Human Trafficking: Organized Crime Group Requires Structural Hierarchy and Pre-established Roles Beyond Family-Based Cooperation

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 377 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția penală, a dispus următoarele:

I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul Ș.R. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 11 C. pen., a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 3 ani si 0 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (parte vătămată M.P.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în final inculpatul Ș.R. executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ș.R. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ș.R. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 04 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în final inculpatul Ș.I. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ș.l. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ș.l. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.P. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza a rt. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.P. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ș.P. prin sentința penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a Judecătoriei Medgidia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. și art. 85 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ș.P. prin sentința penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a Judecătoriei Medgidia, în final inculpatul Ș.P. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului Ș.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului Ș.P. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 Iit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata I.A., fiica lui C. și E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată R.S.).

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei lbram Am ide drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării inculpaților Ș.R., Ș.I. și Ș.P. de a nu părăsi țara, dispusă prin Decizia penală nr. 88/MP din 07 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 10973/118/2007.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P. la plata sumei de 5000 lei daune morale către fiecare dintre părțile vătămate M.l. și Ș.A.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ș.R. și l.I. la plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă R.S.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat art. 998, 999 C. civ. inculpatul Ș.R. a fost obligat la plata sumei de 1000 lei daune morale către partea civilă M.P.

În baza art. 353 și art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Constanța nr. 56/D din 27 martie 2006 asupra imobilului situat în mun. Medgidia, județul Constanța, aparținând inculpatului Ș.R.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 01 iunie 2004, numita M.D. a reclamat faptul că fiul său minor M.P., handicapat locomotor, a fost răpit de inculpatul Ș.R.

Audiată fiind la sediul Biroului Teritorial Constanta, aceasta a declarat că inculpatul Ș.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în locuința acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face pașaport și a-l duce in Italia să cerșească in beneficiul lui, fapt care însă nu s-a realizat, întrucât minorul nu avea nici un act de stare civilă.

Partea vătămată M.P. a fost audiată în prezența unui apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ș.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe raza orașului Medgidia și l-a sechestrat mai multe zile în locuința sa din aceeași localitate, timp în care a încercat să-i obțină eliberarea unui pașaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

Din declarația numitei M.D. a rezultat faptul că după câteva zile de la dispariția fiului său, aflând că acesta se află la domiciliul lui Ș.R., l-a amenințat pe inculpat că-l va reclama la poliție, motiv pentru care acesta l-a eliberat pe fiul său, care se alia într-o cameră din locuința inculpatului Ș.R.

La data de 14 martie 2005, numita M.F. a formulat o plângere penală prin care menționa că fiul său handicapat locomotor, M.l., a fost exploatat în Italia prin obligarea la practicarea cerșetoriei, aproximativ 1 an de zile de inculpatul Ș.R. și membrii familiei acestuia.

M.l. prezintă deficiențe majore de exprimare, comunicând prin sunete și semne înțelese de mama acestuia. Acesta nu este școlarizat și nu cunoaște limbajul mimico-gestual, astfel că nu s-a putut proceda la audierea acestuia în prezenta unui translator specializat, nici in cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății, ci doar prin intermediul mamei sale.

Din declarația victimei M.l. luată în prezenta apărătorului și a mamei sale, M.F., rezultă că Ș.R. l-a înșelat, promițându-i că îl va duce în Italia, la un spital, să-l trateze, motiv pentru care el a fost de acord să-l însoțească pe acesta.

Inculpatul Ș.R. i-a procurat documentele de călătorie și l-a dus în Italia, unde prin amenințări și violențe, împreună cu fiii săi, inculpații Ș.I. și Ș.P., l-a obligat să cerșească, iar banii câștigați din această activitate erau însușiți în totalitate de inculpați.

M.l. are zona plantară a ambelor picioare amputată (foto filele 35-38 dosar de urmărire penală), iar conform declarației sale cei trei inculpați susmenționați l-au suspus la tratamente neomenoase, obligându-l ca pe timp de iarnă să-și expună infirmitatea în zona Domului din Milano.

Victima a fost sechestrată în Italia, într-o baracă în care locuia familia Ș., fiind amenințată și agresată de inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P. ori de cate ori solicita să fie adusă în România.

De altfel, inculpații au reținut pașaportul victimei, astfel ca aceasta nu se putea întoarce în România fără acordul lor.

În aceste împrejurări, inculpații și-au însușit zilnic sumele de bani câștigate de victimă prin practicarea cerșetoriei.

În aceeași perioadă, partea vătămată Ș.A. care, de asemenea, prezintă handicap locomotor, a fost obligat de inculpații Ș.R., Ș.I. si Ș.P. să cerșească în beneficiul lor în Milano - Italia.

Victima Ș.A. a fost identificată de lucrătorii de poliție și audiată în prezența apărătorului din oficiu, ocazie cu care a declarat că inculpatul Ș.R. i-a propus să-l însoțească în Italia, promițându-i că în această țară îl va ajuta să câștige bani din vânzarea ziarelor, propunere cu care victima a fost de acord.

