Evidentiary insufficiency of witness testimony to prove refugee status under anti-persecution compensation regime

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.A. a chemat în judecată C.J.P.S., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 12 decembrie 2008 emisă de aceasta din urmă cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru aprobarea O.G. nr. 105/1999 și a H.G. nr. 287/2008 pentru modificarea și completarea Normelor pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, întrucât are calitatea de refugiat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că datorită ocupării Ardealului de Nord de către forțele armate maghiare, a fost obligat să părăsească localitatea natală, satul Plopis pentru a se refugia împreună cu familia în localitatea Turda din județul Cluj. În consecință, reclamantul solicită acordarea drepturilor începând cu data de 12 august 2008 pentru intervalul octombrie 1940 – martie 1945.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 301 din 16 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, menținând în întregime Hotărârea din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, în ciuda rolului activ manifestat de către instanță, nu a existat la dosar nici o probă utilă, pertinentă și concludentă care să confirme susținerile reclamantului privind calitatea acestuia de refugiat, deși reclamantul avea sarcina probei conform dispozițiilor art. 1.169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul T.A.

Recurentul a reiterat motivele invocate în fața instanței de fond.

În plus, recurentul a susținut că declarațiile martorilor nu sunt destul de concludente, întrucât „din cauza vârstei este posibil ca aceștia să-și fi pierdut din unele calități”.

Examinând sentința în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, declarațiile autentificate ale martorilor G.I. și N.D.

Referindu-se la mărturie, ca mijloc de probă în procesul civil, art. 192 C. proc. civ. stabilește că, înainte ca martorul să declare ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările ce constituie obiectul probei, un minimum de aspecte se impun a fi precizate, tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să aprecieze în ce măsură mărturia depusă reflectă realitatea. Aceste reguli prevăzute de Codul de procedură civilă trebuie considerat că se aplică tuturor declarațiilor de martori, indiferent dacă acestea sunt judiciare sau extrajudiciare, întrucât nerespectarea lor face imposibilă operațiunea de apreciere a mărturiilor.

În cauză, constatând că declarațiile martorilor N.D. și G.I., autentificate de notarul public s-au dovedit a fi insuficiente pentru dovedirea calității de refugiat a reclamantului, că prin încheierea din 14 aprilie 2009, instanța de fond a dispus audierea celor doi martori sub prestare de jurământ, în condițiile art. 186 C. proc. civ.

În depozițiile lor, cei doi martori au oferit informații confuze și contradictorii, declarațiile acestora neputându-se corobora.

Astfel, în timp ce martorul N.D. susține că reclamantul s-a refugiat singur, martorul G.I. declară că acesta s-a refugiat împreună cu părinții, care-și căutau de lucru.

De asemenea, ambii martori au declarat că l-au cunoscut pe reclamant în perioada refugiului în Turda, însă, nici unul dintre martori nu știa ce vârstă avea reclamantul.

Rezultă, așadar, că în ciuda rolului activ manifestat de instanță, probele existente la dosar nu fac dovada susținerilor reclamantului privind calitatea acestuia de refugiat.

În consecință, recursul fiind nefondat va fi respins ca atare, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.A., împotriva sentinței civile nr. 301 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.