In-kind restitution of expropriated land barred by public domain status vs. statutory rule favoring natural return over financial compensation

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4408/2004, reclamanții B.C. și B.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Ploiești, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 4893/2004 emisă de pârâtă, restituirea în natură a terenului în suprafață de 965 mp (respectiv a unei cote părți ideale din aceasta) și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente construcției ce s-a aflat pe acest teren, în prezent demolată.

In motivarea contestației, reclamanții au arătat că terenul și construcțiile aflate pe acesta au fost expropriate în baza Decretului nr. 88/1986 și ulterior demolate, iar prin Dispoziția nr. 4893/2004 pârâta a dispus restituirea în natură către foștii proprietari numai a unei suprafețe de 513,20 mp din suprafața de 965 mp fără să se precizeze ce se întâmplă cu diferența de 451,80 mp și fără a se dispune cu privire la despăgubirile ce s-ar cuveni pentru construcțiile demolate. S-a solicitat introducerea în cauză a numiților Z.E., B.D., L. și C. având în vedere că dispoziția contestată a fost emisă și pe numele acestora. S-a solicitat introducerea în cauză și a Serviciului Domeniului Public și Privat Ploiești. Prin sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005, Tribunalul Prahova a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 4893/2005 emisă de pârât. S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 451,80 mp, situat în Ploiești, județul Prahova, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expertul S.M., contestatorilor. S-a constatat dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două construcții ce s-au aflat pe teren, în prezent demolate și pârâta a fost obligată la plata acestor despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și că sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 774 din 31 mai 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 135 din 7 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu contestatorii B.C. și B.A.

In considerentele deciziei s-a reținut, în esență, cu privire la restituirea integrală a imobilului că, în condițiile în care s-a constatat dreptul tuturor moștenitorilor de a beneficia de măsuri reparatorii, formularea unei contestații menite să aducă imobilul în natură, în masa succesorală și nu echivalentul bănesc al acestuia, are caracterul unui act de administrare, ce poate fi îndeplinit de oricare dintre proprietari sau coindivizari, iar de efectele unei hotărâri judecătorești beneficiază toți moștenitorii acceptanți ai succesiunii defunctului B.D. corespunzător cotelor succesorale cuvenite.

S-a mai reținut că este neîntemeiat motivul de apel privind solicitarea contestatorilor prin notificare a despăgubirilor și nu a restituirii în natură a imobilului, în condițiile în care regula instituită de Legea nr. 10/2001 este cea a restituirii în natură a imobilului, în condițiile în care regula instituită de Legea nr. 10/2001 este cea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, astfel că fostul proprietar nu are un drept de opțiune, atunci când restituirea în natură este posibilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploiești, care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată în esență că, hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece terenul restituit aparține domeniului public, că, cererea de restituire în natură nu a fost formulată de toți moștenitorii fostului proprietar al imobilului și că greșit s-au acordat despăgubiri în condițiile în care trebuia emisă o altă dispoziție, iar valoarea despăgubirilor nu putea fi stabilită în condițiile în care nu s-a adoptat legea specială care să reglementeze modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 442 din 22 ianuarie 2007 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare s-a reținut că în cauza pendinte nu s-au administrat suficiente dovezi din care să rezulte, dacă scopul exproprierii a fost realizat și că nu s-au clarificat nici aspectele legate de situația juridică a terenului, în sensul dacă este liber, neocupat de construcții și utilități publice și dacă aparține domeniului public.

In rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 2915.3/42/2005.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 169 din 9 iunie 2008 a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin Primar, a schimbat în parte sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că s-a admis în parte contestația. S-a anulat în parte dispoziția nr. 4893 din 19 mai 2004, menținând sub acest aspect dispozițiile sentinței civile nr. 135/2005 privind constatarea dreptului contestatorilor la despăgubiri prin echivalent, pentru cele două construcții care s-au aflat pe terenul situat în Ploiești, în prezent demolată.

S-a respins cererea contestatorilor privind restituirea în natură a suprafeței de 451,80 mp (reprezentând diferența între 915 mp, solicitat prin acțiunea introductivă și 513,20 mp restituiți contestatorilor prin dispoziția nr. 4893/2004 emisă de Primarul Municipiului Ploiești), situată în Ploiești. S-au înlăturat mențiunile din dispozitivul sentinței referitoare la obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru cele două construcții demolate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență că, potrivit H.G. nr. 1359/2001 și inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Ploiești, terenul în suprafață de 451,80 mp ce face obiectul cauzei pendinte, aparține parcului dendrologic al Municipiului Ploiești. S-a mai reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pe terenul în litigiu se găsesc spații verzi, alei pietonale și trotuarul care traversează acest teren, toate aparținând domeniului public, iar în integralitatea sa, se învecinează cu trei loturi, având un unic proprietar ce este terț față de prezenta cauză. împrejurarea că pentru terenurile învecinate s-au emis P.U.G.-uri și certificate de urbanism nu este de natură să conducă la restituirea în natură a terenului solicitat.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamanții B.C. și B.A. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Prin respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 451,80 mp, se încalcă drepturile fundamentale consacrate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- Terenul în litigiu este situat într-o zonă unde au avut loc restituiri în natură a terenurilor solicitate tot în baza Legii nr. 10/2001, zonă unde urmează să se edifice diverse construcții, această zonă fiind construibilă, în mod eronat se reține că are destinația de parc.

