Preventive detention after first-instance conviction: maintenance justified by ECHR Art. 5(1)(a) and continuing grounds under Art. 160b CPC

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea de ședință publică de la 21 septembrie 2010 pronunțată în dosar nr. 3466/3/2009 a amânat din motive de ordin procedural judecata apelurilor în cauză la data de 16 noiembrie 2010, interval de timp în care a menținut arestarea preventivă a inculpaților apelanți M.O.V. și P.E. în conformitate cu dispozițiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. pen.

Dispunând astfel instanța de apel a constatat că inculpații M.O.V. și P.E. au fost arestați preventiv cu începere de la data de 9 decembrie 2008 cu respectarea procedurii legale prevăzută de art. 1491 C. proc. pen. – măsura preventivă prelungită menținută ulterior succesiv se constată până la momentul actual al judecății în apel – pentru cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”] fiind învinuiți de săvârșirea unor infracțiuni grave de trafic de influență, fals material, uz de fals prevăzute de art. 257, art. 288 și art. 291 C. pen. referitor la care după trimiterea acestora în judecată prin rechizitoriul nr. 2970/P/2008 din 30 ianuarie 2009 au fost condamnați la judecata în primă instanță prin sentința penală nr. 376 din 21 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală la pedepse rezultante de 10 ani închisoare primul inculpat care este și recidivist post-condamnatoriu potrivit art. 37 lit. a) C. pen. și respectiv 8 ani închisoare, cel de-al doilea inculpat.

2. Recursurile declarate împotriva încheierii amintite de inculpații M.O.V. și P.E. cu solicitarea de a li se revoca arestarea preventivă în cauză prin aplicarea dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. sunt nefondate urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160b C. proc. pen. „(1) în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive; (2) dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului; (3) când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată , menținerea arestării preventive”.

În speță temeiurile ce au compus arestarea preventivă inițială a inculpaților M.O.V. și P.E. au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestora la judecata în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257, art. 288 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. – și respectiv art. 37 lit. a) C. pen. în primul caz, la pedepse rezultante de 10 ani închisoare și respectiv 8 ani închisoare, cu executare într-un loc de deținere potrivit art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și art. 57 C. pen.

În plus condamnarea în primă instanță chiar nedefinitivă a inculpaților justifică menținerea arestării preventive a inculpaților și la momentul procesual actual al judecății în apel pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent” în acest sens fiind jurisprudența CEDO relevantă în cauzele Weimhoff c.Germania; Bc Austria și Labita c. Italia].

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat M.O.V. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar recurentul inculpat P.E. la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.O.V. și P.E. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3466/3/2009.

Obligă recurentul inculpat M.O.V. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat P.E. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 noiembrie 2010.