Human and minor trafficking offenses: Distinct protected interests preclude merger into a single continued crime under Law 678/2001.

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 113 din 19 decembrie 2007, Tribunalul Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații: R.T. ; R.E.D. ; și R.L.O. din infracțiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., și trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații R.E.D. și R.L.O., la pedeapsa de câte 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpații R.E.D. și R.L.O., la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpații R.E.D. și R.L.O. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul R.T., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe fiecare dintre inculpații R.T., R.L.O. și R.E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate P.M.A. și L.R.M., nu s-au constituit părți civile.

S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă T.L.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpații R.L.O. și R.E.D., a câte 10.875 euro.

În baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.T. a autoturismul marca M. și de la inculpatul R.E.D., a autoturismul marca P.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O., au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen. și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Cercetând cauza, prima instanță a audiat pe inculpatul R.T., pe părțile vătămate T.L. (minoră la data săvârșirii faptelor inculpaților), P.M.A., cât și pe martorii T.I., C.A., B.C. și G.I.

Apreciind asupra probatoriului administrat în cele două faze ale procesului, judecătorul de fond a stabilit următoarea situație de fapt:

1. La sfârșitul lunii septembrie 2003, inculpatul R.L.O., profitând de situația materială precară a familiei părții vătămate T.L., în prezența părinților săi, i-a propus acesteia să meargă împreună în Italia, asigurând-o că îi va găsi un loc de muncă și îi va da banii necesari pentru eliberarea pașaportului, cât și pentru celelalte cheltuieli.

Apoi, în luna octombrie 2003, această parte vătămată a fost transportată în Italia, cu autoturismul marca P., de către inculpații R.L.O. și R.E.D., fiind cazată într-un imobil în care se afla și concubina lui R.E.D., precum și fiul acestora. Odată ajunsă, partea vătămată a constatat că inculpații nu-și respectă promisiunea, sugerându-i să se prostitueze. însă, a refuzat, fiind nevoită să cerșească, iar pe timpul cât a stat în Italia, aproximativ 7 luni, banii câștigați din cerșit, respectiv 4.000 euro, dându-i concubinei inculpatului R.E.D.

Partea vătămată T.L., audiată în fața instanței, nu și-a mai menținut declarațiile date în faza urmăririi penale, neoferind o explicație credibilă.

A apreciat prima instanță că împrejurarea invocată de victimă, vizând faptul că organele de poliție i-ar fi reținut pașaportul, aplicându-i interdicția de a părăsi țara, în cazul în care ar fi declarat altceva decât ceea ce doreau organele de cercetare penală, nu constituie o justificare a revenirii asupra declarațiilor, și că aspectele de mai sus, imputate organelor de poliție nu se confirmă și de alte probe. Ca atare, declarațiile făcute de această parte vătămată în fața instanței, au fost înlăturate.

2. În cursul lunii octombrie 2004, inculpatul R.E.D., profitând de situația familială a părții vătămate L.R.M., i-a propus acesteia să meargă împreună în Italia, asigurând-o că îi va găsi un loc de muncă, că îi va suporta cheltuielile privind transportul și obținerea documentelor, și că nu va fi nevoită să practice prostituția, cerșetoria sau alte activități ilicite.

Astfel, victima dându-și acordul, a fost transportată cu autoturismul P. de către inculpații R.T. și R.E.D., în Italia, fiind cazată într-un apartament situat într-un cartier mărginaș al orașului Bologna, împreună cu numita M., persoană care practica prostituția.

Văzând că nu și-a respectat promisiunea, după circa o lună, partea vătămată l-a abordat pe inculpatul R.E.D., însă a înțeles de la acesta că, de fapt, trebuia să se prostitueze, activitate pe care a practicat-o timp de 45 de zile, iar din banii obținuți pe seară, între 600-900 euro, jumătate îi dădea inculpatului R.E.D.

Partea vătămată L.R., fiind audiată în fața instanței, nu și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, motivând că, odată ajunsă pe Aeroportul B., a avut o criză de spasmofilie, iar din cauza unor probleme cardiace, a declarat că a fost constrânsă de către inculpatul R.E.D. să se prostitueze.

Apreciind că cele susținute nu constituie o justificare cu privire la retractarea declarațiilor date inițial, afecțiunile despre care aceasta a făcut vorbire nefiind dintre cele care i-ar putea afecta psihicul, instanța de fond a înlăturat declarațiile date de victimă, nemijlocit, în fața sa.

3. În vara anului 2004, concubina inculpatului R.E.D. (numita T.), cât și soția inculpatului R.T., profitând de situația familială a părții vătămate P.M.A., au încercat să o determine pe aceasta să meargă în Italia, garantându-i un loc de muncă, inițial fiind însă refuzate tocmai datorită temerii că va fi nevoită să se prostitueze.

Însă, în octombrie 2004, inculpații R.T. și R.E.D. i-au convins pe părinții părții vătămate, cât și pe aceasta, oferindu-se să-i asigure transportul, cazarea și cheltuielile privind traiul zilnic, până la angajare.

Astfel, partea vătămată a fost transportată de către inculpatul R.T. cu autoturismul marca M., în Italia, în orașul Bologna, apoi a fost cazată într-un apartament cu două camere, aparținând inculpatului R.L.O., situat într-un cartier mărginaș Calderara di Reno.

Odată ajunsă, inculpatul R.E.D. i-a comunicat părții vătămate că nu-i poate găsi loc de muncă și că va trebui să se prostitueze.

Constrânsă astfel să-i restituie banii cheltuiți, partea vătămată a practicat prostituția în perioada 15 ianuarie 2005 - 11 februarie 2005, în beneficiul inculpatului respectiv, fiind vândută apoi de acesta unui alt proxenet albanez.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpaților R.L.O., R.E.D. și R.T., de a recruta, transporta și caza pe părțile vătămate majore P.M.A. și L.R., în scopul exploatării sexuale, în folosul lor, ademenindu-le prin promisiunea de a le găsi un loc de muncă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpaților R.L.O. și R.E.D., de a o recruta, transporta și caza pe partea vătămată T.L., ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, în scopul exploatării sexuale, pentru ca, apoi, aceasta să practice cerșetoria, în folosul lor, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Dând faptelor inculpaților o astfel de încadrare juridică, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, data săvârșirii infracțiunilor și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005, respectiv 19 iulie 2005, în cauză, faptele realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor, așa cum acestea sunt incriminate în Legea 678/2001, nemodificată prin O.U.G. nr. 195/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane, între altele, prin înșelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate, pentru a munci în condiții avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituției în scopul exploatării ei, constituie tot atâtea modalități alternative, prin care se săvârșesc infracțiunile de trafic de persoane sau trafic de minori prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.

S-a reținut că pentru a ne afla în prezența infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituției de bunăvoie de către acele persoane, iar nu prin inducerea în eroare și constrângerea victimelor respective.

Mai mult, s-a motivat că infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de Legea nr. 678/2001 este o infracțiune complexă, absorbind în conținutul său infracțiunea de proxenetism în variantele prevăzute de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., precum și infracțiunile de lovire și amenințare.

Totodată, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpaților doar săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, prevăd infracțiuni distincte, respectiv traficul de persoane prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001 și traficul de minori prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus arătate, instanța de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Craiova, din infracțiunile de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și proxenetism prevăzut de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

Întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat contribuția acestuia în vreuna din modalitățile alternative ale infracțiunii, respectiv recrutarea, transportarea ori cazarea minorei T.L., cu privire la inculpatul R.T., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c), C. proc. pen., s-a adoptat o soluție corespunzătoare de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 din C. pen.

