Knife-and-bat club attack convictions upheld; attempted murder sentences affirmed on appeal

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 4268/118/2006, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) și art. 116 lit. b) C. pen. condamnarea inculpaților S.G. și M.O. la pedepsele de câte 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzulte de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la data de 15 iulie 2004 la data de 02 februarie 2005 din cuantumul pedepsei aplicate fiecărui inculpat.

S-au respins pretențiile civile formulate de părțile civile E.M. și G.V.C. și au fost obligați inculpații, în solidar, la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în sumă de 3385,88 lei.

În baza art. 191 C. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. H63/P/2004 din data de 4 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.G. și M.O. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.

În urma judecării cauzei s-a pronunțat sentința penală nr. 141 din 27 martie 2006 a Tribunalului Constanța, secția penală, prin care inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată la pedepse de câte 9 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Prin Decizia penală nr. 130/P din 27 iunie 2006 Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de inculpați, a desființat sentința penală și a dispus rejudecarea cauzei pentru administrarea tuturor probelor de la urmărirea penală, cât și a celor propuse în apărare de inculpați.

La rejudecarea cauzei instanța de fond a procedat la reaudierea inculpaților și a părților vătămate, a martorilor din lucrări și a martorilor propuși în apărare de inculpați și anume, B.Ș., A.F., I.E., I.E., T.R., și I.I. și s-au efectuat referate de evaluare a celor 2 inculpați de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În asență, s-a reținut că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orelor 03,00, organele de urmărire penală au fost sesizate de personalul medical al Serviciului de ambulanță cu privire la faptul că la orele 02,40, au fost transportate de la clubul O. din Constanța, și internate la Spitalul Clinic de Urgență Județean Constanța, două persoane care prezentau plăgi înjunghiate produse prin agresiune.

În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane erau părțile vătămate E.M. și G.V.C., primul agent de pază, iar al doilea D.J. la clubul respectiv, care fuseseră implicați într-o altercație cu trei indivizi necunoscuți, în cursul căreia amândoi au suferit leziuni traumatice pentru care au necesitat internare și intervenții chirurgicale. Din foaia de observație clinică a fiecărei părți vătămate rezultă că E.M. a prezentat diagnosticul de "plagă înțepată abdominală paraombilicală stângă perforată, cu secționări multiple de anse intestinale și a mușchilor drepți abdominali, cu epilon eviscerat, hemoperitoneu prin secționarea mușchilor drepți abdominali bilateral și secționarea arterei epigastrice superioale stângi, plagă înjunghiată nepenetrantă hipocondrul drept, șoc traumatic, plagă contuză buza superioară, plăgi tăiate degete III - IV mâna stângă, traumatism cranio - facial acut deschis", iar G.V.C. a prezentat diagnosticul de "plagă înjunghiată regiunea ombară paravertebral dreapta nepenetrantă, traumatism cranio-cerebral cu plagă scalp fronto-parietal dreapta, plagă tăiată antebraț stâng cu secțiune de nervmedian și tendoane flexor 1, 2, 3, 4, plagă înjunghiată inelar drept, fractură lineară deschisă frontal stânga, plagă tăiată frontal dreapta și parietal stânga".

În urma examinării medico-legale a rezultat, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 209/LR din 14 iulie 2004 al Serviciului de Medicină Legal Constanța, că E.M. a prezentat un traumatism abdominal cu plagă înjunghiată penetrantă cu afecțiunea epiplonului, anselor intestinale și mușchilor abdominali; leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, în lipsa îngrijirilor medicale putând duce la moarte prin peritonită generalizată.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 208/LR din 14 iulie 2004 al Serviciului de Medicină Legală Constanța, a rezultat că G.V.C. a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, leziunile de violență au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și nu i-au pus viața în primejdie, necesitând reexaminare lupă 2 luni pentru a stabili dacă rămâne cu infirmitate. Cu ocazia reexaminării, în data de 15 septembrie 2004, medicul legist a menționat că partea vătămată nu necesită prelungirea timpului de îngrijiri medicale și nu rămâne cu infirmitate.

Cu ocazia cercetării la fața locului, s-au constatat în incinta barului din club și în afara acestuia pe stradă, urme care învederau existenta unei altercații.

Astfel, la intrarea în local, pe treptele de la ușa de acces, pe trotuar și pelșă, s-au descoperit mai multe pete de sânge, pe pardoseala barului, pe mocheta de deasupra, pe scaunele din interior, au fost identificate numeroase pete de sânge, de diferite dimensiuni, iar un prosop cu care se încercase oprirea sângerării uneia dintre victime era îmbibat cu sânge.

De la treptele de la ușa localului spre stradă exista o dâră brun-roșcată cu aspect de sânge, stabilindu-se că petele de sânge aparțin grupei sanguine 01, comună celor două părți vătămate, iar pe trotuar a fost găsită o bucată de scalp cu păr capilar, care s-a dovedit că era a părții vătămate G.V.C., ce fusese înjunghiată în zona dreaptă a capului, însă deși s-a încercat, aceasta nu s-a mai prins pe cap, în locul unde fusese tăiată.

Din declarațiile celor două părți vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor D.M., ospătar la club, P.M., barman la același club și V.G., taximetrist, a rezultat că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orei 02,00, martorul se deplasa la volanul autoturismului său D., către clubul O., de unde primise o comandă pentru taximetrie, iar la intersecția străzilor R. cu T.V. un grup de patru indivizi i-a făcut semn să oprească.

Când a oprit, martorul i-a întrebat pe cei patru dacă au făcut comandă, iar aceștia au confirmat și au cerut să fie transportați în zona P.C., însă, după ce aceștia au urcat în autoturism, martorul a devenit suspicios, deoarece aceștia păreau a fi țigani, iar el nu agrea transportarea celor din respectiva etnie, întrucât astfel de clienți îl păcăliseră de câteva ori când nu îi plătiseră cursele, motiv pentru care, le-a spus că va merge inițial să confirme comanda la șeful său, dar și-a continuat deplasarea spre clubul O., ca să verifice veridicitatea afirmați ei celor patru indivizi.

În momentul în care a ajuns la club a aflat că de fapt fusese chemat pentru un client al localului și de aceea a revenit la taximetru și le-a cerut celor patru să coboare, pentru că l-au mințit, ocazie cu care, cel care se afla pe scaunul din față a devenit recalcitrant și s-a certat cu martorul, jignindu-l și bruscându-l pe acesta.

Auzind gălăgie, partea vătămată E.M., a intervenit și le-a cerut celor patru peroane să nu mai facă zgomot, fapt pentru care, acolo a avut loc un schimb de replici între partea vătămată și cel mai recalcitrant, în cursul căruia, văzând că cel turbulent se apropie amenințător, partea vătămată i-a tras acestuia un pumn și l-a doborât la sol, moment în care au intervenit și celelalte trei persoane din grup, precum și partea vătămată G.V.C. și conflictul s-a încheiat.

În jurul orelor 02,20, în timp ce se afla în barul de la parterul clubului, partea vătămată E.M. a observat că vizavi de club a oprit un autoturism O., în care se aflau trei persoane, din care a coborât, din partea dreaptă, un individ care s-a apropiat de ușa clubului, moment în care vătămată a deschis ușa ca de obicei, și când individul a întrebat-o dacă este deschis, i-a răspuns că localul este rezervat, însă individul a insistat întrebând dacă este rezervat tot localul și dacă nu mai este nici un loc, iar când a ajuns lângă ușă, a înjunghiat-o, în partea stângă, a abdomenului cu un obiect neidentificat și a lovit-o imediat cu pumnul în figură, doborând-o pe podeaua barului.

Când partea vătămată E.M. a încercat să se ridice, un al doilea agresor a încercat să o lovească și în continuare amândoi s-au luptat, ieșind din local pe strada G.M., cu precizarea că, despre modul de desfășurare a luptei, partea vătămată nu a mai putut da detalii clare, deoarece fusese înjunghiat și era deja amețit.

În acest timp, partea vătămată G.V.C., care era așezată pe un scaun din bar și a observat lovirea colegului său, s-a ridicat pentru a interveni și, când a ajuns lângă colegul său rănit, un al doilea agresor decât cel care îl înjunghiase pe bodyguard, s-a oprit, iar G.V.C. l-a apucat pe acesta de gât, pentru a-l împiedica să îl lovească pe colegul său, moment în care, primul agresor, adică cel care îl înjunghiase pe bodyguard, a împins-o pe partea vătămată.

În clipa următoare partea vătămată G.V.C. a observat că cel ce-al doilea agresor a scos un cuțit și a înjunghiat-o în partea dreaptă a capului, partea vătămată fiind cu capul în jos și, când a încercat să-i prindă de mâini pe acest al doilea agresor, partea vătămată a mai fost lovită o dată cu cuțitul în cap, moment in care a intervenit martora D.M., care văzându-l pe G.V.C. încadrat de cei doi agresori, a tras de unul dintre aceștia, care s-a întors cu fața spre ea, apoi colegul său s-a retras spre treptele care duc deasupra localului.

În acel loc, agresorul de care trăsese martora, a scos un cuțit încovoiat cu mâner bej, cu care a lovit-o în cap pe partea vătămată G.V.C.

În continuare, deoarece nu l-a mai văzut pe bodyguard în bar, martora D.M. a ieșit în fața ușii.

Între timp, martora P.M., care văzuse cum bodyguardul fusese doborât la podea și apoi s-a luptat cu un agresor, a intrat în bucătărie și a luat de acolo o bâtă de base-ball, pe care a întins-o părții vătămate G.V.C. La revenirea din bucătărie, martora a constat că cealaltă parte vătămată nu mai este în local.După ce martora i-a înmânat bâta D.J.- ului, agresorul de lângă acesta a ieșit din local, fiind urmărit de D.J. Martora respectivă a ieșit la ușă și a observat că cele două părți vătămate se luptau cu trei agresori, în fața taximetrului.

Martorul V.G., conducătorul taximetrului, se întorsese cu clientul inițial și luase în mașină un alt client, martor care a observat oprirea autoturismului în apropierea clubului, în acesta observând, prin luneta sa, că erau trei persoane și a văzut cum un individ a coborât și s-a apropiat de bodyguard, pe care l-a lovit și doborât, observând, totodată, că o a doua persoană a coborât din autoturismul oprit și s-a apropiat de locul unde erau cele două părți vătămate și primul agresor.

