Conflict of jurisdiction over expropriation compensation claims: central authority acts require appellate court competence

Asupra conflictului de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.T.I.I. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ prin care să plătească suma de 101.858,67 lei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta refuză să își îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege pentru plata despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001.

În cauza pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, cererea fiind formulată împotriva unei instituții de nivel central.

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2897 din 26 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând în esență dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanța competentă să soluționeze actele autorităților și instituțiile centrale, aparține Curților de Apel.

La rândul ei și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2805 din 9 iunie 2010 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX A contencios administrativ și fiscal.

În considerentele hotărârii această instanță a reținut că dispozițiile art. alin. (4) din Legea nr. 9/1998, republicată, dau în competența Tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal contestațiile împotriva hotărârilor Comisiei centrale de stabilire a despăgubirilor.

Ivindu-se conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului București reclamantul R.T.I.I. a chemat în judecată A.N.R.P., direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 solicitând măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București intrat în proprietatea statului prin Decretul nr. 90/1950.

Cadrul legislativ care guvernează regulile plăților efective în contul despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001 este reprezentat de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, Titlul VII, așa cum a fost modificată de O.G. nr. 81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit dispozițiilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII:

“Art. 19 - Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestația suspendă exercițiul dreptului de dispoziție asupra titlului de despăgubire al titularului. Despre contestații se va face mențiune în evidențele ținute de entitatea care îndeplinește funcții de registru și depozitare pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 20 - (1) Competența de soluționare revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, la instanța domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București”.

Totodată, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,”Curțile de Apel judecă, în primă instanță, (…) procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Având în vedere dispozițiile susmenționate privind stabilirea competenței și în raport cu faptul că autoritatea chemată în judecată, respectiv A.N.R.P. este, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 363/2005, organ de specialitate al administrației publice centrale, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe R.T.I.I. și A.N.R.P., direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 august 2010.