Inculpatul Ș.R. i-a procurat documentele necesare călătoriei, a achitat costul acesteia și l-a dus în Italia, în aceeași locație în care era și M.I., pe care l-a recunoscut din fotografiile care i-au fost prezentate (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere, filele 83-90 dosar de urmărire penală).

Din declarația părții vătămate Ș.A. rezultă că. acolo se aflau și inculpații Ș.I. și Ș.P. Aceștia i-au solicitat victimei să cerșească pentru a se întreține, propunere pe care Ș.A. nu a putut să o refuze datorită faptului că inculpații i-au solicitat să le restitui contravaloarea cheltuielilor aferente călătoriei și obținerii documentelor necesare. De altfel, acesta nici nu ar fi avut posibilitatea să se întoarcă în România, întrucât inculpații i-au reținut pașaportul.

Acesta a fost nevoit să cerșească pentru inculpați, fiind supravegheat în teren de inculpatul Ș.I. Zilnic victima preda toți banii câștigați din practicarea cerșetoriei inculpatului Ș.R., convinsă fiind că acesta îi trimite lunar, in România, concubinei sale A.N., suma de 15 milioane lei, așa cum inculpatul îi promisese.

Ș.A. a reușit să ia legătura telefonic cu concubina sa A.N. Împrejurare în care a aflat că de fapt inculpatul Ș.R. nu îi trimitea acesteia bani, motiv pentru care a solicitat să fie dus în România, refuzând să mai cerșească, fapt care l-a determinat pe inculpatul Ș.R. să o aducă și pe aceasta în Italia, cu scopul de a determina victima să cerșească în continuare pentru el.

Inculpații au achitat contravaloarea călătoriei acesteia, A.N. fiind dusă în Italia de numitul C.N. care efectua activități de transport. Din declarația martorei A.N. rezultă că în Italia a locuit împreună cu concubinul său Ș.A. în baraca aparținând familiei Ș. și că a văzut că Ș.A. și M.I. cerșeau pentru Ș.R., Ș.l. și Ș.P.

În anul 2004 partea vătămată R.S. s-a întâlnit in mun. Medgidia cu inculpata I.A., concubina inculpatului Ș.l., care i-a propus să o ducă în Italia unde locuia mama ei, pentru a-i găsi un loc de muncă, propunere cu care aceasta a fost de acord.

Inculpata I.A. a achitat contravaloarea călătoriei până în Italia și a dat părții vătămate suma de bani ce trebuia prezentată autorităților vamale la ieșirea din țară, iar partea vătămată R.S. a părăsit România însoțită fiind de inculpata I.A., insa in Italia aceasta din urma a dus-o într-o baracă în care locuia inculpatul Ș.R.

Aici victima a fost agresată și sechestrată de inculpata I.A. și de inculpatul Ș.R., iar acesta din urmă a agresat-o, încercând să o determine să practice prostituția sub pretextul achitării cheltuielilor efectuate pentru transport.

Profitând de neatenția celor doi, victima a reușit să fugă și cu ajutorul unei persoane din Medgidia, pe care a întâlnit-o în Milano, a reușit să ia legătura cu mama sa R.H., aflată în același oraș din Italia, cu care s-a întors în tară.

Retine prima instanță că inculpații au fost trimiși în judecata si pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Noțiunea de grup infracțional este definită în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, reprezentând acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Din definiția dată chiar de legiuitor rezultă că grupul infracțional implică participarea a cel puțin trei persoane, care trebuie să acționeze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea și rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participația penală nu poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizarea condițiile specifice grupului infracțional.

În cazul de față, instanța de fond a reținut participarea a trei inculpați - Ș.R., Ș.I., Ș.P. doar cu privire la comiterea infracțiunilor de trafic de persoane față de părțile vătămate M.I. și Ș.A. Cu toate că cei trei inculpați au contribuit la săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, activitatea lor infracțională nu este specifica unui grup infracțional, deoarece contribuția celor trei inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate. Inculpații sunt rude (Ș.R. este tatăl inculpaților Ș.I. și Ș.P.), iar colaborarea lor în exploatarea părților vătămate M.I. și Ș.A. s-a produs pe fondul relațiilor de familie, iar nu pe baza unei înțelegeri convenite în cadrul unei structuri infracționale. Din mijloacele de probă administrate nu rezultă că trei inculpați au avut o organizare, o conducere și o coordonare prestabilite, iar activitățile pe care le desfășurau să fi fost circumscrise acestor caracteristici. Inculpatul Ș.R. transporta, de regulă, persoanele în Italia, dar transporatul a mai fost realizat și de inculpatul Ș.I., care l-a adus în țară pe M.I. De asemenea, nu se poate trage o concluzie că vreunul dintre cei trei inculpați ar fi avut rolul de conducător al grupului. în ceea ce o privește pe partea vătămată R.S., participarea infracțională a aparținut inculpaților Ș.R. și I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea și transportarea părții vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte părți vătămate, de unde rezultă că participația inculpaților avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup infracțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 39/2003.

Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane doar împreună cu inculpatul Ș.R., iar în lipsa participației penale a trei persoane este exclusă existența grupului infracțional, deci infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reținută nici inculpatei I.A.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații I.A., Ș.I., Ș.P. și Ș.R.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a declarat apel pentru nelegalitatea și netemeincia sentinței, criticând greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, greșita achitare a inculpatului Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. - parte vătămată R.S. și greșita individualizare a pedepselor.

