Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7/2011 AI generated

Copyright Damages Award Revived; Untimely Stamp Tax Ruling Quashed and Remanded

Case Number Decizia nr. 7/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The court admitted the appellant's appeal, partially quashed the appellate decision, and remanded the case to the same appellate court for re-hearing of the appellant's appeal, while upholding the remaining provisions of the appellate decision (which had rejected the respondent's appeal); thus, the appellant prevailed on the timeliness issue, and the earlier trial court judgment on the merits (awarding damages for copyright infringement) remains subject to further appellate review. The dispute concerned a civil action for damages under Article 11 of Law No. 8/1996 (copyright law); the appellant challenged the appellate court's dismissal of his appeal as untimely stamped under Article 20(3) of Law No. 146/1997, arguing that he had paid the stamp tax before the deadline and mailed it with his appeal brief, and the Supreme Court agreed, applying a presumption under Article 1203 of the Civil Code that the payment receipt was sent with the brief, finding no basis for annulment as the procedural obligation had been satisfied.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 11 din Legea nr. 8/1996, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1203 C. civ; Copyright Damages Award Revived; Untimely Stamp Tax Ruling Quashed and Remanded: The dispute concerned a civil action for damages under Article 11 of Law No. 8/1996 (copyright law); the appellant challenged the appellate court's dismissal of his appeal as untimely stamped under Article 20(3) of Law No. 146/1997, arguing that he had paid the stamp tax before the deadline and mailed it with his appeal brief, and the Supreme Court agreed, applying a presumption under Article 1203 of the Civil Code that the payment receipt was sent with the brief, finding no basis for annulment as the procedural obligation had been satisfied.

Keywords

AI generated
civil copyright infringement civil judgment damages payment tax provisions action for annulment payment of stamp duty
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal and quashing the decision in part, remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 680 din 5 mai 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O.D. în contradictoriu cu pârâta O.N.B., sens în care a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 11.534,23 RON cu titlu de daune, precum și suma de 1.040 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost atacată cu apel de către ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 20/A din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepția netimbrării apelului declarat de reclamant, cu consecința anulării acestui apel, ca netimbrat, și a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Admiterea excepției netimbrării apelului reclamantului a fost justificată de Curte pe neîndeplinirea de către parte a obligației legale de timbrare până la terminarea ședinței de judecată de la termenul la care a fost citată cu mențiunea timbrării. In drept, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Pentru a respinge apelul pârâtei, Curtea a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 8/1996.

Decizia Curții a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

In dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că instanța de apel a anulat, în mod greșit, apelul său pentru netimbrare, în condițiile în care el a achitat taxa judiciară de timbru până la termenul acordat în acest scop — 7 ianuarie 2010, iar faptul că recipisa de consemnare a taxei de timbru nu a ajuns la dosar nu-i este imputabil.

Astfel, la data de 28 decembrie 2009 a trimis prin poștă, cu confirmare de primire, motivele de apel însoțite de taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (chitanța) și timbrul judiciar de 0,15 lei, cum de altfel i se pusese în vedere prin citația emisă pentru termenul din 7 ianuarie 2010.

Din încheierea de ședință de la acest termen rezultă că la dosarul cauzei au ajuns numai motivele de apel însoțite de timbrul judiciar, deși în plicul cu care au fost trimise acestea se afla și taxa de timbru.

De altfel, faptul că obligația de timbrare a fost satisfăcută anterior trimiterii motivelor de apel rezultă și din cuprinsul chitanței, care atestă plata taxei de timbru la data de 28 decembrie 2009, fiind absurd să se considere că în plicul cu motivele de apel a existat numai timbrul judiciar, nu și taxa de timbru, deși aceasta fusese plătită înainte.

La cererea de recurs a fost anexată copia chitanței, emisă de Agenția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului Constanța.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Recursul este fondat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că în dosarul de apel nu există chitanța de plată a taxei judiciare de timbru aferentă apelului declarat de reclamant, ci numai timbrul judiciar.

Conform celor reținute de instanța de apel în încheierea de dezbateri de la termenul din 7 ianuarie 2010, numai timbrul judiciar datorat de reclamantul-apelant este atașat motivelor de apel, care au fost expediate prin poștă.

Expedierea prin poștă, odată cu motivele de apel, a timbrului judiciar, coroborată cu faptul dovedit în recurs, acela că taxa judiciară de timbru aferentă apelului reclamantului a fost plătită anterior expedierii prin poștă a motivelor de apel, permite să se prezume, pe temeiul art. 1203 C. civ., că și chitanța de plată a taxei judiciare de timbru a fost expediată odată cu motivele de apel.

Astfel, din chitanța emisă de Agenția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului Constanța, depusă în copie în recurs, rezultă că reclamantul O.D. a achitat taxa judiciară de timbru datorată în apel la data de 28 decembrie 2009.

Această dată este anterioară celei la care reclamantul a expediat prin poștă motivele de apel, respectiv 30 decembrie 2009, conform ștampilei poștei de pe plicul de la dosarul de apel, fiind greu de presupus că, în atare condiții, numai timbrul judiciar a fost trimis de parte la dosar odată cu motivele de apel, nu și chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, aceasta cu atât mai mult cu cât în finalul motivelor de apel reclamantul făcuse mențiunea că atașează taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Așa fiind, reținând că taxa judiciară de timbru aferentă apelului reclamantului era achitată la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului și că ea fusese trimisă la dosar anterior acestui moment, odată cu motivele de apel și timbrul judiciar, Înalta Curte apreciază că soluția de anulare a apelului reclamantului ca netimbrat a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care condiționează anularea unei cereri de neachitarea taxelor judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanță.

Pe cale de consecință, fiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca recursul reclamantului să fie admis pe temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate în parte și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului reclamantului, în a cărui cercetare pe fond nu s-a intrat; celelalte dispoziții ale deciziei recurate, referitoare la soluția dată apelului pârâtei, vor fi menținute, nefăcând obiectul recursului exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul O.D. împotriva deciziei civile nr. 20/A din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 680 din 5 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.