Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3097/2010 AI generated

Breach of judge’s active role in verifying statutory pre-litigation notification to all defendants in expropriation reparations claim

Case Number Decizia nr. 3097/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and reversed the trial court's dismissal of the claim, ordering the case remanded for retrial in favor of the plaintiff. The dispute involved a request for reparatory measures under Law No. 10/2001 for land expropriated by the state, which was initially dismissed as inadmissible because the plaintiff failed to file a pre-litigation notification with the municipal authority; however, the plaintiff demonstrated that a valid notification had been sent to the private legal entity acting as the landholder. The decisive legal basis was the violation of the judge's active role principle under Article 129(5) of the Code of Civil Procedure, as the lower courts relied exclusively on the municipality's negative declaration and failed to verify or investigate the notification filed with the private defendant, constituting a procedural error under Article 304(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 alin. (2) C. proc. civ, art. 156 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 147 C. proc. civ, art. 281 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Breach of judge’s active role in verifying statutory pre-litigation notification to all defendants in expropriation reparations claim: - încheierea de ședință, întocmai ca orice hotărâre judecătorească, reprezintă un act autentic, astfel încât consemnările grefierului de ședință, sub semnătura judecătorului, conform art. 147 C. proc. civ., fac dovadă deplină în ce privește veridicitatea susținerilor și cererilor părților menționate în cuprinsul său.

Keywords

AI generated
land law notification of the decision civil dispute expropriation procedural violations reparatory measures

Cited Legislation

AI generated
art. 109 alin. (2) C. proc. civ
10089 din 8 mai 2009 emisă de Primăria municipiului Fălticeni, astfel încât reclamanta nu poate sesiza direct instanța de judecată pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza legii speciale, întrucât art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
art. 156 alin. (1) C. proc. civ
- Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al recurentei prevăzut de art. 156 alin.
art. 132 alin. (1) C. proc. civ
civ., deoarece, la prima zi de înfățișare, a respins solicitarea avocatului părții de amânare a cauzei în vederea studierii dosarului și depunerii probelor, cu toate că aceasta era justificată de lipsa posibilităților materiale de angajare a unui avocat în termen util, iar art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
art. 147 C. proc. civ
- încheierea de ședință, întocmai ca orice hotărâre judecătorească, reprezintă un act autentic, astfel încât consemnările grefierului de ședință, sub semnătura judecătorului, conform art. 147 C.
art. 281 C. proc. civ
In cazul în care invocă existența unor erori materiale sau omisiuni în conținutul încheierii, inclusiv a unor consemnări greșite, partea în proces are la îndemână procedura îndreptării hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc. civ.
art. 304 pct. 5 C. proc. civ
(3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
art. 129 alin. (5) C. proc. civ
In conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.
art. 297 alin. (1) C. proc. civ
SA Fălticeni, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, fiind întrunit cazul descris de art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1237 din 2 iunie 2009 pronunțată în dosar nr. 2836/86/2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂLTICENI și SC F. SA FĂLTICENI.

In motivarea sentinței, s-a arătat că reclamanta nu a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum rezultă din adresa nr. 10089 din 8 mai 2009 emisă de Primăria municipiului Fălticeni, astfel încât reclamanta nu poate sesiza direct instanța de judecată pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza legii speciale, întrucât art. 109 alin. (2) C. proc. civ. permite sesizarea instanței numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar nerespectarea termenului de formulare a notificării prevăzut de art. 22 atrage decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 119 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe și s-au înlăturat criticile reclamantei privind nerespectarea dreptului de apărare în cursul judecății în primă instanță și a dreptului de acces la justiție garantat de art. 6 din CEDO.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

- Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al recurentei prevăzut de art. 156 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, la prima zi de înfățișare, a respins solicitarea avocatului părții de amânare a cauzei în vederea studierii dosarului și depunerii probelor, cu toate că aceasta era justificată de lipsa posibilităților materiale de angajare a unui avocat în termen util, iar art. 132 alin. (1) C. proc. civ. permite acordarea unui termen de judecată pentru propunerea probelor noi.

- Instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu s-a făcut dovada notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, în condițiile în care adresa nr. 3463 din 7 octombrie 2003 a pârâtei SC F. SA Fălticeni, unitatea deținătoare a imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii, menționează existența notificării.