Despre cel de-al treilea ocupant al mașinii, martorul nu a putut da lămuriri, deoarece a pornit taximetrul și a rulat câțiva metri, moment în care a observat pe stradă că se apropie de taximetru bodyguardul urmărit de agresor și, întrucât a văzut că bodyguardul se luptă cu agresorul, taximetrul a rulat puțin și l-a atins cu botul mașinii pe agresor dezechilibrându-l, situație în care bodyguardui s-a sprijinit de taximetru și l-a lovit cu piciorul pe agresor. Agresorul s-a ridicat și atunci taximetristul a observat că acesta este înarmat cu un cuțit și de frică a plecat cu mașina de acolo.

După ce a ieșit în stradă, D.J.- ului G.V.C. a fost dezarmat de bâtă de un agresor, iar cel care îl scalpase în local l-a mai lovit cu un cuțit în mâna stângă și l-a înțepat în zona lombară, motiv pentru care a fugit înapoi spre bar și a strigat și la colegul său, atenționându-l că agresorii sunt înarmați cu cuțite cu mențiunea că, în timp ce încerca să se refugieze, partea vătămată G.V.C. a mai fost lovită o dată cu cuțitul în zona arcadei stângi de către același agresor care îl mai tăiase. Fiind atenționată, partea vătămată E.M. s-a retras la rândul său în local, fiind urmărită de un agresor, care a și aruncat cu bâta după ea și imediat după aceea agresorii au dispărut.

Cele două părți vătămate au revenit în bar, fiind pline de sânge, iar martorele le-au dat primul ajutor și au chemat ambulanța.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că la un alt bar de pe strada R., martorul I.D. își serbase aniversarea în noaptea de 17/ 18 iunie 2004 și avusese mai mulți invitați din zona P.C. din Constanța, fapt pentru care, s-a procedat la identificarea participanților la petrecere, audierea acestora și întocmirea unei planșe foto cu 30 de persoane dintre participanți, incluse în cercul de suspecți.

După externarea părții vătămate E.M., s-a procedat la prezentarea planșei foto cu cei 30 de suspecți, precum și martorilor V.G. și D.M., ocazie cu care, partea vătămată E.M. l-a recunoscut din planșa foto pe inculpalul S.G., ca fiind cel care o înjunghiase și o lovise cu pumnul, pe inculpatul M.O., ca fiind cel recalcitrant, cu care se certase în prima fază și pe care îl lovise lângă taximetru, precum și pe martorii P.M. și S.Ș., ca fiind două din cele trei persoane care îl însoțeau pe inculpatul M.O. în cursul primului incident lângă taximetru.

Martorul V.G. l-a recunoscut din planșă pe inculpatul M.O., ca fiind cel recalcitrant din grupul celor patru care se urcaseră în taximetru și cu care se certase, identificându-l și ca fiind cel de-al doilea agresor care coborâse din autoturismul oprit în fața clubului mai târziu și care se îndreptase spre club, unde erau cele două părți vătămate, prima deja doborâtă de primul agresor. Martora D.M. l-a recunoscut, de asemenea, din planșă pe inculpatul M.O. ca fiind cel care o lovise pe partea vătămată G.V.C. în bar cu cuțitul, cu mențiunea că, cele trei persoane care au efectuat recunoașterea din planșa foto au precizat că dacă le vor fi prezentate fizic persoanele indicate din fotografii, ar putea arăta cu certitudine identitatea acestora cu agresorii.

În urma verificărilor efectuate la Serviciul de pașapoarte a rezultat că după ce la data de 22 iunie 2004 fusese audiat preliminar printre ceilalți participanți la aniversare, la data de 24 iunie 2004, inculpatul S.G. a părăsit țara.

Acesta declarase olograf că ar fi plecat de la petrecere în jurul orelor 23,30 direct acasă, împreună cu martorul A.A.

Inculpatul M.O. nu a putut fi găsit pentru audierile preliminare, stabilindu-se ulterior că acesta fugise și se ascunsese în București.

În consecință, după recunoașterile din planșa foto și verificările efectuate, cercetările au fost sistate, tocmai pentru a le crea aparența inculpaților că au fost scoși din cercul de suspecți, strategie ce s-a dovedit oportună, deoarece la data le 13 iulie 2004, inculpatul S.G. a revenit în țară, fiind oprit la punctul de trecere a frontierei Curtici, deoarece fusese dat în consemn la frontieră, fiind adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea cercetărilor, zi în care a fost adus și inculpatul M.O. despre care existau informații că revenise în Constanța.

În atare condiții, cei doi inculpați au fost prezentați fizic părților vătămate și martorilor, pentru a se stabili dacă sunt participanți la comiterea faptei. Cu această ocazie, partea vătămată E.M. l-a recunoscut cu certitudine atât după fizionomie, cât și după voce pe inculpatul S.G., ca fiind cel are o înjunghiase. Aceeași parte vătămată l-a recunoscut și pe inculpatul M.O., ca fiind cel cu care a avut primul conflict la orele 02,00, lângă taximetru și când îl lovise pe acesta, deoarece era recalcitrant. Totodată, partea vătămată a precizat că inculpatul respectiv poate fi al doilea agresor cu care s-a luptat după ce se ridicase, neputând fi însă sigur asupra acestui aspect.

Cu aceeași ocazie, partea vătămată G.V.C. i-a recunoscut cu certitudine pe ambii inculpați, precizând că M.O. este cel care i-a aplicat loviturile cu cuțitul atât în bar cât și pe stradă și că S.G. este cel care l-a înjunghiat și lovit cu pumnul la ușă pe colegul său.

Martorul V.G. l-a recunoscut pe inculpatul M.O. ca fiind persoana care participase la ambele etape ale evenimentului, adică a făcut parte din grupul celor patru indivizi care îl opriseră și îl mințiseră că ei au făcut comanda, iar ulterior a fost cel care a coborât al doilea din autoturismul oprit în fața clubului și s-a îndreptat spre partea vătămată G.V.C.

Martora D.M. l-a recunoscut pe inculpatul M.O. ca fiind cel care îl agresase pe D.J. și se întorsese la un moment dat cu fața spre ea, cu precizarea că nu concorda exact cu privirea, în sensul că la momentul prezentării pentru identificare, inculpatul avea o privire mult mai calmă decât la momentul agresiunii.

Martora P.M., care în aceeași zi fusese audiată și precizase că persoanele de la pozițiile 2 (S.G.) și 27 (M.O.) din planșa foto ar semăna cu doi dintre agresori, a arătat că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori, însă nu a putut fi sigură, explicând că agresorul putea fi și o altă persoană care să aibă aceleași trăsături.

Ulterior, partea vătămată i-a recunoscut fizic și pe martorii P.M. și S.Ș., ca fiind două din cele patru persoane care veniseră inițial cu taximetru lângă club și făcuseră gălăgie. La acest moment, martorul S.Ș. a confirmat susținerile părții vătămate, declarând că într-adevăr, el, împreună cu fiul său, S.L., P.M. și inculpatul M.O. plecaseră ultimii de la petrecerea martorului l.D., căutând un taxi, urcaseră în taximetrul martorului V.G. iar în fața clubului O., inculpatul M.O. intrase în conflict cu bodyguardul și fusese lovit de acesta. în continuare au plecat toți patru, au urcat într-un alt taxi, însă inculpatul M.O. i-a dat jos și a plecat singur cu taximetrul într-o altă direcție necunoscută.

Aceeași stare de fapt a descris-o și martorul S.L., iar martorul P.M. a precizat că în acea noapte era beat și, deși inițial nu a putut da nici un fel de relații, la momentul recunoașterii de către partea vătămată, a fost de acord cu relatările martorului S.Ș.

Situația de fapt prezentată mai sus și reținută de instanță se probează cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecăți și anume:

- procesul-verbal de verificare al procurorului privind foile de observație clinică, procesele - verbale de sesizare și de investigație, însoțite de cercetarea locului faptei și planșa foto, declarațiile părților vătămate E.M. și G.V.C., rapoartele de constatare medico-legală din 14 iulie 2004, nr. 208/LR din 14 iulie 2004 și nr. 208/LR din 15 septembrie 2004, copia F.O., adresa a S.M.L. privind examinarea unor urme biologice, declarațiile martorilor D.M., P.M., V.G., P.M., S.S., S.L., A.S., B.N., l.C., S.S., G.M., U.M., A.A., l.D., M.C., M.C. și M.C., declarațiile notariale ale martorilor I.T., S.S. și M.A., planșa foto privind 30 de persoane suspecte cu lista numelui și prenumelui, procesul-verbal din 26 iunie 2004 de recunoaștere din planșa foto, a numiților S.G., P.M., M.O. și S.S. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din aceeași dată de recunoaștere din planșa foto a numitului M.O. de către martorii V.G. și D.M., procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului S.G. din data de 14 iulie 2004, de către părțile vătămate și martora P.M., procesul-verbal din 14 iulie 2004 de recunoaștere fizică a inculpatului M.O. de către partea vătămată E.M., partea vătămată G.V.C. și martorii V.G. și D.M., procesele-verbale din 22 iulie 2004 de recunoaștere fizică a numiților P.M. și S.S. și de prezentare a fotografiei numitului M.E. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din 19 iulie 2004 de predare a două înscrisuri cu nume de martori și fotografia numitului M.E., procesul-verbal din 19 octombrie 2004 de prezentare a fotografiilor numiților M.E., M.E.I. și M.C. către partea vătămată G.V.C., planșa cu fotografiile numiților M.E.I. și M.C., fișele de pașaport ale martorilor M.C., M.E.I. și numitul M.E., procesele-verbale de verificare la hotelul B. din 2 august 2004 și 4 octombrie 2004, plus planșa foto, procesul-verbal de verificare a autoturismului O. plus planșa foto, raportul de constatare medico-legală asupra inculpatului S.G., adresa din 07 septembrie 2004 a Serviciului de Criminalistică din cadrul I.P.J. Constanța, rapoartele de expertiză psihiatrică ale celor doi inculpați, raportul de constatare poligraf a celor doi inculpați, toate coroborate cu depozițiile inculpaților.

Audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că alte persoane sunt autorii infracțiunilor, iar părțile vătămate și martorii îi confundă cu aceste persoane.

Inculpatul S.G. a susținut inițial că a participat la petrecerea martorului l.D., dar a plecat acasă, în jurul orelor 23,30 și nu a participat la săvârșirea faptei.

