Wrongful conviction compensation upheld; cross-appeals dismissed as statute of limitations ran from heirs' knowledge of acquittal

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 20 aprilie 2008, reclamanții S.M., S.V. și A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata echivalentului în lei al sumei de 15.000.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru arestarea și condamnarea pe nedrept a defunctului S.E., autorul lor.

În motivarea cererii, întemeiată pe art. 504 și urm. C. proc. pen., reclamanții au susținut că:

- sunt soția supraviețuitoare și, respectiv, descendenții defunctului S.E., condamnat de Tribunalul Militar de Regiune Militară București, prin decizia nr. 41/1961, la 13 ani temniță grea, 7 ani degradare civică și confiscarea parțială a averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale;

- în executarea pedepsei menționate, autorul lor (student al facultății de drept și sublocotenent de securitate la Centrul de Instrucție Fălticeni) a fost arestat de la 5 octombrie 1949 până la 18 octombrie 1962, fiind supus unui regim inuman, care a dus la îmbolnăvirea sa;

- ulterior punerii în libertate, problemele de sănătate ale autorului lor au persistat, acesta decedând în anul 1995;

- în luna ianuarie 2008 P.E., condamnat în aceeași cauză, le-a adus la cunoștință că în anul 1994, instanța supremă a casat hotărârea de condamnare și i-a achitat pe toți făptuitorii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a admiterii unui recurs în anulare promovat de Procurorul General;

- totodată, P.E. le-a comunicat că nici el nu a avut cunoștință despre soluția de achitare și că dosarul de securitate al autorului lor se află la C.N.S.A.S.;

- drept consecință, s-au adresat instituției menționate, care le-a încuviințat studierea dosarului referitor la condamnarea autorului lor;

- arestarea, condamnarea și supunerea la regimul de temniță grea timp de 13 ani, pe nedrept, au cauzat autorului lor suferințe psihice imense;

- deosebit de aceste suferințe, ulterior punerii în libertate autorul lor a fost pus în imposibilitate de a-și continua carierea de jurist și a întâmpinat mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă.

Tribunalul Neamț, secția civilă, prin sentința nr. 541 din 17 septembrie 2008, a respins ca nefondată excepția referitoare la prescripția dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârât să le plătească reclamanților echivalentul în lei al sumei de 300.000 Euro cu titlu de daune morale pentru arestarea și condamnarea pe nedrept a autorului lor și 10.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- autorul reclamanților nu a avut cunoștință despre judecarea recursului în anulare, fiind citat la adresa unde locuise în anul 1949, anterior arestării;

- prin urmare, în lipsa dovezii contrare, termenul de prescripție prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. curge din luna ianuarie 2008, când reclamanții au luat cunoștință despre hotărârea de achitare;

- la 6 octombrie 1949, S.E., autorul reclamanților, student al facultății de drept și sublocotenent la Centrul de Instrucție Fălticeni, a fost arestat sub acuzația de participare la activitățile unei organizații anticomuniste;

- pentru această faptă, Tribunalul Militar de Regiune Militară București l-a condamnat pe autorul reclamanților la 13 ani temniță grea și 7 ani degradare civică;

- după liberarea din penitenciar (survenită la 18 octombrie 1962), S.E. nu și-a putut continua cariera de ofițer activ și nici studiile universitare, locuind până la deces în com. Ceahlău, împreună cu soția S. (născută F.) M. (de la căsătoria din 24 august 1964) și copii S.V. și S.(căsătorită A.)M., născuți la 13 iulie 1966 și, respectiv, 9 august 1968, care au suportat același regim de privațiuni și marginalizare, inerent condiției de fost deținut politic ;

- totodată, pedeapsa complimentară de 7 ani degradare civică și calificările de genul „fost deținut politic”, „periculos” și „legionar” l-au împiedicat pe autorul reclamanților să ocupe un loc de muncă adecvat pregătirii profesionale și aspirațiilor sale;

