Administrative silence on citizenship reacquisition applications as unreasonable delay under the Convention on Nationality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9 martie 2009, reclamanții I.E. și I.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererile de redobândire a cetățeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea la plata daunelor morale de 1000 lei.

În motivare, reclamanții au arătat că a formulat inițial, în anul 2005, cerere de redobândire a cetățeniei române și au revenit cu aceeași solicitare către pârât la data de 19 noiembrie 2008, respectiv la 21 ianuarie 2009 însă nici până la acest moment nu a primit vreun răspuns.

Tăcerea pârâtului este de natură a-i vătăma pe reclamanți, fapt ce impune, în opinia acestuia, obligarea Ministerului Justiției să procedeze la analizarea/ avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române de îndată.

În privința capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, reclamanții au învederat instanței că tergiversarea soluționării cererii acestora a fost de natură a-i leza demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1974 din 12 mai 2009 a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.

A admis acțiunea principală formulată de I.E. și I.S. și a obligat pârâtul să analizeze și să soluționeze cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții I.E. și I.S., s-au adresat încă din anul 2005, revenind ulterior la data de 19 noiembrie 2008 și 21 ianuarie 2009 Direcției Cetățenie din cadrul M.J.L.C. (actualmente M.J.) cu o cerere prin care solicitau să le fie analizată cererea pentru redobândirea cetățeniei române.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, cererea de acordare după caz, de redobândire a cetățeniei române, se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru Cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar sau procură specială autentică, la sediul Ministerului Justiției – Direcția Cetățenie și este însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Deși legea cetățeniei nu prevede un termen în care pârâtul să analizeze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei, a apreciat prima instanță, termenul de 4 ani are drept consecință imposibilitatea reclamanților de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1990.

Cât privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale, reclamanții nu au achitat plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, deși și s-a pus în vedere prin apărător această obligație.

Împotriva hotărârii astfel pronunțate, a formulat recurs Ministerul Justiției criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut, în esență, următoarele:

1. Prima instanță a soluționat cauza fără a da posibilitatea părții de a se apăra.

Astfel, deși Ministerul Justiției a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, instanța de fond a respins cererea și nici nu a procedat la amânarea pronunțării deciziei, așa cum prevăd dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ.

2. Cererile reclamanților care fac obiectul prezentei cauze au fost examinate și soluționate pozitiv în ședința Comisiei pentru Cetățenie din data de 29 aprilie 2009.

Astfel că, dacă prima instanță ar fi acordat termenul solicitat, autoritatea ar fi putut face dovada că acțiunea a rămas fără obiect.

Neprocedând astfel, prima instanță a pricinuit autorității o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate în acest caz.

În fine, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Relativ la primul motiv de recurs care vizează respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de Ministerul Justiției:

Potrivit dispozițiilor art. 156 „instanța va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată. Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

În cererea formulată privind acordarea unui nou termen de judecată, motivele menționate de Ministerul Justiției se referă la faptul că au fost solicitate relații Direcției pentru Cetățenie care sunt necesare formulării apărării.

Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă că la data de 2 martie 2009 reclamanții I.E. și I.S., au solicitat redobândirea cetățeniei române.

Cererea acestora a fost repartizată în sistem aleatoriu și a primit termen de judecată la data de 12 mai 2010, iar citațiile pentru Ministerul Justiției au fost emise la 24 aprilie 2010 și primite de această parte la data de 27 aprilie 2010.

De la această dată și până la termenul de judecată stabilit, autoritatea pârâtă a avut suficient timp să-și pregătească apărarea dacă depunea în termen util diligențele necesare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea cererii de amânare și soluționare a cauzei la termenul de judecată stabilit.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecințele producerii unei vătămări autorității pârâte, Curtea constată că susținerea este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată de cât prin anularea lor(…)”.

Prima instanță a soluționat cererea formulată de reclamanți și înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 2 martie 2009 prin sentința civilă nr. 1974 din 12 mai 2009.

Prin această hotărâre s-a dispus obligarea autorității pârâte la analizarea și soluționarea cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei române în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având în vedere definirea noțiunii de termen rezonabil în lumina dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției asupra cetățeniei.

Împrejurarea că autoritatea pârâtă procedase la soluționarea cererii până la data pronunțării hotărârii, nu are relevanță asupra soluției instanței, în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisurile doveditoare și nici nu s-au formulat apărări în acest sens.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curte mai reține că hotărârea instanței de fond nu este de natură să vatăme autoritatea pârâtă în condițiile în care cererea a fost soluționată în favoarea reclamanților.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1974 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.