Inculpata I.A. a solicitat să se dispună, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a obligat-o pe partea vătămată R.S. să meargă în Italia in vederea practicării prostituției, nu au făcut decât să călătorească

Împreună; în subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că se alia la primul conllict cu legea penală, are trei copii minori în întreținere și să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul Ș.R. a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracțiunile, considerând că din probele administrate în cauză nu rezultă că bar fi transportat în Italia pe minorul cu handicap, iar în ceea ce plivește pe partea vătămată M.I., de asemenea, a solicitat a se constata că la momentul săvârșirii faptei el se afla în țară, iar partea vătămată în Italia; referitor la partea vătămată Ș.A. a precizat că singura culpă a fost aceea că l-a transportat pe acesta; a susținut că toți martorii au declarat că baraca în care locuiau nu era păzită, putând astfel oricând să anunțe organele de poliție; în subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că are o societate comercială, că nu și-a câștigat existența din obligarea părților vătămate să practica cerșetoria sau prostituția, că are un copil minor în întreținere și că a conștientizat că a avut un conflict cu legea penală și, prin urmare, să se dispună reducerea pedepsei.

Inculpatul Ș.I., a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind săvârșită de el; cu privire la partea vătămată Ș.A., a precizat că aceasta nu a avut nimic de a face cu inculpatul, nu se întâlneau, iar referitor la partea vătămată M.I. consideră că există contradicții în declarațiile date în cauză, contradicții ce nu au fost clarificate pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de fond.

Inculpatul Ș.P. a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și la cele personale.

Prin Decizia penală nr. 14/MP din 09 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanta, secția penală, a dispus următoarele:

1) a respins ca nefondate respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, inculpatul S.I., inculpatul S.P. și inculpatul S.R.

A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de cei trei inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanții inculpați Ș.I., Ș.P. și Ș.R. la plata sumei de 600 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

2) a admis apelul declarat de inculpata I.A. împotriva sentinței penale nr. 377 din data de 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, a desființat sentința primei instanțe și a dispus următoarele:

În baza art. 86 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei.

Conform art. 862 C. pen., a fixat termenul de încercare de 5 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei) și, pe durata acestuia, inculpata se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 861 C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de (existență.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică serviciului stabilit îa lit. a).

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei cu privire la art. 861 C. pen. referitor la revocarea suspendării.

A făcut aplicarea art. 71 alin. ultim. C. pen., cu privire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin deciziei.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

În urma examinării sentinței atacate sub toate aspectele de fapt și de drept, pe baza actelor lucrărilor din dosarul cauzei, curtea de apel a constatai că doar apelul declarat de către inculpata I.A. este fondat, celelalte apeluri nefiind fondate, pentru următoarele considerente:

În opinia curții de apel, prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză.

Astfel, cu privire la fapta de lipsire de libertate a părții vătămate M.P., instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că partea vătămată M.P. a fost. audiată în prezența unui apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ș.R., pe care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe raza orașului Medgidia și l-a sechestrat mai multe zile în locuința sa din aceeași localitate, timp în care a încercat să-i obțină eliberarea unui pașaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

În condițiile în care, în faza de urmărire penală, partea vătămată M.P. și martora M.D. au dat declarații care se coroborau și din care reieșea că inculpatul Ș.R. l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în locuința acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face pașaport și a-l duce în Italia să cerșească in beneficiul lui, prima instanță a reținut în mod temeinic starea de fapt în raport de declarațiile din faza de urmărire penala, care dovedesc vinovăția inculpatului Ș.R.; declarațiile părții vătămate din faza de judecată sunt contradictorii atât între ele (partea vătămată M.P. declarând fie că nu îl cunoaște pe inculpatul Ș.R. f. 66 vol. II Dosar nr. 616/118/2006, fie că a fost de mai multe ori la locuința inculpatului Ș.R., împreună cu tatăl său, pentru a-l ajuta pe inculpate la renovarea locuinței - f. 244 dosar fond ), dar și prin referire la cele din faza de urmărire penală, fără a fi justificate în mod serios aceste schimbări de declarații și, prin urmare, în mod corect au fost înlăturate (motivația constând în faptul că partea vătămată M.P. și martora M.D. ar fi fost influențați de numitul Ș.P.R., fratele inculpatului Ș.R., cei doi fiind în conflict, nefiind temeinică deoarece la data când M.D. a formulat plângerea penală - 01 iunie 2004 cei doi nu erau în relații de dușmănie, conflictele survenind în anul 2005.

În ceea ce privește fapta de traficare a părții vătămate M.I., curtea de apel a reținut că implicarea inculpaților Ș.R., Ș.I. și Ș.P. rezultă din declarațiile părții vătămate M.l. și ale martorei M.F.

Astfel, partea vătămată M.I. a declarat că a fost dus în Italia în luna aprilie 2004 de inculpatul Ș.R., care i-a facilitat și obținerea documentelor de călătorie, iar în Italia era supravegheat de ceilalți doi coinculpați – Ș.I. și Ș.P. Din Italia partea vătămată a fost adusă cu un autovehicul de inculpatul Ș.I., întrucât inculpații au aliat că M.F. îl reclamase în România pentru răpirea fiului său.

