Continued fraud via false identities and uncovered payment instruments: non-applicability of private document falsification to name substitution and mandatory confiscation of criminal proceeds despite third-party civil settlements

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 2 iunie 2009, Tribunalul Gorj, în baza art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpații:

T.C.; G.I.; L.M., la pedeapsa principală de câte 11 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepselor principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.I. în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, urmând ca acesta să execute 11 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pedeapsă complementară.

S-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus reținerea și arestul preventiv, pentru fiecare, începând cu data de 15 octombrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest față de aceștia.

S-au anulat actele false, cu excepția filelor cec.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la 62.447,04 lei despăgubiri civile către SC C.P.C. SRL București și la 65.552,54 lei către SC D.D. SRL Pitești.

S-a admis cererea părții civile SC C.P.C. S.P.U.R.L. București privind instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților și în baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, mai puțin cele exceptate de lege, până la concurența sumei de 62.447,04 lei.

S-a luat act că partea civilă O.A. și partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia au renunțat la despăgubirile civile solicitate.

Au fost obligați inculpații la câte 8.300 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 300 lei pentru fiecare, onorariu avocat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 58/P/2008 din data de 18 decembrie 2008, cei trei inculpați - T.C., G.I. și L.M. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.

Cu privire la inculpatul G.I., instanța de fond a fost sesizată și pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzută și de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Urmărirea penală a fost începută în urma sesizărilor și plângerilor formulate de O.A. - administratorul SC E.U.B. SRL Slobozia, la data de 17 septembrie 2008 și P.M. - reprezentanta SC D.D. SRL București, cu privire la prejudicierea acestor societăți și a SC C.P.C. SRL București, prin inducerea lor în eroare și folosirea de nume sau calități mincinoase, instrumente de plată fără acoperire bancară, de către administratorul SC E.I. SRL (T.C.) și alte persoane apropiate acestuia.

Cercetând cauza, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații L.M. și T.C., zis T., s-au cunoscut din perioada în care se aflau în executarea de pedepse cu închisoarea în Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță Tg.Jiu, iar după liberare, primul inculpat s-a împrietenit și cu inculpatul G.I., deși acesta domiciliază în județul Galați. Cei trei inculpați sunt recidiviști, primul termen al recidivei constituindu-l pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, excepție făcând inculpatul T.C., ce a fost condamnat pentru infracțiunea de tentativă de omor.

Bazându-se pe prietenia lui L.M., inculpatul T.C., în cursul lunilor iunie-iulie 2008, prin intermediul martorilor C.I. și F.G., l-a contactat pe martorul R.G. - fostul asociat administrator unic al SC E.I. SRL Țicleni, știind că acesta dorește să cesioneze părțile sociale ale societății sale.

În urma discuțiilor purtate cu cei trei, și luând cunoștință că societatea vizată nu este în interdicție bancară, că are activitate și un număr de înregistrare vechi, inculpatul a fost de acord să preia societatea, chiar în condițiile în care aceasta avea un debit la organele fiscale de circa 35.000 lei, sumă pe care însă a primit-o de la fostul asociat, care a suportat și cheltuielile legale de perfectarea actelor de înstrăinare a firmei.

În aceeași perioadă, prin preluarea părților sociale ale SC E.I. SRL Negomir, același inculpat a devenit unic asociat și administrator al firmei și a înscris mențiunile necesare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, a schimbat sediul social al societății în comuna Negomir, satul Orzu, jud. Gorj, la domiciliul său, deși nu a înregistrat activitate.

Pentru ca societatea să poată intra în raporturi comerciale, inculpatul T.C. a deschis cont bancar la Banca T., sucursala Gorj, la data de 07 iulie 2008, asociatul unic fiind singura persoană care avea specimen de semnătură în bancă și dreptul de a dispune de contul societății.

Totodată, inculpatul a ridicat de la bancă, la data de 24 iulie 2008 file cec, seria BA 313 de la nr. 3357935, la nr. 3357937.

Realizând că SC E.I. SRL Negomir îndeplinește condițiile pentru a funcționa legal (avea deschis cont bancar, asociatul unic depusese specimen de semnătură în bancă și a obținut instrumente de plată specifice ), T.C. l-a contactat pe inculpatul L.M., pentru a se întâlni. Acesta din urmă a fost de acord și, în prima fază, L.M. i-a trimis suma de 500 lei pentru a se deplasa cu taxiul în Pitești, propunându-i să se întâlnească în zona apropiată stadionului din localitate.

În municipiul Pitești, inculpatul L.M. l-a așteptat pe inculpatul T.C. și l-a condus la hotelul unde era cazat și inculpatul G.I., cu care i-a făcut cunoștință și despre care a susținut că-i datorează bani. Cu toate că din acel moment cei trei inculpați se cunoșteau, în perioada următoare, inculpatul G.I., fie în prezența inculpatului T.C., fie în prezența celuilalt, sau a ambilor și-a declinat identități false, respectiv aceea de T.I., frate al administratorului SC C.E.I. SRL Negomir sau de I.M., precum și calități mincinoase ( director de marketing al SC E.I. SRL Negomir ).

Totodată, inculpatul L.M., luând cunoștință de demersul anterior al lui T.C., i-a comunicat că în perioada următoare, împreună cu inculpatul G.I., vor achiziționa mărfuri de la mai multe societăți comerciale și vor lăsa pentru plată file cec, obținute pentru SC E.I. SRL Negomir și că pentru aceasta va fi necesară prezența sa, deoarece era administratorul firmei și avea drept de semnătură în bancă. Au mai hotărât ca, după valorificarea mărfurilor, să primească și el o parte din bani.

Drept urmare, folosind un laptop propriu, în camera de hotel, inculpații L.M. și G.I. au contactat pe reprezentanții părților vătămate prin intermediul internet-ului sau a anunțurilor din cotidiene locale, pentru achiziționarea de bunuri și valorificarea lor.

a) Astfel, în jurul datei de 10 august 2008, inculpatul G.I., prezentându-se ca fiind „T.I.” și frate cu inculpatul T.C. - administratorul SC E.I. SRL Negomir, a purtat discuții telefonice cu O.A., administratorul SC E.U.B. SRL Slobozia (societate ce distribuia schelă metalică și materiale de construcții ), i-a solicitat închirierea unei suprafețe de 1700 de mp de schelă metalică, fixând cu acesta o întâlnire pentru a doua zi la restaurantul „La Nuci” din localitatea Afumați, situată în apropierea municipiului București.

În ziua stabilită, O.A. s-a întâlnit în locul menționat cu inculpatul G.I., ce era însoțit de inculpatul T.C., G.I. avea asupra sa documentele în original ale societății comerciale SC E.I. SRL Negomir și participa la discuții, susținând că el este cel care se ocupă în fapt de activitatea firmei și că are lucrări de construcții în municipiul București, pentru realizarea cărora are nevoie de schelă metalică, deoarece fratele său este mai puțin pregătit în acest domeniu.

În finalul discuțiilor, G.I. a solicitat achiziționarea schelei și nu închirierea ei, întrucât, pentru o perioadă mai mare de timp, prețul de achiziție se apropia de totalul chiriei pe care urma să o achite în cazul folosinței îndelungate a schelei metalice.

Tot atunci au stabilit ca în perioada următoare societatea reprezentată de inculpați să achite în contul SC E.U.B. SRL Slobozia, un avans de 3.500 Euro, iar într-un interval de șase luni, câte 3500 de Euro/lună, în ziua de 30 a fiecărei luni, iar diferența de 13.000 de Euro, să fie virată în a 7-a lună, cu ordin de plată, prețul schelei fiind de 40.292,39 Euro (echivalentul a aproximativ 150.000 lei ).

În ziua de 13 august 2008, O.A. s-a întâlnit din nou cu cei doi inculpați, ocazie cu care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în rate de 270 din 13 august 2008, ce a fost semnat de inculpatul T.C. și de partea vătămată, având stipulate condițiile prezentate mai sus. Personal, inculpatul T.C. a emis un bilet la ordin datat 13 august 2008, cu termen scadent la data de 09 februarie 2009, aferentă celei de-a șaptea rate din contract. Partea vătămată O.A. urma să uzeze de acest instrument de plată în situația în care inculpații nu au achitat a doua tranșă din contract.

A doua zi, inculpații au plătit avansul de 3.500 de Euro, astfel că, după plata transportului în valoare de 2700 Euro, schela metalică a fost livrată direct din Italia, în municipiul Tg-Jiu, unde a și fost descărcată, potrivit comenzii de transport. Până la data de 30 septembrie 2008, când urma să se achite prima rată din contract, inculpatul G.I., prezentându-se sub aceeași identitate și calități false, respectiv acea de „T.I.” - fratele administratorului T.C. l-a mai contactat pe O.A. și i-a propus acestuia achiziția unei macarale pe roți, urmând să se întâlnească și să discute despre această afacere.

Schela metalică achiziționată de la SC E.U.D.K. SRL Slobozia a fost ridicată din Tg-Jiu și apoi valorificată în Rm-Vâlcea la SC T. SRL Rm-Vâlcea, administrată de martorul T.G., cu suma de 87.355,52 lei, aproximativ 60 % din valoarea de achiziție, negocierile fiind purtate de inculpații L.M. și T.C.

Plata acestei mărfi s-a făcut în numerar, 5.000 lei, sumă care a fost împărțită între cei doi inculpați, în prezența cumpărătorului T.G., iar diferența cu ordin de plată, în contul SC E.I. SRL Negomir.

Și această sumă a fost împărțită între cei trei inculpați, fără a se alimenta contul bancar al societății administrată de inculpatul T.C.

În acest mod cei trei inculpați au produs un prejudiciu de 132.452 lei SC E.U.B. SRL Slobozia, ce nu a fost recuperat în cursul urmăririi penale.

b) În jurul datei de 15 august 2008, inculpatul G.I. a contactat telefonic pe martorele A.R. și P.M., reprezentantele SC D.D. SRL București, solicitând o colaborare cu societatea acestora.

Drept urmare, inculpatul a fost invitat să se prezinte la magazinul situat în centrul municipiului Pitești, pentru negocieri. După câteva zile, la punctul de lucru al societății menționată, s-au deplasat inculpații G.I. (care s-a prezentat ca fiind „I.M.” și director de marketing al SC E.I. SRL Negomir) și L.M., care a asistat la discuții, timp în care avea asupra sa toate actele societății, auzindu-l pe celălalt inculpat prezentându-se sub identitate falsă.

Inculpatul G.I., în timpul discuțiilor a mai susținut că are de executat lucrări de construcții de anvergură într-un cartier din Pitești, iar SC E.I. SRL Negomir este dezvoltatorul proiectului și că dorește să achiziționeze materiale de finisaj interior de la SC D.D. SRL București, pentru vilele deja edificate.

După câteva zile, respectiv la data de 27 august 2008, la sediul societății păgubite s-au prezentat cei doi inculpați (G.I. a susținut din nou că se numește „I.M.”), fiind însoțit și de T.C. - administratorul societății beneficiare, care trebuia să semneze contractul și să emită fila cec pentru plată. A fost încheiat cu această ocazie, contractul nr. PT 418 din 27 august 2008 și protocolul de garanții nr. 125 din aceeași dată.

Inculpatul T.C. a semnat și ștampilat personal fila cec seria BA nr. 313 03357935, lăsată cu titlu de garanție la contract. După aceasta, au fost preluate mostre de produse de către inculpați.

