Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 460/2011 AI generated

Revision of cassation remand declared inadmissible for failure to decide on the merits

Case Number Decizia nr. 460/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for revision filed by a defendant company against a prior Supreme Court decision, thereby leaving the earlier order to quash and remand the commercial dispute intact. The underlying case involved a commercial dispute where the Supreme Court, acting as the court of appeal, had previously admitted appeals, quashed the appellate decision and first-instance judgment, and remanded the case for re-judgment without deciding on the merits. The petitioner sought revision based on specific procedural grounds, but the court ruled that such a remedy is unavailable because the original Supreme Court decision did not "evocare" (decide) the merits of the case; under Article 322 of the Code of Civil Procedure, a decision issued by a court of appeal or cassation is only susceptible to revision if it resolves the substantive issues, whereas a mere cassation and remand lacks this requisite characteristic, rendering the extraordinary remedy inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Revision of cassation remand declared inadmissible for failure to decide on the merits: Astfel, în lumina art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1- 9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Keywords

AI generated
revision of a judgment grounds for cassation appealability of remand decision article of civil procedure procedural orders commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3219, pronunțată la data de 12 octombrie 2010, în dosarul nr. 36829/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în majoritate: a admis recursurile declarate de reclamanta SC S.I. SRL București împotriva deciziei nr. 397 din 28 octombrie 2009 și împotriva încheierilor de ședință din data de 16 aprilie 2009 și 28 mai 2009 ale Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, precum și recursul declarat de intervenienta SC R.E. SRL București împotriva deciziei nr. 397 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială; a casat decizia recurată și sentința comercială nr. 11946 din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția comercială și a trimis cauza la același tribunal pentru rejudecare. Cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul că: a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I. SRL București împotriva deciziei nr. 397 din 28 octombrie 2009 și împotriva încheierilor de ședință din data de 16 aprilie 2009 și 28 mai 2009 ale Curții de Apel București,secția a VI-a comercială, precum și recursul declarat de intervenienta SC R.E. SRL București împotriva deciziei nr. 397 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

La data de 17 noiembrie 2010, pârâta SC E.S. SRL București a formulat cerere de revizuire cu privire la această decizie, în contradictoriu cu intimatele SC S.E. SRL - prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București (fostă Casa de Insolvență C.S. SPRL București), SC S.I. SRL București și SC R.E. SRL București, motivele cererii de revizuire fiind depuse în termen, la aceeași dată, și ulterior dezvoltate pe larg și completate, de asemenea, în termen, la data de 2 februarie 2011, și întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de revizuire de față, în raport cu prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 322 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotărârii date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul” se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text.

Astfel, în lumina art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1- 9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Rezultă așadar, din textul reprodus mai sus, că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea, pentru admisibilitatea oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, este aceea ca hotărârea respectivă să evoce fondul pricinii.

Legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește în cazul de față, când instanța de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată și sentința comercială nr. 11946 din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția comercială, și a trimis cauza la același tribunal pentru rejudecare, fără a pronunța ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurenți.

Or, hotărârea prin care recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată și sentința instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunal, fără a se evoca fondul cauzei, nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire.

Așa fiind, în speță, decizia dată în recurs nu întrunește condiția cerută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză calea de atac extraordinară fiind inadmisibilă.

Față de cele mai sus, văzând și cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., fiind îndreptată împotriva unei hotărâri prin care nu s-a evocat fondul cauzei, cererea de revizuire de față va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC E.S. SRL București cu privire la decizia nr. 3219 din 12 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 36829/3/2007, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.