsuri alternative celei privative de libertate atât timp cât ordinea publică este efectiv amenințată, fiind insuficientă pentru salvgardarea unui interes public. Prin urmare, detenția în circumstanțele cauzei, este și necesară dar și conformă dreptului național precum și C.E.D.O.
Așa fiind, în temeiul art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen., se va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, pe care o va menține.
II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul N.I.D., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia și dispunerea revocării măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea cu instituirea obligațiilor ce derivă din aplicarea acestor măsuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul N.I.D. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât instanța de apel a Curții de Apel Pitești, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul N.I.D. împotriva sentinței penale nr. 367 din 02 decembrie 2010 a Tribunalului Argeș, prin care pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare, a statuat în mod legal și temeinic necesitatea menținerii măsurii arestării preventive în baza dispozițiilor art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen.
În propriul demers analitic al Înaltei Curți se reține că, în mod justificat, s-a stabilit remanența în cauză a temeiurilor de fapt ce au determinat luarea măsurii, având în vedere că inculpatul N.I.D., în calitate de subofițer în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane, respectiv de la inculpații C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V. și de la denunțătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G., B.M.G. și M.C., suma totală de 41.500 euro și 10.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 15.200 euro și 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București, care le va facilita angajarea în mod fraudulos în cadrul acestei instituții, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16 martie 2010, în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunțătorul M.C.C.
Concomitent, în mod legal și temeinic, s-a statuat că în cauză se mențin și temeiurile de drept care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat.
Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond este pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci și împrejurările în care se impută săvârșirea faptei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul comunității.
Măsura arestării preventive este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența unor motive plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Într-adevăr, în favoarea inculpatului există prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenției deoarece, altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârșirea infracțiunii imputate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.D. împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1475/109/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.