In natura restitution of expropriated land: standing of heir and non-applicability of public utility obstruction under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 5 mai 2008, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a terenului expropriat în suprafață de 100 mp, situat în București, sector 3, iar, în subsidiar, să fie obligat Primarul General al Municipiului București la emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul aferent construcției, expropriat, în suprafață de 100 mp, cu obligarea pârâților la daune cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data introducerii acțiunii până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, împreună cu mama sa, S.G., a notificat unitatea deținătoare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului situat la adresa menționată, însă nici până la data introducerii cererii nu a primit răspuns, conform dispozițiilor art. 23 din actul normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 706 din 21 mai 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea și a dispus restituirea imobilului teren în suprafață de 100 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert S.E.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul în suprafață de 120 mp, situat în sector 3, a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Miniștri nr. 615 din 14 noiembrie 1973, de la S.V. și S.G.

S-a avut în vedere că reclamantul este moștenitorul foștilor proprietari, fiind astfel persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură a terenului identificat prin expertiză, teren ce are în prezent adresa în str. C. nr. 6A, fiind împrejmuit împreună cu restul proprietății inițiale de 225 mp.

Cererea de daune cominatorii nu a fost admisă având în vedere dispozițiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. și concluziile reclamantului din ședința publică de la 6 mai 2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, fără a-l motiva.

Prin decizia civilă nr. 39/A din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, examinând hotărârea apelată în temeiul dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a respins apelul pârâtului ca nefondat, reținând, în esență, că reclamantul este unicul moștenitor al foștilor proprietari S.V. și S.G., având astfel calitatea de persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001 și că imobilul ce face obiectul notificării, în suprafață de 100 mp, este liber și poate fi restituit în natură.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul recurent a susținut că

s-au încălcat dispozițiile art. 10.1. din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, în sensul că nu s-a stabilit cu claritate situația juridică a terenului identificat prin raportul de expertiză, respectiv dacă acesta aparține domeniului public sau privat și nici destinația actuală a terenului, existența și utilizarea unor amenajări subterane.

S-au invocat, în acest context, dispozițiile art. 11 alin. (10) din lege, care interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării sale unei amenajări de utilitate publică.

Cea de a doua critică a vizat nerespectarea de către reclamant a obligației de a da o declarație autentică, prin care să declare că nu a beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România și nu a specificat dacă a primit sau nu despăgubiri, spre a se putea verifica incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând încălcarea dispozițiilor art. 10.1 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este nefondată.

Imobilul teren în litigiu, situat în sector 6 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Miniștri nr. 615 din 14 noiembrie 1973, în a cărui anexă 26, la poziția nr. 34 sunt înscriși autorii reclamantului S.V. și S.G., cu suprafața de 120 mp, astfel cum rezultă din adresa Serviciului de Evidență a Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București, nr. 18263 din 3 martie 2008 (fila 49 dosar fond).

Prin nota de reconstituire a aceleiași direcții a Primăriei Municipiului București (fila 51 dosar fond) se menționează că fostul imobil situat în sector 6, ce avea o suprafață de 255 mp este împrejmuit cu gard, construcția nefiind demolată.

Situația de fapt menționată a fost confirmată de expertiza tehnică efectuată la prima instanță, probă ce a concluzionat că imobilul se află în prezent pe str. C. nr. 6A, iar terenul în discuție de 100 mp este împrejmuit împreună cu restul proprietății, alcătuind o suprafață totală de 240,26 mp.

Este evident, astfel, că nu a fost atins scopul exproprierii, terenul fiind liber în sensul dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și putând fi restituit.

Susținerea recurentului în sensul că nu s-a stabilit situația juridică a imobilului în litigiu este nefondată, acesta nedovedind o situație contrară celei stabilite de instanțele de fond și apel, respectiv aceea că imobilul ar aparține domeniului public al statului.

De vreme ce terenul este împrejmuit și a fost folosit de autorii reclamantului și ulterior măsurii exproprierii, alături de restul proprietății lor, este evident că nu sunt incidente dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 și nici ale art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, nedovedindu-se existența unei amenajări de utilitate publică care să afecteze imobilul în litigiu.

De altfel, pârâtul recurent nu a contestat concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, iar apelul său nici nu a fost motivat.

Critica formulată prin ultimul motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiată.

În cauză, nu s-a făcut dovada de către recurent că autorii reclamantului intimat ar fi încasat vreo despăgubire pentru suprafața de teren expropriată, iar construcția nu a fost demolată așa cum se susține prin motivele de recurs, astfel încât să se condiționeze restituirea în natură de rambursarea acestei despăgubiri.

În ce privește obligația depunerii de către notificator a unei declarații autentice în sensul că nu a beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România, Curtea va constata că, în raport de considerentele expuse anterior și având în vedere că nu s-a solicitat în faza administrativă a soluționării notificării depunerea unei asemenea declarații, nu se poate reține că reclamantul ar fi în culpă pentru neemiterea dispoziției motivate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 39/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.