Liability for inventory shortages under mandate contract and validity of service by public notice
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate decision that ordered the defendant to pay approximately 28 million lei in damages and costs, thereby confirming the liability of the mandated party in favor of the claimant. The dispute concerned a mandate contract under which the defendant managed a retail store and was liable for inventory shortages identified in a post-termination stocktake; the defendant challenged the trial and appellate courts' rejection of its arguments regarding procedural defects in the summons by public notice and the alleged lack of jurisdiction for claims arising from contract execution. The Supreme Court ruled the appeal unfounded, determining that the summons procedure was legally compliant with Articles 88, 89, 92, and 100 of the Code of Civil Procedure as evidenced by the administrator’s signature on the service record, and that the defendant had previously acknowledged the term and requested a jurisdictional decline, thereby waiving specific procedural objections, which necessitated the application of Article 312 of the Code of Civil Procedure to reject the appeal.
Legislator headnote
AI generatedLiability for inventory shortages under mandate contract and validity of service by public notice: Împotriva deciziei nr.162/C 200-A din 20 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pârâta S.C. „L.I.”SRL Bistrița a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât deși cauza a fost soluționată de către prima instanță cu procedura de citare prin afișare încălcând dispozițiile art.92,99 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată, fără a-i da posibilitatea formulării cererii reconvenționale, încălcând și dreptul la apărare, instanța de apel a considerat corectă soluția instanței de fond.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „L.I.” SRL Bistrița împotriva deciziei nr.162/C din 20 aprilie 2000 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat și motivat și recurenta solicită judecarea în lipsă conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă după care, Curtea constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
C U R T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.602/LC din 28 octombrie 1999 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „S.I.E.”SRL Cluj Napoca, împotriva pârâtei S.C.” L. I.” SRL Bistrița și a fost obligată pârâta la 22.953.475 lei pretenții, 21.805.801 lei daune și 2.930.557 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut existența unui contract de mandat, unde pârâta în calitate de mandatar, a obținut gestiunea magazinului proprietatea mandantului, cu obligația răspunderii materiale pentru asigurarea, încasările și decontarea fondului de marfă către mandant. Că, în urma inventarierii s-a constatat lipsă mărfuri în valoare de 22.953.475 lei pentru care este ținută să răspundă față de reclamanta care a preluat prin fuziune activul și pasivul.
Sentința a fost menținută de curtea de apel care a respins apelul declarat de pârâtă.
Împotriva deciziei nr.162/C 200-A din 20 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pârâta S.C. „L.I.”SRL Bistrița a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât deși cauza a fost soluționată de către prima instanță cu procedura de citare prin afișare încălcând dispozițiile art.92,99 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată, fără a-i da posibilitatea formulării cererii reconvenționale, încălcând și dreptul la apărare, instanța de apel a considerat corectă soluția instanței de fond.
Se mai susține că instanța de fond nu a fost investită cu pretenții izvorâte din executarea contractului de mandat. Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7,9 și 10 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă:
La 21 octombrie 1995 între S.C. „M.I.E.”SRL Cluj și pârâta recurentă a fost încheiat contractul de mandat, că în baza acestui contract recurenta pârâtă și-a depus candidatura pentru magazinul nr.5, în calitate de mandatar, condiționat de răspunderea față de mandant sub aspectul valorii mărfurilor, al încasărilor, și al decontărilor, ori de câte ori i se va cere de către mandant.
Activul și pasivul precum și drepturile procesuale au fost preluate prin fuziune de către reclamanta intimată, situație față de care legal cele două instanțe au constatat că pârâta recurentă răspunde de lipsa în gestiune a stocului de marfă de 22.883.257 lei și lipsă obiecte inventar stabilite prin procesul verbal de inventariere din 18 februarie 1997, fiind irelevant faptul că acest contract de mandat încetase din 18 februarie 1997 față de faptul că reclamanta prin fuziune a preluat toate drepturile.
Cât privește procedura de citare aceasta a fost corectă în raport cu dispozițiile art.88,89,92 și 100 Cod procedură civilă, procesul verbal de îndeplinire a procedurii fiind semnat chiar de administratorul societății recurente.
Recurenta a cunoscut termenul acordat și a solicitat prin cererea de la fila 18 a dosarului instanței de fond declinarea competenței, încă de la 18 octombrie 1999, dată la care avea posibilitatea să formuleze și cerere reconvențională.
Astfel fiind recursul declarat fiind nefondat, a fost respins conform art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta S.C. „L. I.” SRL Bistrița împotriva deciziei nr.162/C din 20 aprilie 2000 a Curții de Apel Oradea-Secția Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.