Appeal against continued pre-trial detention after conviction dismissed; detention upheld

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea de ședință din 22 iunie 2010 dată în cursul judecății în apel în dosar nr. 502/35/P/2010, după rezolvarea în fond prin condamnare a acțiunii penale la judecata în primă instanță, a amânat din motive de ordin procedural soluționarea apelurilor declarate de procuror și inculpată la data de 28 septembrie 2010, interval de timp în care a menținut arestarea preventivă a inculpatului I.R. în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța de control judiciar a constatat că inculpatul-apelant I.R. a fost condamnat prin sentința penală nr. 53 din 12 martie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția penală, la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare cu executare într-un loc de deținere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. [aflat alături de ceilalți coinculpați în cauză în cadrul unei rețele de trafic internațional de droguri de intermediat la data de 5 noiembrie 2009 vânzarea cantității de 100 gr. hașiș către „un client” al coinculpatului S.I.C., iar anterior a mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 zile prin sentința penală nr. 756 din 30 iunie 2009 a Judecătoriei Satu Mare „fiind liberat condiționat având un rest rămas neexecutat de 783 zile închisoare] situație juridică în care s-a apreciat că se mențin nemodificate temeiurile prevăzute de art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f), art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO ce au impus arestarea sa inițială în cursul urmăririi penale la data de 6 noiembrie 2009 prin încheierea nr. 41 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Bihor, măsură preventivă prelungită, menținută ulterior succesiv de instanță cu respectarea procedurilor și a garanțiilor privind dreptul la apărare prevăzute de art. 1491 și urm. C. proc. pen., respectiv art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171 C. proc. pen.

2. Împotriva încheierii amintite a declarat în termen recurs inculpatul I.R. care a susținut motivele inițiale ce au impus arestarea sa preventivă în cursul urmăririi penale la data de 6 noiembrie 20099 (bănuiala de a fi comis o infracțiune gravă, protejarea ordinii publice, periculozitatea acestuia atestă de statutul de recidivist post-condamnatorie) sunt insuficiente și nerelevante pentru a mai justifica mențiunea măsurii preventive la momentul actual al judecății în apel după o perioadă de circa 8 luni fiind încălcate astfel dispozițiile art. 5 paragraf 3 din CEDO privind caracterul rezonabil al perioadei de detenție, situație juridică ce impune revocarea arestării sale și punerea de îndată în libertate prin aplicarea în cauză a prevederilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen.

Criticile amintite sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO, privind caracterul rezonabil al perioadei de detenție, iar în conexiune cu acestea și prevederile art. 160b alin. (2) C. proc. pen. privind revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, sunt implicabile în speță întrucât după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, indiferent dacă hotărârea este executorie sau nu în dreptul intern al unui stat membru, detenția se încadrează din punctul de vedere al Curții în art. 5 paragraf 1 lit. a) fiind o detenție după condamnare; acest principiu afirmat pentru prima dată în cauza Weimhoff c. Germania, a fost confirmat în B.c. Austria cu motivarea că, dată fiind legătura esențială către paragraful 3 și sub paragraful 1 lit. c) al art. 5 o persoană condamnată în primă instanță și menționată în arest preventiv în calea de atac nu mai poate fi considerată ca fiind deținută pentru a fi adusă în fața autorității competente în baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis aceea infracțiune.

Condamnarea în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare într-un loc de detenție de către un tribunal competent în urma cercetării judecătorești efectuate cu respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171 C. proc. pen. ce au inclus și ascultarea inculpatului I.R., la care se adaugă și statul de recidivist post-condamnatoriu al acestuia – constituie temeiuri noi suficiente și necesare ce justifică menținerea arestării preventive a inculpatului în condițiile art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., aplicate în mod corect prin încheierea atacată.

În consecință, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. fiind obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R. împotriva încheierii din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 502/35/P/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2010.