Referitor la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen., reținută în sarcina inculpaților, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât pentru existența infracțiunii respective este necesar ca inculpații să constituie un grup infracțional cu o structură determinată, cu roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, grup care să aibă și caracter de continuitate.

Pentru că probatoriul administrat nu a confirmat existența unui astfel de grup infracțional, condiție sine qua non pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen., considerente pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpaților R.L.O., R.E.D. și R.T., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Reținând vinovăția inculpaților, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, modalitatea și împrejurările în care s-au consumat faptele, atitudinea nesinceră a inculpaților, dar și circumstanțele personale, respectiv, vârsta acestora, faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, în esență, apreciindu-se că numai executarea în regim de detenție poate fi realizat scopul educativ preventiv al sancțiunilor aplicate. Ca pedeapsă complementară și pedeapsă accesorie, instanța, raportându-se la pericolul social deosebit de grav al infracțiunilor comise, la impactul social al acestora, cu luarea în seamă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a interzis inculpaților drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, respectiv pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Cu privire la latura civilă, instanța de fond a luat act că părțile vătămate P.M.A. și L.R.M. nu s-au constituit părți civile.

Chiar dacă în cursul urmăririi penale, partea vătămată minoră T.L., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro, reprezentând suma de bani obținută din practicarea prostituției, însușită de inculpații R.L.O. și R.E.D., instanța de fond, în considerarea atitudinii acestei părți vătămate în faza cercetării judecătorești, constând în revenirea asupra declarațiilor inițiale, în încercarea de a-i absolvi de vinovăție pe inculpați, a apreciat că nu se impune repararea prejudiciului invocat de victima minoră, respingându-i acțiunea civilă formulată în proces, cu referire la dispozițiile art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen.

Sumele de bani realizate de către părțile vătămate din exploatarea sexuală și din practicarea cerșetoriei, pe care și le-au însușit inculpații, fără justă cauză, autoturismele cu care au fost transportate acestea în Italia, au făcut obiectul confiscării speciale, astfel că, în baza art. 19 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, instanța a confiscat de la fiecare dintre inculpații R.L.O. și R.E.D. câte 10.875 euro, de la inculpatul R.T., autoturismul marca M. și de la inculpatul R.E.D., autoturismul marca P.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O., invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției, pentru următoarele motive, sintetizate astfel:

1. - că urmărirea penală a fost efectuată în cauză de către polițiști care nu fac parte din poliția judiciară, încălcându-se astfel dispozițiile art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004, aspect constând în aceea că părților vătămate le-au fost luate declarații de către polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră, iar nu de polițiștii și agenții, anume desemnați, care își desfășoară activitatea sub coordonarea D.I.I.C.O.T.;

2. - că instanța de fond și-a întemeiat soluția exclusiv pe declarațiile părților vătămate date în faza urmăririi penale, iar cele luate nemijlocit de către instanță au fost înlăturate nepermis, încălcându-se astfel principiul contradictorialității, cât și alte dispoziții imperative ale legii, respectiv dispozițiile art. 73 alin. (1) raportat la art. 77 C. proc. pen., art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 891 C. proc. pen., și, mai mult, că în cauză s-ar face aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi obținute în cadrul procesului;

3. - că instanța de fond nu a manifestat suficient rol activ, în sensul că nu a făcut toate demersurile necesare în vederea audierii părții vătămate L.R., încălcând dispozițiile art. 4 și art. 2781 C. proc. pen.;

4. - că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, întrucât, din probatoriu, nu rezultă cu certitudine că inculpatul R.T. ar fi îndemnat sau ar fi înlesnit practicarea prostituției de către părțile vătămate ori ar fi tras foloase de pe urma acestei activități, după cum nu rezultă că în cauză inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O. ar fi comis vreuna din fapte în formele (recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire), și nici în modalitățile cerute de lege, cum astfel stabilește art. 12 din Legea nr. 678/2001 (amenințare, violențe, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate);

5. - că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind confiscarea specială, dispunând această măsură față de fiecare dintre inculpații R.L.O. și R.E.D., în sensul confiscării sumei de 10.875 euro, fără să motiveze în vreun fel cum s-a calculat această sumă, și, totodată, în sensul confiscării nejustificate a autoturismelor cu care s-a făcut transportul în Italia, încălcându-se astfel dispozițiile art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 26 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, a admis apelurile inculpaților R.L.O. și R.T., a desființat sentința cu privire la latura penală a cauzei, apoi, s-au descontopit pedepsele aplicate inculpatului R.L.O. în cauza de față, repunându-le în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.L.O., din infracțiunile de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., și infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul R.L.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. s-au recontopit pedepsele aplicate inculpatului R.L.O., în pedeapsa cea mai grea, anume 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ce urma să fie executată.

S-au reținut în favoarea inculpatului R.T. circumstanțe atenuante, potrivit art. 74, 76 lit. b) C. pen., și în consecință s-a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., la 4 ani închisoare, fiind înlăturată pedeapsa complementară aplicată de către prima instanță.

În baza dispozițiilor art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului R.T., cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate în primă instanță.

În baza dispozițiilor art. 86 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 8 ani, compus din pedeapsa aplicată în prezenta cauză și un interval de 4 ani stabilit de instanță.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus ca datele prevăzute la lit. b), c) și d) - să fie comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, iar în baza art. 863 alin. (3) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a confiscat de la inculpatul R.L.O. suma de 7.625 euro.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului R.E.D., declarat împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova, secție minori și familie, a reținut următoarele:

Deși inculpații apelanți au susținut că urmărirea penală a fost efectuată de polițiști care nu fac parte din poliția judiciară, cu încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004, în speță, s-a constatat că începerea urmăririi penale față de inculpați s-a dispus prin rezoluția din 31 martie 2006, iar anterior acestei date, s-au efectuate acte premergătoare, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.

Instanța de apel a apreciat că și în situația în care s-ar accepta, strict formal, potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., că numai procesele-verbale întocmite în faza actelor premergătoare, ar constitui mijloace de probă, această distincție fiind în mod vădit lipsită de importanță, deoarece părțile vătămate au fost audiate și după începerea urmăririi penale, declarațiile acestora de la acel moment, fiind similare celor date anterior, în faza actelor prealabile.

De altfel, instanța de apel a apreciat ca oferind mai multe garanții și, principial, ca fiind mai credibilă declarația olografa a unei persoane, despre care se presupune că ar fi fost victima unei infracțiuni, decât un proces-verbal în care lucrătorul de poliție ar consemna cele relatate de acea persoană.

S-a mai constatat că:

- celelalte declarații ale părților vătămate, date în cauză după începerea urmăririi penale, au fost consemnate în prezența procurorului sau a lucrătorilor de poliție anume delegați de procuror (fila 1 dosar urmărire penală);

- apărarea inculpaților, în sensul că la audierea părților vătămate la urmărirea penală, nu au fost respectate dispozițiile art. 73 alin. (1), la care fac trimitere dispozițiile art. 77 C. proc. pen., este nefondată, deoarece declarațiile date de părțile vătămate P.M.A. și T.L. în fața procurorului (filele 102 și 127 dosar urmărire penală), cuprind mențiuni cu privire la orele între care au fost audiate acestea;

- declarațiile luate de lucrătorii de poliție în cursul urmăririi penale, fac parte dintre cele la care se referă art. 77 coroborat cu art. 70 alin. (3) C. proc. pen., respectiv sunt declarații scrise personal, ce se iau înaintea audierii propriu-zise, în cadrul cărora nu se consemnează ora începerii și ora încheierii lor, deoarece nu este vorba de o ascultare propriu-zisă, care se efectuează în condițiile art. 70 alin. (1) C. proc. pen. Referitor la luarea declarațiilor părților vătămate în faza de urmărire penală, în condițiile în care nu au fost asistate de un avocat, s-a reținut că dispozițiile art. 26 alin. (1) și art. 44 din Legea nr. 678/2001, prevăd că persoanele care sunt victime ale infracțiunilor de trafic, li se acordă asistență juridică la cerere, în condițiile asistenței juridice obligatorii. Aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în sensul că, pentru partea vătămată, asistența juridică este obligatorie, așa cum este aceasta, reglementată în art. 171 alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru inculpat.

