Recognition of refugee status for ethnic persecution victims via witness testimony and allocation of reparations under O.G. No. 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the National Council of Repatriation and Assimilation, upholding the appellate decision that granted the claimant refugee status and ordered the state to award monetary benefits under Ordinance No. 105/1999 (Law No. 189/2000). The dispute concerned the claimant's eligibility for reparations as a refugee who suffered ethnic persecution between 1940 and 1944, with the administrative authority challenging the lower court's recognition of his status and the calculation of the indemnity. Relying on Articles 1 and 61 of the Ordinance and Article 4 of the Implementation Norms approved by Government Order No. 127/2002, the court held that in the absence of official documents, refugee status could be proven through witness testimony, which in this case established that the claimant was displaced for ethnic reasons, thereby confirming the legality of the lower court's finding of entitlement.
Legislator headnote
AI generatedart. 1191 C. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Recognition of refugee status for ethnic persecution victims via witness testimony and allocation of reparations under O.G. No. 105/1999: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.S., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând prevederea art. 1191 C. civ., în raport cu cuantumul indemnizației lunare la care beneficiarii Legii nr. 189/2000 sunt îndrituiți.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 501/2009 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.N. în contradictoriu cu C.J.P.S., instanța dispunând anularea Hotărârii nr. 5.673 din 16 aprilie 2009 și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1940 – 1 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că martorii audiați au confirmat calitatea de refugiați a familiei reclamantului, arătând totodată că refugiul a fost determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor.
Prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea prin hotărâri similare ale pârâtei.
A mai reținut instanța fondului și împrejurarea că frații reclamantului sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000, pârâta recunoscându-le statutul de refugiat, astfel încât aplicarea unui tratament discriminatoriu între frați ar fi inechitabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.S., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând prevederea art. 1191 C. civ., în raport cu cuantumul indemnizației lunare la care beneficiarii Legii nr. 189/2000 sunt îndrituiți.
A mai susținut recurenta că declarațiile date în cauză nu stabilesc fără echivoc împrejurarea că reclamantul a fost refugiat pe criterii etnice.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile depuse la dosarul de fond, precum și din declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanța fondului, rezultă că intimatul - reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței civile nr. 501/2009 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2010.