Lease dispute: Cassation dismissed for failure to raise offset validity and invoicing defects in lower instances.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.C. G. S.A. a solicitat prin cererea formulată obligarea pârâtei S.C. F.C. S.R.L. la plata sumei de 1.049.651.656 lei cu titlu de chirie și utilități și penalitățile aferente lor, ca urmare a neexecuării contractului de închiriere nr.1332/1 februarie 1999 conform clauzelor convenite.

Prin cerere reconvențională astfel cum a fost precizată, pârâta a solicitat compensarea sumelor datorate de reclamantă cu suma de 222.737.840 lei care reprezintă valoarea lucrărilor de reparații efectuate de către pârâtă în perioada aprilie, septembrie 1998, conform convenției părților.

Tribunalul București, secția comercială prin sentința nr.1826 din 8 martie 2001 a admis în parte cererea principală, a admis cererea reconvențională, compensând, în consecință, suma de 222.737.840 lei până la concurența sumei datorate de către pârâta reclamantă cu titlu de chirie restantă în același cuantum și a obligat pârâta reclamantă la plata diferenței de 20.286.284 lei către reclamantă cu titlu de chirie restantă precum și la plata sumei de 5.477.149 lei cu titlu de contravaloare utilități.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de închiriere nr.1332/1999 ambele părți și-au asumat obligații specifice, reclamanta în calitate de locatar iar pârâta de chiriaș dar datorită unei situații apreciată ca fiind de forță majoră: spargerea unor țevi de apă caldă, prin procesul verbal din 28 decembrie 1998 părțile au constatat această situație convenind ca reparațiile la spațiul devenit impracticabil să fie efectuate de pârâta locatar, iar contravaloarea lor să fie compensată cu chiria datorată.

Instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantei cu privire la ineficacitatea procesului verbal derivată din lipsa calității de reprezentant al semnatarului lui și a ștampilei necorespunzătoare, în lipsa unei cereri de înscriere în fals și a făcut aplicarea art. 969 – 970 C. civ.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, reiterând apărările formulate la instanța de fond cu privire la procesul verbal încheiat la 28 decembrie 1998 și la izvorul obligației de plată a reparațiilor.

Prin decizia nr.70 A din 14 martie 2002 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat.

În considerentele deciziei s-a reținut că procesul verbal în speță își produce efectele cu privire la cele constatate, neputându-se ignora valoarea lui probatorie, compensarea convenită fiind operantă în limita sumei de 222.737.840 lei, sens în care a dispus și prima instanță.

În ce privește suma pretinsă de reclamantă cu titlu de penalități de întârziere, clauza penală convenită nu este aplicabilă întrucât nu se poate reține neplata sau întârzierea în plata chiriei.

Reclamanta S.C. G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se invocă criticile care urmează:

- procesul verbal încheiat de părți la 28 decembrie 1998, reținut ca probă la dosar conține doar o promisiune bilaterală de compensare a datoriilor reciproce care se vor naște, deci viitoare;

- conform pct. 2.1. din Normele Metodologice din 7 septembrie 1997 părțile semnatare ale procesului verbal trebuiau să încheie un contract de compensare care să respecte conținutul prevăzut de norme;

- faptul că pârâta nu a emis facturi pentru contravaloarea raparațiilor denotă lipsa titlului de creanță;

- efectele compensării judecătorești se produc de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În concluzie, recurenta solicită modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în fond în sensul dispunerii compensării judecătorești și nu constatării compensării convenționale urmând ca intimata să fie obloigată și la plata sumei de 782.059.432 lei cu titlu de penalități.

Recursul nu este fondat.

Motivul de modificare invocat de recurentă în critica deciziei este cel de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltarea lui în fapt demonstrează însă că nici una din criticile formulate nu s-au constituit în motive de apel, neconstituind nici apărări în fața instanței de fond.

În atare situație, cum pentru prima dată în recurs, omisso medio, se fac susțineri care nefiind invocate în fața instanțelor anterioare, nu au fost verificate de acestea, Înalta Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr.70/A din 14 martie 2002 a Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.