Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 365/2011 AI generated

Inadmissibility of annulation appeal against unappealable venue transfer order

Case Number Decizia nr. 365/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the application for annulation filed by a private party against a 2009 court order, leaving the original transfer decision in force. The dispute concerned the procedural admissibility of challenging an order that remanded a civil case to a different tribunal (Court of Mureș) due to a requested transfer of venue. The decisive legal basis was Article 40(4) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions on the transfer of a case are unreasoned and not subject to any form of appeal; the Court interpreted this provision to exclude both ordinary and extraordinary appeals, thereby rendering the application for annulation procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of annulation appeal against unappealable venue transfer order: The dispute concerned the procedural admissibility of challenging an order that remanded a civil case to a different tribunal (Court of Mureș) due to a requested transfer of venue. The decisive legal basis was Article 40(4) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions on the transfer of a case are unreasoned and not subject to any form of appeal; the Court interpreted this provision to exclude both ordinary and extraordinary appeals, thereby rendering the application for annulation procedurally inadmissible.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural orders action for annulment application form appealability of remand decision amendment of authorisation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Cited in the dispositive order to justify dismissing the application for annulation as inadmissible because decisions on the transfer of cases are not subject to any appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 29 aprilie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația în anulare formulată de contestatoarea Șt.M. în contradictoriu cu Tribunalul Alba, prin care contestatoarea a solicitat anularea încheierii nr. 8861 pronunțate la data de 30 octombrie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petentul Tribunalul Alba și a strămutat judecata pricinii ce formează obiectul dosarului nr. 7602/107/2008 al Tribunalului Alba, de la această instanță, la Tribunalul Mureș.

Potrivit art. 40 alin. (4) C. proc. civ., „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac”.

Cum textul menționat nu face distincție între căile ordinare și cele extraordinare de atac, rezultă că împotriva unei asemenea hotărâri nu poate fi exercitată nici calea de atac a contestației în anulare.

Prin urmare, în temeiul art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Șt.M. împotriva încheierii nr. 8861 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.