Admissibility of appeal against order referring unconstitutionality challenge to Constitutional Court without suspending criminal proceedings

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 916 alin. (1) și (2) C. proc. pen., formulată de inculpatul D.M. și s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt:

Astfel, pentru a se admite o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesar ca neconstituționalitatea să privească o lege, o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată la cererea unei părți din dosar, a procurorului sau a instanței din oficiu și să nu fie constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția privind neconstituționalitatea prevederilor art. 916 alin. (1) și (2) C. proc. pen. întrunește toate condițiile menționate anterior, întrucât privește prevederi din lege - Codul de procedură penală - care au legătură cu soluționarea cauzei, a fost formulată de inculpatul D.M., parte în dosar și nu s-a constatat anterior că aceste prevederi sunt neconstituționale.

Art. 916 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevede că "Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secțiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."

Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, instanța reține că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rep. trebuie aplicate prin coroborare cu reglementările în materie ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care la art. 6 alin. (1) prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale...".

Inculpatul D.M. a încercat până în prezent să tergiverseze soluționarea cauzei prin conduita procesuală manifestată.

Astfel, inculpatul apelant D.M. a mai invocat în cursul prezentului proces o excepție de neconstituționalitate la data de 26 septembrie 2007, cu ocazia soluționării recursului DNA Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 295 din 7 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Excepția anterioară a fost soluționată la data de 10 aprilie 2008 prin Decizia nr. 405/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția invocată, soluția fiind comunicată Curții de Apel Cluj la data de 7 mai 2008, după motivare.

În continuare inculpatul a uzat de diverse cereri de amânare, recursul fiind soluționat abia la data de 10 septembrie 2008.

Referitor ia susținerea inculpatului că este singura parte din proces, astfel că este singurul care ar fi prejudiciat prin prelungirea duratei procesului și își asumă acest risc, curtea reține că instrucția penală nu este la dispoziția părților din proces.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 C. proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Inculpatul nu are dreptul de a uza ori de câte ori dorește de invocarea unei excepții de neconstituționalitate și de a obține suspendarea judecării cauzei, pentru că o astfel de conduită este una abuzivă.

În acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, revine instanței rolul să decidă dacă și în ce condiții interesele bunei administrări a justiției impun suspendarea judecării unei cauze.

A accepta susținerea inculpatului ar echivala cu a lăsa la îndemâna acestuia posibilitatea de a prelungi durata procesului, prin invocarea repetată a unor excepții de neconstituționalitate până când răspunderea penală s-ar prescrie.

Ori, așa cum s-a arătat mai sus, revine autorităților rolul de a realiza instrucția penală într-un termen rezonabil, pentru realizarea scopului procesului penal fiind necesară stabilirea vinovăției ori nevinovăției unei persoane la un moment cât mai apropiat de cel al datei la care se presupune a fi comisă o faptă penală.

Pentru considerentele prezentate în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 Curtea va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art .916 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În considerarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale curtea va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, inculpatul D.M., care critică încheierea, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și admiterea cererii de suspendare a procesului penal până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, Înalta Curte, constată recursul formulat ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în data de 11 decembrie 2006 a decis că încheierea prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate privind sesizarea Curții Constituționale, nu poate fi atacată cu recurs, iar în situația în care se atacă o astfel de hotărâre, recursul este inadmisibil.

Față de această situație, în speța de față se pot aplica prevederile recursului în interesul legii pronunțat prin decizia penală nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, astfel încât Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil.

În mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecării cauzei cât timp petiționarul nu urmărește altceva decât tergiversarea soluționării cauzei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 5417/100/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2010.