Constitutional admissibility of labor dispute provisions in individual wage bonus claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the employer's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's refusal to refer a constitutional challenge to the Constitutional Court, which leaves the lower court's civil judgment obliging the employer to pay back Easter and Christmas bonuses to the former employees in force. The dispute arose from a labor lawsuit where the employer, challenging the judgment via appeal, invoked a prima facie exception of unconstitutionality against specific provisions of the Labor Code, the Law on Resolution of Labor Conflicts, and the Trade Union Law, arguing that these norms illegitimately restricted its ability to initiate legal proceedings against the trade union. The court held that the conditions for referring the exception were not met because the challenged legal provisions lacked a direct nexus to the case's specific subject matter, which was strictly the payment of unpaid wage supplements, and the employer failed to demonstrate how declaring the norms unconstitutional would alter the outcome of this individual labor dispute, effectively characterizing the claim as an attempt to preemptively challenge a future, unrelated action against the union.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art.73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, art. 282 din Legea nr. 53/2003, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Constitutional admissibility of labor dispute provisions in individual wage bonus claims: The dispute arose from a labor lawsuit where the employer, challenging the judgment via appeal, invoked a prima facie exception of unconstitutionality against specific provisions of the Labor Code, the Law on Resolution of Labor Conflicts, and the Trade Union Law, arguing that these norms illegitimately restricted its ability to initiate legal proceedings against the trade union. The court held that the conditions for referring the exception were not met because the challenged legal provisions lacked a direct nexus to the case's specific subject matter, which was strictly the payment of unpaid wage supplements, and the employer failed to demonstrate how declaring the norms unconstitutional would alter the outcome of this individual labor dispute, effectively characterizing the claim as an attempt to preemptively challenge a future, unrelated action against the union.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 662 din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții I.G., A.M.M., B.C., B.N.P., B.I.D., B.M., B.M., ș.a., și a fost obligată pârâta SC P. SA să plătească reclamantei A.M.M. drepturile salariale suplimentare neacordate, în cuantum net, reprezentând prime de Paști pe anii 2005 și 2006, iar celorlalți reclamanți aceleași drepturi, reprezentând primele de Paști și Crăciun pe anii 2005-2008, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 8 decembrie 2009, recurenta SC P. SA București a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. muncii, a art.73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Curtea de Apel Pitești prin încheierea pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile cerute de lege și anume că dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză. Obiectul acțiunii de față îl formează cererea reclamanților, pentru obligarea pârâtei-recurente SC P. SA București la plata unor drepturi salariale suplimentare, reprezentând prime de Paști și Crăciun. Sindicatul din care fac parte reclamanții nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâți prin nici una din formele prevăzute de Codul de procedură civilă. S-a mai reținut că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme în această speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Pârâta SC P. SA este supusă unei stări de asediu procesual, fapt ce pune în discuție dreptul efectiv la apărare și dreptul la un proces echitabil.
- Sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale și că de constituționalitate sau neconstituționalitate art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa unității pârâte și nu la inițiativa reclamanților - salariați, deci articolele criticate au legătură cu prezenta cauză.
- Sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată privește dispozițiile legale cuprinse în legi aflate în vigoare.
- Dispozițiile neconstituționale sunt trei legi organice: art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii și art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și pe de altă parte, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a Sindicatelor.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Se critică prin motivele de recurs încălcarea dreptului efectiv la apărare și dreptul la un proces echitabil datorită „stării de asediu procesual pe care pârâta o înregistrează din partea angajaților".
Art. 6 paragraful 1 din Convenție, într-adevăr garantează dreptul la un proces echitabil și se referă la încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil.
Dar, în speța supusă analizei nu-și găsește aplicabilitate art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât criticile nu vizează durata excesivă a practicilor judiciare ci faptul că societatea „este supusă unei stări de ordin procesual" prin faptul că angajații au înțeles să acționeze în judecată pârâta, în repetate rânduri.
Celelalte critici se referă la faptul că dispozițiile art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii; art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor sunt neconstituționale și că de constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor indicate mai sus, depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa unității pârâte.
Susținerile sunt fără suport legal, având în vedere că, Curtea Constituțională decide asupra excepției ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului sau oricare ar fi obiectul acesteia.
Or, în speța supusă analizei, în mod corect s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale, întrucât nu este îndeplinită condiția sus arătată, mai precis, dispozițiile articolelor din cele trei legi organice precum și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 nu au legătură cu soluționarea cauzei, care are ca obiect plata unor drepturi salariale suplimentare reprezentând prime de Paști și Crăciun.
De fapt, pârâta nici nu arată în motivarea cererii, în ce măsură admiterea unei asemenea excepții ar influența soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză.
Motivarea luată în ansamblu scoate în relief faptul că pârâta intenționează să formuleze în viitor o cerere împotriva sindicatelor și apreciază anticipat că, aceasta nu se poate face decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru legi sus arătate, aspecte care nu au legătură cu speța supusă analizei.
Așa fiind, în raport de cele sus reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. împotriva încheierii de ședință din 08 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.