Commercial lease arrears: contractual vs. budgetary nature of claims and partial recovery of expert fees

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.F.I. București, în contradictoriu cu pârâta S.C.A.V., a solicitat instanței ca, prin acțiunea ce o va pronunța, să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 253.442,07 lei reprezentând chirie restantă și majorări TVA, cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea cererii reclamanta arată că între A.F.I., succesor în drepturi al P.M. București și pârâtă s-au încheiat contractele de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință indicate în acțiune însă locatorul de rea credință nu s-a prezentat la termenele statornicite să plătească chiria.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 11536 din 21 octombrie 2009, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de: 25,40 lei cu titlu de chirie și 4,83 lei cu titlu de TVA pentru spațiul situat în București, Calea Călărașilor, la 25.516,84 lei chirie și 4.848 lei TVA pentru spațiul situat în București, 216,57 lei chirie și 41,15 lei TVA pentru spațiul situat în Calea Moșilor, 79,72 lei chirie și 15,15 lei TVA pentru spațiul situat în București, restul pretențiilor fiind respinse ca neîntemeiate. În pronunțarea acestei sentințe a reținut în esență următoarele:

- pârâta a continuat să folosească spațiile după expirarea termenului locațiunii cu acordul reclamantei, chiria fiind renegociată;

- cuantumul debitului datorat a fost apreciat prin raportare la raportul de expertiză întocmit în cauză;

- pârâta nu poate fi obligată la plata onorariului de expert pentru suplimentul de expertiză întrucât acesta are ca obiect penalități de întârziere, pretenții care au fost solicitate în mod neîntemeiat de reclamantă.

Reclamanta A.F.I., a declarat apel aceasta criticând sentința sub următoarele aspecte:

- materialul probatoriu a fost administrat greșit iar probele nu au fost corect interpretate;

- instanța a făcut o confuzie între obiectul generic al contractelor de închiriere și obiectul fiecărei chirii ce trebuia achitată periodic;

- instanța a încălcat art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a indicat temeiul legal de respingere a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere și că nu a avut în vedere faptul că reclamanta este o instituție publică căreia i se aplică o lege specială;

- în susținerea criticilor sale, apelanta a făcut referire și la dispozițiile art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.;

- în mod greșit societatea pârâtă nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei reprezentând onorariu de expert.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 56 din 29 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, instanța de control judiciar reținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport de criticile formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproșând instanței de control judiciar încălcarea art. 970 alin. (2) C. civ., încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța nu indică temeiul de drept de respingere a penalităților, neaplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 120 din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc., instanța nemotivând de ce nu sunt aplicabile speței aceste dispoziții, încălcarea art. 6 din C.E.D.O., aplicarea greșită a art. 274 C. proc. civ., instanța neobligând pârâta la plata întregului onorariu de expert.

Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Critica vizând încălcarea de către instanța de control judiciar a art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată întrucât este evident faptul că motivarea instanței răspunde punctual tuturor criticilor formulate de apelantă.

De asemenea, criticile privind aplicarea eronată a art. 970 alin. (2) C. civ. și a art. 120 din O.G. nr. 92/2003 nu pot fi primite, întrucât instanța de control judiciar a dat o interpretare corectă a clauzelor contractuale, conformă cu voința reală a părților exprimată, la momentul încheierii convenției în respectarea principiului consensualisumului reglementat de art. 969 C. civ., instanța dând astfel o corectă calificare și naturii juridice a creanței reclamantei (ca având izvor contractual, nefiind o obligație bugetară) aspecte față de care decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a deciziei atacate invocată de recurenta – reclamantă, sub aspectul aplicării art. 274 C. proc. civ., și aceasta se dovedește a fi nefondată întrucât soluția de admitere în parte a unei acțiuni, are consecințe directe și asupra modului de stabilire a cuantumului, cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, precum și inexistența unor cauze de natură să pună în discuție soluționarea cauzei conform art. 6 C.E.D.O., în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A.F.I. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 56 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.