Restriction of Romanian citizen's free movement in EU member state: failure to satisfy Directive 2004/38/CE public policy and proportionality requirements beyond mere readmission

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1179/C din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului I.N.E.P. din M.A.I., formulată în contradictoriu cu pârâtul A.G., având ca obiect restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult trei ani.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 iulie 2009, ca urmare a unei altercații cu un cetățean român, fapt pentru care a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de un an și patru luni. Tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost returnat nu prezintă gradul de pericol social suficient pentru a justifica restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în Italia, câtă vreme reclamantul nu a dovedit că pârâtul, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau ar desfășura-o în străinătate, în viitor, a adus o atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnat. De asemenea, nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul său, a reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, susținând că returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE și readmisia acestuia în țară în baza unui acord se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea. Chiar și în condițiile în care România este stat membru al U.E., cetățenii români trebuie să-și exercite drepturile și obligațiile de cetățeni ai Uniunii în acord cu legislația actuală și a obligațiilor asumate de România în acest context.

Prin decizia nr. 24 din 3 martie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Directivanr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat din U.E., decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică și nici nu vine în contradicție cu Legea nr. 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietății acesteia. De asemenea, a reținut că dreptul de ședere al cetățeanului român este limitat, fără nicio altă condiție sau formalitate, cu excepția deținerii cărții de identitate sau a pașaportului, la trei luni. In baza acordului de readmisie cetățeanul român care nu a respectat aceste obligații este sancționat, numai că sancțiunea restrângerii dreptului la liberă circulație este aplicată în cauza de față nu de statul gazdă, ci de statul român. In condițiile în care nu s-a făcut dovada că pe fond se impune măsura solicitată de apelantul-reclamant, în sensul că din probatoriul administrat nu rezultă că pârâtul ar fi o persoană care a prejudiciat în vreun fel statul gazdă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta D.E.P.A.D. din M.A.I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii.

In motivarea recursului a arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Având în vedere exigențele legislației U.E., România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E., ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l repinge, pentru considerentele ce succed:

Intimatul-pârât a fost returnat din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Potrivit legii interne [art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005], singura condiție de restrângere a dreptului la libera circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulație doar în situații excepționale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din Directivă].

Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporționalității iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății [art. 27 alin. (2) din Directivă].

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al returnării, măsură dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel să fie ignorată exigența normei comunitare.

Or, sub acest aspect, instanța de judecată, ca autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare, trebuia să interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului și finalității directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autoritățile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.

Ca atare, măsura returnării dispusă față de pârâtă la data de 28 iulie 2009 de autoritățile italiene, nu poate constitui, prin ea însăși, un motiv de restrângere a dreptului acesteia la libera circulație de către instanța română, chemată să analizeze cerințele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

In mod corect instanțele de fond au constatat că Directiva analizată nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru U.E., decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică și că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că pârâtul și-a întemeiat în Italia o familie, are un copil născut la 20 septembrie 2009 (dosar fond), iar separarea de membrii familiei consecințe negative și asupra acestora.

In acest context al analizei, este de menționat și că stoparea de către statul român a fenomenelor de migrație ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracțional și fără a restricționa, în afara dispozițiilor legale, dreptul la liberă circulație al cetățenilor români.

Pentru considerentele arătate, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei civile nr. 24 din 3 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.