În ziua de 01 septembrie 2008, inculpatul G.I. a revenit singur la magazin și a solicitat întocmirea facturilor și livrarea mărfii.

Au fost întocmite facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543 în valoare de 9652 lei; nr. 7007549, în valoare de 60344,55 lei și, respectiv nr. 7007550 în valoare de 30650 lei.

Cu ocazia facturării, inculpatul G.I. și-a declinat din nou numele de „I.M.”, susținând că are seria de buletin, apoi a semnat facturile fiscale indescifrabil, semnătură diferită însă de propria sa semnătură. Prin verificări, s-a stabilit că seria și nr. de buletin indicate de inculpat aparțin în realitate unei persoane, de sex feminin (a se vedea adresa 5069181 din 11 decembrie 2008 a C.N.A.B.D., Biroul județean Gorj), respectiv a lui S.N. din mun. București.

Pentru plata mărfurilor ridicate, inculpatul G.I. a remis părții vătămate două bilete la ordin, deja semnate de inculpatul G.I., unul în sumă de 30.650 lei, scadent la 08 septembrie 2008, iar celălalt în sumă de 70.016,56 lei, scadent la 16 octombrie 2008.

Fiind introduse la plată de societate furnizoare, cele două instrumente au fost refuzate de Banca T. din lipsă toată de disponibil. Fiind introdusă la plată și fila cec lăsată garanție, a fost refuzată din același motiv, de banca plătitoare.

Marfa livrată de SC D.D. SRL București, a fost depozitată pentru câteva zile de către inculpații L.M. și T.C. în depozitul aparținând SC T. SRL Rm-Vâlcea, administrată de martorul T.G., care a refuzat să o cumpere. În acest interval de timp inculpații l-au contactat pe martorul C.I., căruia i-au propus să cumpere gresia și faianța.

Acesta a achiziționat marfa, conform susținerilor sale, în numele unei persoane din mun. Deva, cu suma de 28.000 lei, sumă pe care martorul a împărțit-o inculpaților L.M. și T.C., fără ca aceștia să alimenteze contul SC E.I. SRL Negomir, alimentare necesară onorării la plată a instrumentelor bancare emise și fără să utilizeze materialele la lucrările de construcții „de anvergură”, așa cum aceștia creaseră convingerea reprezentanților societății de unde achiziționaseră produsele respective.

În modalitatea descrisă, inculpații au produs un prejudiciu de 65.552,53 lei SC D.D. SRL București, pagubă ce nu a fost recuperată în cursul cercetărilor, fapte pentru care societatea a solicita luarea măsurilor legale pentru reîntregirea patrimoniului său.

c) În jurul datei de 18 august 2008, inculpatul G.I. a contactat telefonic pe numita B.P.E., reprezentanta SC C.P.C. S S.R.L. București, prezentându-se drept T.C. și administrator al SC E.I. SRL Negomir și a solicitat o ofertă de preț pentru achiziționare de plasă fibră de sticlă. Martora a înaintat oferta solicitată, după care inculpatul T.C. a trimis prin fax comanda nr. 67 din 21 august 2008, prin care solicita livrarea de țesături din fibră de sticlă de diferite mărimi, cu specificația că plata urma să se facă cu fila cec scadentă la 30 de zile.

În baza acestei comenzi, B.P.E. a facturat sortimentele comandate cu factura fiscală nr. 6001125 din 21 august 2008, în valoare de 62.447,04 lei. Marfa a fost expediată prin intermediul martorului C.F., conducător auto, inițial spre mun. Pitești, iar apoi spre Rm. Vâlcea, așa cum i s-a cerut telefonic de inculpatul G.I. După aproximativ o oră de așteptare, în mun. Rm-Vâlcea, martorul a fost direcționat, tot telefonic, spre mun. Timișoara, unde a fost așteptat de martora F.F., prietena inculpatului L.M.

În zilele următoare, produsele au fost valorificate de aceasta în mun. Timișoara, la rugămintea lui L.M., iar banii obținuți au fost împărțiți între inculpați. Fila de cec emisă de inculpatul T.C. ( seria B 313 nr. 03357937 ) ca instrument de plată, scadentă la 06 octombrie 2008, a fost refuzată de banca plătitoare din lipsă totală de disponibil.

În acest mod a fost produs un prejudiciu de 62.447,08 lei S.C C.P.C.S.R.L. București, ce nu a fost recuperat de inculpați în timpul urmăririi penale.

A mai stabilit instanța de fond că, în jurul datei de 22 august 2008, inculpatul G.I. s-a întâlnit din nou cu partea vătămată O.A. (care avea convingerea că persoana cu care discută este T.I., fratele administratorului T.C. de la SC E.I. SRL Negomir ) și i-a solicitat acestuia un împrumut pentru 4-5 zile de 70.000 lei, echivalentul a 20.000 Euro, motivând să suma îi este necesară pentru achiziționarea unui teren în municipiul București, la un preț avantajos.

Inițial, partea vătămată a refuzat acordarea împrumutului, însă la insistențele inculpatului G.I. (care i-a arătat mai multe proiecte și schițe), i-a înmânat acestuia sume de 70.000 lei.

Zilele următoare, inculpatul G.I. l-a sunt pe O.A. și i-a comunicat că a rezolvat problema cu terenul și că peste 4 zile va restitui împrumutul.

Cu o zi înainte de data scadentă, inculpatul a invocat alte motive, iar ulterior, nici nu a mai răspuns la telefon și nici nu a mai restituit suma împrumutată.

Pentru infracțiunea reclamată de O.A. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.

Părțile civile SC D.D. SRL București, SC C.P.C. SRL București și SC E.U.B. SRL slobozia au formulat cereri de constituire ca părți civile cu sumele prejudiciate de către cei 3 inculpați.

SC D.P.C. SRL București s-a constituit parte civilă cu suma de 62.447,04 lei, solicitând și instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților.

SC E.U.B. SRL Slobozia s-a constituit parte civilă cu suma de 36.792,39 EURO, reprezentând daune materiale, iar O.A. cu suma de 20.000 EURO.

SC D.D. SRL București s-a constituit parte civilă cu suma de 65.552,54 lei.

Starea de fapt reținută de prima instanță, existența faptelor, participația și vinovăția inculpaților au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile părții vătămate O.A., cele ale martorilor T.G., P.M., C.I., D.V.D., F.F., C.F., R.G., F.G., acestea coroborate cu declarațiile inculpaților, cât și cu celelalte acte de la dosarul cauzei.

În drept, prima instanță a stabilit că faptele celor trei inculpați, de inducere în eroare a reprezentanților firmelor mai sus menționate, la încheierea de contracte sau la facturarea de mărfuri, prin folosirea de nume sau calități mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL Negomir, urmate de producerea de pagube ce totalizează suma de 260.451,57 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicațiune art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., actele de înșelăciune fiind realizate în baza unei rezoluțiuni unice delictuoase.

Totodată, a mai stabilit că fapta inculpatului G.I., de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 și 7007550 emise de SC D.D. SRL București, la rubrica „semnătura de primire” și indicarea de date inexacte ale actului de identitate (ce aparținea unei persoane de sex feminin), ce au fost inserate în documentele de livrare întocmite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 290 C. pen., cu aplicațiunea art. 41-42 C. pen. și aplicațiunea art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor principale ce s-au aplicat inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul sporit de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea și mijloacele de săvârșire, întinderea prejudiciilor ce nu au fost recuperate, cât și atitudinea oscilantă a inculpaților, ca, de altfel și antecedentele penale ale acestora, fiecare fiind condamnat anterior (doi dintre ei pentru fapte de același gen), cu privire la aceștia fiind incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

A apreciat prima instanță că scopul educativ și preventiv al pedepselor va fi realizat prin aplicarea unei pedepse de câte 11 ani închisoare pentru fiecare, pentru infracțiunile de înșelăciune, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., săvârșită de inculpatul G.I., s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare, această infracțiune fiind concurentă ce cea de înșelăciune.

S-au anulat actele false, cu excepția cecurilor fără acoperire emise, întrucât acestea nu au fost falsificate.

Rezolvând latura civilă, inculpații au fost obligați în solidar la 62.447,04 lei despăgubiri civile către SC C.P.C.SRL București și la 65.552,54 lei către SC D.D. SRL București, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate societății inculpaților și neachitate de către aceștia, așa cum a rezultat din actele existente la dosarul cauzei.

S-a admis cererea părții civile SC C.P.C.SRL București privind instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților și în baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen. și s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, mai puțin cele exceptate de lege până la concurența sumei de 62.447,04 lei.

Partea civilă O.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 Euro, solicitând obligarea celor 3 inculpați la aceste despăgubiri, deși pentru infracțiunea de înșelăciune reclamată de acesta, cu referire la un prejudiciu de 70.000 lei s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului G.I., fapta comisă antrenând răspunderea civilă a dobânditorului.

În ședința publică din 21 mai 2009, în fața instanței de fond, O.A. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a declarat că înțelege să renunțe la pretențiile civile formulate, întrucât fratele inculpatului G.I. s-a obligat printr-o declarație notarială să-i plătească suma de 20.000 Euro.

Așa fiind s-a luat act că partea civilă O.A. a renunțat la despăgubirile civile solicitate.

De asemenea, SC E.U.B. SRL Slobozia, prin administrator O.A. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a arătat că renunță la pretențiile civile, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declarația notarială, să plătească suma de 36.800 Euro, reprezentând prejudiciul adus societății, sumă cu care, de altfel, s-a constituit parte civilă în cauza de față, depunând totodată concluzii scrise prin avocat angajat H.F., concluzii din cuprinsul cărora a rezultat că administratorul firmei a înțeles să renunțe la acțiunea civilă alăturată acțiunii penale ca urmare a soluționării pe cale amiabilă a laturii civile, solicitând a se lua act de renunțare.

În atare situație, având în vedere că acțiunea civilă este guvernată de regulile procedurii civile, chiar dacă ea este alăturată acțiunii penale, instanța de fond a luat act că SC E.U.B. SRL Slobozia a renunțat la despăgubirile civile solicitate.

Aceeași instanță a considerat că nu se impune confiscare acestei sume, deoarece respectiva sumă a făcut obiectul negocierii ce a determinat, conform principiului disponibilității, renunțarea în cauzele civile la despăgubiri civile cauzate ca urmare a faptelor infracționale.

În aceste condiții, s-a apreciat că o eventuală confiscare ar determina o dublă plată în sarcina aceluiași inculpat.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpații T.C., G.I., L.M., cât și părțile civile O.A. și SC E.U.B. SRL Slobozia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte, sintetizate astfel:

1. Că, în mod greșit, prima instanță a luat act de renunțarea la despăgubiri civile de către părțile civile O.A. și SC E.U.B. SRL Slobozia, în cauză impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., text de lege în baza căruia trebuiau confiscate sumele cu care aceste două părți s-au constituit părți civile, câtă vreme ele … nu au fost restituite și în măsura în care nu au servit la despăgubirea acestora.