În speță, niciuna dintre părțile vătămate nu a solicitat asistență juridică la luarea declarațiilor acestora pe parcursul urmăririi penale, astfel că nu se poate reține o neregularitate procedurală din acest punct de vedere.

Susținerile inculpaților, în sensul că nu au putut asista la audierea părților vătămate pe parcursul urmăririi penale, au fost apreciate de instanța de apel ca fiind nefondate, deoarece faza de urmărire penală se caracterizează, în principal, prin lipsa publicității și a contradictorialității în administrarea probatoriilor.

Totodată, instanța de apel a mai constatat că:

- declarațiile date de părțile vătămate în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, toate demonstrând vinovăția inculpaților în comiterea faptelor reținute de prima instanță;

- în mod întemeiat, prima instanță a înlăturat declarațiile date de părțile vătămate în fața sa, deoarece acesta nu a oferit nici o justificare credibilă pentru schimbarea depozițiilor date în cursul urmăririi penale;

- susținerea inculpaților în sensul că practicarea cerșetoriei nu ar reprezenta una dintre activitățile vizate în dispozițiile Legii nr. 678/2001, nu poate fi reținută, deoarece obligarea la această activitate incriminată de legea penală, se înscrie în cadrul activităților prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001. Persoana obligată să practice cerșetoria este aservită persoanei care o obligă la o asemenea activitate, fiind lipsită de libertatea sa de a opta să trăiască prin mijloace decente de asigurare a existenței.

Referitor la partea vătămată L.R., întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat vreo contribuție a inculpatului R.L.O. la traficarea acesteia, s-a constatat că, în mod greșit, prima instanță a reținut în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, astfel că a fost schimbată încadrarea juridică dată inițial faptei, în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., fiind, totodată, redus corespunzător cuantumul pedepsei principale.

Apelul inculpatului R.T. a fost admis, fiind considerat întemeiat sub aspectul individualizării pedepsei și a modalității de executare a acesteia, avându-se în vedere vârsta inculpatului, împrejurarea că nu a mai fost condamnat anterior și că nu a obținut foloase materiale din activitatea infracțională desfășurată.

Cât privește confiscarea autoturismelor folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor, s-a constatat că această măsură a fost dispusă, în mod temeinic, de prima instanță, cu referire la dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii, fiind supuse confiscării speciale.

Totodată, instanța de prim control judiciar a mai constatat că de la inculpatul R.L.O., se impune a fi confiscată doar suma de 7.625 euro, reprezentând folosul dobândit ca urmare a săvârșirii infracțiunilor față de părțile vătămate T.L. și P.M.A., sub acest aspect fiind modificată hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O., care, prin apărătorii lor aleși, au invocat cazurile de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., în esență, fiind susținute criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate în apel, pentru care, într-o primă teză, au solicitat casarea deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de inculpatul R.E.D., într-o a doua teză, au cerut ca, după casarea deciziei, să fie adoptată o soluție corespunzătoare de achitare în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele ce au făcut obiectul judecății, iar, într-o ultimă teză, câtă vreme va fi reținută vinovăția lor, au apreciat că, în reindividualizare, se justifică coborârea pedepselor sub minimul special, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 861 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 99 din 19 ianuarie 2009, în aplicarea cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu, a admis recursurile declarate de cei trei inculpați, a casat Decizia nr. 26 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie, și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Totodată, au fost menținute actele procedurale îndeplinite de instanța de apel până la data de 14 mai 2008.

În esență, Înalta Curte, a stabilit că, în cauză, a fost încălcat principiul publicității ședinței de judecată cu ocazia soluționării apelurilor inculpaților, în condițiile în care aceștia au fost trimiși în judecată și pentru alte infracțiuni decât cele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 678/2001, neregularitate ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (3) C. proc. pen. și care nu poate fi înlăturată în nici un mod, invocarea ei fiind făcută în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu - cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauze spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Decizia penală nr. 24 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile inculpaților R.T., R.L.O. și R.E.D. împotriva sentinței penale nr. 113 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a desființat sentința și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, astfel:

- din infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. într-o infracțiune unică, continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (victime fiind L.R. și P.M.), cu privire la inculpatul R.T.;

- din infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. într-o infracțiune unică prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen. (victimă fiind T.L. - minoră) cu privire la inculpatul R.L.O.

- din infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., într-o infracțiune unică, continuată de trafic de persoane și respectiv de trafic de minori, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (victime fiind L.R., P.M. și T.L. - minoră) cu privire la inculpatul R.E.D.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 alin. lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.T. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.L.O. la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.E.D. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. a fost achitat fiecare dintre inculpații R.T., R.L.O. și R.E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., inculpaților li s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, stabilind, potrivit art. 86 alin. (2) C. pen., termen de încercare pentru fiecare, astfel: 5 ani pentru inculpatul R.T., 5 ani și 6 luni pentru inculpatul R.L.O. și 6 ani pentru inculpatul R.E.D.

În baza art. 86 alin. (3) C. pen., pe durata termenelor de încercare stabilite, s-a dispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- să anunțe orice schimbare de domiciliu și reședință;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Totodată, inculpații au fost obligați să nu intre în legătură cu părțile vătămate L.R., P.M. și T.L.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 alin. (4) C. pen.

S-a dispus în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepselor principale, suspendarea și a pedepselor accesorii aplicate inculpaților.

S-a luat act că părțile vătămate P.M. și L.R. nu s-au constituit părți civile.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată T.L.

În baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată s-a confiscat de la inculpatul R.E.D. suma de 11.750 euro (proveniți din activitățile de practicare a prostituției de către cele trei victime) sau echivalentul acesteia la cursul oficial al leului din ziua plății, de la inculpatul R.T. autoturismul marca M., iar de la inculpatul R.E.D., autoturismul marca P.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, în baza art. 378 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a procedat la ascultarea celor trei inculpați, a părții vătămate T.L., și a stăruit în reaudierea celorlalte părți vătămate, iar, totodată, a luat declarații martorilor F.D. și M.T.

În urma examinării hotărârii atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor Ia primul motiv de apel invocat de inculpați, vizând aspectul că urmărirea penală a fost efectuată de către polițiști care nu fac parte din poliția judiciară, ci de polițiști din cadrul Poliției de frontieră, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004.

S-a arătat că, potrivit art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004, pentru infracțiunile arătate în alin. (1) din lege, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procurori specializați din cadrul D.I.I.C.O.T., iar sub directa supraveghere a acestora, ofițerii și agenții de poliție judiciară, anume desemnați de M.A.I., cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procuror, acte ce sunt considerate a fi efectuate în numele acestuia.

Verificând această critică, Curtea a constatat că, într-adevăr, unele declarații de început (olografe) ale părților vătămate, cât și ale unor martori (de exemplu, declarația părții vătămate T.L., declarația martorului T.I., filele 129 și, respectiv, 135, dosar u.p.), au fost date în fața agenților Poliției de frontieră, înainte de începerea urmăririi penale, însă, este de observat, atât declarațiile părților vătămate, cât și cele date de martori, au fost reluate, procedural, aceștia fiind apoi audiați de către ofițerii B.C.C.O., anume desemnați, cât și de procurorul D.I.I.C.O.T., ce a instrumentat cauza.