Niciuna dintre instanțele de fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a lămurit acest aspect, cu atât mai mult cu cât s-a refuzat posibilitatea propunerii de dovezi pe acest aspect.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

In cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 7 octombrie 2009, ce a coincis cu prima zi de înfățișare în fața instanței de apel și la care cauza a fost soluționată, s-a consemnat depunerea la dosar a delegației de reprezentare a intereselor reclamantei de către avocat M.F. și absența reclamantei, personal sau prin mandatar, la cele două strigări succesive ale cauzei la acel termen de judecată.

Așadar, nu s-a menționat formularea unei cereri de amânare a cauzei de către apărătorul ales al reclamantei, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs, pentru a se analiza critica referitoare la nelegalitatea eventualei dispoziții a instanței de apel de respingere a acesteia, iar din dosar nu rezultă nici măcar formularea unei cereri scrise cu acest obiect.

- încheierea de ședință, întocmai ca orice hotărâre judecătorească, reprezintă un act autentic, astfel încât consemnările grefierului de ședință, sub semnătura judecătorului, conform art. 147 C. proc. civ., fac dovadă deplină în ce privește veridicitatea susținerilor și cererilor părților menționate în cuprinsul său.

In cazul în care invocă existența unor erori materiale sau omisiuni în conținutul încheierii, inclusiv a unor consemnări greșite, partea în proces are la îndemână procedura îndreptării hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

In condițiile în care recurenta - reclamantă din cauză nu a înțeles să uzeze de această cale procesuală, se constată că încheierea de ședință de la termenul din 7 octombrie 2009 - și nicio altă încheiere din faza apelului - nu reflectă o solicitare de amânare a cauzei, astfel încât criticile recurentei pe acest aspect sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare.

In ceea ce privește legalitatea dispoziției de respingere a apelului reclamantei ca nefondat, criticile recurentei referitoare la lipsa rolului activ al instanței urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba despre nerespectarea unui principiu procesual, cazul de recurs invocat explicit - cel din art. 304 pct. 9 - vizând modul de aplicare a normelor de drept substanțial.

Se reține că instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a constatat inexistența unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 conținând solicitarea de acordare de măsuri reparatorii pentru terenul de 1,26 ha situat pe raza municipiului Fălticeni.

Această constatare s-a întemeiat exclusiv pe datele furnizate de Primăria municipiului Fălticeni în cursul judecății în primă instanță, în sensul că, la această instituție, nu a fost înregistrată nicio notificare formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

O asemenea notificare a fost, însă, depusă la SC F. SA Fălticeni, în considerarea calității acesteia de unitate deținătoare a terenului în litigiu, astfel cum rezultă din adresa nr. 3463 din 7 octombrie 2003, anexată cererii de recurs (file 4-5 din dosarul I.C.C.J.), concepută de persoana juridică drept răspuns la o notificare formulată de reclamantă în baza art. 21 (actualmente art. 22) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul deținut de autorul numitei D.A., M.F., pe raza municipiului Fălticeni și preluat de către stat.

Se constată, în aceste condiții, că instanțele de fond nu au făcut toate verificările necesare pe aspectul formulării unei notificări, ignorând existența în proces, în calitate de pârâtă, a unei alte persoane juridice în afară de Primăria municipiului Fălticeni, respectiv SC F. SA Fălticeni.

In conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul cauzei are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii în cauză, putând ordona, în acest scop, administrarea probelor necesare.

Din această perspectivă, se constată că, procedând la soluționarea cauzei pe baza unui probatoriu incomplet, fără a pune în discuție necesitatea suplimentării probelor pe aspectul notificării și fără a permite reclamantei să producă dovezile necesare sau a solicita însăși instanța informații privind o eventuală notificare de la pârâta SC F. SA, instanța de apel nu a exercitat un rol activ.

Întrucât prin pronunțarea deciziei cu încălcarea acestui principiu fundamental ce guvernează procesul civil, s-a produs părții o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, în aplicarea art. 312 alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Rejudecând apelul, se constată existența aceleiași neregularități și în ceea ce privește hotărârea primei instanțe, care a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, fără verificările necesare pe aspectul formulării notificării.

În condițiile în care s-a dovedit, prin înscrisul depus în recurs, inițierea de către reclamantă a procedurii Legii nr. 10/2001, prin depunerea unei notificări la SC F. SA Fălticeni, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, fiind întrunit cazul descris de art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Pe acest temei, Înalta Curte va admite apelul reclamantei, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la același Tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 119 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia, admite apelul și desființează sentința nr. 1237 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Suceava, secția civilă.

Trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2010.