În esență, s-a susținut că în cauză nu operează principiul disponibilității, ce guvernează acțiunea civilă în procesul penal, iar că declarația notarială depusă la dosar, referitoare, atât la partea civilă O.A., cât și referitoare la partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia, nu demonstrează că s-a recuperat prejudiciul, aceasta constituind doar un angajament din partea unei terțe persoane de a achita în viitor o anumită sumă de bani, putând reprezenta o …liberalitate ce urmează a fi făcută inculpatului și nu un mod de stingere a pagubei;

2. Că, pedepsele principale aplicate fiecărui inculpat sunt greșit individualizate, iar că, în privința inculpatului G.I., nu s-a dat eficiență juridică concursului de infracțiuni, în planul stabilirii pedepsei rezultante;

3. Că, în mod greșit, prima instanță nu a precizat actele false ce

s-au anulat, neregularitate cu consecințe în planul executării hotărârii.

Inculpații T.C. și L.M., atât în motivele scrise depuse la dosar, cât și prin cele susținute de apărători, au invocat, într-o primă teză, greșita lor condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., susținându-se, în esență, că faptele au natură comercială, într-o a doua teză, că infracțiunile pentru care au fost condamnați inculpații, au primit o greșită încadrare juridică, sens în care s-a solicitat schimbarea încadrării în trei infracțiuni concurente prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., iar, într-o ultimă teză, să se aprecieze că pedepsele principale aplicate celor doi inculpați sunt greșit individualizate, impunându-se redozarea acestora, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 raportat la art. 76 C. pen.

Inculpatul G.I. a criticat în scris soluția, susținând prin apărător, că încadrarea juridică dată faptelor sale, este greșită, impunându-se schimbarea acesteia din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen. și de art. 290 C. pen., în două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

În esență, s-a susținut că în raport cu partea civilă SC C.P.C.SRL București, nu a avut nicio activitate materială, fapt recunoscut de coinculpatul T.C., acesta din urmă fiind cel care a întocmit, atât comanda, cât și factura pe care le-a semnat și ștampilat, acte trimise prin martorul C.F., firmei păgubite, de la care s-a ridicat marfa, transportată, în final, la Timișoara, unde a fost vândută de prietena inculpatului L.M.

Totodată, s-a apreciat că greșit s-a reținut în sarcina acestuia infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar că pedepsele ce i-au fost aplicate au fost greșit stabilite, fiind prea aspre, impunându-se redozarea acestora sub minimul speciale prevăzut de lege, urmare a reținerii de circumstanțe personale atenuante, prevăzute de art. 74 raportat la art. 76 C. pen.

Partea civilă O.A., în apelul declarat, nu a invocat și motivele ce justifică desființarea soluției.

SC E.U.B. SRL Slobozia, de asemenea, în apelul său, nu a arătat eventuale critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii, iar, la data de 11 noiembrie 2009, prin cererea scrisă depusă la dosar a solicitat să se ia act de retragerea apelului declarat.

Prin decizia penală nr. 272 de la 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 16525/95/2008 au fost admise apelurile declarate de inculpații T.C., L.M. și G.I. împotriva sentinței penale nr. 158 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 16525/95/2008.

A fost desființată sentința doar cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor principale.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului G.I., în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, înlăturând aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Făcând aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., raportat la art. 80 C. pen.:

- s-au redus pedepsele principale aplicate celor trei inculpați, pentru art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la câte 7 ani închisoare;

- s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului G.I., pentru art. 290 C. pen., cu art. 41, art. 42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la două luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au recontopit pedepsele astfel reduse, aplicate inculpatului G.I., în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și partea civilă O.A.

S-a luat act de retragerea apelului de către partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia.

S-a dedus, în continuare, detenția preventivă executată de inculpați, începând cu 2 iunie 2009, la zi, menținând starea de arest față de aceștia.

Au fost obligate părțile civile SC E.U.B. Slobozia și O.A., la câte 40 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile de avocat, în sumă de câte 300 lei, vizând apărarea inculpaților T.C. și L.M. s-au plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a decide astfel, verificând actele și lucrările dosarului, curte de apel a constatat că prima instanță, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat, a reținut în cauză o situație de fapt exactă, încadrând judicios activitatea infracțională a celor trei inculpați, aceștia săvârșind în baza aceleiași rezoluțiuni delictuoase, infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Infracțiunea continuată este reglementată în partea generală a Codului penal [titlul II, capitolul V, art. 41 alin. (2)], ea fiind o formă a unității legale de infracțiune pe care, cu rare excepții, o pot îmbrăca toate infracțiunile prevăzute în partea specială a codului, cât și în legile speciale.

Pentru existența unității de rezoluție, ca element definitoriu al infracțiunii continuate, nu este necesar ca reprezentarea activității infracționale ce urmează a fi desfășurată ulterior, să implice o imagine exactă a acțiunilor sau inacțiunilor și a condițiilor în care ele vor fi săvârșite, fiind suficientă și prevederea în linii generale a activității infracționale și a rezultatelor sale, o cunoaștere generică a condițiilor în care acțiunile sau inacțiunile ulterioare au fost comise.

Astfel, în legătură cu susținerile subsidiare făcute de inculpați, în sensul că, în orice caz, în sarcina lor nu trebuia reținută o infracțiune continuată de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., ci un concurs de infracțiuni, este de observat că pentru existența infracțiunii unice continuate este necesar ca acțiunile sau inacțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni să fi fost comise în realizarea aceleiași rezoluții sau, cu alte cuvinte, ca inculpații să-și fi reprezentat activitatea infracțională pe care urmau să o desfășoare, în ansamblul său.

În speța examinată, este de observat că inculpații, la datele de 10 august 2008, 15 august 2008 și 18 august 2008, deci, la intervale de timp foarte scurte, în modalități identice și având ca obiect material bunuri, au indus în eroare pe reprezentanții societăților păgubite, cu ocazia încheierii de contracte comerciale, folosind nume sau calități mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată ce nu reflectau disponibile bancar, producând astfel prejudicii care, totalizate, depășesc 2.000.000.000 lei.

Împrejurarea că intervalul de timp dintre cele trei acțiuni este mai lung (de câteva zile), nu este de natură a duce la concluzia că inculpații au renunțat la un moment dat la realizarea hotărârii luată inițial, nu afectează caracterul continuat al infracțiunii și nu justifică scindarea activității infracționale în mai multe infracțiuni de înșelăciune autonome, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. săvârșite în condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, demonstrată de probatoriu este și infracțiunea continuată prevăzută de art. 290 C. pen. reținută în concurs, imputată inculpatului G.I., acesta, sub un alt nume „I.M.”, semnând facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 și 7007550, emise de partea civilă D.D. SRL București, la rubrica „semnătura de primire”, cu indicarea de date inexacte ale actului de identitate, date înserate în documentele de livrare mai sus arătate.

Însă, stabilind față de inculpați pedepsele de câte 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. [ și de 1 an închisoare pentru art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., numai față de inculpatul G.I.], instanța de fond a făcut o greșită individualizare.

Este adevărat că fiecare dintre inculpați este recidivist, potrivit art. 37 lit. b) C. pen., dar de la dosarul cauzei se desprinde împrejurarea că aceștia, în pofida unor atitudini și apărări ce vizau estomparea stabilirii tuturor elementelor de fapt ale cauzei, au avut pe parcursul procesului, atât în faza urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, o atitudine cooperantă, împrejurare căreia, curtea de apel i-a atribuit un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., de reducere a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, cum astfel s-a văzut în dispozitiv.

Așadar, doar sub acest aspect de netemeinicie, au fost apreciate ca fondate, apelurile declarate de inculpați, iar după admiterea lor, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost desființată soluția.

Referitor la criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, curtea de apel a stabilit că acestea nu pot fi primite.

În sensul art. 14 C. proc. pen. acțiunea civilă formulată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, ea poate fi alăturată acțiunii penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, iar repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Prin urmare, chiar dacă acțiunea civilă în cadrul procesului penal este dependentă de acțiunea penală, al cărei accesoriu este, ea își păstrează totuși natura juridică civilă și se soluționează, în ce privește răspunderea civilă, după normele dreptului civil.

Or, materia dreptului civilă este guvernată de principiul disponibilității, iar în aplicarea acestei reguli, corect a procedat prima instanță atunci când a luat act de faptul că părțile civile O.A. și SC E.U.B. SRL Slobozia, au renunțat la despăgubirile solicitate, în considerarea unei declarații autentificate notarial (sub nr. 80 din 21 mai 2009, aflată la fila 254 dosar de fond), înscris ce constituie - titlu executoriu, prin care fratele inculpatului G.I. s-a obligat să plătească sumele cu care cele două părți s-au constituit părți civile.

Prin urmare, nu se justifică dispoziția confiscării speciale a acestor sume, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., altfel s-ar ajunge la o dublă plată de către același inculpat.

Aspectul de netemeinicie vizând stabilirea pedepselor, invocat în apelul parchetului nu a mai fost reluat, întrucât așa cum s-a arătat mai sus, în apelurile celor trei inculpați se justifică redozarea sancțiunilor.

De asemenea nu a putut fi primită nici critica de nelegalitate invocată în apelul parchetului, aceea vizând neprecizarea actelor false, cu privire la care instanța a dispus anularea, motivul, în sine, nefiind suficient pentru desființarea hotărârii atacate.

Într-adevăr, potrivit alin. (3) de sub art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei se face și prin desființarea totală ori parțială a înscrisurilor falsificate, în cauza de față, fiind vorba de facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 și 7007550 emise de partea civilă D.D. SRL București, semnate de inculpatul G.I. și care cuprind date nereale vizând identitatea acestuia.

Așadar, motivarea făcută mai sus a fost de natură să suplinească dispoziția insuficientă a instanței de fond, cu privire la desființarea actelor false întocmite de inculpatul respectiv.

Întrucât la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, nu s-au desprins alte motive de nelegalitate ori netemeinicie, apelul declarat de parchet a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Nefondat este și apelul declarat de partea civilă O.A., acesta fiind respins, ca atare, întrucât nu a fost susținut sub niciun aspect de nelegalitate ori netemeinicie.

Potrivit art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului declarat de către partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia.

Potrivit art. 381 C. proc. pen., în continuare, s-a dedus detenția preventivă executată de cei trei inculpați, începând cu 2 iunie 2009 la zi, menținându-se starea de arest față de aceștia, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii justifică privarea lor de libertate.

Văzând și art. 191, art. 192 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe motive și inculpatul L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru mai multe motive, precum și inculpații G.I., T.C., aceștia din urmă fără a arăta în scris motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub trei motive de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 17 și pct. 21 C. proc. pen.

Astfel, un prim motiv de recurs a fost cel referitor la pedepsele aplicate inculpaților, în sensul că au fost greșit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. S-a arătat că în ceea ce privește individualizarea pedepselor principale aplicate celor trei inculpați recidiviști pentru infracțiunea continuată de înșelăciune (câte 11 ani închisoare - la fond, situate către limita minimă specială, reduse sub acest minim în apelul lor, la câte 7 ani închisoare) nu s-a ținut seama de gradul de pericol social ridicat al faptei și de starea de recidivă postexecutorie a celor trei inculpați; nu s-a dat eficiență juridică legală concursului de infracțiuni cu privire la inculpatul G.I., care a comis și altă infracțiune; nu se justifica la judecata în apel aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., în considerentele deciziei împrejurarea că inculpații au avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului fiind privită ca având caracter atenuant; or, această atitudine nu s-a manifestat deloc, dimpotrivă a lipsit; nici circumstanțele atenuante judiciare personale exemplificate în textul art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. nu se justifică a fi reținută în favoarea inculpaților ( fapte comise după liberări condiționate, pedepsele anterioare situate între 3 ani și 6 luni - 7 ani închisoare, nu și-au atins scopul preventiv, nu au constituit mijloc de reeducare, nu și-au atins scopul preventiv, nu au constituit mijloc de reeducare, nicio stăruință nu au depus inculpații pentru a înlătura rezultatul infracțiunilor continuate ori pentru a repara pagubele, atitudinea și comportamentul procesual a fost nesincer, au lansat zvonuri privind revocarea arestului preventiv contra unor sume de bani, identificarea și descoperirea lor necesitând ample cercetări penale în cauze disjunse sau conexate, precum și interceptări autorizate de instanța competentă ).

Pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) tezele II și III C. pen. nu s-a aplicat inculpatului T.C., care s-a folosit de calitatea sa de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale, desfășurând fapte de comerț și întocmind acte specifice.

Un al doilea motiv de recurs vizează încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului G.I. și anume aceea că în mod corect ar fi trebuit reținută în sarcina inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu art. 290 C. pen.

Al treilea motiv de recurs al parchetului se referă la judecata în primă instanță și în apel care a avut loc fără citarea legală a două părți civile, respectiv SC D.D. SRL - Pitești și SC C.P.C. SRL - București și care au lipsit, atât la judecata în fond (filele 233 – 235), cât și la judecarea apelurilor (filele 129 – 130), deși s-a dispus a fi citate prin încheierile ambelor instanțe.

De altfel, în mod greșit ambele instanțe nu au dispus măsura confiscării speciale prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., reținând în considerente valoarea de titlu executoriu a declarației autentificate notarial la 21 mai 2009, dată de un terț, fratele inculpatului G.I. cu privire la paguba pretinsă de una din părțile civile. Chiar în ipoteza existenței înscrisului notarial era necesară confiscarea sumelor obținute de la martorul T.G. în mod fraudulos de către inculpați, ce rezultă că a fost împărțită astfel: L.M. și T.C. - câte 29.951,84 lei fiecare și G.I. - 27.451,84 lei.

În același mod au procedat ambele instanțe și cu privire la anularea/desființarea actelor false cu excepția filelor CEC, în sensul că trebuia precizat în dispozitivul fiecărei hotărâri care anume înscrisuri au fost anulate, dacă s-au anulat total ori parțial, având în vedere că operațiunea comercială de vânzare din 1 septembrie 2008 a fost efectivă și reală, înregistrată ca atare în evidențele contabile și documentele justificative ale firmei furnizoare. S-a probat cu certitudine că falsitatea poartă numai asupra identității și semnăturii primitorului mărfii (filele 98,99 și 100 - dosar de urmărire penală nr. 58/P/2008, vol. 1).

În lipsa acestor mențiuni exprese din dispozitivul hotărârilor, parchetul a apreciat că procedura prevăzută de art. 445 C. proc. pen. nu poate fi executată ori pusă în executare de judecătorul delegat.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 14, 17 și 21 C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond și apel și rejudecarea cauzei de către instanța competentă.

În declarația de recurs, inculpatul L.M. a invocat în scris cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 13, 17, 171, 182, 21, pct. 31 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. și art. 28 C. pen.

Recurentul intimat inculpat a menționat că s-a declarat nevinovat de acuzațiile aduse de organele de cercetare penală, faptele imputate i-au fost fabricate de anchetatorii V. și B. de la IPJ Gorj și de domnul procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, că din materialul probatori a reieșit că nu este vinovat de infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. De asemenea a mai arătat că într-adevăr a intermediat vânzarea unor mărfuri comercializate de SC E. SRL contra unor comisioane de vânzare în sumă de 300 lei, dar aceste acțiuni nu fac obiectul infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen. și nu știa că mărfurile provin din infracțiuni, solicitând admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 272 a Curții de Apel Craiova și conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa și punerea de îndată în libertate.

La termenul de judecată de la 4 februarie 2010 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității arestării preventive a inculpaților T.C., L.M. și G.I., fiind consemnate concluziile părților, după care,deliberând, Înalta Curte, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților T.C., L.M. și G.I. pe care a menținut-o, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 100 lei s-a plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, iar termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 18 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 32-33 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii menționate, Înalta Curte a făcut referire la sentința penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj prin care au fost condamnați inculpații, că mandatul de arestare preventivă a fost emis în temeiul art. 148 alin. (1) lit. c) și f) C. proc. pen. pentru ambii inculpați.

S-a reținut, în esență, că prin folosirea de nume și calități mincinoase au indus în eroare reprezentanții mai multor societăți comerciale de la care au achiziționat mărfuri în valoare de peste 350.000 lei pentru plata cărora inculpatul T.C. a emis file cec și bilete la ordin fără acoperire bancară. Mărfurile au fost valorificate în numerar, contravaloarea acestora fiind însușită de inculpați.

S-a mai precizat că sentința a fost apelată de inculpați, cu indicarea deciziei și soluției pronunțate în apel, precum și faptul că această din ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către parchet și de inculpații T.C., L.M. și G.I.

Înalta Curte a apreciat că analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, acestea s-au menținut și în prezent și au impus în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceștia au comis faptele pentru care au fost condamnați.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. c) și f) C. proc. pen., respectiv există date că pregătesc săvârșirea unei noi infracțiuni, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a acestora.

S-a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților T.C., L.M. și G.I. subzistă și că impun privarea de libertate în continuare.

La termenul de judecată de la 18 martie 2010, inculpatul G.I. a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, iar recurenții intimați inculpați L.M. și T.C. au precizat personal că sunt de acord să fie asistați de apărător desemnat din oficiu, consemnându-se și poziția reprezentantului Ministerului Public. De asemenea, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuție legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpații T.C., L.M. și G.I., fiind arătate concluziile părților, după care, deliberând, Înalta Curte a amânat cauza la 29 aprilie 2010 unic termen, cu citarea părților, ca în precedent și potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților T.C., L.M. și G.I., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 46-48 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii menționate, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul intimat inculpat G.I. în vederea angajării unui apărător, dat fiind că s-a acordat un singur termen de judecată și raportat la dispozițiile art. 6 și art. 171 C. proc. pen. și art. 6 CEDO, pentru asigurarea unui drept complet la apărare.

În ceea ce privește verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților T.C., L.M. și G.I., instanța de recurs a făcut referiri la sentința penală pronunțată de prima instanță, la temeiurile măsurii arestării preventive reținute în sarcina inculpaților, la situația de fapt arătată în esență, la declararea căii de atac ordinare a apelului împotriva hotărârii primei instanță, la soluția pronunțată de instanța de apel, fiind menținută starea de arest a inculpaților, la declararea căii ordinare de atac a recursului de către parchet și inculpații T.C., L.M. și G.I.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a constatat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceștia au comis faptele pentru care au fost condamnați.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. c) și f) C. proc. pen., respectiv există date că pregătesc săvârșirea unei noi infracțiuni, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și că, deci se impune privarea de libertate în continuare a acestora.

La dosarul cauzei au mai fost depuse de recurenții intimați inculpați memorii.

În memoriul său aflat la filele 63-64 dosarul Înaltei Curți, recurentul intimat inculpat G.I. a arătat că organele de urmărire penală nu au stabilit activitățile infracționale desfășurate de fiecare inculpat, respectiv participație fiecăruia la comiterea infracțiunilor, încadrarea juridică a faptelor nu este corectă în ceea ce privește comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., că nu a avut nicio calitate în SC. E.I. SRL Negomir, aspect ce rezultă din actele constitutive ale firmei și din declarațiile date de patronul T.C., că la întocmirea contractelor cu SC E.U.B. SRL SLOBOZIA, SC D. SRL PITEȘTI și SC C.P.C. SRL BUCUREȘTI a participat nemijlocit patronul firmei SC E.I. S.R.T.L. NEGOMIR - T.C. ce avea asupra sa actele și ștampila societății și care personal a semnat contractele economice, instrumente de plată ce au fost lăsate și semnate de T.C., că este adevărat că a fost de față și el la întocmirea și la semnarea celor două contracte economice, dar nu le-a semnat pentru că nu avea nicio calitate, apreciind că este nevinovat, că se face vinovat numai patronul firmei care a semnat două file cec și două bilete la ordin cu toate că știa că în contul său nu există suma respectivă.

De asemenea, recurentul intimat inculpat consideră că în mod eronat organele de urmărire penală au interpretat cuantumul de peste două miliarde lei a prejudiciului la contractul încheiat cu E.U.B. SRL SLOBOZIA, impunându-se a se efectua o expertiză contabilă să stabilească concret prejudiciul la vremea respectivă, că nerespectarea contractului este de natură comercială, civilă, iar nerespectarea clauzelor conduce la penalități și majorări de întârziere.

Totodată, reprezentantul SC E.U.B. SRL SLOBOZIA cunoștea faptul că SC E.I. SRL NEGOMIR nu avea suma necesară în cont, iar biletul a fost lăsat drept garanție, urmând să fie restituit firmei la achitarea integrală a datoriei.

Recurentul intimat inculpat a mai arătat că a fost condamnat și pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în cauză nefiind dispusă nicio expertiză grafologică a scrisului care să stabilească autorul semnăturii de pe cele două bilete la ordin lăsate la SC D. SRL PITEȘTI, de fapt cele două bilete la ordina fiind semnate și ștampilate de către patronul T.C. care i le-a dat să le ducă la firma menționată, că participația sa la încheierea și derularea contractelor s-a datorat faptului că l-a împrumutat pe T.C. cu suma de 28.000 Euro, ce urma să-i restituie, ca urmare a încasării din marfa vândută luată de la firmele menționate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și a se dispune rejudecarea cauzei, prin pronunțarea unei hotărâri în care încadrarea juridică să fie bazată pe probe.

În memoriul depus la dosar, aflat la filele 65-66 dosarul Înaltei Curți, recurentul intimat inculpat L.M. a menționat că nu este vinovat de acuzațiile aduse în dosar, întrucât nu a săvârșit infracțiunea de care a fost acuzat, nu a participat la cumpărarea mărfurilor de către SC E., nu a participat la negocierea contractelor dintre SC E. și cei trei furnizori, nu a trimis faxuri și nu a sunat și nici nu a contactat prin intermediari părțile civile din dosar.

De asemenea a mai menționat faptul că nu l-a cunoscut și nu a fost niciodată prieten cu T.C., așa încât acesta nu avea cum să cesioneze SC E., că nu a fost niciodată cu G.I. la SC D.D. SRL Pitești și nici la alte negocieri cu alte societăți. Recurentul intimat inculpat a precizat că a fost sunat de T.C. dacă știe pe cineva care este interesat să cumpere schelă metalică, gresie și faianță și plasă de fibră de sticlă, a sumat mu multe cunoștințe și i-a găsit un cumpărător și pentru acest serviciu, i-a dat suma de 3000 lei, că nu a împărțit bani cu el.