În același sens, se impune a se sublinia că, în cauză, urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluția procurorului D.I.I.C.O.T. din 31 martie 2006, iar anterior, potrivit art. 224 și urm. C. proc. pen., s-au efectuat acte premergătoare de către lucrătorii M.I. (între care și cei ai Poliției de Frontieră).

Pe de altă parte, este important de amintit că în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției române, între principalele direcții de acțiune a acestei instituții, este aceea de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, raportat la art. 21 lit. j) din O.G. nr. 104 din 27 iunie 2001, privind organizarea Poliției de Frontieră Române, personalul din cadrul acesteia are obligația de a preveni și combate stările de pericol la adresa țării, determinate de criminalitatea transfrontalieră, organizând în acest sens acțiuni pentru descoperirea și identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se dețin date că intenționează să încalce prevederile legale stabilite în competența Poliției de Frontieră.

Prin urmare, aceste atribuții nu pot fi concepute fără desfășurarea unor acte de cercetare, ele constituind, în sensul de care vorbește art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare urmăririi penale.

Oricum aceste „neregularități”, constând în faptul că primele declarații s-au luat părților vătămate nu de către polițiști din cadrul poliției judiciare, nu pot antrena soluția prevăzută de art. 332 alin. (1) C. proc. pen., Curtea apreciind că, în cauză, nu operează nulitățile prevăzute de art. 197 alin. (1) sau (2) C. proc. pen., astfel că această primă critică de nelegalitate invocată nu poate fi primită.

Mai mult, acestea nu au pondere în ansamblul probatoriului, iar învinuirile aduse inculpaților se sprijină pe alte elemente de fapt, cum se va vedea din analiza făcută mai jos.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpați, formulat în sensul că instanța de fond a valorificat în planul adoptării soluției doar declarațiile părților vătămate date în faza urmăririi penale, deși aceste mijloace de probă sunt afectate de grave vicii procedurale, fiind în mod nejustificat înlăturate cele date nemijlocit în fața instanței, mai exact, susținându-se: că acestea nu prevăd ora începerii și încheierii ascultării, deși art. 73 alin. (1) C. proc. pen., prevede această obligativitate, aplicabilă și declarațiilor părții vătămate, cum astfel stabilește art. 77; că declarațiile părților vătămate nu au fost luate în prezența unui avocat, deși asistența juridică pentru aceste victime este obligatorie, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; că inculpații nu au fost prezenți la audierea părților vătămate și, prin urmare, nu au fost nici în măsură să pună întrebări acestora; că declarațiile victimelor, în faza de urmărire penală, au fost luate cu încălcarea dispozițiilor art. 891 C. proc. pen., solicitându-se înlăturarea acestora, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen.; că declarațiile respective trebuiau luate pe formular special, fapt ce nu s-a realizat, fiind încălcate astfel regulile procedurale; că declarațiile unor martori cuprind numeroase contradicții, ce n-au fost analizate în baza principiului in dubio pro reo; că declarațiile luate cu ocazia cercetării judecătorești, victimelor, cât și martorilor, trădează dezinteresul instanței de fond pentru împrejurările consemnate, acestea fiind scrise olograf, aproape ilizibil, fapt ce conduce la înțelegerea dificilă și parțială a conținutului.

Verificând aspectele de nelegalitate invocate în cadrul acestui al doilea motiv de apel, Curtea a apreciat că ele se constituie în susțineri nefondate, întrucât:

Din observarea declarațiilor părților vătămate P.M.A. și T.L., date în faza urmăririi penale (filele 102 și 127 dosar u.p.), în fața procurorului, se constată că acestea cuprind mențiunile la care face referire art. 73 alin. (1), cu raportare la art. 77 C. proc. pen.

De asemenea, beneficiul consacrat de art. 44 din Legea nr. 678/2001, nu poate fi invocat de către inculpați, întrucât acestora nu le-a fost adusă nici o vătămare.

Este adevărat că legea stabilește dreptul la asistență juridică obligatorie pentru victimele infracțiunilor ce fac obiectul ei de reglementare, în vederea exercitării drepturilor ce le au în cadrul procedurilor penale desfășurate. Insă, în cazul în care aceste victime nu și-au exercitat dreptul la asistență juridică, inculpatul nu poate invoca acest lucru, asta pentru că potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Ori, în speța de față, apelanților inculpați nu li s-a adus nici o vătămare prin neexercitarea dreptului de a primi asistență juridică de către părțile vătămate, care nici nu au cerut să fie asistate.

Totodată, nu pot fi primite nici susținerile făcute în sensul că inculpații nu au putut asista la audierea părților vătămate, pe parcursul urmăririi penale, asta pentru că faza respectivă a procesului se caracterizează, în principal, prin lipsa publicității și a contradictorialității în administrarea probatoriilor, iar inculpații au lipsit nejustificat, aflându-se în perioada cercetărilor în afara țării.

De altfel, aceste critici referitoare la desfășurarea urmăririi penale în absența inculpaților nu pot antrena, cum astfel s-a arătat mai devreme, nulitățile prevăzute de art. 197 alin. (1) și ultim C. proc. pen.

De asemenea, în cauză nu poate fi reținută aplicabilitatea art. 64 alin. (2) C. proc. pen., în raport de susținerea inculpaților făcută în sensul că declarațiile părților vătămate nu au fost consemnate pe formulare tipizate, în faza urmăririi penale, iar cât privește modul în care declarațiile acelorași părți au fost consemnate la cercetarea judecătorească, legea nu stabilește criterii referitoare la întinderea acestora, la faptul că trebuie dactilografiate sau scrise olograf, important fiind ca activitatea de ascultare să respecte anumite reguli tactice.

Prin urmare, Curtea a apreciat că respectivele critici sunt nerelevante, atâta timp cât cele conținute în declarațiile părților vătămate, pot conduce la aflarea adevărului, în cadrul procesului de apreciere coroborată a probelor.

Cu privire la criticile aduse soluției, cuprinse în motivele 3 și 4 din apelurile scrise, analizate împreună, vizând lipsa de rol activ a instanței de fond în raport de neaudierea și lipsa de la judecată a părții vătămate L.R.M., pe de o parte, dar și referitoare la condamnarea greșită a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001, pe de altă parte, controlul judiciar a evidențiat că nici acestea nu se susțin.

În acest sens, se justifică trimiterea la unele dispoziții de principiu, ce stau la baza procesului, și care vor fi valorificate în planul adoptării soluției de față.

Astfel, se stabilește în art. 3 și 4 C. proc. pen., că în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, atât organele de urmărire penală, cât și instanțele de judecată, fiind obligate să manifeste suficient rol activ.

Totodată, art. 202 alin. (1), prevede obligația organului de urmărire penală, de a aduna probele atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, cu scopul aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei.

Mai mult, art. 62, 63 C. proc. pen., dispune în sensul că organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, în sensul legii, constituind probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, dacă provine dintr-unul din mijloacele de probă prevăzute în art. 64.

Probele, în scopul aflării adevărului, trebuie apreciate în ansamblu (adică prin coroborare), principiul liberei aprecieri a acestora, consacrat de art. 63 alin. (2), lăsând instanței de judecată libertatea de a aprecia cu privire la concludenta tuturor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, desprins din cuprinsul art. 3, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu altele administrate, exprimă adevărul.

În cauza de față, reapreciind asupra probatoriului administrat în cele două faze ale procesului, Curtea a reținut în fapt următoarele:

1. La sfârșitul lunii septembrie 2003, inculpatul R.L.O., i-a propus părții vătămate T.L. (minoră la data respectivă), și care locuia în aceeași comună, Sadova, din județul Dolj (comună de domiciliu și pentru cei trei inculpați), să meargă în Italia, pentru a lucra, promițându-i găsirea unui loc de muncă la un restaurant, discuția dintre cei doi având loc în prezența părinților victimei.