Declarațiile părții vătămate privind deplasarea către și din Italia sunt confirmate de intrările - ieșirile din România. Din înscrisul aflat la fila 148 dosar de urmărire penală rezultă că partea vătămată M.I. a ieșit din țară la data de 03 martie 2004 cu autovehiculul. La aceeași dată și cu același autovehicul a ieșit din țară și inculpatul Ș.R. (fila 151 dosar urmărire penală). Partea vătămată M.I. a revenit în țară la data de 06 februarie 2005 cu autovehiculul, același cu care a revenit și inculpatul Ș.I. (fila 154 dosar urmărire penală).

Aceste mijloace de probă se coroborează și cu declarațiile martorei M.F. care a declarat că a mers în Italia după fiul său M.I., împreună cu martorul C.N., dar nu l-a mai găsit pe fiul său. Și aceste susține sunt confirmate de verificările privind intrările - ieșirile din România ale martorei (fila 155 dosar urmărire penală), din care rezultă că a ieșit din țară în dat de 04 februarie 2005 și a intrat în data de 06 martie 2005, precum și cu declarația martorului C.N. care a confirmat că M.F. a fost cu acesta în Italia pentru a-l aduce pe M.I., iar inculpatul Ș.R. i-a reproșat că i-a arătat martorei M.F. locul unde se afla, cu declarațiile părții vătămate Ș.A. și martorei A.N. care au confirmat, de asemenea, că M.I. cerșea pentru cei trei inculpați, care îl și supravegheau și îl cazau într-o baracă.

Chiar dacă inculpatul Ș.R. nu se afla în Italia la data de 04 februarie 2005, deoarece din verificările privind intrările - ieșirile din România rezultă că a intrat în România la data de 29 ianuarie 2005 și a ieșit la data de 06 februarie 2005 (conform mențiunilor din pașaportul inculpatului), aceasta nu exclude activitatea sa infracțională, întrucât în lipsa sa partea vătămată era supravegheată de ceilalți coinculpați.

În ceea ce privește fapta de traficare a părții vătămate Ș.A., instanța de apel a reținut că aceasta a fost dovedită prin declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorei M.F., mama victimei M.I., care a relatat că i-a întâlnit în Italia pe Ș.A. și concubina acestuia, A.N., care locuiau în baraca familiei Ș., cu declarația martorului Ș.B. care a declarat faptul că în timp ce lucra în orașul Milano ca zilier a văzut că Ș.A. și M.I. cerșeau pentru membrii familiei Ș. și că le-a ajutat pe respectivele persoane și pe M.F. să se întoarcă în România, cu declarația martorului C.N. care a confirmat faptul că Ș.A. și M.I. locuiau în baraca aparținând inculpaților Ș.R., Ș.I. și Ș.P., cu verificările privind intrările - ieșirile din România din care rezultă că Ș.A. a ieșit din țară împreună cu inculpatul Ș.R. la data de 31 iulie 2004 cu autovehiculul, fiind însoțiți și de martorul C.N.; partea vătămată Ș.A. a revenit în țară la data de 10 martie 2005 împreună cu martora A.N., care fusese transportată în Italia de C.N., ieșind din România la data de 19 ianuarie 2005 (filele 142-144 dosar urmărire penală).

Instanța de apel a mai reținut, în același sens, că la locuința familiei Ș. situată în Medgidia, s-a efectuat o percheziție domiciliară în baza autorizației Tribunalului Constanța din 01 martie 2006, ocazie cu care au fost găsite copii de pe actele de start1 civilă ale victimei Ș.A. (proces-verbal de percheziție și anexele, filele 91-97 dosar de urmărire penală).

În ceea ce privește fapta de traficare a părții vătămate I.A., curtea de apel a reținut că această faptă reiese din verificările efectuate în baza de date a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră potrivit cărora, într-adevăr, victima R.S. a părăsit teritoriul României la data de 12 noiembrie 2004 în același mijloc de transport cu inculpata I.A. și s-a întors în țară la data de 17 noiembrie 2004, însoțită fiind de mama sa R.H., așa cum aceasta a declarat constant cu ocazia audierii sale (proces-verbal de verificare și anexele, filele 167-168 dosar de urmărire penală), coroborată cu declarația martorei R.H. care a relatat că fiica sa prezenta urme evidente de violență și după ce a aflat de la aceasta că a fost agresată de inculpatul Ș.R. au părăsit imediat Italia și s-au intors în România, unde victima R.S. a fost internată în spital; în mod corect instanța de fond a reținut că plecarea părții vătămate în Italia, urmată de revenirea în țară cu mama sa la un interval scurt de timp, face credibilă varianta de fapt expusă de partea vătămată; dacă partea vătămată dorea să meargă în Italia pentru a munci, așa cum susțin inculpații, nu se justifică de ce ar fi dorit să revină în țară în timp așa de scurt, decât dacă apăruse un motiv obiectiv, cum ar fi cel invocat în declarațiile sale.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod temeinic instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților I.A. și Ș.R. în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în modalitatea asigurării recrutării și transportului în Italia prin înșelăciune în scopul exploatării (obligarea la practicarea prostituției).