Totodată a mai menționat că în cursul anului 2008 în luna iulie l-a sunat pe C.I. pentru a-l întreba dacă dorește să achiziționeze o lucrare de construcție în Curtea de Argeș, știind că acesta deține o societate cu profil de construcție, i-a zis că el nu mai are societatea dar știe pe cineva care ar avea o asemenea societate, că după 5-6 zile l-a sunat C.I. și i-a zis că a vorbit cu patronul firmei respective și că vrea să se întâlnească să discute detaliile cu privire la prețul construcției. În jurul datei de 25 iulie 2008 a fost sunat de cineva care s-a recomandat T.C. și i-a zis că are numărul său de telefon de la C.I. și l-a sunat în legătură cu lucrarea de construcție de la Curtea de Argeș, i-a zis să meargă la negocieri, hotărând să vină în Pitești, unde s-au întâlnit, s-au pus de acord referitor la detalii, spunându-i că pentru acea lucrare va primi suma de 45.000 lei, a procedat la verificarea societății pentru că el i-a spus că are societatea de 2-3 luni că nu a mai lucrat cu ea, a sunat la Administrația Financiară Gorj și i-a zis că SC E. este insolvență și are o datori către fisc de 35.000 lei. Văzând că societatea are datorii de peste 35.000 lei i-a spus lui T.C. că nu pot lua lucrarea de construcție cu SC E. pentru că oprește fiscul bani, el a plecat acasă, dar T.C. a rămas cu G.I., că acesta l-a întrebat pe T.C. dacă nu vrea să facă afaceri împreună, că el are 28.000 Euro, dar nu are firmă și știe marfă italiană pe la diverse întreprinderi, fiind de acord, necunoscând ce a mai urmat, dar în jurul datei de 15 august 2008 l-a sunat T.C. și i-a zis că are marfă și dacă îi găsește cumpărător îi va da și lui comisionul, considerând că nu a intermediat nimic, solicitând achitarea sa conform art. 10 lit. c) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În memoriul său aflat la fila 67 dosarul Înaltei Curți, recurentul intimat inculpat T.C. a menționat că la data când a cesionat acțiunile firmei SC E. SRL nu-l cunoștea pe L.M. și nici nu erau prieteni, că nu a participat împreună cu el la nicio negociere, nu a sunat pentru a negocia cumpărarea de mărfuri și nu a trimis niciun fax sau email pentru a achiziționa mărfuri pentru SC E. SRL. G.I. nu s-a dat în prezența sa sub un alt nume, că acesta i-a găsit cumpărător pentru marfa pe care el a vândut-o pe SC E. SRL, iar el i-a dat suma de 3000 lei drept comision pentru că i-a găsit cumpărător pentru marfă. De asemenea, recurentul intimat inculpat a mai menționat că L.M. nu știa cum a fost achiziționată marfa, de unde provenea sau modalitatea de plată a acesteia, că banii care i-a încasat pe marfă nu i-a împărțit cu L.M. și nici cu G.I., acestuia din urmă i-a dat suma de 22.000 Euro pe care îi datora.

Totodată, recurentul intimat inculpat a precizat că declarațiile date în fața anchetatorilor, domnului procuror și în sala de consiliu a Tribunalului Gorj i-au fost dictate de către anchetatori cu promisiunea că dacă scrie ce i se dictează îl vor lăsa să se judece în stare de libertate și îl vor ajuta să ia o pedeapsă minimă de 3 ani, că la prezentarea materialului a văzut că rechizitoriul este făcut numai în baza declarațiilor sale în care nu scrisese adevărul, cerând să dea o altă declarație și să spună adevărul, dar nu știe dacă acea declarație s-a consemnat la dosar, că a declarat adevărul la Tribunalul Gorj, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei și în rejudecare a se pronunța o soluție corectă.

La termenul de judecată de la 29 aprilie 2010 au fost consemnate în detaliu discuțiile asupra cererii formulate de recurentul intimat inculpat G.I., precizările asupra motivele de recurs ale inculpaților, măsurile dispuse, după care s-a acordat cuvântul părților în dezbateri, concluziile ample ale acestora fiind reținute în încheierea de ședință de la acea dată, fiind amânată pronunțarea, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Înalta Curte menționează în esență concluziile orale ale părților, în condițiile în care au fost modificate oral motivele de recurs ale parchetului.

Astfel, reprezentantul Ministerului Public a precizat că adaugă un nou motiv de recurs celor formulate în scris de parchet, motiv care este în favoarea recurentului inculpat G.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen., în sensul că o faptă a acestuia nu este prevăzută de legea penală și anume cea încadrată în dispozițiile art. 290 C. pen., cu privire la această infracțiune solicitând achitarea inculpatului G.I. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat ca în măsura în care se va aprecia că nu acesta este motivul de achitare, ci că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de fals, să fie avută în vedere această critică din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sens în care a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În legătură directă cu acest motiv, reprezentantul parchetului a arătat că modifică o critică formulată în scris de procuror, apreciind că se impune înlăturarea în întregime a dispozițiilor privind anularea înscrisurilor.

De asemenea a mai susținut că apreciază ca fiind neîntemeiată și critica din motivele formulate în scris referitoare la lipsa de procedură cu părțile vătămate, susținând că la fond cele două societăți au fost legal citate.

Pe de altă parte, procurorul a criticat hotărârile în fond și în apel pentru omisiunea privind confiscarea specială prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., menționând că se impunea confiscarea sumelor dobândite prin infracțiune de fiecare inculpat.

De asemenea, a criticat hotărârea pronunțată în apel pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, apreciind că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea acestora. În acest sens, a subliniat faptul că inculpații sunt recidiviști, că au pus la cale o activitate bine organizată de inducere în eroare a mai multor persoane și că s-au produs prejudicii importante părților vătămate, în concluzie solicitând admiterea recursului declarat de parchet, achitarea inculpatului G.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., majorarea pedepselor pentru toți inculpații în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, înlăturarea dispozițiilor privind anularea actelor false și dispunerea confiscării sumelor de bani de la inculpați.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru cei trei recurenți intimați inculpați având cuvântul pe recursul declarat de parchet a solicitat admiterea în parte a acestuia, în sensul achitării inculpatului G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și al înlăturării dispozițiilor privind anularea înscrisurilor, iar cât privește motivul referitor la greșita individualizare a pedepselor a solicitat respingerea acestuia.

În ceea ce privește recursurile declarate de recurenții intimați inculpați a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor probe de natură să influențeze soluția în cauză, apreciind că se impunea efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului și dacă există prejudiciu în cauză, dar și a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpații au falsificat vreun înscris, precum și audierea unor martori.

În final a solicitat admiterea recursurilor din perspectiva cazului de casare menționat și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea aspre, sens în care a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursurile declarate de recurenții intimați inculpați a subliniat că probatoriul este administrat în cauză pe toate aspectele, că nu este necesară efectuarea unei expertize financiar contabile, iar cu privire la suplimentarea probei testimoniale, a arătat că aceasta este inutilă în raport de situația de fapt, care a fost corect reținută de instanțe. Cât privește expertiza grafoscopică solicitată a arătat că această probă este nepertinentă, iar referitor la critica legată de reindividualizarea pedepselor a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în concluzie, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

Pozițiile fiecărui recurent intimat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în încheierea de ședință mai sus menționată.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de recurenții intimați inculpați G.I., T.C. și L.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs, așa cum au fost precizate oral de către procuror, precum și ale celor invocate de către recurenții intimați inculpați, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 171, 14, 17, 21 C. proc. pen., în ceea ce privește recursul parchetului și art. 3859 pct. 10, 14 din același cod referitor la recursurile inculpaților, Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile parchetului și recurentului intimat inculpat G.I. și nefondate recursurile declarate de recurenții intimați inculpați T.C. și L.M. pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că, atât instanța de apel, cât și prima instanță numai parțial, au stabilit în mod judicios și motivat vinovăția inculpaților G.I., T.C. și L.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv, în ceea ce privește săvârșirea de către fiecare a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, în condițiile circumstanțelor agravante de săvârșire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună și a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. și în mod greșit, vinovăția inculpatului G.I. în comiterea infracțiunii de fals în declarații sub semnătură privată, în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în contextul cauzei, instanțele au dat eficiență numai parțial dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților G.I., T.C. și L.M., de inducere în eroare a reprezentanților firmelor mai sus menționate, la încheierea de contracte sau la facturarea de mărfuri, prin folosirea de nume sau calități mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL Negomir, urmate de producerea de pagube ce totalizează suma de 260.451,57 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., actele de înșelăciune fiind realizate în baza unei rezoluțiuni unice delictuoase.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale, faza cercetării judecătorești, în primă instanță și în apel, respectiv procesele-verbale de recunoaștere din grup și planșa fotografică (filele 158-173 , în vol. I dosar urmărire penală), cu actele de constituire ale SC E.I. SRL Negomir ( filele 178-187 în vol. I dosar urmărire penală), cu procesele-verbale de constatare încheiate de organele de poliție, cu actele financiar-contabile, bancare și contractele încheiate (filele 29-50, 52-54, 79-102, 115-118, 123-141 în vol.

I dosar urmărire penală), cu declarațiile martorilor O.A. (filele 15-25 dosar urmărire penală și filele 134-135 dosar tribunal), D.V.D. (filele 26-27 dosar urmărire penală și fila 169 dosar tribunal), T.G., T.C.C. (filele 65-69 dosar urmărire penală), declarația martorului T.G. (fila 136 dosar tribunal) P.M., F.F., C.I. ( filele 105-112 și filele 137; 138), C.F., F.F. (filele 119-123 și fila 170; 223-224 dosar tribunal), R.G. (filele 175-177 și fila 225 dosar tribunal), C.I. (filele 240-241 în vol. I dosar urmărire penală) și F.G. (filele 7-9 în vol.

II dosar urmărire penală și fila 226 dosar tribunal), declarații în care aceștia au relatat împrejurările pe care le-au perceput despre inculpați, cu nota de redare a unor convorbiri telefonice purtate de inculpatul L.M. ( filele 80-92 în vol. II dosar urmărire penală ), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice purtate de o persoană de sex feminin din municipiul Timișoara, respectiv o discuție între un bărbat notat „B” și o femeie „F.” notată „F” ( filele 109-118 în vol. II dosar urmărire penală), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice a unor discuții purtate între un bărbat notat „B” și o femeie F.L. notată „F” (filele 122 -125 în vol.

II dosar urmărire penală), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice a unei discuții între un bărbat T., notat „B” și o femeie notată „F” (filele 126-130 în vol. II dosar urmărire penală), cu declarațiile inculpatului T.C. (filele 185-186; 182-189; 195-196 în vol. I dosar urmărire penală, filele 79-80 dosar tribunal și fila 97 dosar curtea de apel), cu declarațiile inculpatului G.I. (filele 209-210; 212; 214-216 în vol. I dosar urmărire penală, filele 76-77 dosar tribunal și fila 99 dosar curtea de apel), cu declarațiile inculpatului L.M. (filele 223-224; 226; 229-231 în vol.

I dosar urmărire penală, fila 78 dosar tribunal și fila 98 dosar curtea de apel) cu declarația notarială depusă (fila 254 dosar tribunal) a rezultat contribuția concretă a celor trei inculpați la comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată în condițiile circumstanțelor agravante de săvârșire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună și a stării de recidivă postexecutorie, aceștia având reprezentarea rezultatului faptei comise și urmărind producerea lui.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul O.A. a menționat că „… În luna august 2008 am fost contactat telefonic de G.I. care s-a recomandat drept T.I. și m-a întrebat dacă am schele metalice pentru fațadă, întrucât au contractat o lucrare în cartierul rezidențial. După câteva zile ne-am întâlnit la un restaurant la intrarea în București mai precis în comuna Afumați. La întâlnire a venit T.C. și G.I. Mi-au arătat un proiect și contractele cu privire la lucrarea respectivă. După m-am edificat asupra dimensiunilor schelei am făcut calcule și am constatat că aveau nevoie de peste 1.000 mp de schelă metalică.

