Availability of compensatory land for reparatory measures under abusable pre-1990 property expropriation law

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 28 iulie 2006, reclamanții C.P.C., C.I., C.A.M. și V.C., decedată pe parcursul procesului și a cărei calitate a fost preluată de R.L.M., au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul primarul general al Municipiului București, să se dispună obligarea acestuia la soluționarea neîntârziată a notificării nr. 26314/2001 în sensul acordării în compensare pentru imobilul situat în București, sector 3 în suprafață de 790 mp, a unui teren situat în București, în suprafață de 603,84 mp și să emită dispoziție corespunzătoare în termen de 30 de zile de la data primirii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 886 din 12 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 298 A din 23 aprilie 2008 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă (cum este cazul în speță) se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cum imobilul situat în București, nu poate fi restituit în natură reclamanților apelanți, construcția fiind demolată iar în prezent terenul nemaifiind liber, rezultă că acestora le sunt aplicabile dispozițiile alin. (2) al art. 1 din Lege și nu alin. (1) cum au invocat aceștia la instanța de fond.

În măsura în care li se va recunoaște calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 3 din lege, entitatea investită cu soluționarea notificării va fi obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv să acorde persoanei îndreptățite bunuri sau servicii în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Într-adevăr, art. 26 din Legea nr. 10/2001, stabilește o prioritate în acordarea măsurilor reparatorii stipulând că entitatea investită cu soluționare notificării este obligată ca prin decizie motivată să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată cu despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, dar aceste dispoziții pot fi aplicate numai în condițiile în care unitatea deținătoare deține astfel de bunuri.

Din adresa nr. 8524 din 19 martie 2007 (fila 253 dosar fond) rezultă că „în acest moment municipalitatea nu dispune de bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare”.

În acest condiții, faptul că s-a propus de către Comisiile reunite pentru aplicare Legii nr. 10/2001 să se acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, nu reprezintă o dovadă certă a faptului că acest teren este disponibil.

Sintagma „bun disponibil”, în accepțiunea legii, nu este echivalentă cu „teren liber de construcții”, ci reprezintă o noțiune complexă și anume faptul că bunul în cauză nu este necesar instituției respective.

În mod corect instanța de fond a reținut că entitatea care poate să stabilească dacă are și poate acorda măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri este unitatea deținătoare.

Faptul că instanța de fond a avut în vedere alt temei juridic decât cel invocat de către reclamantă nu conduce la nulitatea sentinței, întrucât instanța este ținută de situația de fapt cu care a fost învestită și nu de încadrarea în drept.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța a aplicat greșit legea de reparație întrucât în situația în care imobilul preluat abuziv nu poate fi restituit în natură și există bunuri sau servicii disponibile a fi acordate în compensare, această măsură urmează a fi luată și nu acordarea de despăgubiri bănești sau titluri de valoare.

O altă concluzie eronată a instanței este și aceea că municipalitatea nu dispune de bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare, precum și cea referitoare la faptul că propunerea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de a acorda recurenților terenul nu reprezintă o dovadă certă că imobilul este disponibil.

Modalitatea prin care s-a motivat respingerea apelului cu referire la noțiunea de bun este greșită.

Analizând decizia prin prisma criticii formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Măsura compensării cu alte bunuri sau servicii este prioritară față de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) și (5) din lege.

În aplicarea dispozițiilor alin. (2) al art. 1 „primarii, sau după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor, au obligația să afișeze lunar …. un tabel care să cuprindă bunurile disponibile…”.

La 27 martie 2007, Primăria municipiului București comunică că nu dispune de bunuri și/sau servicii care pot fi acordate în compensare.

De asemenea, se arată că inițial s-a propus notificatorului C.P.C. măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 790 mp prin atribuire în compensare a terenului de 603,84 mp în sector 3, propunere ce nu a fost ratificată de primarul general.

Tot Primăria municipiului București comunică instanței că prin dispoziția nr. 4316 din 16 mai 2005 s-a atribuit în compensare terenul în suprafață de 1474 mp situat în sector 3 domnului P.E.

Simpla împrejurarea că la un moment dat terenul propus recurenților a fi acordat în compensare era, în accepțiunea legii, un bun disponibil, nu semnifică și faptul că acest imobil este susceptibil de a fi oferit ca măsură reparatorie recurenților și nu altor notificatori aflați în situații de fapt identice și anume imposibilitatea restituirii în natură a bunului notificat, preluat abuziv în perioada de referință a legii speciale de reparație.

Înalta Curte, reținând că legea a fost corect aplicată, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții C.A.M., C.I., C.P.C., R.L.M. și V.C., a cărei calitate procesuală a fost preluată de succesoarea sa R.L.M. împotriva deciziei nr. 298/A din data de 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.