Inadmissibility of nullity contestation for failure to invoke specific Art. 386 C.C.P. grounds and prove foreign residence

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1294 de la 2 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010 au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.M. și B.I. împotriva încheierii din 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003.

Au fost obligați recurenții inculpați la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă, ca instanță de recurs a reținut că prin încheierea din data de 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 332 C. proc. pen. ridicată de recurenta T.M.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs T.M. care a criticat soluția instanței de apel, ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului așa cum l-a formulat, mai exact admiterea excepției de neconstituționalitate invocată de instanța de apel.

În acest sens, prin fax, a trimis un memoriu depus la dosar.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive:

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, Înalta Curte a constatat că această soluție este legală și temeinică față de următoarele considerente:

Înalta Curte are în vedere condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 în examinarea motivelor de recurs formulate și a constatat că aceste condiții nu subzistă, deoarece nu se impune sesizarea Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 332 C. proc. pen.

În argumentarea acestor considerente s-a constatat că dispozițiile procedurale prevăzute de dispozițiile art. 332 C. proc. pen. nu sunt esențiale în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de apel.

În primul rând, dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de apel la data de 18 februarie 2008, fiind acordate 13 termen de judecată, termene la care nu s-a ridicat această excepție.

Dispozițiile art. 332 C. proc. pen. se referă la restituirea pentru refacerea urmăririi penale, ori în speța de față s-a solicitat restituirea cauzei la procuror invocându-se excepția de neconstituționalitate a prevederilor dispozițiilor art. 332 C. proc. pen., când se putea cere pur și simplu acest lucru (restituirea cauzei la procuror) în conformitate cu textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă.

Mai mult chiar, s-a constatat că prin invocarea acestei excepții, după 13 termene de judecată nu se face altceva decât încercarea de a se tergiversa soluționarea cauzei.

Față de această situație, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. C. proc. pen. a respins recursul formulat, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către stat.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei nr. 1294 din 2 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2682/1/2010, în sensul că alin. (1) și (2) vor avea următorul conținut:

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.M. împotriva încheierii din 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”

Despre îndreptarea erorii materiale efectuată prin prezenta, se va face mențiune, conform art. 195 alin. (3) C. proc. pen., la sfârșitul actului corectat.

Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat contestație în anulare T.M., ce a avut calitatea de recurentă inculpată, în recurs, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3210/1/2010 la data de 16 aprilie 2010.

În motivarea contestației în anulare formulate, contestatoarea a arătat în scris că nu a fost citată pentru soluționarea procesului penal, ea având reședința în Austria.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M., sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Astfel, în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Dispozițiile art. 387 din același cod referitoare la cererea de contestație stipulează condițiile referitoare la aceasta, respectiv la titulari și motive, în sensul că:

„(1) Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.

(2) În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.”

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „ (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e ), fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.”

Înalta Curte, verificând contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M., prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, a constatat că cererea de contestație în anulare, aflată la fila 1 din dosarul nr. 3210/1/2010 al Înaltei Curți, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 387 cu referire la art. 386 C. proc. pen., respectiv contestatoarea nu a arătat motivele pe care se sprijină contestația din cele prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen., nedepunând și neinvocând dovezi în susținerea acestora.

Astfel, în mod concret contestatoarea nu a indicat în mod expres cazul de contestație în anulare din cele prevăzute expres și limitativ în conținutul art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen., precum și faptul că nu a depus dovezi din care să ateste susținerea că ar avea reședința în Austria, așa cum se prevede în mod expres în conținutul art. 387 alin. (2) C. proc. pen.

Din examinarea cauzei care a făcut obiectul recursului, deși există un citativ în care se indică o adresă a recurentei inculpate în străinătate, respectiv în Austria, pe lângă alte adrese din țară (fila 3 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți ), atât în memoriul depus, în sentința penală nr. 29/P/2008 a Tribunalului Bihor, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003 ( număr în format vechi 9230/P/2003), în încheierea de ședință de la 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003, în cererea scrisă având ca obiect excepția de neconstituționalitate, aflate la filele 16-39 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți, nu este indicată nicio adresă de reședință în Austria, așa încât procedura de citare a recurentei inculpate T.M. a fost îndeplinită la adresele din Oradea, județul Bihor, prin afișare (fila 11 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți), în județul Bihor, existând semnătura unei rude cu destinatarul, respectiv T.M., mama destinatarei, cu indicarea actului de identitate ( fila 13 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți), precum și prin afișare la Consiliul Local Oradea, județul Bihor ( fila 15 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți ).

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 1294 din 2 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 1294 din 2 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 mai 2010.