Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2724/2010 AI generated

Execution of a European Arrest Warrant for bank fraud: validity of temporary preventive arrest pending receipt of original warrant documents

Case Number Decizia nr. 2724/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal declared by the requested individual against the Court of Appeal's decision to impose a five-day preventive arrest, leaving the lower court's order in force and obliging the appellant to pay judicial costs. The dispute concerned the execution of a European Arrest Warrant issued by German authorities for an individual suspected of participating in a criminal group that obtained data via skimming to commit ATM fraud, where the appellant challenged the procedure by arguing that the original warrant and urgency justification were not properly communicated. Relying on the urgency of the surrender proceedings and the serious danger posed by the organized nature of the fraud, the court upheld the use of Article 90 of Law No. 302/2004 for the temporary arrest pending the presentation of the formal warrant documents, rejecting arguments that questioned the legality or guilt under the foreign jurisdiction while applying Article 385(15) of the Code of Criminal Procedure to deny the appeal as unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 89 din Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 883 din Legea nr. 302/2004, art. 90 din Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Execution of a European Arrest Warrant for bank fraud: validity of temporary preventive arrest pending receipt of original warrant documents: The dispute concerned the execution of a European Arrest Warrant issued by German authorities for an individual suspected of participating in a criminal group that obtained data via skimming to commit ATM fraud, where the appellant challenged the procedure by arguing that the original warrant and urgency justification were not properly communicated. Relying on the urgency of the surrender proceedings and the serious danger posed by the organized nature of the fraud, the court upheld the use of Article 90 of Law No. 302/2004 for the temporary arrest pending the presentation of the formal warrant documents, rejecting arguments that questioned the legality or guilt under the foreign jurisdiction while applying Article 385(15) of the Code of Criminal Procedure to deny the appeal as unfounded.

Keywords

AI generated
European arrest warrant banking documents fraud code of criminal procedure foreign law order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 89 din Legea nr. 302/2004
882, art. 89 din Legea nr. 302/2004 a trimis instanței sesizarea Interpol referitoare la semnalarea emisă de autoritățile din Germania, în baza mandatului de arestare european privind pe numita C.M., fiul lui N.
art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
În continuare, instanța Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 17 iulie 2010 și până la data de 21 iulie 2010 a lui C.M., fiul lui N.
art. 883 din Legea nr. 302/2004
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 883 din Legea nr. 302/2004, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat acestuia act tradus in limba română și prin Ordonanța nr.
art. 90 din Legea nr. 302/2004
Deoarece la termenul de judecată al instanței de fond din data de 17 iulie 2010 nu a fost prezentat mandatul de arestare însoțit de traducerea în limba română, instanța era obligată ca în temeiul art. 90 din Legea nr. 302/2004, să fixeze un termen de soluționare a cererii de executare a mandatului european.
art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004
În continuare, instanța Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 90 alin.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Așa fiind, pe criteriile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin sesizarea nr. 1604/1I/5 din 3 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în conformitate cu prevederile art. 882, art. 89 din Legea nr. 302/2004 a trimis instanței sesizarea Interpol referitoare la semnalarea emisă de autoritățile din Germania, în baza mandatului de arestare european privind pe numita C.M., fiul lui N. și M.

În continuare, instanța Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 17 iulie 2010 și până la data de 21 iulie 2010 a lui C.M., fiul lui N. și M. În temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fixează termen de soluționare a cererii de executare a mandatului european de arestare la data de 21 iulie 2010, pentru prezentarea de procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Împotriva hotărârii s-a exercitat calea de atac a recursului de către persoana solicitată. S-a învederat că nu s-a adus la cunoștința persoanei solicitate, de îndată, conținutul mandatului, în original și nu în copie, nu s-a motivat urgența. Instanța de recurs reține următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 883 din Legea nr. 302/2004, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat acestuia act tradus in limba română și prin Ordonanța nr. 1604/II/5 din 16 iulie 201O a dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 16 iulie 2010, orele 18.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat, cu deplin temei, faptul că Judecătoria Wuppertal, din Republica Germană a emis la data de 15 iulie 2010 un mandat de arestare pe numele numitei I.V. în cadrul Dosarului 9 Gs 1047/10 și ulterior a emis și mandat european de arestare.

În semnalarea transmisă, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate faptul că la începutul anului 2010, s-a asociat cu co-invinuiții, L.C., cu tatăl acestuia V.C., cu mama acestuia I.V.; cu A.P., cât și cu alte persoane, pentru a-și asigura prin intermediul unor așa-zise date obținute prin skimming, o sursă de venit.

Înviniuitul L.C. a trimis cel puțin 45 seturi de date și către învinuitul C.M. În intervalul de timp următor acesta a obținut prin retrageri frauduloase la Bacău, România, în jur de 12.000 ~ 13.000 euro. La data de 03 iulie 2010 co-inviniuitul L.C. a trimis date obținute de la un bancomat al băncii D.B.S. din Wiernheim prin căsuța sa poștală Y., co-invinuitului V.C. din Italia, care până la ora 13,00 a zilei următoare a obținut circa 106.000 curo prin retragere de numerar. Coinvinuitul V.C. a transferat banii prin W.U. din Bacău. România, unde au fost primiți de către învinuita V.I., ca și de către învinuitul C., alias S. respectiv A.

Deoarece la termenul de judecată al instanței de fond din data de 17 iulie 2010 nu a fost prezentat mandatul de arestare însoțit de traducerea în limba română, instanța era obligată ca în temeiul art. 90 din Legea nr. 302/2004, să fixeze un termen de soluționare a cererii de executare a mandatului european.

Fată de această situație, instanța a considerat cu deplin temei că față de persoana solicitată urmează să se ia una din măsurile prev. de art. 90 din Legea nr. 30212004, ce a fost individualizată.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea nu a examinat legalitatea urmăririi penale sau a judecății efectuată împotriva persoanei solicitate de autoritățile judiciare germane și vinovăția sau nu a acesteia cu privire la infracțiunile pentru care este cercetată astfel că orice critici pe acest temei nu sunt de primit. În plus, de specificul acestei proceduri este derularea sa de urgență și cu documentele așa cum au parvenit, încă neoriginale și definitive.

Având însă în vedere ca în cauză este prefigurat un grup infracțional, iar activitățile acestuia de fraudare a bancomatelor presupun un grad de pericol social mare și cu largi implicații asupra patrimoniului persoanelor și în vederea împiedecării de se lua legătura cu celelalte persoane urmărite, instanța a luat justificat față de persoana solicitată măsura preventivă a arestării pentru o perioadă de 5 zile. La luarea acestei măsuri instanța avut în vedere și faptul că persoana solicitată are în curs afaceri judiciare în două dosare aflate pe rolul Curții de Apel Bacău cu termen la data de 7 septembrie 2010 și nr. 6131.21110/2008 aflat pe rolul I.C.C.J., dosare în care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.

Așa fiind, pe criteriile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul de față ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 63/MEA din 17 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 441/32/2010.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 580 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iulie 2010.