Am ținut legătura cu cei doi, iar după trei patru zile ne-am întâlnit la același restaurant în comuna Afumați unde cei doi au prezentat documentele societății (statutul societății, codul fiscal, certificat de înregistrare). Am constatat că administratorul firmei se numea T.C.. T.C. l-a prezentat pe I.G. ca fiind fratele său și se numește T.I.. Cu un contract făcut de către mine am procedat la semnarea contractului între firma SC E.U.B. SRL și firma SC E.I. SRL. Am semnat eu ca reprezentant al firmei mele și în dreptul firmei SC E.I.

SRL a semnat T.C. Valoarea schelei era stabilită la 40.200 Euro. Prin contract am stabilit șase plăți lunare a câte 3.500 Euro pe lună și diferența până la 40.200 Euro în a șaptea lună. Cei doi mi-au spus că le trebuie schela foarte urgent. Eu am luat legătura cu administratorul unei firme de transport din Alexandria urmând ca transportul schelei din Italia în România să îl efectueze acea firmă transport ce urma să fie achitat de către SC E.I. SRL. Spre seară mi-a comunicat administratorul firmei transportatoare că cei doi inculpați au luat legătura cu el și au convenit asupra prețului și a datei când marfa să fie transportată.

Eu i-am spus administratorului acelei firme să efectueze transportul până când eu nu îi confirm că mi s-a achitat prima tranșă din contract respectiv 3.500 Euro. I.G. pe care eu îl știam sub numele de T.I. mi-a dat telefon recomandându-mi-se tot T.I. și mi-a spus că voi avea în acea zi confirmarea plății efectuată de Banca T. Tg. Jiu. Mi-a ajuns confirmarea prin fax cu ștampila Băncii T. că s-a achitat suma de 3.500 Euro. Am luat legătura cu firma din Italia care a încărcat marfa respectivă, schela metalică și a fost adusă la Tg.

Jiu. Știu de la șoferi că marfa a fost descărcată într-o autobază din Tg.Jiu, iar o parte din schelă a fost transportată la un depozit din Rm. Vîlcea. Cunosc aceste situații, întrucât cei doi inculpați nu mi-au mai răspuns la telefon. Revin și arăt că înainte de data scadentă a plății celei de-a doua tranșe, G.I. sub același nume de T.I. m-a contactat spunându-mi că mai are nevoie de o macara pe roți și de 40 tone de fier pentru construcții, eu spunându-i că macaraua nu o pot aduce pentru că este perioada concediilor, iar la fier au renunțat, întrucât trebuia achitat în momentul în care fierul ajungea la Tg.

Jiu. Nu descărca din mașină până când nu era achitat. După încă 3-4 zile am fost din nou contactat de același G.I. spunându-mi că are nevoie de 20.000 Euro pentru cumpărarea unui teren în centrul București pentru care trebuia să achite suma de 500.000 Euro și îi mai trebuie 20.000 Euro, teren unde urma să ridice un cartier de locuințe. Ne-am întâlnit după convorbirea telefonică la același restaurant și i-am spus că nu am suma de bani să i-o împrumut pentru 4-5 zile așa cum mi-a cerut. De această dată inculpatul G.I. a venit singur la întâlnire.

A continuat să mă sune la telefon și de 4-5 ori pe zi, cerându-mi să îl ajut, propunându-mi să mă asociez cu el pentru acel teren și pentru ridicarea locuinței. Am apelat la un colaborator care mi-a dat suma de 500 milioane și eu am scos și eu din bancă 200 milioane lei, deci în total 700 milioane lei, bani pe care i-am înmânat lui G.I. în Slobozia când a venit personal. I-am dat bani într-o zi de marți spunându-mi că până sâmbătă la ora 12,00 îmi va restitui bani. Am ținut legătura telefonică cu inculpatul spunându-mi că va scoate bani de la Banca T.

și sâmbătă la ora 12,00 voi primi bani. La ora 10,30, sâmbătă, i-am sunat și mi-a spus că se îndreaptă spre Slobozia să îmi aducă bani. Aceasta a fost ultima discuție cu inculpatul după care nu mi-a mai răspuns. Luni am luat legătura cu Banca T. care mi-a dat un alt număr de telefon a lui T.C. telefon la care a răspuns. Și de această dată T.C. mi-a spus că T.I. (G.I.) este fratele său și până seara îl caută și ne întâlnim în București. La orele 17,00 mi-a spus că nu are mașină cu ce să vină în București.

Am mers la Garda Financiară Slobozia unde am făcut o plângere pentru a se verifica dacă factura privind schela metalică este înregistrată de către SC E.I. SRL. Am fost chemat la Garda Financiară Tg. Jiu unde a venit și T.C. unde s-a constatat că nu este înregistrată factura în evidențele contabile ale lui SC E.I. SRL care de fapt nu aveau nicio evidență. Am purtat la acea dată cu T.C. care mi-a recunoscut că G.I. nu este fratele său respectiv T.I. Mi-a mai spus la acea dată că o parte din schelă s-a vândut în Tg. Jiu și în mare parte la un depozit din Rm.

Vâlcea. Știu că marfa a fost evaluată sub prețul de cumpărare și bani s-au încasat respectiv 800 milioane de către T. care avea semnătură în bancă și au fost împărțiți cu G. El a spus că din cei 800 milioane a oprit 20 milioane lei, iar restul i-a luat G.I. Firma E.U.B. SRL a cărui administrator sunt a înregistrat un prejudiciu de 57.000 Euro cu care de altfel firma se constituie parte civilă ce reprezintă 37.000 Euro factură neachitată și 20.000 Euro bani pe care i-am dat împrumut personal și nu prin firmă. Când eu i-am dat suma de 20.000 Euro de față era colaboratorul meu D.V.

Biletul la ordin a fost semnat de către inculpatul G.I., iar contractul a fost semnat de T. Deși inculpatul susține azi în instanță că a primit de la mine 700 milioane lei ce reprezintă 20.000 Euro la acea dată ce urma să îmi restituie în decembrie 2008, precizez că între noi convenția a fost să-mi restituie în cinci zile.”

Martora P.M. în declarația dată în faza cercetării judecătorești a menționat că „Mențin declarațiile data la urmărirea penală ce corespund întrutotul adevărului. Sunt manager de zonă la punctul de lucru Pitești al firmei SC D.D. SA BUCUREȘTI. La sediul punctului de lucru din Pitești a venit inculpatul G.I. care a spus că se numește I.M. și reprezintă firma SC E.I. SRL, că lucrează prin această firmă la un cartier rezidențial din Pitești și că este interesat de achiziționarea unor obiecte de finisaj, respectiv gresie, faianță.

A fost interesat și de produse de lux, respectiv gresie, faianță și obiecte sanitare spunând că este urgent să finalizeze două vile pentru a se putea prezenta potențialilor clienți. Mi-a spus că achiziția ce urma să o facă se ridică la 350.000 lei RON motiv pentru care i-am spus că asemenea colaborări nu le face decât prin contract de vânzare cumpărare și l-am întrebat dacă este administratorul societății SC E.I. SRL, iar el mi-a spus că se ocupă cu un fel de marketing la acea firmă. Am convenit să aducă în câteva zile reprezentantul firmei.

Mi-a prezentat documentele firmei pe care le-am oprit urmând să vină cu administratorul societății în câteva zile. După câteva zile G.I. sub același identitate de I.M. s-a prezentat împreună cu administratorul societății T.C.. Le-am prezentat un contract, după modelul firmei noastre, pe care l-a semnat și l-a ștampilat T.C., contract în baza căruia puteam să acordăm un discaunt și un termen de plată pe care l-am menționat în contract. G.I. mi-a spus să are nevoie urgentă de 2000 metri de faianță și 1.800 metri gresie pe care să o folosească la un cămin studențesc în București.

I-am făcut factură pe SC E.I. SRL pentru circa 2000 metri faianță și circa 600 saci de adeziv, urmând să îi aprovizioneze gresia solicitată din import. Potrivit facturii pe care a încheiat-o G.I. a ridicat marfa din depozitul central din București. În momentul încheierii contractului și emiterii facturii mi-a eliberat o filă de cec T.C., la încheierea contractului. Fila cec era garanție la contract. Când am emis facturile de marfă în număr de două, o factură de avans și una de marfă propriu-zisă le-am înmânat lui G.I. care s-a prezentat și de această dată I.M.

Tot I.G. mi-a eliberat două bilete la ordin pentru cele două facturi emise. De fiecare dată G.I. interacționa cu noi reprezentanții societății singur. Factura am emis-o la 1 septembrie iar pe data de 3 septembrie s-a prezentat la biroul central din București să o ridice. I-am solicitat seria și numărul actului de identitate al său pe care le-am și menționat în facturi. Pentru produsele care nu erau în stoc scadența biletului la ordin era de 8 zile, astfel că la data de 8 septembrie am depus biletul la ordin în bancă, iar pe data de 10 septembrie am primit un telefon de la T.C. care m-a întrebat dacă am depus un bilet la ordin în bancă, eu confirmându-i, iar pe data de 11 septembrie 2008 am constatat de la bancă că a fost refuzat.

Am încercat să îi contactez telefonic pe cei doi inculpați, dar nu mi-au mai răspuns la telefon, iar la un moment dat mi-a răspuns T. pe care mi-a spus că poliție este pe urmele lor și nu sunt singura înșelată. Am depus plângere la poliție și am dat două declarații. Societatea SC D.D. SA București are un prejudiciu de peste 65.000 RON din gresie, faianță și adeziv pe care le-am vândut inculpaților și pentru care nu am primit niciun bun.”

Martorul D.V.D. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a precizat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală ce corespunde adevărului. În vara anului 2008 am fost sunat telefonic de către O.A. cu care eram prieten și în relații comerciale, eu având la rândul meu o firmă cu obiectul de activitate transport și tâmplărie. O.A. mi-a spus că are nevoie de 700 milioane lei. Eu i-am spus că nu am decât 500 milioane lei cu care pot să îi ajut. Mi-a spus că în câteva zile îmi va restitui suma împrumutată. M-am dus acasă i-am luat banii și m-am deplasat la un restaurant PECO Mol. Acolo l-am găsit împreună cu un cetățean care am înțeles că se numește G. Nu mai rețin cum s-a recomandat la acea dată dar îl recunosc astăzi în instanță. O. mi-a spus că bani sunt pentru cetățeanul cu care era la masă respectiv pentru G.I. spunându-mi că îi trebuie pentru o afacere cu un teren. I-am spus lui O. că nu îl cunosc pe G. și banii îi dau lui cu condiția să-mi restituie în câteva zile într-o sâmbătă. Eu i-am dat 50.000 lei RON în mână lui O. care a mai pus 20.000 lei RON și i-a înmânat lui G.I. în prezenta mea la acel restaurant. Potrivit înțelegerii într-o zi de sâmbătă m-am întâlnit cu O. care l-a sunat pe inculpatul G.I. la telefon dar acesta nu a mai răspuns. În săptămâna următoare O. mi-a restituit suma împrumutată de 350.000 lei spunându-mi că nu îl mai găsește pe inculpatul I.G. L-am întrebat pe O. ce legătură are cu inculpatul G. și mi-a spus că i-a vândut o schelă metalică și a fost înșelat de către acesta. Mi-a spus că i-a dat cec și bilet la ordin neacoperite. Eu cu O. și cu inculpatul G. nu am încheiat niciun document la data respectivă. Nu a avut loc nicio discuție între noi cu privire la o eventuală dobândă pe termen de patru luni așa cum susține inculpatul azi în instanță.”

