Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 313/2011 AI generated

Expropriation compensation appeal dismissed as time-barred after 15-day appeal deadline exceeded

Case Number Decizia nr. 313/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the municipality's appeal as time-barred, thereby upholding the appellate decision that invalidated the original administrative measure and ordered the compensation of the claimant for both the expropriated land and the demolished structure. The dispute arose from a contested administrative decision regarding reparation measures under the national law for restituting state-expropriated property, where the municipality argued that the claimant was only entitled to a one-eighth share of the compensation based on her inheritance quota. The Court dismissed the substantive arguments and focused on procedural defects, applying the 15-day statutory limitation for filing appeals under the Code of Civil Procedure; because the appeal was filed one day after the expiration of this peremptory deadline, the Court ruled that the right to appeal was forfeited, rendering the lower court's judgment irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 101 C. proc. civ; Expropriation compensation appeal dismissed as time-barred after 15-day appeal deadline exceeded: Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Municipiul București, prin primarul general, invocând incidența dispoziției art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență se arată că, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation right to property procedural deadline civil judgment state property municipal land

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 18408/3/2008, reclamanta I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, anularea dispoziției din 28 martie 2008, și stabilirea corectă atât a suprafeței de teren expropriat cât și a echivalentului pe care urmează să îl primească pentru suprafața reală de teren expropriat, cât și pentru construcția demolată.

În motivarea cererii se arată că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 2987/2001, s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 3, trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 321/1985. Prin dispoziția contestată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu indicarea greșită a suprafeței de teren de 14,25 m.p. deși din titlul de proprietate al autorilor reclamantei rezultă că suprafața de teren expropriată este de 114 m.p. S-a mai arătat că s-a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată, deoarece reclamantul nu a prezentat autorizație de construire.

În urma administrării întregului material probator, Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin sentința civilă nr. 1115 din 16 octombrie 2009, a admis în parte contestația, a dispus anularea dispoziției din 28 martie 2008 și a obligat pârâtul să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafața de 114 m.p., situat în Buzcurești, sector 2, precum și pentru construcția situată pe acesta, în prezent demolată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în cauză a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 doar reclamanta I.I. și că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat prevederea administrativă profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire. S-a mai reținut că, în speța supusă analizei, imobilul nu poate fi restituit în natură iar notificarea a fost formulată doar de unul dintre moștenitorii foștilor proprietari I.Ț. și C.I.Ț.de la care a fost preluat abuziv imobilul de către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, reclamantei i se cuvine doar o cotă parte din imobil, conform certificatului de moștenitor, respectiv o cotă de 1/8.

Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 235 din 29 martie 2010, a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reclamanta beneficiază de cotele celorlalți moștenitori în condițiile în care aceștia nu au formulat cereri de reparație în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Municipiul București, prin primarul general, invocând incidența dispoziției art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență se arată că, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate.

În ședința publică din 20 ianuarie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Din reproducerea acestui text se poate remarca că legiuitorul a adoptat un termen similar, ca durată și ca punct de plecare, cu cel prevăzut în materia apelului.

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. constituie termenul de drept comun în materie de recurs.

În speța supusă analizei, hotărârea ce face obiectul recursului a fost comunicată recurentei – pârâte la data de 13 aprilie 2010 așa cum atesta dovada de comunicare aflată la dosar apel.

Având în vedere dispozițiile art. 101 C. proc. civ., care dispune că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”, termenul de 15 zile se împlinea la data de 29 aprilie 2010.

Cererea de recurs a fost înregistrată la data de 30 aprilie 2010, cu depășirea termenului de recurs.

Termenul de recurs este un termen imperativ și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții de a mai exercita această cale de atac.

Prin urmare, neexercitarea recursului în termenul legal face ca hotărârea să devină irevocabilă pe data expirării termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Așadar, excepția tardivității declarării recursului invocată în ședința publică din 20 ianuarie 2011, este fondată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 235A din 29 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.