Referitor la părăsirea țării a precizat că a plecat în Cehia să muncească, dar că, negăsind loc de muncă și terminându-și banii, s-a întors în țară. Acesta a susținut că, în versiunea părții vătămate E.M., el nu ar fi putut să lovească și cu pumnul stâng în figura victimei, deoarece în anul 2003 se tăiase într-un geam la mâna respectivă și după ce fusese operat, nu mai avea putere și o mișca greu. în consecință, la solicitarea apărătorului ales, a fost dispusă o examinare asupra mâinii inculpatului. Prin raportul de constatare medico-legală din 04 octombrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală Constanța s-a concluzionat că S.G. prezintă o afecțiune post-traumatică veche secțiune nerv median - care actual nu-i afectează mobilitatea mâinii și degetelor mâinii stângi, acesta putând să acționeze într-o dinamică de lovire a altei persoane cu pumnul. După terminarea audierii din 14 iulie 2004, inculpatul a revenit asupra declarației inițiale și a menționat că, de fapt, de la petrecere ar fi plecat împreună cu martorul A.A. la barul E. din Constanța. Acolo patroana, identificată în persoana numitei G.M., i-ar fi propus fi întrețină relații sexuale cu numita U.M., ospătară în bar. Fiind de acord, ar fi așteptat până la închiderea barului, după care el, prietenul său, A.A. și cele două femei, patroana și ospătară, s-ar fi deplasat la hotelul B., unde el a întreținut două raporturi sexuale cu ospătară, iar prietenul său ar fi întreținut raporturi sexuale cu patroana, rămânând la hotel până când s-a luminat.

Pentru verificarea acestor susțineri au fost audiate cele trei persoane menționate și anume martorii A.A., C.M. și U.M.

Din conținutul declarațiilor acestora rezultă că martorii se străduiesc să confirme alibiul inculpatului, relatările acestora sânt însă contradictorii și între ele, dar și cu susținerile inculpatului astfel încât se poate concluziona că acestea nu reflectă adevărul.

Astfel martora G.M. a susținut în cursul urmăriri penale că inculpatul și U.M. se cunosc de mai mult timp și că se întâlneau o dată sau de două ori pe săptămână, deși inculpatul S.G. menționase că o cunoscuse pe ospătară în acea noapte.

Sus-numita a mai declarat că inculpatul și prietenul său veniseră la barul E., puțin după miezul nopții și că plecaseră împreună la hotelul B., unde au rămas 2 ore, iar la sfârșit ar fi fost conduse acasă.

Cu toate că în cursul cercetării judecătorești martora declară că-și menține depoziția anterioară, totuși aceasta omite în finalul declarației a mai face referire despre deplasarea la hotelul B., susținând că atunci când a plecat inculpatul a fost însoțit de martorul A.A. Mai arată martora că inculpatul a venit pe la miezul nopții, pe la 23,30 - 24,00, că localul nu era aglomerat, fiind ocupate 2-3 mese, una din acestea fiind ocupată de S.G., care era prieten bun cu U.M.

Contrar susținerilor inculpatului care a arătat că în noaptea aceea o cunoscuse pe ospătară, martora U.M. a susținut olograf că îl cunoștea pe inculpat de circa 2 luni, și că nu a avut niciodată relații sexuale cu acesta.

În continuarea declarației, aceeași martoră, susține că inculpatul ar fi sunat-o la telefon și i-ar fi dat întâlnire, iar la orele 1,30 acesta ar fi venit însoțit de un prieten, cu care a consumat 2 sticle de vin, iar la orele 05,00, toți patru, adică cei doi bărbați, ea și patroana s-ar fi deplasat la hotelul B., unde au stat în restaurant, au băut și discutat, iar în jurul orei 07,00 s-au despărțit.

În urma verificărilor la hotelul B., a rezultat că nici una dintre cele trei persoane nu au fost înregistrate la recepție, că ar fi închiriat camere, stabilindu-se de asemenea, că hotelul nu are restaurant, ci doar în recepție există o încăpere cu două măsuțe și 8 fotolii, astfel cum rezultă din planșa foto atașată procesului-verbal.

La rândul său, martorul A.A. se contrazice în propriile declarații, deoarece în cursul judecății, contrar declarației olografe din faza de urmărire penală (fila 121 d.u.p.) arată că în intervalul 20,30 - 24,00 a participat la o petrecere, iar în intervalul 24,00 - 06,00, și-a petrecut timpul în localul E., de unde s-a deplasat la hotelul B. cu S.G. și cele două fete.

Spre deosebire de cei audiați anterior, menționează că la hotel s-a închiriat aceeași cameră, unde toți patru au stat până în jurul orelor 9,00 dimineața, când au plecat împreună.

De remarcat este faptul că și în faza de urmărire penală martorul A.A. a evidențiat în cursul declarațiilor mai multe elemente contradictorii, susținând că a ajuns la petrecere în jurul orelor 20,30 - 21,00 și că la orele 02.00 ar fi plecat în barul E. alături de inculpat, făcând consumație până în jurul orei 04,00. în acea declarație martorul mai susține că a plecat împreună cu patroana, pe care în noaptea aceea a cunoscut-o și cu dansatoarea M. la hotelul B., unde au luat două camere, iar el a întreținut relații sexuale cu cea dintâi.

Dimineața, cei prezenți s-au despărțit și au plecat fiecare acasă, cu toate că martora G.M. susținuse că ar fi fost conduse acasă.

Fiind întrebat despre contradicțiile dintre cele două declarații, prima fiind cea olografă din 18 iunie 2004, la care ne-am referit anterior, martorul a explicat că depoziția inițială ar fi fost dată într-o stare de tulburare, cu toate că susținuse mai apoi că aceasta reflecta adevărul și că nu fusese influențat de nimeni când o scrisese.

Nici alte persoane audiate la solicitarea inculpatului nu au confirmat susținerile acestuia și anume martorii I.T.O., S.S., M.A. și D.A., care au fost audiați cu privire la prezența inculpatului S.G. în noaptea incidentului în barul E.

Martorul I.T.O. a precizat că a consumat bere împreună cu D.A. și S.S., că la masa lor nu a stat vreo dansatoare și că la miezul nopții, în local ar fi intrat S.G., cu un alt individ, comandând 2 sticle de vin și așezându-se la a doua masă din stânga. Nu i-a urmărit pe cei doi și nu a putut preciza dacă au ieșit din local până la orele 05,00 când a părăsit localul, iar în final menționează că nu este sigur că l-a văzut pe inculpat chiar în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, ci în jurul acelei date.

Spre deosebire de martorul menționat, S.S. susține că în acea noapte a consumat whischy împreună cu I.T.O. și prietenul său, la masa acestora stând și dansatoarele. în jurul orelor 00,30 în local ar fi intrat incupatul și prietenul său care s-ar fi așezat la o masă din dreapta, toate aceste precizări aflându-se în flagrantă contradicție cu cele ale martorului Iancu T.O. Mai mult, martorul arată că atunci când a plecat din bar, în jurul orei 05,00, inculpatul s-ar fi aflat tot acolo.

În sfârșit, martora M.A. a relatat că în noaptea de 17/ 18 iunie 2004 l-a cunoscut pe inculpat, fiindu-i prezentat de U.M., care i-a povestit că ea și inculpatul se iubesc, acesta fiind motivul pentru care cei doi au stat mai tot timpul îmbrățișați. Totuși, martora declară că inculpatul a rămas până în jurul orelor 03,30, când aceasta a plecat acasă, iar cu privire la data exactă a evenimentului a dat explicații puerile și fanteziste, în sensul că atunci trebuia să nască, deoarece a rămas gravidă pe 4 noiembrie 2003, sau că a doua zi trebuia să formuleze o plângere la poliție împotriva fostului concubin, dar nu a procedat în consecință.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.O., acesta a susținut în prima declarație că ar fi plecat de la petrecerea fratelui său I.D., în jurul orei 00,15, când, împreună cu tatăl său au închis barul și au plecat la bunica sa din P.C., unde au stat la un priveghi, iar la orele 05,00 s-au culcat. Despre dispariția sa din Constanța, a precizat că a fost plecat la București, în vederea rezolvării unor probleme ale fiului său, ce are cetățenie americană, propunând audierea ca martori a numiților I.C., tatăl său, S.S., bunicul său și T.R.

Cel dintâi martor a susținut că ar fi părăsit petrecerea la miezul nopții, împreună cu fiul său și S.S., iar la plecare ar mai fi rămas persoane la petrecere.

În continuare, s-ar fi deplasat la priveghi, iar de acolo până acasă cu inculpatul, contrazicându-l pe M.O. care a susținut că a rămas la bunica sa și că ei închiseseră barul.

Martorul S.S. a declarat că M.O. și I.C. nu au plecat odată cu el, ci că la acel moment toți nepoții au rămas la barul de pe strada R. Ulterior, martorul a revenit asupra acestei declarații, susținând că la data de 2 august 2004 mințise anterior și că a dorit să evite un conflict cu familia lui S.G., despre care ar fi aflat prin P.C. că este nevinovat.

Martorul a mai declarat că după declanșarea anchetei ar fi aflat din familie că M.O. i-ar fi luat de acasă pe M.E. și pe cumnatul acestuia din urmă, I., deplasându-se toți trei la clubul O., aspect aflat chiar de la M.C., soția lui M.E.

În legătură cu acest din urmă fapt, mama inculpatului S.G. a depus la data de 19 iulie 2004 mai multe înscrisuri cu diferite nume de persoane, martori sau suspecți, printre care figura și M.E., zis A., despre care a precizat că ar fi autorul infracțiunii, predând o fotografie a acestuia.

Această apărare a fost formulată pro causa, în condițiile în care în urma verificărilor la Serviciul Pașapoarte, a rezultat că susnumitul părăsise teritoriul țării exact la data de 19 iulie 2004, având domiciliul în S.U.A., de pe aeroportul O., astfel încât nu a putut fi audiat pentru a oferi eventuale explicații .

Pentru verificarea acestor apărări au fost prezentate părților vătămate fotografiile numitului M.E., mai ales că în memoriile inculpatului S.G. se precizează că acesta din urmă ar fi fost confundat cu M.E., iar că unul dintre cumnații săi ar fi participat la săvârșirea faptei. De asemenea, au fost prezentate părților vătămate și fotografiile numiților M.E.I. și M.C., indicați în conținutul altor declarații ca participanți la fapte, cu această ocazie părțile vătămate precizând că aceste din urmă persoane nu sunt autorii agresiunii.

