Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2646/2010 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision rejecting extraordinary challenge for unauthorized grounds

Case Number Decizia nr. 2646/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, upholding the final decision of the Bucharest Court of Appeal and ordering the appellant to pay 100 lei in judicial costs. The dispute concerned the procedural validity of an extraordinary appeal (contestare în anulare) against a criminal decision, where the appellant argued that the first-instance court had failed to schedule a hearing for lack of defense. The Court of Appeal had previously rejected the *contestare în anulare* as inadmissible because the alleged irregularity did not fall within the exhaustive statutory grounds for that remedy and because the underlying first-instance decision was final. The Supreme Court ruled that the Court of Appeal’s decision dismissing the *contestare în anulare* was itself final and definitive, and therefore not subject to a further appeal (*recurs*) under the Code of Criminal Procedure, as established by the interplay of Articles 385^1 and 385^5, Article 392, and Article 386.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 C. proc. pen, art. 392 C. proc. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 385^1^5 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision rejecting extraordinary challenge for unauthorized grounds: The dispute concerned the procedural validity of an extraordinary appeal (contestare în anulare) against a criminal decision, where the appellant argued that the first-instance court had failed to schedule a hearing for lack of defense. The Court of Appeal had previously rejected the *contestare în anulare* as inadmissible because the alleged irregularity did not fall within the exhaustive statutory grounds for that remedy and because the underlying first-instance decision was final. The Supreme Court ruled that the Court of Appeal’s decision dismissing the *contestare în anulare* was itself final and definitive, and therefore not subject to a further appeal (*recurs*) under the Code of Criminal Procedure, as established by the interplay of Articles 385^1 and 385^5, Article 392, and Article 386.

Keywords

AI generated
statutory grounds code of criminal procedure procedural costs appealability of remand decision objection of unconstitutionality judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 386 C. proc. pen
Instanța a motivat că împrejurarea arătată de petentă, respectiv că nu i s-a acordat un termen pentru lipsă de apărare, nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele limitativ prevăzute în disp. art. 386 C. proc. pen. ce reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
art. 392 C. proc. pen
art. 392 C. proc. pen., sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.
art. 3851 C. proc. pen
art. 3851 C. proc. pen., o astfel de hotărâre nu este supusă recursului.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil, cu obligarea contestatoarei la cheltuieli judiciare către stat.
art. 385^1^5 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged decision was final and not subject to further appeal under the Code of Criminal Procedure.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^1^5 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged decision was final and not subject to further appeal under the Code of Criminal Procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 380/ R din 3 martie 2010 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1302/ R din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța Curții de apel a reținut că prin Decizia penală nr. 1302/ R din 12 octombrie 2009 a Tribunalului București a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea C.I. împotriva deciziei penale nr. 182 din 10 februarie 2009 a Tribunalului București.

Instanța a motivat că împrejurarea arătată de petentă, respectiv că nu i s-a acordat un termen pentru lipsă de apărare, nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele limitativ prevăzute în disp. art. 386 C. proc. pen. ce reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Curtea de apel a mai reținut că Decizia nr. 1302/R/2009 a Tribunalului București, atacată cu recurs de petentă, este definitivă, întrucât a soluționat o contestație în anulare împotriva unei alte decizii definitive.

Or, potrivit disp. art. 392 C. proc. pen., sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Așa fiind, decizia dată în recurs ca și în cauza prezentă nu este susceptibilă de a fi atacată nici cu apel, nici cu recurs, motivează instanța Curții de Apel București.

Împotriva Deciziei nr. 380/ R din 3 martie 2010 a Curții de Apel București a formulat recurs contestatoarea C.I.

Recursul este inadmisibil.

Hotărârea atacată este definitivă.

Or, potrivit disp. art. 3851 C. proc. pen., o astfel de hotărâre nu este supusă recursului.

Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil, cu obligarea contestatoarei la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva Deciziei penale nr. 380/ R din 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2010.