Ethnic refugee status upheld on witness evidence; commission's denial annulled, monetary rights granted from 2009.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 482 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 5.821 din 30 mai 2009 emisă de pârâtă și a obligat C.J.P.S. să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2009.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 5.821 din 30 mai 2009, C.J.P.S. a respins cererea reclamantului C.I., cu motivarea că nu a prezentat acte originale din care să rezulte refugiul și persecuția.

Din analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, precum și a probelor de la dosar, respectiv declarațiile martorilor P.V. și T.G., instanța de fond a constatat că reclamantul a fost refugiat pe motive etnice împreună cu familia sa, din luna martie 1941, din localitatea Bogdarta Sălaj în localitatea Turda, revenind din refugiu în aprilie 1945.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și de art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta a precizat că soluția este greșită, susținând că refugiului reclamantului nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar exercitat asupra Iui, ci de teama că persecuțiile din acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, iar declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putința de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii etnice.

Recurenta mai arată că s-au constatat fante de asociere în declararea de fapte neadevărate în fața notarului iar, ulterior, în fața instanței nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiați" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ. și ale art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declarații mincinoase în fata notarului.

Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.

Examinând acțiunea, motivele de recurs și legislația aplicabilă, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză au fost depuse Hotărârile nr. 13.950 din 17 martie 2004 și nr. 9.238 din 27 martie 2003 din care a rezultat că martorii reclamantului s-au aflat în aceeași situație cu acesta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le-a avut în vedere în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familia sa, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței civile nr. 482 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2010.