Despre M.E., partea vătămată E.M. a precizat că seamănă cu M.O. și în nici un caz cu S.G., fiind posibil ca acesta să fie cel de-al treilea agresor cu care se luptase, dar fără a-l înjunghia. Partea vătămată G.V.C. a precizat că M.E. pare a fi M.O., însă în nici un caz nu seamănă cu S.G.

Este de precizat că cele două părți vătămate au fost reaudiate în faza de urmărire penală, continuând să susțină că sunt sigure asupra identității celor doi inculpați ca autori ai agresiunii. Partea vătămată E.M. a precizat doar că inculpatul S.G., identificat în persoana celui care l-a înjunghiat, i se părea a fi mai înalt, aspect explicabil prin aceea că, la momentul agresiunii, făptuitorul era la un alt nivel decât partea vătămată, care se afla pe trepte, deci cu un nivel mai sus decât agresorul.

În conținutul celor din urmă declarații date în faza de urmărire penală, M.O. a susținut, o altă variantă ce concordă în mod curios cu informațiile aduse de mama coinculpatului, în sensul că plecase de la petrecere cu martorii P.M., S.Ș. și S.L., având un conflict cu partea vătămată E.M. lângă un taximetru și că imediat s-au deplasat spre locuința soacrei sale, pe drum oprindu-se la cumnatul sau M.E., în zona Spitalului Județean pentru a-i cere un autoturism O.

Întrucât despre acest autoturism existau deja informații chiar de la partea vătămată, ca fiind cel folosit de către presupușii agresori, au fost efectuate verificări și au fost identificați martorii A.S., pe numele căruia inculpatul M.O. cumpărase autoturismul, conducându-i-l până acasă, precum și B.N., vânzătorul mașinii care l-a identificat pe inculpat din planșa foto.

S-a stabilit, pe baza facturii de vânzare-cumpărare a autoturismului, că mașina fusese adusă de M.O. la locuința cumnatului său M.E., iar acesta îl vându-se cumnatului său M.C., deși nu era proprietar, în jurul datei de 25 iunie 2004.

Inculpatul declară că îi găsise în apartament pe cumnatul său M.E., soția acestuia M.C. și fratele său M.E.I., alături de soția acestuia din urmă, M.C., cărora le-a explicat ce pățise la Clubul O. Față de cele întâmplate, inculpatul s-a deplasat la localul amintit pentru a-i cere socoteală agentului de pază, împreună cu M.E. și M.E.I., deplasarea facând-o cu autoturismul O.

Acolo a avut loc o altercație, după care au revenit cu toții, inculpatul fiind lăsat acasă la socrii, iar cei doi plecând cu mașina.

Despre noua versiune, inculpatul a declarat că motivul ce l-a determinat să spună adevărul ar fi fost acela că inițial a fost amenințat de cumnatul său cu moartea dacă îl va denunța, în condițiile în care S.G. ar fi fost arestat nevinovat. De asemenea, inculpatul a precizat ca motiv al ascunderii adevărului teama de a nu se certa cu rudele și de a nu-l părăsi soția, care era sora lui M.E., acreditând apoi ideea că cel din urmă i-ar fi înjunghiat pe bodyguard și pe D.J., cu toate că victimele indicaseră doi agresori diferiți ce alicaseră loviturile cu obiecte tăietoare-înțepătoare.

Evident, și în această declarație a fost invocat un posibil suspect în persoana lui M.E.I., după ce la data de 23 iulie 2004 acesta plecase din țară și nu putea fi audiat.

Pentru a verifica și aceste apărări au fost audiați ca martori M.C. și M.C., care au susținut că niciodată inculpatul nu a intrat în apartament, cu atât mai puțin în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, iar martora M.C. a arătat că nu îl cunoaște pe inculpat și că niciodată nu i-a vizitat pe soții M.E. și C.

În legătură cu autoturismul O., acesta a fost oferit de M.E. spre vânzare cumnatului său M.C., fără a-i spune că nu-i aparține, contra sumei de 200 euro, în jurul datei de 25 iunie 2004. Martorul a fost de acord cu această propunere, astfel că a luat mașina din Constanța și a dus-o în comuna Casimcea, jud. Tulcea, unde locuia, urmând ca M.E. să-i facă acte pe numele său.

Ulterior, mașina a fost dată organelor de poliție spre a fi examinată, prin intermediul martorului I.C., însă cu prilejul verificării criminalistice nu au fost identificate amprentele vreunuia din inculpați, lucru explicabil prin trecerea unui interval îndelungat de timp de la data comiterii faptei.

În legătură cu aspectele anterior prezentate s-a reținut și faptul că, deși în cursul judecății, părțile vătămate au manifestat ezitări în susținerea adevăratei situații de fapt, cu ocazia reaudierii, acestea i-au recunoscut cu certitudine pe inculpați în persoana agresorilor, motivând că la momentul audierilor inițiale s-au aflat sub imperiul unei puternice temeri, datorită amenințărilor cu moartea exercitate de către membrii familei G.

La rândul său, martora P.M. i-a recunoscut pe cei doi inculpați cu certitudine, o posibilă explicație cu privire la ezitările manifestate în faza de urmărire penală fiind schimbarea înfățișării inculpatului S.G. Totodată, martora a declarat că persoana aflată la fila 186 d.u.p., în speță M.E.I., nu a participat la incident, aspect ce dovedește încă o dată încercarea inculpaților de ascundere a adevărului.

În raport de toate aceste considerente prima instanță a apreciat cu certitudine că ambii inculpați au participat la agresarea părților vătămate în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, astfel că după primul conflict pe care l-a avut cu partea vătămată E.M., inculpatul M.O. s-a hotărât să se răzbune și împreună cu inculpatul S.G. și un al treilea participant rămas neidentificat s-au deplasat la clubul O., agresându-le, într-o acțiune conjugată, pe cele două părți vătămate prin aplicarea de lovituri cu obiecte tăietoare înțepătoare.

Această concluzie rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în prezenta cauză, având în vedere și probele administrate la cererea inculpaților cu ocazia rejudecării.

Astfel martorii B.Ș., A.F., I.E., I.E., T.R., și I.I. au relatat că inculpatul S.G. este cunoscut în comunitatea din care face parte ca o persoană liniștită, acesta nu poate fi autorul faptei ce i se reține în sarcină pentru că în comunitate s-a auzit că alte persoane sunt implicate, martorii precizând că, de fapt, nu cunosc împrejurările incidentului și nici persoanele participante, ci doar presupun că inculpatul este nevinovat.

Tot cu ocazia rejudecării, la data de 4 septembrie 2007, au fost reaudiate și părțile vătămate E.M. și G.V.C., care și-au menținut declarațiile anterioare afirmând și cu această ocazie cu certitudine că inculpații sunt doi dintre cei trei agresori care i-au atacat în noaptea respectivă la clubul O. Au precizat cu siguranță că inculpatul S.G. este cel care l-a înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală pe E.M., iar M.O. este cel care l-a tăiat în zona capului, scalpându-l, și în zona mâinii stângi pe G.V.C..

Părțile vătămate G.V.C. și E.M. au făcut personal precizarea că au fost amenințați de către inculpați și familiile acestora și au cedat acestor amenințări, astfel încât la prima judecată a cauzei au afirmat că nu sunt siguri că inculpații suntnt agresorii, însă ulterior au hotărât să nu mai cedeze amenințărilor și să spună adevărul, respectiv faptul că inculpații sânt cu certitudine agresorii din noaptea respectivă, care le-au produs leziunile atestate de actele medicale, indicarea de către inculpați a altor persoane ca autori ai agresiunii fiind făcută cu scopul derutării organelor judiciare și a părților vătămate.

De altfel, nici M.E. și nici M.E.I., persoane indicate de inculpați și familiile acestora ca agresorii părților vătămate, nu au trăsături asemănătoare cu inculpatul S.G. pentru a exista posibilitatea confuziei.

La termenul din data de 25 martie 2008 părțile vătămate au solicitat reaudierea de către instanță deoarece în urmă cu 10 zile au întâlnit într-o cafenea o persoană care semăna cu S.G., această persoană putând fi autorul faptei, existând dubii cu privire la participarea inculpatului la săvârșirea faptelor.

Prima instanță a considerat că nu se poate avea în vedere asemenea susțineri, în raport de declarațiile anterioare ale părților vătămate, de probele administrate în această cauză și de atitudinea inculpaților care au amenințat părțile vătămate, dar și de timpul scurs și modalitatea în care părțile vătămate au susținut că au identificat un posibil agresor după 4 ani de la eveniment, ceea ce denotă caracterul subiectiv al acestor afirmații.

Pe cale de consecință, s-a stabilit, în raport de situația de fapt reținută că, faptele inculpaților S.G. și M.O. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.

S-a reținut această încadrare juridică, avându-se în vedere obiectele vulnerante cu care inculpații au lovit părțile vătămate, zonele vizate, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile mai ales cea din zona abdomenului care a pus în primejdie viața părții vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părți vătămate, ceea ce denotă clar intenția de a ucide a inculpaților și nu preterintenția, fapt pentru care s-a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen.

La stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a a avut în vedere că activitatea celor doi inculpați a fost conjugată, cei doi au acționat în aceleași împrejurări asupra părților vătămate, acordându-și sprijin și încredere reciproc, reușind astfel să pună în imposibilitate pe cele două părți vătămate să se apere de atacul declanșat împotriva lor.

De asemenea, s-a respins, ca nefondată, cererea de disjungere și restituire a cauzei la Parchet, în temeiul dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile textului de lege la care s-a făcut referire, restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, putând avea loc conform textului de lege, în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoane, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, ceea ce nu e cazul de față.

În ceea ce privește acțiunea civilă, prima instanță a constata că ambele părți vătămate s-au constituit păți civile numai împotriva inculpatului M.O., partea vătămată G.V.C. cu suma de 2000 euro, iar partea vătămată E.M. cu suma de 3000 dolari, ambele părți justificând că celălalt inculpat este nevinovat, inculpatul M.O. fiind vinovat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen.