Cu această ocazie, T.L. i-a înfățișat inculpatului (cu care se afla în relații de concubinaj, aspect demonstrat de probatoriu), faptul că nu are pașaport și nici banii necesari pentru eliberarea acestuia, la fel și pentru transport. R.L.O. s-a oferit să suporte el toate aceste cheltuieli, împrejurări în care victima s-a lăsat convinsă, pentru plecarea în Italia.

Aceasta, în continuare, a depus actele pentru obținerea pașaportului la Poliția orașului Bechet, județul Dolj, după ce, în prealabil, inculpatul achitase toate taxele necesare.

La data de 20 octombrie 2003, partea vătămată, împreună cu inculpatul R.L.O., au plecat în Italia, cu un autoturism marca P., condus de către coinculpatul R.E.D., fratele primului, în vehicul aflându-se și un alt tânăr din Craiova. În dimineața zilei următoare, cei trei au ajuns în orașul Bologna, unde s-au și cazat într-o clădire situată în zona C., alături, în imobil, locuind mai mulți cetățeni români de etnie rromă.

Aici, victima a stat împreună cu cei doi inculpați, dar și cu concubina lui R.E.D. - numita T., câteva zile. Apoi, după un timp, aceasta l-a întrebat pe inculpatul R.L.O. despre locul de muncă promis, iar răspunsul dat a fost în sensul că locul se ocupase între timp.

Știind că trebuie să restituie cheltuielile ocazionate cu plecarea sa din România (aproximativ 200 euro), partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul R.L.O. ce trebuie să facă pentru a-i restitui banii, iar acesta, alături de concubina fratelui său - numita T., i-au sugerat să facă „strada", adică să se prostitueze, activitate cu care nu a fost de acord, însă a acceptat (așa cum rezultă din declarațiile de la filele 127-135 dosar u.p.), să cerșească, pentru a putea supraviețui.

Timp de aproape 6-7 luni, victima a cerșit în orașul Bologna, câștigând zilnic aproximativ câte 10-15 euro (cum astfel rezultă din declarația olografă a victimei, filele 129-130 dosar u.p.), sume de bani ce au fost reevaluate la câte 10-30 euro, „în medie 200 euro/ zi" (cu ocazia declarației dată procurorului, filele 127-128 dosar u.p.).

Banii câștigați de victimă din cerșit, erau dați concubinei inculpatului R.E.D., numita T.

Spre finalul șederii sale în Italia, victima s-a și prostituat, cum astfel rezultă din prima sa declarație dată la 11 martie 2005, în cadrul actelor premergătoare (fila 129 și urm. dosar u.p.), cât și din cuprinsul procesului-verbal din 21 decembrie 2006 (fila 90 dosar u.p.).

În luna octombrie 2004, partea vătămată minoră T.L. a fost expulzată de autoritățile italiene.

S-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 euro.

2. În cursul lunii octombrie 2004, la domiciliul părții vătămate L.R.M., situat în comuna Călărași, județul Dolj, a venit inculpatul R.E.D., acesta propunându-i să meargă în Italia întrucât îi va găsi un loc de muncă în această țară.

De fapt, inculpatul îi fusese recomandat părții vătămate de către prietena acesteia, pe nume M., aflată deja în Italia.

În cadrul discuției avută cu inculpatul, partea vătămată i-a spus că dorește să ajungă în străinătate, însă nu are banii necesari pentru a-și plăti cheltuielile cu drumul.

Asigurând-o pe victimă în sensul că îi va plăti el transportul, aceasta a acceptat, după ce, în prealabil, fuseseră convinși și părinții lui L.R.M.

Astfel, așa cum se desprinde din declarațiile date de victimă (atât cea olografa, cât și cea dată în fața procurorului, filele 124-125, 122-123, dosar u.p.), în ziua de 21 octombrie 2004, aceasta împreună cu inculpații R.T. și R.E.D. (primul fiind tatăl secundului), au părăsit România printr-un punct de trecere din județul Arad, cu autoturismul marca P.

După ce au ajuns în orașul Bologna, Italia, inculpații și victima s-au cazat într-o locuință închiriată, o vreme aceasta din urmă locuind împreună cu o altă tânără, pe care deja o cunoștea, pe nume M., ce se prostitua.

A doua zi, după sosirea în Italia, coinculpatul R.T., s-a întors în România.

După câteva zile, victima l-a întrebat pe inculpatul R.E.D. cu privire la locul de muncă promis, însă acesta i-a sugerat să se prostitueze, întrucât și prietena sa, M., practică această activitate.

Văzându-se nevoită să supraviețuiască, să facă față chiriei, cheltuielilor de întreținere, dar și în ideea preocupării de a restitui sumele de bani cheltuite de R.E.D., cu transportul până în Italia, partea vătămată L.R.M. a început să se prostitueze.

În acest sens, inculpatul R.E.D., atât pe aceasta, cât și pe prietena sa, M., după lăsarea serii, le transporta cu un autoturism „la stradă".

În urma activității de prostituție desfășurată, timp de o lună de zile, victima obținea pe seară între 600 și 900 euro (cum astfel rezultă din declarația olografa a acesteia, fila 125 dosar u.p., în total, reușind să strângă aproximativ 10.000 euro, jumătate din aceasta revenind inculpatului R.E.D.), sume de bani reevaluate de victimă cu ocazia declarației dată la procuror, în care susține că, în total, ar fi câștigat aproximativ 20.000 euro, din care 15.000 euro, i-ar fi dat inculpatului R.E.D. (fila 123 dosar u.p.).

După perioada mai sus amintită, partea vătămată a încetat să se prostitueze, întrucât s-a căsătorit cu un tânăr italian, pe nume B.S.

3. În vara anului 2004, la domiciliul părții vătămate P.M.A., situat în aceeași comună, Sadova, din județul Dolj (victima fiind vecină cu inculpații), a venit numita T., concubina inculpatului R.E.D., cât și soția coinculpatului R.T., cele două oferind victimei posibilitatea unui loc de muncă în Italia, ca barman într-un restaurant ori ca îngrijitor al unor oameni în vârstă.

Pentru început, oferta a fost temporizată, însă cele două femei au revenit la domiciliul victimei, convingând-o astfel pe mama acesteia să o lase în Italia.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2004, inculpatul R.T. și soția sa, au chemat-o pe victimă la ei acasă, iar în urma discuțiilor purtate, aceasta a acceptat, inculpatul oferindu-se să îi asigure transportul, cazarea și cheltuielile privind traiul zilnic, până la angajare.

La sfârșitul lunii noiembrie, cu un autoturism marca M., victima împreună cu inculpatul R.T., au părăsit România, prin PTF Cenad, ajungând în orașul Bolonia, Italia.

Odată ajunsă (în seara zilei de 1 decembrie 2004), victima a fost condusă direct într-un apartament cu două camere, în care locuiau coinculpatul R.L.O. și soția sa, M.

În această locuință, P.M.A. a stat aproximativ o lună de zile, fără să desfășoare vreo activitate.

La un moment dat, aceasta l-a întrebat pe R.E.D., când urma să fie angajată, însă acesta din urmă i-a atras atenția că trebuie să-i restituie banii pe care îi cheltuise cu transportul său până în Italia, cu cazarea și cu celelalte, zilnice.

În cele din urmă, acest inculpat i-a spus că nu poate să-i găsească locul de muncă promis, și că va trebui să practice prostituția, propunere neacceptată inițial de victimă.

