Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1572/2003 AI generated

Prescription of dividend claims and failure to prove interruption via partial payment.

Case Number Decizia nr. 1572/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision to reject the state property fund's claim as time-barred, thereby allowing the defendant company to prevail. The dispute involved a claim for unpaid dividends for the 1995 fiscal year plus contractual interest and litigation costs; the defendant argued that the claim was prescribed because it was filed in April 1999, more than three years after the profit distribution resolution in April 1996. The decisive legal basis was Article 3 and Article 16 of Decree No. 167/1958 regarding extinctive prescription, where the court found that the plaintiff failed to prove an interruption of the prescription period by recognition of the right, specifically failing to submit the asserted 1999 payment voucher that would have demonstrated a partial acknowledgment of the debt.

Legislator headnote

AI generated

art. 1988 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Prescription of dividend claims and failure to prove interruption via partial payment: În privința daunelor moratorii s-au aplicat dispozițiile art. 1988 C. civ. și art. 43 C. com., calculându-se dobânzile la nivelul ratei de scont a B.N.R.

Keywords

AI generated
partial claim commercial dispute unpaid debt distribution right prescription dividend-right certificate

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului de față,

Prin cererea înregistrată sub nr. 2288 din 20 aprilie 1999, reclamantul Fondul Proprietății de Stat București, a solicitat obligarea pârâtei, SC D.E. SA Deva, la plata sumelor de 311.096.784 lei, reprezentând dividende pe anul 1995; 415.308.239 lei daune moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele pe 1 an și 15.530.000 lei cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că pârâta îi datora dividende, în baza Legii nr. 31/1990 și, întrucât nu le-a achitat, urmează să plătească și daune moratorii.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 164 din 25 februarie 2000, a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 311.096.784 lei, reprezentând dividende, 262.315.275 lei dobânzi și la 13.999.120 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâta datora dividende pe anul 1995, în sumă de 314.288.976 lei, din care a achitat 3.192.192 lei și mai are de achitat 311.096.784 lei.

A fost înlăturată apărarea pârâtei că debitul ar trebui diminuat cu suma de 14.755.644 lei, sumă datorată managerului, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 66/1993, cota de profit cuvenită managerului se plătește de către societate.

În privința daunelor moratorii s-au aplicat dispozițiile art. 1988 C. civ. și art. 43 C. com., calculându-se dobânzile la nivelul ratei de scont a B.N.R.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, A.P.A.P.S,. cât și pârâta.

Reclamanta solicită admiterea în totalitate, susținând că i se cuvin dobânzile la nivelul celor bonificate de B.R.D. la depozitele pe 1 an.

Pârâta critică sentința de fond, arătând că, în mod greșit, s-a considerat că se datorează dividende, întrucât hotărârea A.G.A. nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar, la data promovării acțiunii, pârâta nu avea beneficii, ci înregistra pierderi.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 207 din 23 martie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința în totalitate și a respins acțiunea.

Apelul reclamantei a fost respins ca tardiv motivat.

S-a reținut că acțiunea reclamantei este prescrisă, fiind introdusă la 20 aprilie 1999, iar dreptul la acțiune a luat naștere la 18 aprilie 1996, când s-a aprobat hotărârea de repartizare a profitului net pe anul 1995.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului, pârâta achitând o parte din dividende, respectiv, 3.192.192 lei, conform procesului-verbal din 1 ianuarie 1999.

Se mai arată că pârâta a făcut și demersuri pentru stingerea obligației de plată.

În ceea ce privește calculul daunelor moratorii, recurenta consideră că se datorau dobânzile bonificate de B.R.D. la depozite pe 1 an.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului. Pârâta a susținut, pe tot parcursul procesului, că nu datorează dividende, cu motivarea că nu a avut beneficii, ci pierderi.

Pretinsa recunoaștere prin plată nu a fost dovedită, deoarece, deși i s-a solicitat recurentei să depună la dosar procesul-verbal din 1 ianuarie 1999, prin care se susține că se dovedește recunoașterea, reclamanta nu l-a depus.

Nedovedindu-se întreruperea cursului prescripției se apreciază ca legală soluția instanței de apel, care a respins acțiunea ca prescrisă, aplicând dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă.

Motivul de recurs, referitor la calculul daunelor moratorii, nu se va mai analiza, având în vedere soluționarea capătului principal de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 207 din 23 martie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 13 martie 2003.