În acest sens, prima instanță a constatat că atitudinea părților vătămate denotă înțelegeri subiective și extrajudiciare cu inculpații, apreciindu-se că, a se admite pretențiile părților civile în acest context ar însemna nu numai a valida aceste înțelegeri, dar și a da o rezolvare acțiunii civile în contradicție cu acțiunea penală, în condițiile în care s-a dispus condamnarea ambilor inculpați pentru tentativă de omor calificat și deosebit de grav, fapt pentru care s-au respins, ca nefondate, pretențiile civile.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., respectiv, ca circumstanțe personale, vârsta, pregătirea școlară, lipsa antecedentelor penale, integrarea familială, atitudinea nesinceră, încercarea de a induce în eroare organele judiciare, influențarea martorilor și a părților vătămate.

Totodată, s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al acesteia, împrejurările în care a fost săvârșită, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații S.G. și M.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În aceste sens, s-a invocat faptul că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, inclusiv probele administrate în fața instanței de apel, rezultă o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului, cât și cea avută în vedere de instanța de fond atunci când a pronunțat condamnarea inculpatului. Referitor la inconsecvența declaraților părților vătămate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, s-a apreciat că este irelevantă și aceasta din perspectiva dispozițiilor art. 75 C. proc. pen.

În ceea ce o privește pe partea vătămată E.M., s-a susținut faptul că, în procesul-verbal din 26 aprilie 2004, se menționează că, partea vătămată îl recunoaște pe inculpatul S.G., din fotografie, în proporție de 70% ca fiind persoana care a coborât primul din O. și care l-a întrebat dacă este deschis localul, după care l-a înjunghiat și l-a lovit în figură. În declarația aceleiași părți vătămate, din 14 iulie 2004, se menționează că, după aproximativ 15-20 minute, a observat iarăși farurile unei mașini care a oprit pe str. G.M., în dreptul localului, și din câte și-a dat seama era un O. de culoare albastru și verde, în care se aflau trei persoane și, din partea dreaptă, probabil față, a coborât un individ pe care l-a recunoscut din planșa foto ca fiind cel de la nr. 2 și a înțeles că se numește S.G., care s-a apropiat de bar și care l-a întrebat, partea vătămată E.M. fiind în prag, dacă mai este deschis, aceasta răspunzând că este rezervat.în continuarea declarației, partea vătămată arată că, acea persoană a continuat să se apropie și a întrebat dacă este rezervat tot, insistând asupra acestui aspect, iar când a ajuns lângă partea vătămată l-a înjunghiat în abdomen, fără ca aceasta să poată observa obiectul vulnerant, după care l-a lovit cu pumnul în figură, doborând partea vătămată pe prag.

De asemenea, s-a făcut trimitere la mențiunea părții vătămate potrivit căreia, dacă îi vor fi prezentați în realitate cei pe care partea vătămată i-a identificat din planșa foto, i-ar putea recunoaște, cu precizarea că, partea vătămată și-a exprimat dorința ca cel care l-a înjunghiat să fie tras la răspundere penală.

Totodată, s-au invocat mențiunile din procesul-verbal din 14 iulie 2004, potrivit cărora partea vătămată E.M. l-a privit cu atenție pe S.G., după care i-a cerut să vorbească și să spună expresiile pe care le-a auzit în noaptea incidentului, și după ce le-a ascultat, partea vătămată a declarat că S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 a coborât din mașina oprită în fața localului, s-a apropiat și a pus întrebările mai sus arătate, după care l-a înjunghiat și l-a lovit cu pumnul în figură. În declarația din 01 noiembrie 2004, partea vătămată E.M. a declarat cu privire la identitatea lui S.G. că este 100% sigur asupra aspectelor fizionomice și singura problemă este că, în cursul conflictului i s-a părut puțin mai înalt.în declarația din 04 septembrie 2007, partea vătămată E.M. a declarat că, este real că, în momentul în care i-a fost prezentată poza lui S.G. partea vătămată a declarat că este numai 70% sigur că acesta este unul dintre agresor, însă în momentul în care acesta i-a fost prezentat ca persoană pentru recunoaștere, a fost 100% sigur că acesta este unul dintre agresori. Tot în aceeași declarație, partea vătămată E.M. a arătat că, în momentul în care i-a fost prezentat inculpatul S.G., a afirmat că este 100% sigur că acesta este unul dintre agresori și a făcut anumite precizări procurorului în sensul că persoana care l-a agresat în noaptea respectivă avea părul mai lung decât îl avea în acel moment și totodată era mai înaltă acea persoană decât S.G., partea vătămată fiind cea care a solicitat procurorului ca inculpatul să pronunțe cuvintele pe care le-a pronunțat în noaptea respectivă, nu pentru că partea vătămată nu era sigură, ci pentru că partea vătămată vroia să fie foarte sigură că inculpatul este persoana care l-a agresat, fiind în joc viața acestuia.

S-a mai invovat faptul că, în declarația din 10 noiembrie 2009, partea vătămată E.M. a declarat că nu inculpatul S.G. este persoana care l-a înjunghiat.

Pentru aspectele anterior prezentate, s-a apreciat, din analiza coroborată a declarațiilor părții vătămate că, în nici una din acestea partea vătămată nu l-a indicat cu certitudine de 100% pe inculpatul S.G. ca fiind cel care l-a înjunghiat. Astfel, în declarația din 14 iulie 2004, în care nu se menționează ora începerii și terminării declarației, partea vătămată nu a avut degajarea verbală a unei persoane care declară liberă și neinfluențată, motivat de faptul că, nesiguranța este dată de penultima frază, respectiv, dacă îmi vor fi prezentați în realitate cei pe care i-a identificat din planșa foto, i-ar putea recunoaște.

În aceeași ordine de idei s-a susținut că, recunoașterea din 14 iulie 2004 cade sub incidența dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora mijloacele de probă obținute ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal; recunoașterea inculpatului s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, și aceasta deoarece, partea vătămată" l-a privit cu atenție", "i-a cerut să vorbească', "să spună expresiile", iar după aceea a declarat că inculpatul S.G. este persoana care l-a înjunghiat și l-a lovit cu pumnul în figură.

O altă neregularitate invocată în motivele de apel consta în faptul că, S.G. avea statutul de inculpat, a fost adus la sediul parchetului de polițiști și cu cătușe, în biroul procurorului fiind doar avocatul inculpatului, grefiera și polițiștii.

Totodată s-a susținut că la această recunoaștere trebuiau să participe toate cele 30 de persoane ale căror fotografii partea vătămată E.M. le vizionase în data de 24 iunie 2004.

În ceea ce o privește pe partea vătămată G.V., s-a învederat faptul că, în prima declarație, dată imediat după incident, respectiv în 18 iunie 2004, acesta a declarat că nu prea are memoria figurilor și că nu îi poate descrie pe agresori, pentru ca, în procesul-verbal din 14 iulie 2004 să arate că S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 l-a întrebat pe E.M. dacă poate să intre în local și că este 100% sigur că S.G. este persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M. Ulterior, în declarația din 10 noiembrie 2009, partea vătămată G.V. a precizat că nu a auzit discuția dintre E.M. și cel care l-a lovit, el fiind în interiorul localului, discuția purtându-se în afara localului, impunându-se întrebarea, cât de credibilă poate să fie recunoașterea lui S.G. de către partea vătămată G.V., având în vedere că pleacă de la o premisă falsă, respectiv discuția dintre E.M. și S.G. din afara localului.

Totodată, s-a aprecita că martorii audiați în cauză, respectiv V.G., D.M. și P.M. au perceput conflictul din zone diferite, V.G. din exterior, iar celelalte martore din interior. Astfel, martorul V.G. a declarat, în depozițiile din 18 iunie 2004 și respectiv 14 iulie 2004, că mașina cu care au venit cele trei persoate, este marca D. și nu crede că era O., susțineri în raport cu care se impune întrebarea potrivit cu care dacă martorul, șofer profesionist, nu poate face diferența între două mașini având mărcile menționate, în ce măsură poate să facă diferența între două persoane, având în vedere că, incidentul a avut loc noaptea, locul era slab luminat, iar martorul se afla la o distanță apreciabilă de intrarea în bar. Oricum, martorul nu l-a indicat niciodată pe inculpatul S.G. ca fiind persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M.

În ceea ce privește declarația martorei D.M., s-a menționat faptul că, aceasta, în declarația din 14 iulie 2004, a precizat că, atunci când a ieșit pe stradă l-a văzut pe E.M. venind spre ușă, în viteză și strigând spre cineva "Ai cuțit, nenorocitule", fiind urmărit de un individ pe care martora nu l-a putut identifica deoarece plângea, avea ochii împăienjeniți și era întuneric, putând relata doar faptul că, acel individ era mai înalt decât E.M.

S-a mai invocat faptul că martora P.M., în procesul-verbal din 14 iulie 2004, a precizat că S.G. seamănă cu cel indicat în planșa foto nr. 2, dar nu este sigură de acest lucru, putând fi și o altă persoană care să aibă aceleași trăsături. Aceiași martoră a susținut, în data de 14 iulie 2004 că, atunci când i-a fost prezentată o planșă cu 30 de fotografii, a observat că persoanele din fotografiile nr. 2 și 27 ar semăna cu 2 dintre indivizii din grupul agresor, însă nu este sigură de acest lucru și nici nu este sigură dacă i-ar recunoaște pe agresori nici dacă i-ar fi prezentați în realitate.

Prin urmare, s-a apreciat, din analiza coroborată a declarațiilor martorilor menționați, că nici unul dintre aceștia nu l-au indicat pe inculpatul S.G. ca fiind persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M.

Totodată s-a susținut că materialul probator administrat în cauză nu indică cu certitudine vinovăția inculpatului S.G., astfel încât se impune a se da eficiență regulii potrivit cu care orice îndoială este în favoarea inculpatului. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M.O. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a mai susținut că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, inclusiv probele administrate în fata instanței de apel, rezultă o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului, cât și cea avută în vedere de instanța de fond atunci când a pronunțat condamnarea inculpatului. Astfel, în ceea ce privește declarațiile părții vătămate G.V., s-a făcut trimitere la declarația acestuia din 18 iunie 2004, în care acesta descrie prima fază a incidentului și în care se referă la unul care era mai scandalagiu (din grupul celor 4), pentru ca atunci când a descris a doua fază a incidentului să precizeze că, nu prea are memoria figurilor și să nu menționeze că, la cel de-al doilea incident, a participat una din persoanele care făcuse parte din grupul celor 4, implicați în primul incident. Martora D.M., în declarația din 26 iunie 2004, a declarat că, agresorul pe care îl ține minte și care a lovit-o pe partea vătămată G.V., seamănă cu persoana din fotografia nr. 27 - M.O. - în sensul că buzele sunt la fel, dar ochii agresorului erau mai mici, iar fruntea mai îngustă. La recunoașterea din 14 iulie 2004, martora precizează că este sigură în proporție de 80% de identitatea inculpatului cu agresorul, deși în declarația dată în aceiași zi, a menționat că, atunci când i-a fost prezentată o planșă cu mai multe fotografii a indicat persoana de la nr. 27, despre care a înțeles că se numește M.O., însă a precizat că nu este foarte sigură întrucât este diferență de privire, dintre un om obișnuit și cea pe care o observase martora în acea seară, cea a unui om turbat, precizând că, dacă i-ar fi prezentată acea persoană ar putea să se pronunțe dacă este sau nu agresorul observat de martoră.în declarația din 16 octombrie 2007, aceeași martoră a precizat că, în prezența celor doi inculpați nu poate să afirme cu certitudine că în seara incidentului l-a văzut pe vreunul din cei doi inculpați la bar și care să fi fost implicați în altercația cu cele două părți vătămate.

