Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3207/2010 AI generated

Revision bid against final Article 278¹ ruling held inadmissible; appeal dismissed, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 3207/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant’s appeal against the Brașov Court of Appeal’s decision rejecting as inadmissible his application for revision of a final criminal judgment, and ordered the appellant to pay 200 lei in court costs; the lower court’s inadmissibility ruling remains in force. The case concerned a request to revise a final judgment issued under Article 278¹(8)(a)–(b) of the Romanian Code of Criminal Procedure, which had previously rejected the appellant’s complaint against a prosecutor’s decision not to start a criminal investigation; the appellant alleged improper composition of the court by subject matter. The court held that, under Article 414²(3) of the Code of Criminal Procedure, the binding interpretation given in a Supreme Court decision in the interest of the law (Decision No. 17/2007) mandates that revision applications against final judgments rendered under Article 278¹(8)(a)–(b) are inadmissible, as such rulings do not resolve the merits of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) C. proc. pen, art. 4142 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Revision bid against final Article 278¹ ruling held inadmissible; appeal dismissed, costs awarded: Împotriva soluției petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 2/ F din 8 ianuarie 2007.

Keywords

AI generated
revision of a judgment code of criminal procedure interpretation of the law administrative revocation of decision objection of unconstitutionality e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
art. 2781 C. proc. pen
Împotriva soluției petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă prin sentința penală nr.
art. 2781 alin. (8) C. proc. pen
art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., instanța nu rezolvă fondul cauzei.
art. 4142 alin. (3) C. proc. pen
Conform art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31/ F din 4 mai 2010 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul M.G. privind revizuirea sentinței penale nr. 2/ F din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1093 din 27 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că la 24 februarie 2010 a înregistrat cererea de revizuire a petentului M.G. împotriva sentinței penale nr. 2/ F din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov.

Motivul invocat de petent a fost greșita compunere a instanței după materie.

Examinând cererea de revizuire instanța a stabilit că petentul a formulat plângere împotriva unui judecător de la Tribunalul Brașov, delegat la O.R.C., pentru faptul de a fi emis o încheiere cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990, fapt considerat de petent ca întrunind elementele infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Prin rezoluția de neurmărire penală nr. 276/P/2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus la 19 octombrie 2006 neînceperea urmăririi penale față de judecătorul intimat.

Împotriva soluției petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 2/ F din 8 ianuarie 2007.

Împotriva acestei hotărâri petentul M.G. a formulat recurs, respins prin Decizia penală nr. 1093 din 27 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, așa cum s-a arătat, petentul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 2/ F din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov a motivat că, în raport de disp. art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., instanța nu rezolvă fondul cauzei. În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 17/2007 din 19 martie 2007 dată în recursul în interesul legii, care a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs revizuientul M.G.

Recursul nu este fondat.

Situația reținută de instanța fondului este corectă.

Conform Deciziei nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 542/2008, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă.

Conform art. 4142 alin. (3) C. proc. pen. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanță.

Cum instanța Curții de Apel Brașov s-a conformat acestor dispoziții legale, soluția pronunțată de aceasta este în acord cu legea.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul și-l va obliga pe revizuient la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.C.G. împotriva sentinței penale nr. 31/ F din 4 mai 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2010.