Curtea de apel a mai constatat că în mod temeinic prima instanță a reținut că probatoriul administrat în cauză nu confirmă participarea și a inculpatului Ș.I. la săvârșirea faptei de traficare a părții vătămate A.A. Astfel, instanța de apel a reținut că partea vătămată R.S. a declarat că inculpata I.A. i-a propus să meargă în Italia pentru a munci, aceeași inculpată i-a plătit transportul și i-a dat suma de bani ce trebuia prezentată autorităților vamale la ieșirea din țară, iar în Italia inculpatul Ș.R. a încercat să o oblige la prostituție; singura referire la inculpatul Ș.I. constă în aceea că le-a transportat pe partea vătămată R.S. și inculpata I.A., cu un autoturism, până la gara din Medgidia, de unde au plecat cu trenul către Galați, de unde au plecat cu un autocar în Italia însă contribuția inculpatului Ș.I., de a transportat partea vătămată R.S. și inculpata I.A. până la gara din Medgidia, nu poate fi asimilată vreuneia dintre acțiunile care realizează elementul material al infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase); transportarea până la gara din aceeași localitate nu poate fi asimilată acțiunii de transport care realizează elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, deoarece acest transport nu a urmărit și nu a contribuit la asigurarea exploatării părții vătămate, inculpatul Ș.l. neefectuând vreo activitate de recrutare a părții vătămate R.S., astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că, din definiția dată chiar de legiuitor, grupul infracțional implică participarea a cel puțin trei persoane, care trebuie să acționeze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea și rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participatia penală nu poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condițiile specifice grupului infracțional.

Având în vedere situația de fapt reținută, instanța de apel a constatat că participarea a trei inculpați - Ș.R., Ș.I., Ș.P. s-a reținut doar cu privire la comiterea infracțiunilor de trafic de persoane față de părțile vătămate M.I. și Ș.A.

Instanța de apel a constatat că din nici un mijloc de probă administrat în cauza nu reiese că activitatea lor infracțională este specifica unui grup infracțional organizat deoarece contribuția celor trei inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate; astfel, instanța de apel a constatat că nu s-a dovedit că fiecare dintre cei trei inculpați avea un anumit rol în săvârșirea faptelor, respectiv activitatea de recrutare să fie în sarcina unuia dintre ei, activitatea de transport a părților vătămate în străinătate să fie în sarcina altui inculpat, și la fel și în cazul activităților de transferare, cazare, primire și exploatare a părților vătămate, neputându-se reține că fiecare dintre inculpați avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie și anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpați.

S-a concluzionat că în mod temeinic instanța de fond a reținut că inculpații sunt rude (Ș.R. este tatăl inculpaților Ș.I. și Ș.P.), iar colaborarea lor în exploatarea părților vătămate M.I. și Ș.A. s-a produs pe fondul relațiilor de familie, iar nu pe baza unei înțelegeri convenite în cadrul unei structuri infracționale, participatia inculpaților avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup infracțional in sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 (inculpatul Ș.R. transporta, de regulă, persoanele în Italia, dar transportul a mai fost realizat și de inculpatul Ș.l., care l-a adus în țară pe M.I.; în ceea ce o privește pe partea vătămată R.S., participarea infracțională a aparținut inculpaților Ș.R. și I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea și transportarea părții vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte părți vătămate). Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane doar împreună cu inculpatul Ș.R., iar în lipsa participației penale a trei persoane este exclusă existența grupului infracțional, deci infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reținută nici inculpatei I.A.

Prin urmare, instanța de apel a constatat, sub aspectul laturii obiective, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și a stabilit pentru fiecare inculpat; o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al infracțiunilor, formei continuate de săvârșire a infracțiunilor, persoanei acestora, atitudinii lor nesincere, neimpunându-se reținerea în favoarea lor a unor circumstanțe atenuante.

Curtea de apel a mai constatat că modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță în ceea ce-i privește pe inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P., scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepselor, având în vedere pericolul social ridicat al infracțiunilor reținute în sarcina lor, forma continuată a acestor infracțiuni, participația la săvârșirea mai multor infracțiuni.

Curtea de apel a apreciat însă, în ceea ce o privește pe inculpata I.A., că apelul declarat de către aceasta este fondat sub aspectul individualizării judiciare a modalității de executare. în sarcina acesteia a fost reținută săvârșirea unei singure infracțiuni, respectiv cea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (parte vătămată R.S.), faptul că nu a fost săvârșită în formă continuată (ca în cazul infracțiunilor de trafic de persoane reținute în sarcina celorlalți inculpați), modalitatea concretă de săvârșire a faptei (recrutare și transport a părții vătămate R.S. până în Italia, neexercitând nici o violență asupra acesteia), precum și faptul că are trei copii în întreținere, tatăl copiilor fiind inculpatul Ș.l.

Față de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că se impune schimbarea modalității de executare stabilită de către instanța de fond, clin executarea în regim de detenție, în suspendare sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei A.A. în condițiile art. 861 C. pen.

Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri M.P. (motive scrise de recurs, fii. 8-18) și inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P., motivele fiind, în sinteză, aceleași cu cele susținute în apel (inculpații neformulând motive scrise de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., acestea - expuse oral, cu ocazia dezbaterilor - fiind menționate în încheierea de dezbateri de la termenul clin 27 aprilie 2010).

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constata următoarele:

- în recurs, cu acordul lor, cei 4 inculpați au fost ascultați (fii. 98, 98, 100, 101), cu excepția probelor (înscrisuri) în circumstantiere, aceștia neformulând cereri pentru încuviințarea ori administrarea de probe noi;

- în apel, toți cei 4 inculpați și-au exercitat „dreptul la tăcere" (fii. 135-138), fiind depuse la dosar înscrisuri, ca probe în circumstanțiere;

- în primă instanță, fiecare inculpat a dat ample declarații (fii. 100-101, 102-103, 104, 105), toți depunând înscrisuri - probe în circumstanțiere (fii. 224 verso). în condițiile neformulării altor cereri și nici propunerii altor probe noi, instanța de fond a dispus trecerea la dezbateri (pag.2 a încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării sentinței).

Cu privire la fondul recursurilor declarate, Înalta Curte constată următoarele:

M.P. a criticat cele 2 hotărâri cu referire la achitările dispuse (pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - cu privire la toți cei 4 inculpați și, respectiv, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. - numai cu privire la inculpatul Ș.I.) - caz de casare invocat art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Criticile nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Definiția noțiunii de „grup infracțional organizat" este dată de art. 2 alin. (1) din aceeași lege - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Aceste dispoziții legale preiau conținutul textului art. 2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, în care se menționează că, în sensul prezentei convenții, expresia „grup infracțional organizaf desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia ori mai multor infracțiuni grave sau infracțiuni prevăzute de prezenta convenție, pentru a obține, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material; și că expresia „grup structurat" desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracțiune și care nu deține neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi.

În toate cazurile, pentru eventuala reținere a dispozițiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, va trebui să stabilească în ce măsură structura infracțională, a cărei existență și activitate este cercetată și judecată, constituie un grup infracțional organizat ori este vorba despre o asociație sau grupare care nu are caracterul unui grup infracțional organizat sau este vorba despre o participație penală. Pentru a realiza cuvenitele diferențieri trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

- numărul participanților și relațiile funcționale dintre aceștia;

- rolul asumat de către fiecare participant (dacă este conjunctural, dacă ține de o anumită specializare, de calități, aptitudini sau alte aspecte individuale, dacă se poate încadra într-o strategie coerentă ce vizează obținerea de profituri, ș.a.);

- vechimea relațiilor dintre participanți (dacă relațiile dintre aceștia vizează doar executarea anumitor activități infracționale sau este vorba despre o structură dezvoltată în timp, cu relații personalizate și asimilarea locului și rolului în cadrul acesteia);

- dacă există o conducere, un management funcțional care să aibă atăt posibilitatea de a da dispoziții, cât și mijloacele prin care să impună ducerea lor la Îndeplinire și, la nevoie, măsuri de coerciție;

- dacă activitatea ori activitățile desfășurate asigură realizarea unui profit, direct sau indirect, modul cum este acesta colectat, împărțit și distribuit membrilor grupului, dacă există măsuri de siguranță luate pentru evitarea de neînțelegeri ori pentru apariția de acțiuni destabilizatoare.

Or, în viziunea legiuitorului, nu constituie grup infracțional organizai grupul caracterizat de următoarele elemente caracteristice (și, deci, pe cale de consecință, acestea pot fi acceptate ca și delimitări conceptuale, în cadrul noțiunii de structură infracțională, între grupul infracțional organizat și un grup infracțional considerat neorganizat):

- este format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mat multor iiifracțiuni;

- nu are continuitate sau o structurai determinatei ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

În final, se poate aprecia că diferența între un grup infracțional organizat și un grup infracțional pe care legiuitorul îl consideră neorganizat ține, pe de o parte, de durata în timp a grupului și, în ultimă instanță, de modul de organizare. Diferența este elocventă atunci când se face diferența între organizarea unui grup de persoane - este adevărat, în vederea desfășurării de activități ilicite în scopul obținerii de profit - și organizarea unei activități infracționale, organizare ce nu presupune, cu necesitate, existența unui grup infracțional organizat.

Înalta Curte constată că argumentele prezentate în cele două hotărâri atacate (pag. 12-13 sentință, pag. 13-14 decizie) sunt în acord cu aspecte prezentate anterior cu privire la noțiunea de „grup infracțional organizat' și, respectiv, cu privire la delimitarea acesteia de alte noțiuni, inclusiv de „participația penală".

Argumentele celor două instanțe pentru justificarea soluției achitării inculpaților cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, sunt - sub aspect probatoriu, legal și doctrinar - corecte, Înalta Curte exprimându-și rezerva numai cu privire la cel referitor la săvârșirea faptelor „pe fondul relațiilor de familie" deoarece, în principiu, acestea nu numai că nu exclud, de plano, existența unui grup infracțional organizat ci, dimpotrivă, uneori constituie chiar un important factor de organizare și coeziune al „grupului infracțional organizat'.