- autorul reclamanților și alți 3 inculpați din cauză au fost achitați în anul 1994 de Curtea Supremă de Justiție cu motivarea că la condamnare s-au avut în vedere doar declarațiile date de aceștia sub tortură, ignorându-se probele de nevinovăție;

- în raport de caracterul nedrept al arestării și condamnării autorului reclamanților și împrejurarea că executarea pedepsei de 13 ani temniță grea și 7 ani degradare civică a coincis cu perioada deplinei maturități, cererea de acordare a daunelor morale este legitimă;

- suma pretinsă este însă exorbitantă și ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, în timp ce echivalentul în lei al sumei de 300.000 Euro constituie o reparare îndestulătoare a prejudiciului moral suferit de autorul lor.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia nr. 174 din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și pârât.

S-a reținut că:

- suma stabilită cu titlu de daune morale, criticată în privința cuantumului de către toți apelanții, este corelată cu realitățile perioadei în care a trăit autorul reclamanților și corespunde situației socio profesionale a acestuia (anterior condamnării și după liberarea din penitenciar), privațiunilor și duratei regimului de detenție, suferințelor fizice și psihice, precum și gravelor consecințe produse de nedreapta arestare și condamnare;

- acțiunea în daune a fost formulată în termen pentru că la judecarea recursului în anulare autorul reclamanților a fost citat la o adresă greșită și nu s-a făcut dovada contrară, că acesta ori succesorii lui ar fi avut cunoștință, anterior lunii ianuarie 2008, despre hotărârea de achitare pronunțată de instanța supremă la 13 decembrie 1994.

Reclamanții și pârâtul au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și, respectiv, admiterii excepției referitoare la prescripție sau, în subsidiar, diminuării cuantumului despăgubirilor.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanțele nu au ținut seama de toate consecințele negative suferite de autorul lor, de importanța valorilor morale lezate, precum și de practica judiciară în materie.

Pârâtul, fără să indice temeiul juridic al recursului, a susținut că:

- termenul de prescripție prevăzut de art. 504 C. proc. pen. curge de la data pronunțării hotărârii definitive de achitare;

- în cauză era eventual operantă instituția repunerii în termen dar reclamanții nu au respectat cerințele prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.;

- daunele morale trebuie stabilite după criterii nepatrimoniale (cum ar fi importanța prejudiciului moral, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile produse victimei etc.), iar cuantumul lor nu corespunde prejudiciului efectiv dovedit, practicii comunitare (potrivit căreia în spețe similare cuantumul maxim al despăgubirilor nu depășește10.000 Euro) și posibilităților actualului buget de stat;

- s-ar impune, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., redimensionarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță.

Critica referitoare la cuantumul despăgubirilor, comună ambelor recursuri, este nefondată pentru că, de fapt, recurenții contestă întinderea daunelor morale, fără să invoce încălcarea sau aplicarea greșită a vreunui text de lege, așa cum prevede art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, sunt nefondate și celelalte critici formulate de recurentul pârât deoarece:

- art. 506 alin. (2) C. proc. pen.. prevede, într-adevăr, că acțiunea în repararea pagubei suferite ca urmare a unei condamnări nedrepte poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare;

- potrivit art. 21 și 49 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, precum și jurisprudenței Curții Europene, textul menționat a fost interpretat în sensul că termenul de 18 luni curge de la data când persoana îndreptățită a luat cunoștință despre hotărârea de achitare;

- or, este cert că la judecarea recursului în anulare persoana condamnată pe nedrept a fost citată la o adresă incorectă și ulterior a decedat, iar succesorii acesteia au aflat despre hotărârea de achitare de abia în luna ianuarie 2008 și au promovat acțiunea în repararea pagubei la 20 aprilie 2008, deci înaintea expirării termenului legal de prescripție;

- atâta timp cât termenul de prescripție a început să curgă în luna ianuarie 2008, iar reclamanții au sesizat prima instanță la 20 aprilie 2008, în speță nu era operantă dispoziția cuprinsă în art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.M., S.V. și A.M. împotriva deciziei nr. 174 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, și recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.