În ceea ce o privește pe martora P.M., s-a susținut faptul că aceasta a relatat, în declarația dată în 14 iulie 2004 că, atunci când i-a fost prezentată planșa cu 30 de fotografiii a observat că persoanele din fotografiile nr. 2 și 27 ar semăna cu 2 dintre indivizii din grupul agresor, însă nu este sigură de acest lucru și nici nu este sigură dacă i-ar recunoaște pe agresori nici dacă i-ar fi prezentați în realitate, iar în ceea ce îl privește pe martorul V.G., acesta l-a identificat pe inculpatul M.O. ca participând la ambele faze ale conflictului dar a precizat că nu l-a văzut pe inculpat să lovească cu cuțitul pe părțile vătămate, martorul observând agresiunea asupra părții vătămate E.M.

În același sens s-a evidențiat faptul că, în procesul-verbal de recunoaștere din 14 iulie 2004, martorul V.G. a menționat că, M.O. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 a fost implicat în ambele etape ale evenimentului, susținând că, acesta a participat și la a doua fază, în sensul că a coborât din mașină și s-a îndreptat spre bar în direcția D.J. C. Partea vătămată E.M., la recunoașterea din 4 iulie 2004, a precizat că, inculpatul M.O. seamănă cu individul cu care s-a luptat după ce fusese înjunghiat, în sensul că prezintă aceleași caracteristici fizice, constituția fizică, forma capului, brunet, însă posibil mai scund decât acel individ arătând că, nu este sigur dacă inculpatul de față este una și aceiași persoană cu individul cu care s-a luptat, iar în declarația din 04 septembrie 2007, partea vătămată E.M. a susținut că, pe inculpatul M.O. nu l-a identificat ca fiind una din cele trei persoane, întrucât, după ce s-a declanșat al doilea incident, a fost lovit în zona abdominală și a evidențiat că, inculpatul M.O. nu l-a lovit în momentele în care partea vătămată a fost conștientă.

Prin urmare, s-a apreciat că din coroborarea probelor administrate, se impune concluzia că, inculpatul M.O., deși a participat în ambele faze ale conflictului, acesta nu a exercitat nici un fel de violențe care să fi pus în primejdie viața părții vătămate G.V., astfel încât se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.

În subsidiar, s-a solicitat pentru inculpatul M.O., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., urmând ca la stabilirea pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpatului M.O., pentru această infracțiune, să fie avută în vedere contribuția minoră pe care acesta a avut-o la al doilea incident și în consecință, pedeapsa să fie egală cu perioada arestării.

Din această perpectivă s-a invocat că, în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina celor doi inculpați săvârșirea infracțiunii a prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen. întrucât, nu s-a stabilit, cu certitudine că cei doi inculpați s-au înțeles să ucidă părțile vătămate, cu aceiași ocazie și în realizarea acestei hotărâri, să fi aplicat fiecare lovituri, numai uneia dintre cele două victime, cauzându-i numai acesteia leziuni care i-au pus viața în pericol.

În acest sens s-a susținut că tentativa la infracțiunea de omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieții persoanei, iar aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieții victimei nu poate constitui criteriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, fiind necesar să se coroboreze cu alte circumstanțe reale și personale, respectiv intenția, premeditarea, regiunea corporală vizată, instrumentul utilizat. Astfel, împrejurarea constatată medical că victima a suferit leziuni cale i-au pus în primejdie viața nu poate fi folosită ca argument pentru încadrarea faptei în tentativă de omor, precizându-se că, intenția de a ucide se stabilește în funcție de toate împrejurările cauzei, sens în care instanța de judecată trebuia să stabilească dacă leziunile, prin ele înseși, indiferent de localizare și starea declanșată, erau în mod concret apte sau nu să determine moartea victimei și dacă făptuitorii puteau sau nu puteau să își dea seama de aceasta.Instanța de judecată trebuia să stabilească dacă inculpații, prin acțiunile lor, au vizat sau nu o asemenea regiune a corpului, ori dacă,producerea unor asemenea leziuni sunt de natură să producă moartea.

Totodată, s-a susținut că dacă leziunile care au pus în primejdie viața victimei, sunt mai puțin semnificative, ele au importanță numai în măsura în care se coroborează cu celelalte elemente, importantă fiind, în esență, atitudinea psihică a autorului în momentul săvârșirii faptei.în mod greșit instanța de judecată a pus accentul pe rapoartele medico-legale, fără să țină seama de toate celelalte împrejurări în care a fost comisă fapta.

Prin Decizia penală nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații S.G. și M.O. împotriva sentinței penale nr. 96 din 3 martie 2009 a Tribunalului Constanța, secția penală.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și în raport de aceasta, încadrarea juridică dată faptei comise de cei doi inculpați, reținându-se în mod corect vinovăția acestora în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea de către instanța de fond.

S-a apreciat că vinovăția inculpaților rezultă în mod cert, fără echivoc, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul judecății la instanța de fond.

S-a mai constatat că în cauză nu se contestă situația de fapt, astfel cum a fost prezentată de către instanța de fond, ci doar participarea celor doi inculpați la agresionarea părților vătămate, apărarea inculpați lor fiind axată pe faptul că, alte persoane, în mare cu semnalmentele lor, au aplicat lovituri și au exercitat și alte acte de violență asupra celor două părți vătămate, apărare care, în mod corect, a fost înlăturată de către instanța de fond.

Instanța de control judiciar a apreciat că apărarea privind existența unui anumit dubiu cu privire la recunoașterea celor doi inculpați de către părțile vătămate, precum și de către martorii care au asistat la incidentul din noaptea de 17/18 iunie 2004, de asemenea, nu poate fi primită, având în vedere faptul că, datorită modului în care s-au derulat evenimentele cele două părți vătămate au avut posibilitatea să observe foarte bine semnalmentele celor doi agresori. Astfel, în apropierea barului a avut loc un prim incident, între un grup de patru persoane și un taximetrist, respectiv martorul V.G., în cursul căruia, partea vătămată E.M., a intervenit pentru a le solicita să nu mai facă zgomot, fapt pentru care, acolo a avut loc un schimb de replici între partea vătămată și cel mai recalcitrant, în cursul căruia, văzând că cel turbulent se apropie amenințător, partea vătămată i-a tras acestuia un pumn și l-a doborât la sol, moment în care au intervenit și celelalte trei persoane din grup, precum și partea vătămată G.V.C. și conflictul s-a încheiat.

În consecință, chiar de la primul contact cu cei patru agresori, ambele părți vătămate s-au aflat în apropierea acestora, au avut un schimb de replici cu agresorii și deci au avut posibilitatea de a le reține semnalmentele, caracteristicile fizice.

Totodată, și martorul V.G. a avut posibilitatea de a reține semnalmentele celor care au participat la acest prim incident, acesta aflându-se în imediata lor apropiere.

Ceea ce este esențial de evidențiat este faptul că, atât părțile vătămate cât și martorul V.G. îl indică pe inculpatul M.O. ca fiind unul din cei patru agresori care au participat la primul incident, aspect ce se coroborează și cu declarația ulterioară a inculpatului M.O. potrivit căreia acesta a făcut parte din grupul de persoane ce a participat la acest prim incident.

Alstfel, potrivit celor din urmă declarații ale inculpatului M.O. date în cursul urmăririi penale, acesta a plecat de la o petrecere cu martorii P.M., S.Ș. și S.L. și a avut un conflict cu partea vătămată E.M. lângă un taximetru.

În consecință, s-a constatat că este evident că atât părțile vătămate cât și martorul V.G. au reținut corect semnalmentele inculpatului M.O. și l-au indicat pe acesta ca fiind unul dintre cei patru agresori, neexistând nici un dubiu cu privire la prezența sa la acest prim incident.

Față de această situția, instanța de control judiciar a concluzionat că, în măsura în care s-a probat, fără nici un dubiu, că părțile vătămate au reținut în mod corect semnalmentele inculpatului M.O. la acest prim incident, indicarea lui ca participant și la al doilea incident este de asemenea fără dubiu, cu atât mai mult cu cât, chiar inculpatul M.O. susține că, după acel prim incident, a revenit la barul unde lucrau cele două părți vătămate, însoțit de alte persoane, pentru a cere explicații cu privire la atitudinea avută de părțile vătămate, față de el, în acel prim conflict.

În consecință, recunoașterea inculpatului M.O., ca fiind prezent la ambele incidente, este dincolo de orice dubiu.

Totodată, după ce s-a stabilit cu certitudine prezența inculpatului M.O. la cele două incidente, instanța de apel a reținut actele de agresiune pe care acestea le-a comis, astfel cum au fost prezentate de către partea vătămată G.V.C., având în vedere că, acesta l-a recunoscut pe inculpat ca fiind chiar persoana care a exercitat actele de violență și care i-a produs leziunile constatate prinn actele medico - legale.

În acest sens, relevante sunt declarațiile părții vătămate G.V.C., inclusiv cea dată în fața instanței de apel, care afirmă cu certitudine că inculpatul M.O. este cel care a exercitat actele de violență asupra sa, dar și declarațiile martorei D.M., inclusiv cea dată în fața instanței de fond, în care afirmă că inculpatul M.O. este cel care a avut asupra sa un cuțit și o bâtă cu care a exercitat acte de violență asupra părții vătămate G.V.C., aceleași aspecte fiind relatate și de către martora P.M., inclusiv în declarația dată în fața instanței de fond.

