Administrative inaction on citizenship reacquisition request and the obligation to decide within a reasonable term

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției), solicitând obligarea pârâtului ca, prin Direcția Cetățenie, să examineze și să avizeze cererea referitoare la redobândirea cetățeniei române, într-un termen rezonabil, scurt.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că a depus cererea pentru redobândirea cetățeniei române în luna noiembrie 2002, precum și mai multe cereri ulterioare, fără a primi vreun răspuns, după care, în 2009, a formulat o cerere prealabilă.

Prin sentința civilă nr. 3417 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului S.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, obligând pârâtul să analizeze și să soluționeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a pronunța o asemenea soluție ,instanța fondului a reținut că reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române încă din anul 2003, perioada de 6 ani scursă de la înregistrarea cererii până la introducerea acțiunii, neputând fi apreciată ca fiind rezonabilă.

In cuprinsul sentinței pronunțate, nu au fost reținute apărările pârâtului potrivit cărora, la 28 august 2009, Comisia pentru Cetățenie a dispus completarea dosarului reclamantului, prin depunerea a două declarații autentificate.

S-a apreciat că pârâtul este în culpă pentru neanalizarea dosarului o perioadă îndelungată de timp, precum și pentru faptul că nu i-a solicitat reclamantului, într-un termen rezonabil, completarea dosarului.

Totodată ,instanța fondului a mai reținut că pârâtul nu a răspuns unei solicitări a reclamantului, de a i se soluționa cererea, din anul 2009.

Împotriva sentinței civile nr. 3417 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 5111/2/2009, în termen legal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respingerea acțiunii, ca nefondată.

Recurentul a susținut în esență că, în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind soluționarea cererii de dobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil, în condițiile în care, la data soluționării cauzei, s-a făcut dovada că cererea acestuia a fost examinată de Comisie, constatându-se că aceasta nu este însoțită de toate actele necesare și s-a solicitat completarea dosarului, stabilindu-se și termen pentru aceasta.

Consideră recurentul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în vigoare aplicabile și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât cererile având ca obiect cetățenia română se soluționează potrivit procedurii stabilite de actul normativ special, respectiv Legea nr. 21/1991, nefiind aplicabile termenele prevăzute de alte acte normative, iar Legea cetățeniei române se completează cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 numai în ceea ce privește contestarea soluției pronunțate de Comisie, iar noțiunea de termen rezonabil, nu poate fi incidentă în cauză, având în vedere că cererea reclamantului nu a fost soluționată din lipsa de diligență a reclamantului.

Totodată, recurentul a susținut că în conformitate cu dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 36/2009, cererea intimatului urmează a fi soluționată conform noii proceduri iar prin adresa nr. 16545/DC din 2 octombrie 2009 i s-a adus la cunoștință petentului, necesitatea completării dosarului, astfel că, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, nu se poate susține că în cauză, exista un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivului de recurs invocat și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului privind obligarea pârâtului la soluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, este întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care să consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Așa cum, în mod corect a reținut și instanța de fond, intimatul-reclamant s-a adresat recurentului-pârât cu o cerere de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003, cerere care nu a fost soluționată nici până la data promovării acțiunii în justiție.

Apărarea autorității intimate, reiterată prin motivele de recurs, în sensul că dosarul reclamantului urma a fi completat cu două declarații autentificate la notar, astfel cum s-a menționat de către Comisia de cetățenie în ședința din data de 28 august 2009, nu poate fi primită întrucât, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, declarațiile solicitate au fost date de reclamant încă din anul 2008, deci anterior promovării acțiunii sale, și fără a-i răspunde acestuia la solicitarea din luna ianuarie 2009.

Poziția autorității pârâte este evident una de natură a aduce reclamantului o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât demersurile sale pornite încă din anul 2003, au rămas fără rezolvare chiar și la momentul judecării prezentului recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea. păstrarea, pierderea, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Cum nici legiuitorul național și nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6) nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, revine judecătorului sarcina de a aprecia în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se soluționează cererea de redobândire a cetățeniei române.

Or, în speță, judecătorul fondului s-a conformat jurisprudenței C.E.D.O. în aprecierea termenului rezonabil raportându-se la circumstanțele concrete ale cazului, reținând ca fiind întemeiată, cererea reclamantului formulată în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3417 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.