Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 317/2011 AI generated

Restitution title reinstated after annulment of revocation orders upheld on appeal.

Case Number Decizia nr. 317/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendants' appeal as unfounded, thereby affirming the lower courts' decisions that had annulled the 2005 administrative orders revoking a 2002 restitution order and substituting compensation for the in-kind return of a Bucharest plot. The plaintiffs had challenged the revocation orders under the restitution statute (Law No. 10/2001), and the courts held that the 2002 order constituted a valid property title with the evidentiary force of an authentic instrument, which could not be unilaterally revoked by the issuing administrative authority but only through court action; the court also rejected the timeliness objection, finding the 30-day challenge period ran from the actual communication of the contested orders in March 2009, not from the alleged earlier notice. The decision is final and irrevocable, leaving the annulment of the 2005 orders and the restoration of the 2002 in-kind restitution title in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution title reinstated after annulment of revocation orders upheld on appeal: - Restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2009.

Keywords

AI generated
restitution of property revocation of annulment evidentiary orders usurpation of title challenge of administrative decisions enforceable debt collection title

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 24 martie 2009, sub nr. 11995/3/2009, reclamanții C.A., C.F. (fostă M.), Ș.L. (fostă T.) și M.D. (fostă P.), au chemat în judecată pe pârâții M. București prin P.G., P.M.B. prin P.G. și P.G.M.B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunțat să se dispună anularea dispoziției nr. 4840 din 27 decembrie 2005 precum și a dispoziției nr. 4841 din 27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B. ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea contestației se arată că, prin dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie 2002, emisă de P.G.M.B. s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 504 m.p. situat în București fosta stradă Ionete Gheorghe. După aproape trei ani de la intrarea în circuitul civil al bunului retrocedat, P.G. emite două dispoziții în anul 2005 prin care revocă dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie 2002 și dispune respingerea notificării privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 504 m.p. acordându-se măsuri reparatorii în echivalent. Se arată în continuare că, această măsură de revocare a unei dispoziții care constituie un titlu de proprietate, după ce bunul a intrat în circuitul civil, este nelegală și constituie un abuz din partea organului administrativ care a emis dispoziția anterioară.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 869 din 18 iunie 2009, a admis acțiunea, a dispus anularea dispozițiilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie 2005 și 4841 din 27 decembrie 2005 emise de P.G.M.B.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, contestația împotriva dispozițiilor emise de pârât a fost depusă cu respectarea termenului de 30 de zile, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă o comunicare anterioară către reclamanți a dispozițiilor contestate. Pe fond s-a reținut că dispoziția prin care s-a restituit contestatorilor în natură imobilul pentru care au formulat notificare este un act administrativ jurisdicțional care a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice și nu poate fi revocată unilateral de către organul emitent, indiferent de motivele existente, ci doar pe calea acțiunii în justiție, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului de apărare al persoanelor interesate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că s-a dispus revocarea dispoziției de restituire în natură a imobilului, întrucât ulterior emiterii acestui act administrativ a rezultat o altă situație de fapt decât cea anterioară, în sensul că s-a constatat că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 289/1988 iar în anul 1990, terenul a intrat în patrimoniul societății de stat SC L. SA potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 36 din 9 decembrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului M.B. prin P.G.

În considerentele hotărârii s-a reținut că imobilul în litigiu a fost restituit în natură contestatorilor în baza dispoziției nr. 644 din 12 noiembrie 2002, iar ulterior s-a dispus revocarea acestei dispoziții, emițându-se o altă dispoziție prin care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul restituit în natură.

S-a arătat că, dispoziția de restituire în natură are valoarea unui înscris autentic, și că nu poate fi denunțat unilateral de către unitatea emitentă, ci numai pe calea acțiunii în justiție, de către o instanță judecătorească, cu respectarea principiului contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare al părților.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs M.B. prin P.G. și P.G.M.B., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Contestația reclamanților împotriva deciziilor emise de pârâtă în anul 2005 a fost înregistrată tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicare.

- Prin dispoziția contestată s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării, întrucât pentru acest teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației în baza Legii nr. 15/1990 și întabulat în C.F. nr. 4330.

- Restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2009.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă anularea deciziilor înregistrate sub numerele 4840 din 27 decembrie 2005 și 4831 din 27 decembrie 2005 emise de pârâtul P.G.M.B.

Primele critici de nelegalitate a hotărârii vizează tardivitatea contestației formulate împotriva deciziilor sus arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001 modificată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că deciziile contestate, care fac obiectul prezentei cauze, au fost comunicate reclamanților, la cerere, la data de 23 martie 2009, iar contestația împotriva acestor decizii a fost înregistrată la 24 martie 2009, deci cu respectarea termenului de 30 de zile impus de textul de lege sus enunțat.

Susținerile recurentei pârâte în sensul că deciziile contestate au fost comunicate persoanelor îndreptățite la 16 martie 2006, sunt fără suport probator.

Pe fond

Imobilul supus analizei a fost restituit, în natură, reclamanților prin dispoziția nr. 644 din 12 noiembrie 2002.

Conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată (fost art. 23) decizia sau după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit cu care decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situație în care competența materială de soluționare a unei acțiuni în anulare, prin care se invocă încălcarea legii în procedura retrocedării unui imobil, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul, potrivit art. 1 și art. 3 C. proc. civ.

În speța supusă analizei, pârâtul P.G.M.B., prin deciziile a căror anulare se solicită, dispune revocarea deciziei nr. 644 din 12 noiembrie 2002 potrivit cu care s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului supus analizei.

În raport cu dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată (mai sus arătată), corect instanțele au dispus anularea deciziilor întrucât, revocarea deciziei nr. 644 din 12 noiembrie 2002 era de competența instanțelor judecătorești și nicidecum a unităților administrativ teritoriale, având în vedere că decizia de restituire în natură constituie titlu de proprietate.

Analizând în continuare motivele de recurs, se constată că, sunt nefondate și criticile de recurs ce vizează eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul supus analizei, întrucât dispoziția emisă contestatorilor reprezintă un act administrativ jurisdicțional care a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice și nu poate fi neglijat pentru că s-a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru același teren.

În acest context, valabilitatea actelor juridice urmează să se verifice uzând de alte căi prevăzute de lege.

Așadar, hotărârea ce face obiectul recursului este pronunțată cu respectarea cerințelor de legalitate, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții M.B., prin P.G. P.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.