Însă, sub presiunea și amenințările vizând restituirea banilor cheltuiți cu aceasta pentru venirea în Italia, P.M.A., s-a văzut nevoită să practice prostituția, iar din data de 15 ianuarie 2005 și până la 11 februarie 2005, seară de seară, era transportată în afara orașului Bologna, cu un autoturism, de către inculpatul R.E.D., fiind tot timpul supravegheată fie de acesta, fie de un alt proxenet albanez.

După cele aproximativ două luni de zile în care a fost nevoită să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D., acesta din urmă, la data de 11 februarie 2005, a vândut-o albanezului, poreclit G., cu suma de 2.500 euro.

Jumătate din sumele obținute de victimă de pe urma prostituției (ar fi câștigat 500 euro timp de o săptămână, cât a lucrat pentru inculpatul respectiv, cum astfel rezultă din declarația olografa dată la 23 martie 2005, fila 109 dosar u.p.), erau date lui R.E.D.

La 17 martie 2005, partea vătămată a fost ridicată de carabinieri, în timp ce se deplasa spre locul unde se prostitua, apoi, alături de proxenetul ce o însoțea, a fost arestată, pentru ca, în final, să fie expulzată în România.

Situația de fapt stabilită în apel se susține pe un probatoriu constând în declarațiile părților vătămate date în faza urmăririi penale, acestea coroborate cu cele conținute în procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpați (filele 80-84 dosar u.p.), și înregistrate potrivit art. 91 și urm. C. proc. pen., parțial cu cele declarate de aceștia la instanța de fond, cât și în apel, precum și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului.

Declarațiile luate părților vătămate la cercetarea judecătorească (dar și în apel), într-adevăr, nu vin să susțină învinuirile aduse inculpaților, retractarea, în general, de către victime a celor declarate inițial fiind explicată prin aceea că acestea se află, în continuare, într-o situație de vulnerabilitate în raport cu inculpații care le-au traficat și în folosul cărora au desfășurat activitățile ce fac obiectul de preocupare a Legii nr. 678/2001.

Aceste declarații date în fața instanțelor, atât de victime, cât și de inculpați demonstrează însă împrejurări de fapt vizând transportul, prezența acestora, împreună, în Italia, cât și alte elemente de timp, loc, importante pentru stabilirea adevărului.

În acest context, se impune a se sublinia faptul că procedeul instanței de fond, de a înlătura declarațiile părților vătămate, date nemijlocit, pentru motivul că acestea nu au dat o explicație adecvată cu privire la revenirea asupra celor declarate anterior, este greșit.

Așa cum s-a subliniat mai sus, în aplicarea principiului liberei aprecieri a probelor, consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanța are libertatea de a aprecia cu privire la concludenta tuturor acestora, indiferent de faza procesului în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, desprins din cuprinsul art. 3, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate, exprimă adevărul.

Însă, în considerarea situației de fapt mai sus reținută, încadrările juridice ce s-au dat prin actul de sesizare și de către prima instanță activității infracționale a fiecăruia dintre inculpați, sunt greșite, acestea urmând a fi corectate, pentru argumentele arătate în continuare.

Mai întâi, cât privește infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., aceasta nu poate fi atribuită inculpaților, alături de cele privind traficul de persoane, incriminate de Legea nr. 678/2001, fapt corect apreciat și de către prima instanță.

Pentru a fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., nu trebuie să se evidențieze existența constrângerii identificată sub vreuna din modalitățile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001. Cu alte cuvinte, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop (Decizia nr. 14 din 19 martie 2007, I.C.C.J., secțiile unite), activitatea respectivă având un caracter „benevol", ea neimplicând vicierea poziției subiective a subiectului pasiv.

Pe de altă parte, se va aprecia că față de inculpați nu poate fi reținut concursul de infracțiuni, așa cum a stabilit judecătorul fondului, în raport cu încadrările inițiale și datorită pluralității de subiecți pasivi, ci doar câte o singură infracțiune (unică, autonomă, față de inculpatul R.L.O., prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 13 C. pen., în raport cu victima minoră T.L.; unică, cu caracter continuat, față de inculpatul R.T., prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în raport cu victimele L.R.M. și P.M.; unică, continuată, față de inculpatul R.E.D., prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în raport cu victimele L.R.M., P.M. și T. L. - minoră).

Unitatea de rezoluție, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., reținută față de inculpații R.T. și R.E.D., este stabilită de unele elemente desprinse din materialitatea faptelor, ce privesc procedeele folosite, condițiile și împrejurările asemănătoare pentru săvârșirea faptelor, unicitatea scopului urmărit (Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, I.C.C.J., secțiile unite).

De precizat că O.U.G. nr. 79/2005, prin care se modifică Legea nr. 678/2001, intră în vigoare la 17 iulie 2005, iar, prin urmare, față de inculpați sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea unei persoane, prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, fraudă ori înșelăciune, în scopul exploatării acestei persoane, textul incriminator subliniind existența mai multor modalități de realizare a conținutului laturii obiective, iar în privința scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei.

De asemenea, în sensul art. 13 alin. (1) din lege, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori.

Ori, în ce-l privește pe inculpatul R.T., rezultă din probatoriul valorificat, acesta, la intervale de timp relativ scurte, folosind aceleași procedee de inducere în eroare a victimelor (constând în promisiunea neonorată, mincinoasă, a găsirii unui loc de muncă în Italia), împreună cu fiul său, R.E.D., a transportat, în împrejurări asemănătoare, pe victimele L.R.M., și P.M., în Italia, pentru ca, acolo, acestea să se prostitueze în folosul fiului său, inculpatul R.E.D.

Prin urmare, în situația analizată, activitatea infracțională a inculpatului R.T., a avut la bază o rezoluție unică, întemeiată pe reprezentarea de ansamblu a acțiunilor ce urmau a fi desfășurate, situație în care vor fi reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, fapta acestui inculpat întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii unice, continuate, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2) și art. 13 din C. pen.

Activitatea infracțională a inculpatului R.L.O., participația acestuia, este stabilită doar în raport cu partea vătămată T.L., minoră, cu vârsta între 15-18 ani, la data săvârșirii faptelor, și constă în aceea că, la sfârșitul lunii septembrie 2003, împreună cu fratele său, coinculpatul R.E.D., a transportat pe victimă în Italia, unde a și cazat-o, promițându-i mincinos găsirea unui loc de muncă, după ce, în prealabil, i-a plătit cheltuielile ocazionate de transport, pentru ca, acolo, T.L., constrânsă la returnarea acestor cheltuieli, să ajungă să cerșească, apoi, să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D. și a concubinei acestuia.

În drept, fapta acestui inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice, autonome, de trafic de minori, faptă prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 13 C. pen.

În fine, faptele inculpatului R.E.D., participația acestuia, sunt stabilite în raport cu fiecare din cele trei victime, T.L. (minoră), L.R.M. și P.M., și întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni, în formă continuată, de trafic de persoane și, respectiv, trafic de minori, faptă prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001.

Astfel, așa cum rezultă din probatoriul reapreciat, acest inculpat, împreună cu fratele său, R.L.O. (în ce o privește pe victima minoră T.L.), dar și împreună cu tatăl său, inculpatul R.T. (referitor la victimele L.R.M. și P.M.), la intervale de timp relativ scurt, având același scop - de activitatea infracțională a inculpatului R.L.O., participația acestuia, este stabilită doar în raport cu partea vătămată T.L., minoră, cu vârsta între 15-18 ani, la data săvârșirii faptelor, și constă în aceea că, la sfârșitul lunii septembrie 2003, împreună cu fratele său, coinculpatul R.E.D., a transportat pe victimă în Italia, unde a și cazat-o, promițându-i mincinos găsirea unui loc de muncă, după ce, în prealabil, i-a plătit cheltuielile ocazionate de transport, pentru ca, acolo, T.L., constrânsă la returnarea acestor cheltuieli, să ajungă să cerșească, apoi, să se prostitueze în folosul inculpatului R.E.D. și a concubinei acestuia.

