Appeal dismissed; failure to prove public policy grounds for restricting EU free movement under Directive 2004/38/CE

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2010, la Tribunalul Suceava reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte l-a chemat în judecată pe pârâtul P.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia, care a fost expulzat din această țară la data de 3 noiembrie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Pescara.

Prin sentința civilă nr. 401 din 22 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în esență următoarele:

De la data de 1 iulie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene. Fiind vorba de raporturi juridice în sfera comunitară, în virtutea principiului priorității, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept național în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie intrând și dispozițiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu state membre care stabilesc alte restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă circulație decât cele premise de legislația comunitară. Astfel, norma comunitară, respectiv art. 27 lit. a) din Directiva 2004/38/CE prevede că „statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice”. În consecință, a reținut instanța, norma comunitară prevede limitativ doar trei situații când este posibilă restrângerea dreptului la liberă circulație, în timp ce norma internă [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație. Consecința este că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară.

Prin decizia nr. 23 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Spre deosebire de norma internă (art. 38 din Legea nr. 248/2005) ce prevede că restrângerea dreptului unui cetățean român la libera circulație în străinătate este condiționată doar de simpla returnare, norma comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE) prevede doar trei situații în care este posibilă această măsură restrictivă și anume: afectarea ordinii , sănătății și siguranței publice.

În cazul neconcordanței dintre normele interne și cele comunitare au prioritate normele comunitare.

Măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Justiție Europeană în interpretarea art. 18 din Tratatul CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În speță nu s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele trei situații prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, așa încât măsura solicitată este disproporționată în raport cu scopul urmărit și încalcă dreptul la liberă circulație al pârâtului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, se arată că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 3 noiembrie 2009 prin Decretul Prefecturii Provinciei Pescara. Pârâtul nu a respectat o interdicție anterioară de a pătrunde pe teritoriul Italiei, a lucrat fără forme legale și a avut o activitate infracțională. Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997 „fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta este cetățean al părții contractante solicitante”.

Astfel recurentul invocă greșita interpretare și aplicare a legii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr limitarea circulației cetățenilor români nu este una absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), teza l din Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și cerințelor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva nr. 38/2004 a Protocolului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr. 72/194/CEE, nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr. 90/365/CEE și nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 , stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României, a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și a Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Drept urmare normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun.

Întrucât reclamantul nu a probat în condițiile art. 1169 C. civ. incidența vreuneia din cauzele de limitare prezentate în Directivă instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor normei comunitare, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 23 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2010.