S-a mai reținut faptul că cele două martore au avut posibilitatea să rețină caracteristicile fizice ale inculpatului M.O., fiind în imediata apropiere a acestuia în diferite faze ale derulării celui de-al doilea incident. În sensul aceleiași concluzii este și faptul că, părțile vătămate, fiindu-le prezentate persoanele despre care inculpatul M.O. a afirmat că ar fi fost prezente la incident și chiar că ar fi exercitat actele de violență asupra celor două părți vătămate, nu au fost recunoscute de către acestea, după cum nu au fost recunoscute nici de către martorele menționate, aspect confirmat și în fața instanței de fond.

În ceea ce privește prezența inculpatului S.G. în barul O. și exercitarea de violențe fizice de către acesta, s-a apreciat că aceste împrejurări rezultă, de asemenea, dincolo de orice dubiu, din materialul probator administrat în cauză.

Astfel, partea vătămată E.M. l-a recunoscut inițial pe inculpatul S.G., din dintr-un număr de 30 de fotografii judiciare, odată cu recunoașterea și a inculpatului M.O.

Totodată s-a constatat că partea vătămată E.M. a avut posibilitatea să rețină foarte bine semnalmentele fizice și chiar timbrul vocii inculpatului S.G., întrucât, a avut la dispoziție un interval de timp în care l-a privit, cât inculpatul s-a apropiat de ușa barului și apoi în timpul discuției cu acesta cu privire la inexistența locurilor datorită rezervării localului, cu precizarea că, locul era foarte bine luminat, existând un bec la intrare precum și felinare, și apoi, în cursul exercitării actelor de violență.

Ulterior, la recunoașterea din fotografii, partea vătămată a indicat un procent de 70% ca fiind persoana care a coborât primul din O. și care l-a întrebat dacă este deschis localul, după care l-a înjunghiat și l-a lovit în figură, cu mențiunea că, în măsura în care îl va vedea în realitate va putea să indice cu siguranță dacă acesta este agresorul, ceea ce s-a și întâmplat, recunoașterea realizându-se atât după semnalmentele fizice cât și după timbrul vocii.

În acest sens s-a menționat declarația părții vătămate din data de 01 noiembrie 2004 în care partea vătămată E.M. a declarat cu privire la identitatea lui S.G. că este 100% sigur asupra aspectelor fizionomice, singura problemă fiind că, în cursul conflictului i s-a părut puțin mai înalt, aceleași aspecte fiind relatate și în declarația din 04 septembrie 2007.

S-a mai reținut că partea vătămată G.V.C. a avut posibilitatea să îl observe pe inculpatul S.G., întrucât, în momentul în care acesta se deplasa spre ușa barului și a ajuns în acel loc, partea vătămată G.V. se afla la aproximativ 2-3 metri de intrarea în bar, unde se afla colegul său, și l-a văzut pe agresorul pe care ulterior l-a identificat ca fiind inculpatul S.G., auzind și conversația dintre aceștia despre rezervarea localului.

Localizarea părții vătămate G.V., în momentul arătat este confirmat de acesta în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, dar și de martora P.M., care relatează în declarațiile sale aceleași aspecte.

Contrar atitudinii constante a părții vătămate cu privire la locul în care acesta s-a aflat în momentul inițial al celui de-al doilea incident, mai sus arătat, în declarația dată în fata instanței de apel, partea vătămată G.V. a susținut că s-ar fi aflat în interiorul localului, la o masă, astfel încât, deși a perceput actele de violență exercitate asupra colegului său, nu a avut posibilitatea să audă ce a discutat partea vătămată E.M. cu cel care l-a înjunghiat, datorită muzicii din local, susținere ce a fost înlăturată, având în vedere că, această revenire nu a fost motivată, iar pe de altă parte, nu poate fi primită susținerea aceleiași părți vătămate potrivit cu care și-ar fi dat seama de conținutul conversației după mișcarea buzelor, astfel încât instanța de apel a reținut, în continuare că și partea vătămată G.V. a fost în imediata apropiere a inculpatului S.G. și a avut posibilitatea să perceapă foarte bine caracteristicile fizice ale acestuia.

Mai mult, perceperea caracteristicilor fizice a fost posibilă și datorită faptului că, imediat după căderea la sol a părții vătămate E.M., partea vătămată G.V. s-a îndreptat, de la locul unde se afla, respectiv 2 - 3 metri de intrarea în bar, spre intrare, a ieșit din bar, loc unde a fost agresionat chiar de către inculpații M.O. și S.G., acesta din urmă împingându-l, urmare a faptului că, îl prinsese de cap pe inculpatul M.O., precum și în continuare, când, după ce a primit bâta de la martora P.M., inculpatul S.G. a tras de aceasta pentru a i-o lua.

În acest sens s-a contatat că, atât în procesul-verbal din 14 iulie 2004, cât și în declarațiile date de partea vătămată la instanța de fond, la rejudecare, respectiv cea din 04 septembrie 2007, partea vătămată G.V. a susținut, cu siguranță de 100 % că inculpatul S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 l-a întrebat pe E.M. dacă poate să intre în local și că este 100% sigur că acesta este persoana care l-a înjunghiat pe partea vătămată E.M., explicând că, ezitările privind recunoașterea acestui inculpat s-au datorat presiunilor și amenințărilor din partea inculpatului și ale familiei acestuia, care, în mai multe ocazii înainte și după punerea în libertate a acestora, l-au contactat și au încercat să-l determine să își retracteze recunoașterea, aspecte ce au fost probate prin chiar declarația inculpatului S.G., care a arătat că a fost în bar unde a discutat cu partea vătămată E.M., unde se afla și partea vătămată G.V., precum și prin declarația mamei inculpatului S.G.

Astfel, instanța de apel a constatat că, singura deosebire dintre agresor și inculpatul S.G., a fost cea legată de înălțime, cu exprimarea "puțin mai înalt" termenul de „puțin" neindicând o deosebire care să poată fi apreciată ca element definitoriu în deosebirea dintre două persoane, cu atât mai mult cu cât depinde de locul de unde persoana este văzută, de poziția stat sau în mișcare a acesteia, părțile vătămate văzându-l pe inculpatul S.G. numai în mișcare, de modul în care era iluminat locul și nu în ultimul rând de starea în care se aflau părțile vătămate.

Totodată s-a apreciat că declarațiile de recunoaștere cu certitudine de către cele două părți vătămate ale inculpatului S.G. se coroborează cu declarațiile martorei P.M., care, în cursul derulării incidentului a avut posibilitatea să îi vadă pe ambii inculpați, prezența acesteia fiind confirmată de către partea vătămată G.V., care a susținut, fără rezervă, în toate declarațiile date la instanța de fond, atât inițial cât și la rejudecare, că inculpatul S.G. este cel care a agresat ambele părți vătămate, explicând că, în cursul urmăririi penale, a precizat doar că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori întrucât, în momentul în care i-a fost prezentat, era ras pe cap.

S-a apreciat că relevant în acest sens este și faptul că, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca fiind participante la agresiune nu are semnalmentele inculpatului S.G. și deci nu puteau fi confundate cu acesta, mai mult, nici părțile vătămate și nici martorele menționate nu au recunoscut pe vreuna din ele ca fiind participanți la agresiune.

Totodată, instanța de control judiciar a înlăturat, ca nesincere, declarațiile celor două părți vătămate date la instanța de apel, în care susțin certitudinea că nu inculpatul S.G. a fost cel care l-a înjunghiat pe partea vătămată, întrucât, la această concluzie s-a ajuns după 4 ani de la incident, timp foarte îndelungat în raport cu posibilitățile omenești de a reține și stoca în amănunt detalii de genul celor prezentate de părțile vătămate pentru a distinge între două persoane, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele, într-o asemenea perioadă de timp se puteau modifica, iar altele ținând de expresivitate, ceea ce de asemenea se poate modifica.

În acest sens s-a apreciat că aspectul referitor la diferența de înălțime, evidențiată prin expresia „puțin mai înalf este nesemnificativ și poate fi explicat și ca urmare a condițiilor de percepție. Ambele părți vătămate, în ultimele declarații, referindu-se la persoana agresorului și care ar semăna cu inculpatul S.G., arată că, acesta avea părul înspre șaten, însă referindu-se la desime, partea vătămată E.M. arată că era mai des, iar partea vătămată G.V. arată că era mai rar, mai mult, referindu-se la constituție, partea vătămată E.M. arată că era mai slab, pe când partea vătămată G.V. arată că era de aceiași constituție cu inculpatul S.G.

În acest sens s-a apreciat că este evident că, dacă s-ar lua în considerare aceste descrieri, ar trebui să se ajungă la concluzia că este vorba despre persoane diferite, ori, cele două părți vătămate descriu aceiași persoană, presupusul agresor al părții vătămate E.M.

De asemenea, s-a evidențiat faptul că, în nici una din declarațiile anterioare, chiar în cele în care părțile vătămate aveau anumite rezerve cu privire la identitatea dintre presupusul agresor și inculpatul S.G., nu au fost indicate ca elemente de distincție culoarea diferită a părului sau constituția diferită, elementul de distincție fiind numai înălțimea și aceasta numai prin folosirea expresiei" puțin mai înalt".

Referitor la lungimea părului și la uitătura persoanei, aspecte despre care cele două părți vătămate susțin că ar fi elemente de distincție, instanța de apel a menționat că părul poate fi tuns sau lăsat să crească, iar privirea amenințătoare nu poate constitui element de distincție.

În același sens s-a constatat că nici unul din martorii audiați în cauză nu l-au descris pe agresor cu noile semnalmente indicate de către partea vătămată E.M., iar în ceea ce privește uitătura presupusului agresor, s-a făcut trimitere la declarațiile martorei P.M., care referindu-se la inculpatul S.G., într-un moment de enervare, a precizat că recunoaște aceiași privire și aceiași gestică.

Totodată, s-a constatat că alibiul inculpatului S.G. nu a putut fi confirmat de martorii propuși de către acesta, între cele declarate de inculpat cu privire la noaptea în care a avut loc incidentul și depozițiile martorilor existând contradicții, după cum există și contradicții între declarațiile acelorași martori și totodată depozițiile martorilor.

S-a apreciat că în același sens este și plecarea intempestivă a inculpatului, în străinătate, în chiar noaptea în care s-a produs incidentul precum și faptul că, astfel cum am reliefat, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca participante la incident nu au fost recunoscute de părțile vătămate și de martorii prezenți, fiind agresorii celor două părți vătămate.

