Ultra petita and procedural availability in commercial sub-contract guarantee reimbursement

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată secției comerciale a Tribunalului București, la data de 4 noiembrie 1999, înregistrată la nr. 7754, reclamanta SC E.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC C.R.D. SRL, solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 11.379.416 lei, reprezentând garanții din valoarea lucrărilor în perioada 6 august 1996 – 5 decembrie 1997; suma de 8.600.405 lei, reprezentând garanții reținute din valoarea lucrărilor în perioada 13 martie 1997 – 14 noiembrie 1997; suma de 101.370.302 lei, reprezentând diferență de preț neachitat pentru lucrările executate și facturate sub nr. 1361575 din 28 noiembrie 1997; suma de 74.000.320 lei, reprezentând penalități convenționale; suma de 19.112.044 lei, reprezentând preț al lucrărilor executate și neachitate și cheltuielile de judecată.

Secția comercială a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 1332, pronunțată la data de 6 martie 2000, în dosarul nr. 7754/1999, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâtei suma de 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, ca fiind prematură, cererea reclamantei de restituire a garanțiilor, atâta timp cât recepția lucrărilor executate nu a avut loc și nu a făcut dovada executării lucrărilor al căror preț îl solicită; situația de lucrări nu a fost semnată de beneficiar sau dirigintele de șantier, potrivit contractului încheiat, iar aceasta nu a prezentat facturile pentru principalele materiale puse în operă și nici certificatele de calitate ale acestora.

Secția a VI a comercială a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 336, pronunțată la data de 12 martie 2001, în dosarul nr. 2135/2000, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanții, suma de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997; suma de 74.000.320 lei, reprezentând penalități de întârziere și suma de 12.223.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de cerere, ca rămase fără obiect, obligând intimata să plătească apelantei cheltuielile de judecată efectuate în apel, în cuantum de 6.198.378 lei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că materialul probator administrat, astfel cum a fost completat cu expertiza efectuată în apel, relevă executarea lucrărilor al căror preț a fost solicitat și achitat cu întârziere de reclamantă, recepționarea acestora de către dirigintele de șantier, precum și faptul că, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997, s-a scăzut, în plus, suma de 600.000 lei, reprezentând avans.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs intimata-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 9, pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 22.312.395 lei, cu titlu de garanții, a acordat mai mult decât s-a cerut, iar prin obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de avans scăzut, în plus, a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamantă; a ignorat că nu există temei contractual pentru acordarea penalităților și nu s-a pronunțat asupra Protocolului încheiat la data de 27 octombrie 2000, prin care reclamanta recunoaște că nu i-a fost confirmată situația de lucrări aferentă lunii noiembrie 1997.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind că argumentele instanței de apel sunt corecte.

Analizând criticile recurentei, Curtea apreciază că acestea sunt în parte întemeiate.

Astfel, este de observat că, prin cererea introductivă, reclamanta, în exercițiul dreptului său de dispoziție, a solicitat, cu titlu de garanții reținute din valoarea lucrărilor, suma totală de 19.979.821 lei și nu a cerut a-i fi restituită suma de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut în plus, față de factura nr. 131575 din 14 noiembrie 1997.

Așa fiind, cum instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului, să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, în acest sens, fiind și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și cum instanța de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanții și la plata sumei de 600.000 lei, reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997, a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut, nesocotind, astfel, principiul disponibilității procesuale, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la criticile ce vizează incidența art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., se reține că acestea sunt nefondate, întrucât, prin contractul de subantrepriză nr. 1 din 3 iunie 1996, părțile au stipulat o clauză penală, conform art. 7, iar Protocolul încheiat la data de 27 octombrie 2000, nu constituie o probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 și alin. (2) și (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că, pe fond, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 19.979.821 lei, cu titlu de garanții, și o va exonera de obligația de a plăti acesteia suma de 600.000 lei, cu titlu de „avans scăzut în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997”, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

Având în vedere culpa procesuală a intimatei și dreptul recurentei de a fi despăgubită cu suma reprezentând cheltuielile, făcute justificat cu ocazia judecății recursului, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea intimatei să plătească recurentei suma de 278.257 lei, cu acest titlu, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente cererilor încuviințate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC C.R.D. SRL București împotriva deciziei nr. 336 din 12 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, modifică în parte decizia atacată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 219.979.821 lei, în loc de 22.312.395 lei, cu titlu de garanții și exonerării acesteia de plata sumei de 600.000 lei, reprezentând „avans scăzut în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997”.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Obligă intimata să plătească recurentei suma de 278.257 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 11 martie 2003.