În drept, fapta acestui inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice, autonome, de trafic de minori, faptă prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 13 C. pen.

În fine, faptele inculpatului R.E.D., participația acestuia, sunt stabilite în raport cu fiecare din cele trei victime, T.L. (minoră), L.R.M. și P.M., și întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni, în formă continuată, de trafic de persoane și, respectiv, trafic de minori, faptă prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001.

Astfel, așa cum rezultă din probatoriul reapreciat, acest inculpat, împreună cu fratele său, R.L.O. (în ce o privește pe victima minoră T.L.), dar și împreună cu tatăl său, inculpatul R.T. (referitor la victimele L.R.M. și P.M.), la intervale de timp relativ scurt, având același scop - de a exploata, a transportat persoanele mai sus nominalizate, în Italia, le-a găzduit, după ce, în prealabil, acestora le-au fost achitate cheltuielile de transport, promițându-le mincinos locuri de muncă, pentru ca, odată ajunse, victimele să se prostitueze (ori să cerșească, cazul lui T.L.), pentru a-i achita cheltuielile ocazionate cu venirea în țara străină, una dintre victime - P.M., fiind, în final, chiar vândută unui alt proxenet de către inculpatul respectiv.

Așadar, în cazul lui R.E.D., nu au fost reținute două infracțiuni distincte, concurente, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, și prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din aceeași lege, ci o singură infracțiune, unică, continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, pentru că prin săvârșirea repetată a oricăreia dintre faptele la care se referă art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001, se încalcă de mai multe ori aceleași dispoziții ale legii, urmarea unei singure hotărâri infracționale luată de autor, dusă la îndeplinire într-un interval de timp relativ scurt (Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007, a I.C.C.J., secțiile unite; Decizia nr. 6534 din 7 decembrie 2004, I.C.C.J., secția penală).

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., reținută prin actul de sesizare față de cei trei inculpați, așa cum a apreciat și prima instanță, în rejudecare, se impune adoptarea unei soluții corespunzătoare de achitare, cu referire la dispozițiile art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru a fi reținută această infracțiune, este necesar ca inculpații să se constituie în grup infracțional, acesta să aibă o structură organizatorică bine determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, iar grupul să aibă caracter de continuitate.

Ori, același probatoriu, examinat și în apel, nu confirmă existența unui astfel de grup infracțional, condiție esențială pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

Prin urmare, în considerarea argumentelor mai sus arătate, ce constituie temeiuri de desființare a soluției pronunțată de instanța de fond, Curtea, cu referire la dispozițiile art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpaților prin actul de sesizare (cu excepția celei prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., pentru care a pronunțat o soluție de achitare), în infracțiunile:

- prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (victime fiind L.R. și P.M.), cu privire la inculpatul R.T.;

- prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (victimă fiind T.L. - minoră cu vârsta între 15-18 ani), cu privire la inculpatul R.L.O.; și,

- prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (victime fiind L.R., P.M. și T.L. - minoră), cu privire la inculpatul R.E.D.

Pentru infracțiunile respective inculpații au fost condamnați la pedeapsa închisorii, cum se va vedea mai jos, în dispozitiv, iar la individualizarea judiciară a pedepselor și la stabilirea modalității de executare (aspect ce constituie cel de-al șaselea motiv de apel, invocat de inculpați), s-au avut în vedere următoarele:

De principiu, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, instanța este obligată să țină seama de dispozițiile părții generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aceste criterii, în cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară, trebuie valorificate împreună, au o importanță egală, iar nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia, antrenând netemeinicia și, implicit, nelegalitatea soluției.

Într-adevăr, jurisprudența relativ recentă, în materia individualizării judiciare a pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul de reglementare a Legii nr. 678/2001, a avut în vedere faptul că infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, reprezentând, totodată, una din cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar aplicarea de sancțiuni blânde ori reducerea excesivă a acestora pentru autori, a fost apreciată ca de natură a echivala cu încurajarea lor tacită la săvârșirea de fapte similare.

A rezultat evident că sancțiunile aplicate semnifică atât pericolul social generic al faptelor respective, desprins din limitele de pedeapsă stabilite în legea specială, cât și pericolul social concret, sporit, al acestora, decurs din modul în care au fost săvârșite, din importanța valorii vătămate, cât și din gravitatea urmărilor produse.

Ori, așa cum s-a subliniat mai sus, criteriile de individualizare sunt avute în vedere, împreună, la stabilirea pedepsei, iar supraestimarea pericolului social concret al faptelor săvârșite, în detrimentul celorlalte criterii, ar face ca soluția să fie netemeinică.

În cauza de față, cât privește pe inculpatul R.T., Curtea a constatat că acesta, în ansamblul activității infracționale, are o participare mai restrânsă, este în vârstă de 54 ani, trăiește într-o colectivitate așezată, în care este bine integrat, iar pe parcursul procesului a avut o atitudine cooperantă, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant judiciar, potrivi art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Așadar, cu luarea în seamă a acestor împrejurări, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, decurs din modalitățile de comitere și din urmările produse, de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, de dispozițiile părții generale a C. pen., Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., a fost condamnat pe acest inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.

Referitor la ceilalți doi inculpați, R.L.O. și R.E.D., instanța de prim control judiciar, a constatat că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut anterior săvârșirii faptelor o bună comportare, iar pe perioada procesului judiciar au fost cooperanți, prezentându-se în fața instanței, împrejurări care vor fi valorificate în planul stabilirii sancțiunilor, cum astfel stabilește art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin urmare, ținând seama de aceste împrejurări cărora li se va recunoaște un caracter atenuant judiciar, dar și cu luarea în seamă a gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite de cei doi inculpați, desprins din modul în care aceștia au acționat, cât și din importanța valorilor vătămate - demnitatea persoanei, a limitelor de pedeapsă prevăzute în legea specială, cât și a dispozițiilor părții generale a codului, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 72 raportat la art. 52 C. pen., a stabilit pentru inculpatul R.L.O., o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen.), iar cu privire la inculpatul R.E.D., a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.).

Însă, cât privește modalitatea individualizării executării pedepsei, Curtea a apreciat că față de nici unul dintre inculpați nu se justifică regimul de detenție, stabilit prin aplicarea art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 C. pen.

Potrivit art. 861 C. pen., atunci când pedeapsa aplicată inculpatului este închisoarea de cel mult 4 ani, acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și, se apreciază, ținând seama de persoana celui în cauză, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment și că făptuitorul nu va mai săvârși infracțiuni, chiar fără executarea pedepsei, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Această modalitate de individualizare a executării pedepsei se justifică a fi aplicată doar dacă instanța apreciază că nu există pericolul săvârșirii de către condamnat a altor infracțiuni, pe de o parte, și că este în interesul general al justiției, pe de altă parte.

Ori, de la dosar, atât cu privire la inculpatul R.T., cât și cu privire la ceilalți doi inculpați, R.L.O. și R.E.D., rezultă că după săvârșirea faptelor, cât și în prezent, s-au integrat bine social, fiecare desfășurând activități utile (ultimii doi inculpați, lucrând în Italia), au familii organizate, cu copii minori, cuprinși în unele forme de instrucție școlară, considerente pentru care, Curtea, va aprecia că nu există riscul săvârșirii altor infracțiuni de către cei trei, și că doar condamnarea acestora poate constitui un avertisment serios, dispunând, în consecință, în baza art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepselor ce vor fi aplicate.

