Absence of passive procedural capacity in real estate reclaiming against administrative-territorial unit
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby leaving in force the prior instances' decisions which had rejected the claim. The dispute concerned a real estate reclaiming action initiated by the claimant against the Municipality of Bucharest, seeking to retain ownership of a property; the lower courts had dismissed the action on the ground that the defendant lacked passive procedural capacity, as the property was held by a private individual and not by the administrative-territorial unit. The appellant challenged the interpretation of a 1975 sale contract and the validity of a prior 1996 judgment confirming adverse possession, but the Court held that prior judicial decisions cannot be reopened via this route and that the municipality was not the possessor of the property. The decision relied on the Civil Procedure Code provisions regarding appellate grounds and the Civil Code’s rule on the lack of passive procedural capacity, confirming that the claimant failed to prove the municipality’s possession of the property in dispute.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 480 C. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 969 alin. (1) C. civ; Absence of passive procedural capacity in real estate reclaiming against administrative-territorial unit: The dispute concerned a real estate reclaiming action initiated by the claimant against the Municipality of Bucharest, seeking to retain ownership of a property; the lower courts had dismissed the action on the ground that the defendant lacked passive procedural capacity, as the property was held by a private individual and not by the administrative-territorial unit. The appellant challenged the interpretation of a 1975 sale contract and the validity of a prior 1996 judgment confirming adverse possession, but the Court held that prior judicial decisions cannot be reopened via this route and that the municipality was not the possessor of the property. The decision relied on the Civil Procedure Code provisions regarding appellate grounds and the Civil Code’s rule on the lack of passive procedural capacity, confirming that the claimant failed to prove the municipality’s possession of the property in dispute.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1825 din 17 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 39457/3/2007 al Tribunalului București, secția a III a civilă, s-a respins acțiunea reclamantului C.S.H. având ca obiect obligarea pârâtei Municipiul București, prin Primarul General să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1, pentru lipsa calității procesual pasive.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 397 din 12 iunie 2009, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează.
Din adresa nr. 39457/3/2007 a Direcției de Impozite șl Taxe Locale a Sectorului 1 București și din probele administrate a rezultat că numitul R.H. a fost proprietar al imobilului situat în București, sector 1 (fost 8).
R.H. a decedat la 28 septembrie 1954 fiind dezbătută succesiunea acestuia conform certificatului de moștenitor nr. 7541195A la succesiunea acestuia venind cei 8 copil, fiecare dobândind o cotă de 1/8 din imobil.
Printre cei 8 copii ai defunctului s-a aflat și mama reclamantului C.E. Aceasta,prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 884 din 12 decembrie 1975 înstrăinează cota de 1/8 dobândită prin succesiune - către numita D.M., iar cota de teren aferentă din teren, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului.
La succesiunea defunctei D.M. a venit numitul D.D.C.
Prin sentința civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea reclamantului D.D.C. împotriva pârâtului R.H. și s-a constatat că reclamantul a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului situat în București, sector 1 compus din construcție șase camere și dependințe și a terenului în suprafață de 520 mp.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța a interpretat greșit conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 884 din 12 decembrie 1975 în sensul că nu a reținut că terenul aferent cotei de 1/8 din construcția înstrăinată a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Decizia pronunțată în apel este lipsită de temei legal deoarece sentința nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a dat în contradictoriu cu o persoană decedată în anul 1954; că D.D.C. a moștenit doar o cotă de 1/8 de la mama sa și că nu se putea obține uzucapiunea pentru întregul imobil.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente în cauză, va constata caracterul nefondat al recursului pentru următoarele argumente ce succed.
Acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București a fost soluționată pe cale de excepție și anume lipsa calității pârâtului de posesor al imobilului revendicat.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se încearcă repunerea în discuție a statuărilor din sentința civilă nr. 6288 din 31 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București prin care s-a constatat că D.D.C. a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului revendicat în prezenta cauză, imobil care de altfel a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1316 din 16 aprilie 1998 către F.N.M.
Cum hotărârile judecătorești pot fi reformate doar prin căile de atac permise de lege, critica este vădit nefondată.
Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, acțiune în revendicarea imobilului, reclamantul avea obligația să dovedească că pârâtul indicat este posesorul bunului în discuție. Or, din conținutul probelor mai sus indicate, a rezultat că imobilul nu se află în posesia unității administrativ teritoriale ci a unei persoane fizice, așa încât absența calității procesuale pasive reținută de ambele instanțe de fond este în concordanță cu dispozițiile art. 480 C. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute cu putere de lege între părțile contractante.
Așa cum s-a arătat, instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare și nu cu cercetarea și interpretarea clauzelor contractului indicat în recurs, așa încât și critica întemeiată pe acest motiv de recurs este vădit nefondată.
Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului C.S.H. împotriva deciziei nr. 397 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.