Validity of choice between arbitration and courts in a contractual dispute resolution clause; jurisdiction of judicial authorities

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 135 din 15 martie 2001, Tribunalul Tulcea a respins excepția de necompetență a instanței, ridicată de reclamanta, Administrația județului Galați, în litigiul purtat cu pârâta SC R.M.S. SRL cu sediul în Tulcea, privind plata de către aceasta din urmă a sumei de 11.351,36 dolari S.U.A., reprezentând taxe de navigație pe canal, a sumei de 119,45 dolari S.U.A., reprezentând penalități, precum și a sumei de 8.424.084 lei, reprezentând cheltuieli arbitrale.

Reținând cauza spre judecare, instanța a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, întrucât s-a constatat că pârâta beneficiază de regimul de linie pentru navele ce fac obiectul litigiului, neputând fi obligată să suporte plata integrală a voiajului pe Dunăre, așa cum s-a pretins.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, de către secția comercială a Curții de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 848/COM din 18 septembrie 2001, apelanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a înlăturat criticile formulate de reclamantă constând în faptul că Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie Galați era competentă să soluționeze litigiul și că navelor D. și R., despre care este vorba în speță, li s-a anulat regimul de linie acordat pentru tranzitarea canalului Sulina, așa încât ele datorau taxele de tranzitare integral.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile formulate în apel.

Recursul este nefondat.

Instanțele au reținut corect competența lor.

Clauza compromisorie, care este o convenție a părților, independentă de contractul în care a fost înscrisă, din punct de vedere al validității sale, nu poate fi dedusă din înserarea în pct. 1 al capitolului VIII al contractului, a mențiunii că litigiile de orice fel ivite pe parcursul contractului „vor fi soluționate pe cale amiabilă între părți, iar în caz de nerezolvare, părțile se pot adresa Arbitrajului Camerei de Comerț și Industrie Galați sau instanțelor judecătorești competente”.

Această mențiune nu îndeplinește cerințele art. 3431 și 3432 C. proc. civ. pentru a fi apreciată drept convenție arbitrală, descriind modalitățile de rezolvare a conflictului ivit, o altă cale, în afara lor, nefiind de imaginat.

Cum, în lipsa clauzei compromisorii, instanța judecătorească are, prin lege, competența de a soluționa litigiile comerciale, soluționa adoptată prin hotărârea atacată, este legală.

Nici critica adusă pe fond hotărârii nu este întemeiată.

Pe baza contractului nr. 52 din 5 decembrie 1997, reclamanta s-a obligat să efectueze prestațiile menținute la art.1, Capitolul II, pârâta urmând să plătească contravaloarea acestora conform art. 1, Capitolul IV din contract.

Conform instrucțiunilor nr. 7867 din 25 mai 1998 ale reclamantei, acordarea regimului de linie presupune o cerere scrisă a armatorului sau agentului de navă, în care era obligatoriu a se preciza numele și sediul armatorului (adresa acestuia completă) itinerarul și numele navelor care deservesc linia (maxim patru nave ale aceluiași armator).

Reclamanta a acordat regim de linie navelor pârâtei, pentru ca apoi, cu adresa nr. 20591 din 20 decembrie 1999, după efectuarea curselor, să comunice ca fiind neîndeplinite condițiile cerute de instrucțiuni, hotărând facturarea integrală a voiajului navelor.

Singurul motiv invocat este cel al neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 3 pct. 4 din instrucțiuni – „maximum patru nave ale aceluiași armator”.

Rezultă că această cerință a fost respectată, neconcordanța rezultând numai din declarațiile căpitanului vasului, luate în considerare.

Schimbarea poziției pe baza declarațiilor căpitanilor de vas, fără cercetări în acest sens, este contrazisă de adresa înaintată cu faxul 7136 din 8 mai 2000, prin care este recunoscut armatorul real al vaselor la care se referă litigiul.

De altfel, obligarea acordării regimului de linie s-a stabilit și prin sentința civilă nr. 700 din 5 iulie 2000 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin respingerea apelului actualei reclamante de către secția comercială a Curții de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 990/COM din 7 decembrie 2000.

Așa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Administrația Fluvială a Dunării de Jos R.A. Galați, împotriva deciziei nr. 848/COM din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 martie 2003.