Police claimant's unstamped appeal annulled; travel-to-Turkey ban runs from final judgment.

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 153 din 4 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea formulată în temeiul art. 5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 de reclamanta D.G.P.B. în contradictoriu cu pârâtul A.V. și a dispus restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație pe teritoriul Turciei pe o perioadă de un an, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit actelor existente la dosar, pârâtul a fost returnat din Turcia, la data de 16 septembrie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Turcia, întrucât a ieșit legal din țară în luna octombrie 1997 cu direcția Turcia, iar la data de 3 august 2008 a fost reținut de poliția turcă întrucât nu deținea pașaport și apoi a fost returnat în țară.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani și în cazul în care o persoană a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și statul respectiv.

În acest sens, din probele administrate în cauză a rezultat că, deși pârâtul a plecat legal din țară în Turcia, ulterior a fost returnat din acest stat pe motiv de ședere ilegală, neavând pașaport, caz în care se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al acestuia pe o perioadă de un an, începând cu data pronunțării sentinței, datorită comportamentului său care afectează imaginea României pe plan extern.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.A.I. – D.G.P.B., arătând că, din eroare, prin sentința apelată s-a dispus ca termenul de restrângere a dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât să curgă de la „data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței” și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A mai arătat că, dispunându-se îngrădirea acestui drept de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii se încalcă dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul că perioada privind restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație să curgă de la data pronunțării sentinței, respectiv, 4 februarie 2010.

Prin decizia civilă nr. 75 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului Ministerul Administrației și Internelor – D.G.P. București și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât A.V. operează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că este în parte fondată critica apelantului în sensul că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, a dispus ca măsura luată împotriva pârâtului să producă efecte începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.

A mai reținut că, în interpretarea textului legal anterior citat, exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) și (5) ale art. 39 din lege, nu suspendă executarea hotărârii, ceea ce înseamnă că efectele măsurii de restrângere a exercitării dreptului respectiv operează de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data rămânerii irevocabile a acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., D.G.P. din cadrul Ministerului Administrației si Internelor, apreciind că decizia recurată s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că momentul de la care devine executorie măsura restrângerii dreptului la liberă circulație nu este acela al rămânerii definitive a hotărârii, cum greșit a dispus Curtea de Apel Ploiești, ci momentul pronunțării acesteia.

Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. l din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea cererii, împiedicând discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza, în temeiul art. 137 și 316 C. proc. civ.

În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/197, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, „cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.

Pentru termenul de judecată din 4 februarie 2011, recurentei i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.

Cum în cauză recurenta nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzut de actul normativ anterior menționat, așa cum dealtfel i s-a pus în vedere și prin citația emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea soluționării recursului, acesta urmează a fi anulat, ca netimbrat, fără a mai fi analizate aspectele de nelegalitate invocate în calea de atac formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva deciziei civile nr. 75 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2011.