Față de aceste considerente, s-a apreciat că, în mod corect s-a reținut vinovăția celor doi inculpați în comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea lor.

De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice, raportat la situația de fapt reținută.

Astfel, s-a apreciat că, în mod corect, s-a făcut trimitere la obiectele vulnerante cu care inculpații au lovit părțile vătămate, respectiv cuțite, bâtă, zonele vizate, abdomen și cap, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile, mai ales cea din zona abdomenului care a pus în primejdie viața părții vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părți vătămate, numărul mare al loviturilor aplicate și care nu au condus la urmări mai grave numai urmare a posibilităților și cunoștințelor de apărare ale celor două părți vătămate, aspecte care denotă clar intenția de a ucide a inculpaților sau cel puțin acceptarea de către inculpați a posibilității ca părțile vătămate să își piardă viața urmare a agresiunii exercitate asupra lor.

S-a mai constatat că, la stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a a avut în vedere, în mod corect, că activitatea celor doi inculpați a fost conjugată, cei doi au acționat în aceleași împrejurări asupra părților vătămate, s-au deplasat la locul faptei împreună, cu aceiași intenție, și-au acordat sprijin și încredere reciproc, în diferite momente au acționat împreună asupra aceleiași părți vătămate, reușind astfel să pună în imposibilitate pe cele două părți vătămate să se apere de atacul declanșat împotriva lor.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor, dând eficiență criteriilor generale și obligatorii prev. de art. 72 C. pen., faptele inculpaților prezentând un grad ridicat de pericol social, determinat de împrejurările și modalitatea de săvârșire, astfel cum au fost reliefate, conjugarea eforturilor a două persoane pentru a suprima viața a două persoane, locul de comitere, amploarea incidentului, gravitatea leziunilor ce s-au produs celor două părți vătămate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat apel inculpații S.G. și M.O., dezvoltând în scris motivele de recurs în memoriile aflate la filele 15-54 și 65-71.

La termenul acordat pentru soluționarea recursurilor, 27 mai 2010, recurenții inculpați, prin apărători aleși au susținut oral motivele de recurs, astfel cum sunt acestea redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursurile declarate potrivit motivelor de casare susținute de recurenții inculpați S.G. și M.O., prin apărători aleși, precum și a susținerilor intimatelor părți vătămate, a actelor și a lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. și art. 38514 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor pronunțate la fond și în apel (în al doilea ciclu procesual) rezultă că instanța de fond - confirmată de instanța de control judiciar - a realizat o evaluare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind în mod clar și neechivoc că inculpații S.G. și M.O. se fac vinovați de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., constând în faptul că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orelor 02:30, în fața și în interiorul clubului O. din Constanța, în același timp și împrejurări, printr-o acțiune conjugată, le-au agresat pe părțile vătămate E.M. și G.V.C., pe care le-au lovit cu pumnii și le-au înjughiat de mai multe ori cu obiecte vulnerante tăietoare-înțepătoare, provocându-le ambelor victime numeroase plăgi înjunghiate în diferite zone ale corpului, pentru care au necesitat câte 40-45 de zile de îngrijiri medicale, primei fiindu-i pusă viața în primejdie, iar cea de-a doua fiind scalpată.

Această situație de fapt se probează cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății și anume: procesul-verbal de verificare al procurorului privind foile de observație clinică, procesele - verbale de sesizare și de investigație, însoțite de cercetarea locului faptei și planșa foto, declarațiile părților vătămate E.M. și G.V.C., rapoartele de constatare medico-legală din 14 iulie 2004, din 14 iulie 2004 și din 15 septembrie 2004, copia F.O., adresa a S.M.L. privind examinarea unor urme biologice, declarațiile martorilor D.M., P.M., V.G., P.M., S.S., S.L., A.S., B.N., I.C., S.S., G.M., U.M., A.A., I.D., M.C., M.C. și M.C., declarațiile notariale ale martorilor I.T., S.S. și M.A., planșa foto privind 30 de persoane suspecte cu lista numelui și prenumelui, procesul-verbal din 26 iunie 2004 de recunoaștere din planșa foto, a numiților S.G., P.M., M.O. și S.S. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din aceeași dată de recunoaștere din planșa foto a numitului M.O. de către martorii V.G. și D.M., procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului S.G. din data de 14 iulie 2004, de către părțile vătămate și martora P.M., procesul-verbal din 14 iulie 2004 de recunoaștere fizică a inculpatului M.O. de către partea vătămată E.M., partea vătămată G.V.C. și martorii V.G. și D.M., procesele-verbale din 22 iulie 2004 de recunoaștere fizică a numiților P.M. și S.S. și de prezentare a fotografiei numitului M.E. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din 19 iulie 2004 de predare a două înscrisuri cu nume de martori și fotografia numitului M.E., procesul-verbal din 19 octombrie 2004 de prezentare a fotografiilor numiților M.E., M.E.I. și M.C. către partea vătămată G.V.C., planșa cu fotografiile numiților M.E.I. și M.C., fișele de pașaport ale martorilor M.C., M.E.I. și numitul M.E., procesele-verbale de verificare la hotelul B. din 2 august 2004 și 4 octombrie 2004, plus planșa foto, procesul-verbal de verificare a autoturismului O. plus planșa foto, raportul de constatare medico-legală asupra inculpatului S.G., adresa din 07 septembrie 2004 a Serviciului de Criminalistică din cadrul I.P.J. Constanța, rapoartele de expertiză psihiatrică ale celor doi inculpați, raportul de constatare poligraf a celor doi inculpați, toate coroborate cu depozițiile inculpaților.

Totodată, se constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă având în vedere obiectele vulnerante cu care inculpații au lovit părțile vătămate, respectiv cuțite, bâtă, zonele vizate, abdomen și cap, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile, mai ales cea din zona abdomenului, care a pus în primejdie viața părții vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părți vătămate, numărul mare al loviturilor aplicate și care nu au condus la urmări mai grave numai urmare a posibilităților și cunoștințelor de apărare ale celor două părți vătămate, aspecte care denotă clar intenția de a ucide a inculpaților sau cel puțin acceptarea de către inculpați a posibilității ca părțile vătămate să își piardă viața urmare a agresiunii exercitate asupra lor.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpații S.G. și M.O. ca și motive de recurs, Înalta Curte constată că aceleași apărări au fost invocate și în fața instanței de apel, care a răspuns detaliat și adecvat fiecărui aspect invocat.

Astfel, susținerile conform cărora inculpatul S.G. nu a participat la incidentul din noaptea de 17/18 iunie 2004, ci o altă persoană cu semnalmentele lui a aplicat și a exercitat alte acte de violențe asupra celor două părți vătămate E.M. și G.V.C., sunt vădit neîntemeiate având în vedere declarațiile de recunoaștere cu certitudine de către cele două părți vătămate ale inculpatului S.G., care se coroborează cu declarațiile martorei P.M., care, în cursul derulării incidentului a avut posibilitatea să îi vadă pe ambii inculpați, prezența acesteia fiind confirmată de către partea vătămată G.V., și care a relatat, fără rezervă, în toate declarațiile date la instanța de fond, atât inițial cât și la rejudecare, că inculpatul S.G. este cel care a agresat ambele părți vătămate, explicând că, în cursul urmăririi penale, a precizat doar că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori întrucât, în momentul în care i-a fost prezentat, era ras pe cap.

Corect s-a apreciat cu privire la acest aspect relevanța împrejurării că, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca fiind participante la agresiune nu are semnalmentele inculpatului S.G. și deci nu puteau fi confundate cu acesta, mai mult, nici părțile vătămate și nici martorele menționate nu au recunoscut pe vreuna din ele ca fiind participanți la agresiune.

În acest sens, Înalta Curte constată că aspectele relatate de intimatele părți vătămate E.M. și G.V.C. în fața instanței de recurs, prin care au reiterat declarațiile date în fața instanței de apel, se vădesc a fi nesincere, inducând ideea unei înțelegeri între părțile vătămate și inculpați în sensul discriminării totale a inculpatului S.G. și parțiale, a inculpatului M.O. Relevant sub acest aspect este faptul că inculpatul S.G. împreună cu familia acestuia au exercitat presiuni asupra părților vătămate pentru a scăpa de rigorile legii, situație dovediră prin declarația părții vătămate G.V.C. dată în fața instanței de fond, la rejudecare, în care a arătat că ezitările privind recunoașterea acestui inculpat s-au datorat presiunilor și amenințărilor din partea inculpatului și ale familiei acestuia, care, în mai multe ocazii înainte și după punerea în libertate a acestora, l-au contactat și au încercat să-l determine să își retracteze recunoașterea, aspecte ce au fost probate prin chiar declarația inculpatului S.G., care a arătat că a fost în bar unde a discutat cu partea vătămată E.M., unde se afla și partea vătămată G.V., precum și prin declarația mamei inculpatului S.G.

De altfel, acesta nu a fost singurul instrument prin care inculpații au încercat să se disculpe sau să îngreuneze efectuarea cercetărilor în cauză, din actele dosarului rezultând că aceștia au invocat diverse alibiuri care au fost verificate de organele de urmărire penală și care s-au dovedit a fi nereale, iar inculpatul S.G. a părăsit țara chiar în noaptea incidentului tocmai pentru a se sutrage cercetărilor.

Prin urmare, lipsa de veridicitate a susținerilor intimatelor părți vătămate, care, revin asupra declarațiilor anterioare și susțin că inculpatul S.G. nu a fost prezent la incident, iar inculpatul M.O. a fost prezent numai la primul incident, nu justifică soluția casării cu trimitere la instanța de apel pentru lămurirea acestor așa-zise aspecte divergente, propusă de apărătorii recurențiilor inculpați.

De asemenea, se constată că pedepsele aplicate inculpaților de instanța de fond, menținute de instanța de apel, au fost corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind apte să asigure realizarea funcției educativ - preventive, avându-se în vedere gravitatea faptelor comise de inculpați, împrejurarea și modalitatea de comitere a acestora, amploarea incidentului, gravitatea leziunilor produse părților vătămate, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv absența antecedentelor penale, vârsta inculpaților, dar și atitudinea nesinceră și încercarea de inducere în eroare a organelor judiciare.

În consecință, nefind întemeiate motivele de casare invocate de recurenții inculpați, prin apărători și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.G. și M.O. împotriva Deciziei penale nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) din același Cod, recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.G. și M.O. împotriva Deciziei penale nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.