Mai mult, această modalitate de executare a pedepselor, aleasă, este și ea suficient de restrictivă, presupunând controlul asupra condamnaților, prin instituirea, potrivit art. 863 C. pen., a măsurilor de supraveghere, arătate mai jos, în dispozitiv, dar și prin impunerea îndeplinirii unor obligații, cum astfel stabilește art. 86 alin. (3) lit. d) C. pen.

Rezolvând latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că victima minoră T.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro (fila 128 dosar u.p.), ce reprezintă contravaloarea activităților prestate (cerșit și prostituție), la care a fost constrânsă, revenită inculpatului R.E.D. și concubinei acestuia.

Cu referire la dispozițiile art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., instanța va aprecia că acțiunea civilă a părții civile este nefondată, întrucât activitățile desfășurate de aceasta, din care pretinde că a obținut diverse sume de bani, erau interzise de lege, ele făcând obiectul confiscării speciale, cum se va arăta în continuare.

Această parte civilă, cu referire la aceleași temeiuri mai sus invocate, putea solicita instanței - însă nu a făcut-o, eventual, despăgubiri pentru daune morale încercate.

Totodată, s-a lua act că părțile vătămate P.M. și L.R. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu referire la dispozițiile art. 118 lit. b) și d) C. pen. (aspect ce constituie motivul 5 din apelurile inculpaților), Curtea, a dispus confiscarea de la inculpatul R.T. a autoturismului marca M., iar de la inculpatul R.E.D., a autoturismului marca P., folosite de aceștia doi la săvârșirea infracțiunilor mai sus reținute.

Totodată, în considerarea acelorași temeiuri, de la inculpatul R.E.D. a fost confiscată suma totală de 11.750 euro (calculată prin însumarea acelora date de părțile vătămate, inclusiv cea obținută din „vânzarea" victimei P.M., către proxenetul albanez), întrucât, din probatoriu, a rezultat că doar acesta a primit bani proveniți din activitățile de practicare a prostituției de către T.L., L.R. și P.M.A. (cum astfel rezultă din declarațiile de început, olografe, ale acestora - filele 125, 124, 106, 107 dosar u.p.).

S-au menținut dispozițiile sentinței de fond, referitoare la cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O.

Parchetul a criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul R.E.D. într-o infracțiune unică, continuată de trafic de persoane și trafic de minori prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (victime fiind L.R., P.M. și T.L. - minoră), cât și cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

S-a arătat că reținând participația inculpatului R.E.D. la săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane dar și de trafic de minori, încadrarea juridică corectă era aceea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., respectiv art. 13 alin. (1), (3) teza I și IV din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ce privește pedepsele aplicate inculpaților s-a arătat că acestea nu reflectă pericolul social deosebit al infracțiunilor comise, individualizarea corectă a pedepselor fiind cea realizată de instanța de fond.

Recurenții inculpați au criticat hotărârile pronunțate în cauză cu privire la greșita condamnare a acestora, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Au arătat că instanța de apel în mod greșit a respins primul motiv de apel referitor la încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004, susținând că declarațiile luate de către polițiștii din cadrul Poliției de frontieră nu pot fi folosite într-un proces unde legea prevede competența exclusivă a procurorului și a membrilor poliției judiciare; datorită contradicțiilor esenețiale exitente între declarațiile părților vătămate, se impunea reținerea declarațiilor acestora în fața instanței de fond; din probele existente la dosar nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților; sumele confiscate de la inculpați au fost stabilite pe baza unor declarații contradictorii ale părților vătămate și în mod greșit s-a dispus cofiscarea autoturismelor inculpaților întrucât acestea nu au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiat recursul parchetului și nefondate recursurile declarate de inculpați.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, „constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei peresoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, accepatarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane."

Potrivit art. 13 alin. (1) din aceeași lege „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori".

Față de probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul R.E.D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., constând în aceea că împreună cu coinculpații R.L.O. și R.T. a recrutat, transportat și cazat pe părțile vătămate majore P.M.A. și L.R. în scopul exploatării sexuale în folosul lor, precum și a infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. constând în aceea că împreună cu ceilalți doi inculpați a recrutat, transportat și cazat pe partea vătămată minoră T.L., ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, în scopul exploatării sexuale în folosul lor, ca mai apoi aceasta să practice cerșetoria.

Reținând săvârșirea de către inculpatul R.E.D. a unei infracțiuni unice, continuate, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 din C. pen., instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită întrucât art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 prevăd infracțiuni distincte.

Faptele identice cu caracter repetat, comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar asupra unor victime diferite din punct de vedere al vârstei, unele majore, iar altele minore nu pot realiza conținutul unei singure infracțiuni continuate, relațiile sociale protejate fiind diferite, ale persoanelor majore pe de o parte și le persoanelor minore pe de altă parte.

În ce privește pedepsele aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să-și atingă scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. și nu au fost respectate prevederile art. 72 C. pen., astfel că prin aplicarea unor pedepse cuprinse între 3 ani și 4 ani închisoare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracțiunilor săvârșite de inculpați, împrejurările și mijloacele folosite pentru a determina victimele să meargă în Italia pentru a se prostitua, profitând de starea materială precară a acestora și familiilor lor, urmările produse, frecvența comiterii unor astfel de fapte și impactul social negativ asupra opiniei publice, în mod nejustificat au fost reduse pedepsele aplicate de intanța de fond.

Pe de altă parte, atitudinea nesinceră a inculpaților și poziția de intimidare a victimelor, nu justifică acordarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din același cod, doar lipsa antecedentelor penale nefiind de natură a justifica reducerea pedepselor și schimbarera modalității de executare a acestora.

În ceea ce privește recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că nu s-au încălcat dispozițiile art. 12 alin. (7), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004. Declarațiile olografe ale părților vătămate au fost date în fața agenților Poliției de frontieră, înainte de începerea urmăririi penale, făcând parte din categoria actelor premergătoare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 224 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, atât declarațiile părților vătămate, cât și cele date de martori, au fost reluate, aceștia fiind apoi audiați de către ofițerii B.C.C.O., anume desemnați, cât și de procurorul D.I.I.C.O.T., care a instrumentat cauza.

Rezultă de asemenea că urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluția procurorului D.I.I.C.O.T. din 31 martie 2006, iar anterior, potrivit art. 224 și următoarele C. proc. pen., s-au efectuat acte premergătoare de către lucrătorii M.I., între care și cei ai Poliției de frontieră.

În ce privește vinovăția inculpaților, aceasta a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză, iar împrejurarea că părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, nu are relevanță atâte vreme cât nu s-au oferit explicații credibile, astfel că în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond. Din declarațiile date de părțile vătămate în faza de urmărire penală, coroborate cu declarațiile martorilor, cu procesele verbale privind convorbirile telefonice și cu declarațiile inculpaților, rezultă fără dubiu vinovăția acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Nici critica privind confiscarea autoturismelor folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor nu poate fi primită întrucât această măsură a fost dispusă în mod corect de prima instanță și menținută de instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, care prevăd că mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii, fiind supuse confiscării speciale.

În ce privește sumele de bani realizate de părțile vătămate din exploatarea sexuală și din practicarea cerșetoriei, sume pe care și le-au însușit inculpații, fără justă cauză, au făcut obiectul confiscării speciale în mod corect, cuantumul acestora fiind stabilit pe baza declarațiilor părților vătămate, așa încât nici această critică a inculpaților nu poate fi primită.

Având în vedere considerentele menționate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații R.T., R.E.D. și R.L.O. sunt nefondate și urmează a fi respinse.

În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 24 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, se va casa decizia atacată și se va menține sentința penală nr. 113 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NJUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 24 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații R.E.D., R.L.O. și R.T.

Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 13 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Dolj.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R.E.D., R.L.O. și R.T. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți vătămate și câte 50 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 28 septembrie 2010