De asemenea, neîntemeiată este și critica M.P. referitoare la achitarea inculpatului Ș.l. pentru infracțiunea prevăzută de ari. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit rechizitoriului (pag. 8), fapta inculpatului Ș.l. constă în aceea că „în luna noiembrie 2004, împreună cu învinuita I.A. a recrutat-o prin înșelăciune în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției în Italia pe R.S.". Argumentele prezentate în motivele de recurs (pag. 16-18, „e cel care le-a transportat cu mașina lui până la gara din Medgidia, pentru ca acestea să ajungă la destinația finală, respectiv Italia") nu sunt de natură să conducă la concluzia netemeiniciei soluției de achitare dispusă de prima instanță.

Ambele instanțe nu numai că nu au comis o eroare gravă de fapt, reținând corect - ca, de altfel, și acuzarea - în ce a constat concret fapta inculpatului Ș.l. în raport cu partea vătămată R.S. (sentință pag. 10-11, decizie pag. 13), dar și au motivat corect de ce această faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte însușindu-și toate argumentele amplu prezentate în hotărârile atacate și, totodată, apreciind că nu se impune reluarea acestora.

Cu excepția inculpatului Ș.R., critica M.P. referitoare la individualizarea pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de executare) este neîntemeiată pentru ceilalți inculpați - caz de casare invocat, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Faptele inculpaților, săvârșite sub imperiul Legii nr. 678/2001 în redactarea inițială (ceea ce a impus reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen.), au fost corect sancționate de prima instanță, pedepsele aplicate fiind în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen. și de natură a satisface scopul prevăzut de art. 52 din C. pen.

Înalta Curte constată că și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de apel pentru inculpata I.A. (cea prevăzută de art. 861 C. pen.) este legală și temeinică (argumente prezentate la pag. 15 a deciziei atacate) în condițiile în care aceasta are 3 copii în întreținere, tatăl lor fiind inculpatul Ș.l. (condamnat la pedeapsa închisorii cu executare), a săvârșit o singură infracțiune în forma simplă, iar nu în formă continuată, reținând totodată și modalitatea concretă de săvârșire a faptei astfel cum a fost prezentată anterior.

Așa cum s-a menționat, este însă întemeiată critica M.P. cu privire la sancționarea penală a inculpatului Ș.R. deoarece, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, precum și din probatoriul administrat, acesta a avut un rol important în desfășurarea activității infracționale și, totodată, a încercat să se sustragă urmăririi penale și să părăsească teritoriul României, fiind prins la punctul de trecere a frontierei Cenacl, județul Timiș, de unde a fost adus de lucrătorii de poliție în baza mandatului emis pe numele său (fii. 100-112 d.u.p.). De altfel, chiar prima instanță a reținut că „inculpatul Ș.R. a avut o contribuție mai mare în comiterea faptelor, dat fiind că, în principal, acesta a recrutat și transportat părțile vătămate" (pag. 14 sentință). De asemenea, la dosarul primei instanțe a fost atașată și copia de pe cazierul judiciar al inculpatului în care sunt menționate antecedentele penale ale acestuia (fii. 260 verso).

În consecință, recursul M.P. va fi admis numai cu privire la inculpatul Ș.R., sub aspectul menționat.

Criticile recurenților inculpați, astfel cum au fost expuse cu ocazia dezbaterilor și încadrabile juridic în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen., sunt neîntemeiate:

a) nimic din conținutul părții expozitive a sentinței ori a deciziei atacate nu sugerează intenția instanțelor de a reține în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante. Dimpotrivă, la pag. 14 a deciziei atacate se menționează expres „neimpunându-se reținerea în favoarea lor a unor circumstanțe atenuante".

În consecință, nu numai că această critică este neîntemeiată, dar nici nu justifică legal soluția de casare și trimitere spre rejudecare a cauzei în vederea înlăturării pretinsei nelegalități ori neclarități cu privire la eventuala reținere a unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților.

b) invocând contradicții între declarațiile persoanelor ascultate și, mai ales, calitatea de rude, apărarea a solicitat achitarea inculpatului Ș.R. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Nu s-a precizat concret care este acel element (constitutiv ai infracțiunii care ar lipsi, menționându-se doar că „faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii obiective".

Critica este neîntemeiată.

Traficul de persoane a constituit o preocupare importantă la nivelul comunității statelor lumii - în acest sens, Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate ratificată prin Legea nr. 565/2002; Protocolul ONU privind reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Protocol împotriva traficului de migranți pe calea terestră, a aerului și pe "mare. adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Decizia Consiliului Uniunii Europene privind completarea definiției crimei numite "trafic de ființe umane", în anexa Convenției Europene, Consiliul UE nr. 1999/C/26; Decizia - Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de ființe umane (2002/629/JAI) - dar și la nivelul statului român, în acest sens- Legea nr. 678/2001, completată și modificată, H.G. nr. 1216/2001 și nr. 299/2003.

Din definiția traficului de persoane, cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane. în special al femeilor si copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune în raport de caracteristicile persoanelor traficate si traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului). Astfel;

- privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu;

- sub aspect economic, traficul presupune interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);

- din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață;

- din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de "marfă", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcând ude întreaga evoluție viitoare;

- din punctul de vedere al implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane demne un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizârii si de utilizarea tehnologiilor moderne;

- prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriașe pentru traficanți, inclusiv în cazul traficului în scop de muncă forțată.