- Nu au fost analizate actele aflate la dosarul cauzei depuse chiar de Primărie, care atestă că în imediata vecinătate a terenului în litigiu s-au edificat construcții, iar justificarea instanței pentru neanalizarea acestor acte este puerilă având în vedere că în speță se pune în discuție problema unui drept de proprietate.

Nota emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care s-au dat îndrumări în sensul de a se proceda la restituire, constituie o altă probă care justifică nelegalitatea hotărârii.

Incidența în speță a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este contrazisă de raportul de expertiză topo și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de pârâtă, care atestă că zona în care se află terenul litigios este construibilă. Tot prin raportul de expertiză s-a dovedit că în perimetrul cuprins între R. și G. - I.M. – S.M. urmează să se edifice construcții comerciale și civile private conform P.D.U.- urilor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

In esență, prin motivele de recurs se aduc critici numai cu privire la dispoziția instanței, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 451,80 mp.

In acest sens, susțin recurenții că suprafața de 451,80 mp reprezintă diferența între 965 mp solicitată prin acțiunea introductivă și 513 mp restituiți prin dispoziția nr. 4893/2004 emisă de pârât și că acest teren este situat într-o zonă unde au avut loc restituiri în natură a terenurilor solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

Cu privire la susținerile recurenților, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu în suprafață de 451,80 mp nu poate fi restituit în natură, constatând că, potrivit H.G. nr. 1359 din 27 decembrie 2001, terenul din cauza pendinte aparține domeniului public.

In calea de atac a recursului recurenții au depus la dosar un certificat eliberat de Curtea de Apel Ploiești, fila 50 din dosar, care atestă că prin sentința nr. 95 pronunțată la 19 aprilie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanții B.C. și B.A., în contradictoriu cu Guvernul României și s-a dispus anularea H.L.G. nr. 1359/2001 Anexa FI, Poziția 3 pentru suprafețele de 369 mp, perimetrul ABFEA și 1366 mp perimetrul MNBQM identificate pe schița de plan de expert B.L., situate în Municipiul Ploiești, județul Prahova.

Alăturat acestui înscris nou, depus la dosar s-au mai depus și alte înscrisuri, respectiv adresa nr. 12538 din 21 august 2009 emisă de Prefect, fila 34 dosar, care atestă că suprafața de teren solicitată de reclamanți nu face parte din Parcul Dendrologic „Mihai Viteazu" situat în Municipiul Ploiești, concluzie la care s-a ajuns urmare studierii Planului de Urbanizare de Detaliu pentru Zona de Interes.

Raportat la înscrisurile noi depuse în calea de recursului, susținerile recurenților în sensul că terenul din cauza pendinte poate fi restituit în natură, întrucât nu aparține domeniului public, sunt fondate, având în vedere și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură.

Mai mult, art. 7 din Legea nr. 10/2001 dispune că imobilul se restituie de regulă în natură, stabilindu-se astfel regula modalității de retrocedare, excepția fiind aceea a restituirii prin echivalent.

In prezent nu există nici un impediment cu privire la restituirea în natură a terenului din speța supusă analizei, atâta timp cât a fost anulată H.G. nr. 1359/2001 care atesta apartenența la domeniul public a terenului situat în Municipiul Ploiești, județul Prahova.

Mai mult, zona cuprinsă între adresele I.M. – R. – G.D., din care face parte și R. nr. 40, este configurat în Planul Urbanistic General, depus tot ca înscris nou la dosar, un perimetru destinat pentru instituții și servicii de interes general.

In concluzie terenul din cauza pendinte nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești și drept urmare Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia atacată precum și sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în parte, în sensul că va dispune restituirea în natură a suprafeței de 451,80 mp. Se va menține dispoziția din sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 a Tribunalului Prahova în sensul obligării intimatei la despăgubiri pentru cele două construcții demolate, precum și dispoziția Primarului Municipiului Ploiești nr. 4893 din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a suprafeței de 513,20 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B.G. și B.A. împotriva deciziei civile nr. 169 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauza cu minori și familie.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 135 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, secția civilă, în parte, în sensul că dispune restituirea în natură a suprafeței de 451,80 mp.

Menține dispoziția stabilită prin sentința nr. 135 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Prahova de obligare a intimatei la despăgubiri pentru cele două construcții demolate, precum și dispoziția Primarului Municipiului Ploiești nr. 4893 din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a suprafeței de 513,20 mp.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.