Martora F.F. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a arătat că „Mențin declarațiile date ce corespund adevărului. Eu sunt prietenă cu L.M. de circa trei ani. În vara anului 2008 m-a sunat L.M. și mi-a spus mie și unchiului meu F.S. că o să vină în Timișoara un șofer cu un tir cu plasă din fibră de sticlă. Unchiul meu a găsit un cumpărător. Fiind o perioadă de week-end am găzduit șoferul tirului vreo două nopți. Unchiul nu are firmă dar se ocupă cu agricultura și lucrează și în construcții. Unchiul meu a găsit un cumpărător care l-a pus în legătură cu șoferul al cărui nume nu îl cunosc. Eu nu am participat efectiv la vânzarea plasei de fibră de sticlă dar cunosc că ea a fost vândută. Eu am primit contravaloarea plasei vândute de la șoferul de tir suma de aproximativ 200 milioane din care o parte am plătit șoferului transportului, iar restul i-am trimis online. L-am întrebat pe L.M. pe numele căruia să îi trimit banii, iar acesta mi-a spus că nu pe numele lui pentru că nu sunt banii lui, dar pe numele nepotului lui G. al cărui nume nu mi-a aduc aminte acum. Eu știam că L. lucra ca șofer prin București. Acesta locuia sporadic împreună cu mine la Timișoara.”

Martorul R.G., în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală ce corespunde adevărului. Eu am înființat societatea SC E. SRL Țicleni unde am fost administrator și în final am rămas asociat unic. În iunie 2008 i-am predat societatea lui T.C. I-am vândut prin notariat părțile sociale, am mers la Registrul Comerțului și am făcut înregistrările în Registrul unic eu ieșind din firmă și el preluând firma. I-am pus la dispoziție actele firmei, a luat o parte din ele inclusiv bilanțul contabil pe trei ani, restul actelor le-am depus la o firmă lichidatoare. După câteva zile m-am întâlnit cu T. și am mers împreună la Camera de Comerț de unde am ridicat certificatul contestator, act ce atesta că eu nu mai sunt administratorul firmei. Eu aveam o datorie către Ministerul de Finanțe de 37 mii lei RON. T. nu a avut obiecțiuni, spunând că are lucrări și va compensa datoria. Pe L.M. și G.I. nu îi cunosc. Eu nu am avut relații comerciale cu SC F.C. SRL Fărcășești. Facturile și chitanțele societății mele erau personalizate, iar cele care mi le-a arătat Garda Financiară nu erau personalizate.”

Din examinarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal rezultă, însă că ambele instanțe în mod greșit au stabilit vinovăția inculpatului G.I. în săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținând că fapta inculpatului, de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 și 7007550 emise de SC D.D. SRL București la rubrica „semnătura de primire” și indicarea de date inexacte ale actului de identitate (ce aparținea unei persoane de sex feminin), ce au fost înserate în documentele de livrare întocmite ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii mai sus menționate.

Or, conținutul juridic al infracțiunii prevăzută la art. 290 C. pen. este realizat de situația premisă, în sensul că săvârșirea faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu este posibilă și nici nu poate fi concepută fără preexistența unei stări de fapt ori de drept pozitivă sau negativă, stare în detrimentul căreia se creează o probă falsă prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată, iar sub aspectul elementului material, acțiunea de falsificare are loc prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. și anume prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, acțiune ce nu se poate realiza dacă nu sunt îndeplinite anumite cerințe esențiale și anume să fie vorba de un înscris sub semnătură privată, înscrisul falsificat să fie folosit de către însăși autorul falsului sau să fie încredințat de către acesta unei alte persoane spre folosire, iar înscrisul falsificat trebuie să fie susceptibil de a fi folosit, direct sau prin încredințare, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Așadar, din modul cum a acționat inculpatul G.I., respectiv de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale menționate la rubrica „semnătura de primire” și de a indica date inexacte ale actului de identitate, ce aparținea unei persoane de sex feminin, ce au fost inserate în documentele de livrare întocmite, acțiunea nu se circumscrie conținutului juridic al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu a avut loc o falsificare prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, ci o falsificare prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ceea ce ar constitui o acțiune caracteristică falsului intelectual, așa încât nu este realizat elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în sensul că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată critica formulată de către procuror, în subsidiar și susținută oral, sub motivul de recurs adăugat, ca fiind întemeiată, apreciind, însă, că nu este incident cazul de casare invocat, în principal cel prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât așa cum a fost săvârșită fapta de către inculpatul G.I., în modalitatea reținută, aceasta reprezintă o faptă care s-ar înscrie ilicitului penal, însă îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind latura obiectivă, în condițiile arătate în amănunt mai sus.

În raport cu motivul de recurs adăugat oral de către procuror și susținut, în condițiile mai sus menționat, precum și de considerentele expuse pentru critica invocată, Înalta Curte nu va mai analiza motivul de recurs formulat în scris cu privire la greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului G.I. în art. 290 C. pen., corect fiind art. 290 alin. (1) C. pen., atâta timp cât faptei pretins comise de inculpat îi lipsește unul din elementele constitutive, așa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că este fondată și critica formulată de procuror oral, prin modificarea criticii arătate în motivele scrise de recurs, legată de motivul de recurs privind lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. pretins a fi comisă de inculpatul G.I. și anume înlăturarea în întregime a dispoziției referitoare la anularea înscrisurilor false, întrucât atâta timp cât nu a avut loc acțiunea de falsificare, în sensul condițiilor pretinse de lege pentru realizarea elementului material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, menținerea măsurii anulării actelor false nu are temei legal, așa încât este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., greșita aplicare a legii.

De asemenea, Înalta Curte consideră că este fondată și critica formulată de procuror referitoare la omisiunea instanțelor de a dispune confiscarea specială prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., măsură de siguranță ce se impunea a fi dispusă față de inculpații T.C. și L.M.

Confiscarea specială este o sancțiune de drept penal, care constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparține persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deținere de către inculpat, datorită naturii lor ori datorită legăturii cu fapta comisă, prezintă pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Confiscarea specială se ia numai față de persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, cu privire la anumite lucruri care au legătură cu săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, ori a căror deținere este contrară legii, instanța de judecată urmând să aprecieze că prin luarea măsurii este anihilat pericolul social, ce rezultă din deținerea anumitor lucruri, de a comite noi fapte prevăzute de legea penală.

În conținutul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., legiuitorul a prevăzut expres că sunt supuse confiscării „bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.”

Din examinarea cauzei rezultă că la dosarul primei instanțe, la filele 261-264 dosarul tribunalului se află depuse cererea formulată de SC E.U.B. SRL, cu datele de identificare, parte civilă în care menționează să înțelege să renunțe la pretențiile civile formulate în dosar, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declarație notarială se le plătească suma de 36.800 Euro, reprezentând prejudiciul adus societății prin faptele pentru care inculpatul este judecat; cererea formulată de O.A., parte civilă prin care înțelege să renunțe la pretențiile civile formulate în dosar, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declarație notarială să-i plătească suma de 20.000 Euro, reprezentând prejudiciul adus prin faptele pentru care inculpatul este judecat; fotocopia declarației notariale autentificată prin încheierea de autentificare nr. 80 de la 21 mai 2009 în fața notarului public G.B.O. prin care numitul G.M. cu datele personale a declarat pe proprie răspundere, sub sancțiunea art. 292 C. pen. că se obligă să plătească Societății Comerciale E.U.B. SRL cu sediul indicat, reprezentată de O.A., cu datele personale, suma de 36.800 Euro până la data de 15 februarie 2010, reprezentând prejudiciul adus acestei societăți de către fratele său G.I., cu datele personale, inculpat în dosarul penal nr. 16525/95/2008 aflat pe rolul Tribunalului Gorj în scopul stingerii pretențiilor civile formulate de această societate în dosarul menționat mai sus. De asemenea a declarat că se obligă să plătească domnului O.A., cu datele personale suna de 20.000 Euro până la data de 15 februarie 2010, reprezentând prejudiciul produs acestei persoane de către fratele său G.I., cu datele personale, în scopul stingerii pretențiilor civile formulate de domnul O.A., în dosarul penale nr. 16525/95/2008 aflat pe rolul Tribunalului Gorj. Îndeplinirea acestor obligații a înțeles să le garanteze cu

toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare, prezenta declarație reprezentând titlu executoriu.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate, în contextul concret al cauzei, Înalta Curte consideră că în mod eronat ambele instanțe au omis să dispună, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea în folosul statului de la inculpații T.C. și L.M. a sumelor de câte 29.951,84 lei și să-i oblige pe acești inculpați la plata lor, cuantumurile sumelor rezultând din actele dosarului, fiind lipsit de relevanță că o altă persoană și anume fratele inculpatului G.I., respectiv G.M. s-a angajat să plătească părților civile mai sus arătate, o sumă de bani, precum și titlul cu care urma să se realizeze obligația și anume o declarație notarială, câtă vreme această obligație decurgea din răspunderea penală a inculpaților, vinovați de comiterea infracțiunii de înșelăciune, în condițiile reținute, măsura de siguranță a confiscării putând fi dispusă numai față de persoana care a săvârșit o infracțiune, așa cum este cazul inculpaților indicați, iar aceștia nu au despăgubit partea civilă, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu este fondată critica formulată în motivele scrise de recurs privind lipsa de procedură cu părțile civile SC. D.D. S.R.L. Pitești și SC C.P.C. SRL București, întrucât nu ar fi fost legal citate, lipsind atât la judecata în primă instanță (filele 233-235 dosar tribunal), cât și la judecata în apel (filele 129-130 dosar curtea de apel), în condițiile în care s-a dispus citarea lor prin încheierile ambelor instanțe, întrucât din verificarea dosarelor a rezultat că procedura de citare a fost îndeplinită.

Astfel, în citativul încheierii de ședință de la termenul din 7 mai 2009 rezultă că s-a dispus pentru termenul de judecată de la 21 mai 2009, citarea părții civile SC D.D. SRL PITEȘTI, ( la două sedii din care una prin numitul G.A.) și citarea părții civile SC C.P.C. SRL, la sediul indicat (fila 227 dosarul tribunalului), iar la filele 233-235 din același dosar se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu partea civilă SC D.D. SRL PITEȘTI realizată prin numita C.B., dovada fiind semnată și ștampilată, cea de-a doua dovadă de la al doilea sediu privind aceeași parte civilă, prin numitul G.A., a fost realizată prin afișare, iar în ceea ce privește partea civilă SC C.P.C. SRL, dovada de citare s-a realizat prin afișare, fiind îndeplinite condițiile legale în materia citării, art. 291 C. proc. pen., neexistând în conținutul art. 177 C. proc. pen. condiția aplicării ștampilei unităților prevăzute de art. 145 C. pen.