Din perspectiva victimelor, traficul de persoane poate fi clasificat prin natura actelor abuzive exercitate asupra lor și care vizează, printre altele: aspectul social (abuz psihologic, fizic, supravegherea pentni împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa paterii de decizie, lipsa accesului Ia servicii medicale); aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție): aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).

Elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative, acțiuni care trebuie să fie efectuaie în scopul exploatării victimei:

- recrutarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit;

- transportarea, presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul statului de origine, fie din statul de origine al victimei m statul de destinație, ceea ce presupune - cel mai adesea - trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră;

- transferarea, constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de ex. schimbul).

- cazarea, presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație iar găzduirea constă în primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia;

-primirea, presupune preluarea victimei de către un traficant, de la unul la altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi.

Fiecare dintre aceste acțiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, atât in variantele tip, cat și în cele agravate.

Infracțiunile de trafic de persoane, în modalitățile normative prevăzute in art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, au ca element subiectiv intenția directă, calificată prin scop, care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care nu trebuie să fie și efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică in mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora.

După expunerea acestor considerente, apare astfel vădit neîntemeiată critica referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpatului (solicitându-se achitarea în temeiul an. 10 lit. c) din C. proc. pen. „faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale in tracțiunii").

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să t'ie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării, în sensul că „există declarații contradictorii" nu este, prin ea însăși, suficientă să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este insă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Înalta Curte, în acord cu cele două instanțe, constată că - în esență -persoanele ascultate în cursul urmăririi penale și-au menținut declarațiile și în fața instanțelor (fii. 179 d.p.i. II, fil. 66, 67, 68, 87, 99-100, 101-103, 127-128 d.p.i. I), explicația „nuanțării" unor aspecte derivând din teama persoanelor ascultate (fii. 180 verso d.p.i. I, această explicație fiind regăsită și în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inclusiv cu referiri la conflictele existente între cele două grupuri de rude, conflicte invocate în apărare și de unii inculpați în declarațiile date în recurs) ori, în cazul altora, revenirea fiind lipsită de rezonabilitate (fii. 244 verso, fil. 66 d.p.i. I).

Martorii propuși în apărare (fii. 245, 246, 247, cu referire la fii. 253 verso d.p.i. 11, fii. 67, 68 d.p.i. I) nu au menționat aspecte relevante pentru stabilirea situației de fapt care face obiectul judecății.

Prima instanță, în partea expozitivă, a examinat revenirea unor persoane asupra celor declarate anterior (pag. 5 sentință).

c) este neîntemeiată și critica inculpatului Ș.l. in sensul că el nu ar fi săvârșit infracțiunile, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. Această critică, ca apărare a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în fond (pag. 6 a încheierii de dezbateri), și ca motiv de apel a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în apel (pag. 4-5 a încheierii de dezbateri), fiind examinată de ambele instanțe.

Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri în recurs, apărarea inculpatului nu a menționat concret în ce constă eroarea gravă de fapt, simpla referire la dispozițiile art. 10 lit. c) din C. proc. pen. (conținutul textului legal fiind „fapta nu a fost săvârșită de inculpat") motivată prin aceea că „fapta nu a fost săvârșită de inculpat", nefiind suficientă pentru a justifica incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Examinând însă din oficiu critica inculpatului, Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat la o corectă coroborare a probelor (expres menționate în ambele hotărâri atacate), acestea conducând neechivoc la concluzia că inculpatul Ș.l. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și pentru care a fost condamnat (pag. 6-8, 13 sentință; pag. 11 decizie), în lipsa unor noi critici concrete ale apărării nefiind necesară reluarea argumentelor probatorii deja expuse.

d) așa cum s-a menționat la examinarea recursului M.P., Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaților Ș.l. si Ș.P. sunt legal și temeinic individualizate, în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen., și de natură a satisface scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. Pedepsele sunt situate semnificativ către minimul special al textului incriminator (prin aplicarea art. 13 C. pen.), fără a se da eficiență juridică - sub aspect sancționator - formei continuate a infracțiunii.

Ambele instanțe, în sensul prevăzut de art. 72 C. pen., au reținut toate datele și împrejurările legate de persoana inculpaților, precum și toate datele referitoare la faptele săvârșite și împrejurările în care acestea au fost comise (sentință - pag. 14, decizie - pag. 14), nefiind justificată critica referitoare la individualizarea pedepselor.

În consecință, pentru motivele arătate, Înalta Curte - potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., respectiv, art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va admite recursul M.P. sub aspectul menționat, respectiv, va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 14/MP din 09 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală.

Casează, în parte, decizia atacată, precum și sentința penală nr. 377 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, numai cu privire la inculpatul Ș.R. și numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., după cum urmează:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în pedepsele componente.

Majorează de la 3 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Menține celelalte pedepse principale și pedepse complementare stabilite de prima instanță și, potrivit art. 33-35 C. pen., le contopește cu pedeapsa principală stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.l., Ș.P. și Ș.R.

Obligă recurenții inculpați la plata către stat a câte 1.200 de lei fiecare, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate, se avansează din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.