Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 395/2011 AI generated

Inadmissibility of second cassation appeal against decision issued during prior cassation phase

Case Number Decizia nr. 395/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, leaving the underlying decision in force and ordering the appellant to pay 100 lei in judicial costs to the state. The case involved a procedural dispute where the appellant, after exhausting the standard appellate hierarchy (first-instance appeal and cassation appeal), attempted to file a second cassation appeal against the definitive decision rendered by the Court of Appeal. The court ruled that the appealed decision was issued during the settlement of a previous cassation appeal, not during the appellate phase, thereby rendering it outside the scope of permissible ordinary appeals under Article 3851(1) of the Code of Criminal Procedure. Consequently, the court held that a new cassation appeal against a definitive judgment already issued by the cassation instance is legally inadmissible, establishing that the ordinary path of cassation cannot be exercised twice against the same chain of decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 3851 pct. 1 C. proc. pen; Inadmissibility of second cassation appeal against decision issued during prior cassation phase: Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului.

Keywords

AI generated
procedural orders grounds for cassation settlement of dispute appealability of remand decision preliminary ruling procedure judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 3851 pct. 1 C. proc. pen
Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 noiembrie 201, s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de revizuentă U. (fostă C.) M., prin mandatar, soțul acesteia, împotriva Deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin decizia recurată de revizuentă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 675 din 6 septembrie 2009 a Tribunalului Iași, prin care se respinsese, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentă împotriva Deciziei nr. 73 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Iași.

Examinând cererea de recurs cu care a fost investită, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece hotărârea atacată nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului.

Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului.

Or, în cauză, decizia recurată de revizuentă nu a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării unui alt recurs declarat de acesta împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentă a declarat un al doilea recurs, împotriva Deciziei penale definitive nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a soluționat recursul declarat de revizuentă U. (fostă C.) M.

Așa fiind, întrucât revizuentă a uzat de calea de atac a recursului, un nou recurs împotriva hotărârii definitive pronunțate de instanța de recurs este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind dintre acelea care pot fi supuse acestei căi ordinare de atac.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta revizuentă U. (fostă C.) M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta revizuentă U. (fostă C.) M. împotriva Deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2011.