Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9449/2009 AI generated

Recourse against irrevocable appellate decision: inadmissibility of second-level recourse under Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 9449/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, thereby upholding the lower appellate court's decision to declare the prior appeal perished (perimat). The case involved a request to revise a 2000 civil judgment, which had been rejected at first instance and on appeal for failing to meet statutory revision grounds, followed by a procedural dispute where the second instance court declared the first appeal perished because the parties failed to appear for a repulsion hearing without requesting judgment in absentia. The supreme court ruled that the challenged decision, issued by a court of appeal (an instance of recourse), was irrevocable under Article 377(2) point 4 of the Code of Civil Procedure, and therefore not subject to further recourse under Article 299(1), rendering the appellant's attempt to challenge it procedurally impossible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 4 C. proc. civ, art. 250 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against irrevocable appellate decision: inadmissibility of second-level recourse under Code of Civil Procedure: Împotriva deciziei civile nr. 1835 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București a declarat recurs revizuientul I.I., susținând, că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
judgment in absentia Civil Procedure Code procedural issues grounds for cassation hearing of the parties appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5579/94/2006 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T.G. și T.V. pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună revizuirea sentinței civile nr. 7125 din 8 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 6871/2000.

Prin sentința civilă nr. 6402/2006 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 5579/94/2006, s-a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată, iar prin decizia civilă nr. 503A din 26 aprilie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient împotriva acestei sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că, în cauză, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1835 din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel București a constatat perimat recursul declarat de recurentul-revizuient I.I. împotriva deciziei nr. 503A din 26 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reținând, în esență, că, în cauză, după suspendarea datorată lipsei părților, s-a solicitat repunerea pe rol, însă la termenul acordat pentru discutarea cererii, părțile nu s-au prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă, ceea ce dovedește că cererea de repunere a cauzei pe rol nu s-a realizat în scopul judecării pricinii, astfel încât nu poate întrerupe cursul perimării.

Împotriva deciziei civile nr. 1835 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București a declarat recurs revizuientul I.I., susținând, că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege, iar potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Față de aceste dispoziții legale, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțată de instanța de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, hotărârea recurată este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel că recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul I.I. împotriva deciziei nr. 1835 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2009.