În dosarul instanței de apel, la fila 116 se află citativul încheierii de ședință de la 16 noiembrie 2009, din care rezultă că s-a dispus citarea părților civile SC C.P.C. SRL BUCUREȘTI și S.C. D.D. SA BUCUREȘTI, societate în insolvență, prin administratori judiciar C.C. S.P.R.L. T. și Asociații S.P.R.L., cu mențiunea ștampilei pentru termenul de judecată de la 7 decembrie 2009, iar la filele 129 și 131 se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu cele două părți civile prin afișare, fiind îndeplinite condițiile legale în materia citării art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 C. proc. pen., neexistând în conținutul art. 177 C. proc. pen., condiția aplicării ștampilei unităților prevăzute de art. 145 C. pen.

Față de cele menționate, Înalta Curte consideră că procedura de citare cu cele două părți civile a fost legal îndeplinită, chiar dacă acestea au lipsit, fiind respectate prevederile legale în materia citării, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor principale aplicate celor trei inculpați, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare reținute prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu referire la art. 76 din același cod, nu este fondată, având în vedere că în contextul concret al cauzei, instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, prin cuantumurile pedepselor principale, așa cum au fost reduse ca urmare a reținerii prevederilor art. 74, art. 76 C. pen., raportat la art. 80 din același cod, pentru cei trei inculpați, respectiv la câte 7 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, în condițiile circumstanțelor agravante de săvârșire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună și a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., pedepse cu executare în regim de detenție, s-au avut în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de către fiecare inculpat, circumstanțele reale ale săvârșirii ei, forma continuată, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, instanța de apel argumentând în mod expres diminuarea cuantumurilor pedepselor, chiar în condițiile în care inculpații sunt recidiviști, au avut anumite poziții și apărări procesuale, însă a reținut atitudinea cooperantă, atât în faza urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte consideră că instanța de apel a apreciat corect că pedepsele principale aplicate celor trei inculpați, așa cum au fost reduse, cu executare în regim de detenție, sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ al pedepsei, în vederea îndreptării atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare, pozitivă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod judicios a dat eficiență dispozițiilor art. 80 C. pen. referitoare la concursul între cauzele de agravare și de atenuare, respectând și principiul proporționalității între gravitatea faptei comise și circumstanțele personale ale inculpaților, în stabilirea cuantumurilor pedepselor principale.

Așadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet cu privire la greșita individualizare a pedepselor principale prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât, pe de-o parte, instanța de apel a motivat diminuarea cuantumurilor pedepselor aplicate, chiar cu referiri la starea de recidivă postexecutorie a inculpaților, la pozițiile oscilante în estomparea stabilirii elementelor de fapt ale cauzei, iar pe de altă parte, nu s-ar justifica înlăturarea acestora chiar și prin conduita anterioară, în condițiile în care au mai fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru același gen de infracțiuni, întrucât aceștia au răspuns pentru faptele anterioare, pedepsele la care au fost condamnați inculpații fiind pentru faptele comise în cauza de față, în circumstanțele proprii acestora.

Altfel spus, împrejurarea că inculpații au dat dovadă de perseverență infracțională în săvârșirea aceluiași de infracțiune nu este de natură să atragă, de regulă, aplicarea unor pedepse majorate, întrucât stabilirea acestora are loc în funcție de specificul împrejurărilor faptice concrete, de particularitățile acestora.

Mai mult, în ceea cel privește pe inculpatul G.I., nu se justifică majorarea pedepsei principale dispuse, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în condițiile reținute, în raport și cu faptul că în considerentele prezentei decizii s-a evidențiat la un alt motiv de recurs că faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată pretins a fi comisă de acesta și pentru care a fost trimis în judecată, s-a argumentat că acesteia îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, așa încât inculpatul este vinovat numai pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de care a fost învinuit, iar sub aspectul circumstanțelor personale, acesta are un copil minor, este suferind de mai multe afecțiuni, potrivit actelor în circumstanțiere depuse la dosarul tribunalului, filele 255; 258-259.

Față de cele menționate, Înalta Curte consideră că pedepsele principale astfel, cum au fost reduse, pentru infracțiunea de înșelăciune, în condițiile reținute în sarcina celor trei inculpați, cu executare în regim de detenție, de către instanța de apel sunt suficiente pentru atingerea finalității lor, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de recurentul intimat inculpat G.I., Înalta Curte constată că acesta este fondat, însă numai pentru considerentele expuse la recursul parchetului, așa cum au fost precizate oral, cu privire la motivele de recurs referitoare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și respectiv greșitei anulări a actelor false.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul intimat inculpat G.I. în propriul recurs cu privire la nepronunțarea de către instanțe asupra unor probe de natură să influențeze soluția în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului și dacă există prejudiciu în cauză, dar și a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, audierea unor martori, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate, aceasta fiind prea aspră.

Astfel, așa cum s-a arătat și în considerentele la recursul parchetului, din examinarea coroborată a ansamblului mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât, în aceea a cercetării judecătorești și în apel, ce au fost indicate în mod concret, a rezultat contribuția inculpatului G.I. la comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, în condițiile circumstanțelor agravante de săvârșire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună și a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., acesta având reprezentarea rezultatului faptei sale și urmărind producerea lui, așa încât a fost dovedită vinovăția faptei comise, cu intenție directă, apărările sale fiind infirmate.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica cu privire la nepronunțarea de către instanțe asupra unor probe de natură să influențeze soluția în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului și dacă există prejudiciu în cauză, precum și a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, audierea unor martori, întrucât din examinarea cauzei, în primă instanță, inculpatul G.I., prin apărător nu a formulat niciodată probe cu expertize și nici nu a solicitat audierea unor martori, ci numai depunerea unor acte în circumstanțiere, care au fost depuse la dosarul tribunalului, iar la instanța de apel, proba cu expertiză grafologică a fost formulată doar în motivele scrise de apel și nu a fost pusă în discuția părților, așa încât instanțele nu se puteau pronunța asupra unor probe care nu au fost solicitate sau puse în discuția părților, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De altfel, nici nu s-ar fi impus o expertiză grafologică pentru a se constata dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, atâta timp cât, așa cum

s-a arătat, faptei reținute de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 37 lit. b) din același cod îi lipsește unul din elementele constitutive și anume acela ce vizează latura obiectivă a infracțiunii, nefiind îndeplinite condițiile în realizarea elementului material al acestei infracțiuni, întrucât nu a avut loc o falsificare prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, ci o falsificare prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ceea ce ar constitui o acțiune caracteristică falsului intelectual.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.I. pentru infracțiunea de înșelăciune, în condițiile reținute, în sensul reducerii acesteia, având în vedere considerentele expuse în recursul parchetului, în sensul că instanța de apel, în mod judicios a diminuat cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., a regimului sancționator corespunzător statuat la art. 76 din același cod, precum și art. 80 C. pen., la 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, evidențiind pe larg necesitatea menținerii acestei pedepse.

Instanța de recurs consideră că nu se mai impune o coborâre a cuantumului pedepsei principale, în raport cu cea stabilită de prima instanță de control judiciar, deoarece, pe de-o parte, aceasta nu se justifică, în raport cu gradul de pericol social în concret al faptei comise, circumstanțele reale și personale ale inculpatului G.I., chiar dacă faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar pe de altă parte, nu au fost administrate alte probe noi cu înscrisuri, în recurs, care să conducă la o reevaluare plurală asupra tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, așa încât nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește recursurile declarate de recurenții intimați inculpați T.C. și L.M., în raport cu motivele de recurs invocate de către fiecare, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, având în vedere și considerentele expuse în recursul parchetului.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul întregului proces penal, ce au fost indicate în detaliu, a rezultat că în mod judicios și motivat a fost stabilită vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, în condițiile circumstanțelor agravante de săvârșire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună și a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., inculpații T.C. și L.M., având reprezentarea rezultatului faptelor lor și urmărind producerea lor, apărările formulate de aceștia, fiind infirmate.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține critica cu privire la nepronunțarea de către instanțe asupra unor probe de natură să influențeze soluția în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului și dacă există prejudiciu în cauză, precum și a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpații au falsificat vreun înscris, audierea unor martori, întrucât din examinarea cauzei, atât la prima instanță, cât și la instanța de apel, inculpații, prin apărători nu au formulat asemenea probe, așa încât instanțele nu se puteau pronunța asupra unor probe care nu au fost solicitate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De altfel, chiar dacă în recurs, inculpații, prin apărător au apreciat că ar fi necesare probele cu expertize mai sus menționate și suplimentarea probei testimoniale, Înalta Curte consideră că nu sunt utile și pertinente cauzei, în condițiile în care situația de fapt și vinovăția inculpaților T.C. și L.M. au fost corect stabilite, în baza mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, acestea fiind readministrate în condițiile de contradictorialitate, oralitate, publicitate și cu respectarea dreptului la apărare.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica formulată în subsidiar, cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, în sensul diminuării acestora, considerându-se că sunt prea aspre, având în vedere considerentele expuse în detaliu la recursul parchetului, în care s-a menționat necesitatea menținerii cuantumurilor de câte 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, pentru infracțiunea de înșelăciune, în condițiile reținute, considerându-se că aceste pedepse sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ al pedepsei.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs susținut în subsidiar nu se justifică, în condițiile în care nu au fost administrate probe în circumstanțiere în recurs, care să conducă la o reevaluare plurală asupra criteriilor specifice individualizării pedepsei, așa încât pedepsele, așa cum au fost reduse de instanța de apel, prin reținerea distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare și a regimului sancționator corespunzător cu referire și la art. 80 C. pen. sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise și circumstanțele personale ale inculpaților, fiind apte să-și atingă finalitatea, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Față de cele mai sus menționate, în raport cu fiecare din recursurile exercitate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de recurentul intimat inculpat G.I. împotriva deciziei penale nr. 272 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj numai sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen. și a greșitei anulări a actelor false, precum și a omisiunii confiscării unor sume de bani de la inculpații T.C. și L.M.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.I. de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară și se vor repune pedepsele componente în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se va achita inculpatul G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen.

Se va menține pedeapsa aplicată inculpatului G.I. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., precum și pedeapsa complementară în cuantum de 5 ani, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Se va înlătura dispoziția referitoare la anularea actelor false.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. se va confisca în folosul statului de la inculpații T.C. și L.M. sumele de câte 29.951,84 lei și se vor obliga inculpații la plata acestora.

Se vor menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri atacate, fiind date cu respectarea legii.

Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții intimați inculpați T.C. și L.M. împotriva aceleiași decizii.

Se vor deduce din durata cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare recurent intimat inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 15 octombrie 2008 la 6 mai 2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenții intimați inculpați T.C. și L.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.I., în cuantum de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de recurentul intimat inculpat G.I. împotriva deciziei penale nr. 272 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj numai sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen. și a greșitei anulări a actelor false, precum și a omisiunii confiscării unor sume de bani de la inculpații T.C. și L.M.

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.I. de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară și repune pedepsele componente în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen.

Menține pedeapsa aplicată inculpatului G.I. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., precum și pedeapsa complementară în cuantum de 5 ani, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Înlătura dispoziția referitoare la anularea actelor false.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscă în folosul statului de la inculpații T.C. și L.M. sumele de câte 29.951,84 lei și obligă inculpații la plata acestora.

Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții intimați inculpați T.C. și L.M. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din durata cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare recurent intimat inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 15 octombrie 2008 la 6 mai 2010.

Obligă recurenții intimați inculpați T.C. și L.M. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.I., în cuantum de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 mai 2010.