Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2294/2010 AI generated

Admissibility of appeal against interlocutory dismissal of illegality exception where merits do not depend on administrative act's validity

Case Number Decizia nr. 2294/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a creditors' association against a Court of Appeal decision, thereby upholding the appellate ruling that rejected the association's challenge to the illegality of a specific administrative order and dismissed the associated procedural objections regarding the final liquidator's report. The dispute arose in the context of a bankruptcy liquidation proceeding, where the association argued that a ministerial order transferring fishery assets to a state agency was illegal and that the court's refusal to sever the illegality exception for separate review and the subsequent dismissal of that exception were erroneous. The court held that the decision to reject the illegality exception was merely an interlocutory measure because the final resolution of the liability claims against former management did not depend on the validity of the challenged administrative act, as the underlying law mandated the asset transfer regardless of the order's existence. Consequently, pursuant to Article 299(2) in conjunction with Article 282(2) of the Code of Civil Procedure, such interlocutory decisions cannot be challenged separately on appeal but are only subject to review in conjunction with the final judgment on the merits, rendering the independent appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 282 alin. (2) C. proc. civ; Admissibility of appeal against interlocutory dismissal of illegality exception where merits do not depend on administrative act's validity: Instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Keywords

AI generated
administrative dismissal interlocutory decision bankruptcy liquidation procedural orders article of civil procedure transfer of assets

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 329 din 24 martie 2009 Tribunalul Suceava, prin judecător sindic desemnat, a respins cererea de atragere a răspunderii materiale a membrilor fostei conduceri a SC P. SA Fălticeni și obiecțiile la raportul final formulat de Asociația Ș., aprobând aportul lichidatorului.

Împotriva sentinței a declarat recurs D.G.F.P. a Județului Suceava și Asociația Ș. Fălticeni.

În cursul judecării cauzei în recurs Asociația Ș. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 267 din 10 aprilie 2003 a M.A.A.P. raportat la Legea nr. 192/2001 în aplicarea căreia a fost adoptat.

Prin decizia nr. 1529 din 8 octombrie Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a disjuns soluționarea excepției de nelegalitate a recursurilor, a respins excepția de nelegalitate și a dispus suspendarea recursurilor până la rămânerea irevocabilă a soluției pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Asociația Ș. Rădășeni, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța a avut în vedere prevederi inexistente în articolele de lege pe care se bazează Ordonanța nr. 267 din 10 aprilie 2002, examinarea legalității acestui act s-a făcut numai prin raportare la cererea de atragere a răspunderii, fiind ignorate obiecțiile cu privire la faptul că nu toate bunurile au fost lichidate și că raportul lichidatorului este incomplet.

Recursul este inadmisibil.

Instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Este adevărat că excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanțelor de control judiciar, deci în orice fază procesuală.

În speță, în cadrul recursului declarat împotriva sentinței nr. 329 din 24 martie 2009, instanța de apel, a constatat că soluționarea fondului litigiului nu este condiționată de legalitatea/nelegalitatea Ordinului nr. 267 din 10 aprilie 2003 a M.A.A.P.

Această soluție a pornit de la conținutul acestui ordin, care aprobă preluarea de către CN A.F.P. de la A.D.S., a amenajărilor piscicole cu dotările și construcțiile aferente și terenurile pe care acestea sunt amplasate, motivat de faptul că, și dacă acest ordin nu ar fi fost emis, Legea nr. 192/2001 stabilea implicit trecerea acestor bunuri în patrimoniul CN A.F.P., situație în care eventuala constatare a nelegalității ordinului în discuție nu are niciun efect asupra cererii de atragere a răspunderii foștilor administratori.

Așadar, soluția de respingere a excepției de nelegalitate pentru motivul că de actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nu depinde soluționarea litigiului de fond este o măsură interlocutorie care nu suspendă cursul judecății și care potrivit art. 299 alin. (2) cu referire la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., poate fi atacată doar odată cu fondul, iar nu separat cu recurs în temeiul art. 4 alin. (3).

Față de cele arătate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de creditoarea Asociația Ș. Rădășeni, județul Suceava, împotriva deciziei nr. 1529 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.