Eligibility for ethnic persecution compensation under Emergency Ordinance 105/1999: distinction between administrative relocation and ethnic persecution.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the claimant's lawsuit against the county pension house. The dispute concerned the claimant's request to annul a pension authority decision and compel the grant of compensation rights under Emergency Ordinance No. 105/1999, based on allegations of ethnic persecution and forced relocation during the period of 6 September 1940 to 6 March 1945. The court determined that the evidence, including witness testimony, failed to prove that the family's departure was a direct consequence of ethnic persecution, but rather due to administrative pressure to speak Romanian and the concentration of men, thus failing to meet the statutory definition of ethnic victimhood. Consequently, the claim was deemed unfounded under Article 1(1)(c) and Article 61 of the Emergency Ordinance No. 105/1999, which require proof of specific ethnic persecution or forced displacement for the acquisition of such benefits.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Eligibility for ethnic persecution compensation under Emergency Ordinance 105/1999: distinction between administrative relocation and ethnic persecution: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.143/F din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, prin care solicita anularea hotărârii nr. 2309/2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat într-una din situațiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în fața instanței de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, așa cum rezultă, în mod explicit, din chiar declarațiile martorilor B.E. și S.L. (f.13-15 – dosar nr. 992/119/2009 al Tribunalului Covasna), propuși de reclamant și audiați nemijlocit de instanța de judecată, prin comisie rogatorie, familia recurentului a părăsit localitatea de domiciliu „pentru că era obligată să vorbească românește” iar „bărbații erau concentrați de autoritățile române”.
Cum din probele administrate nu rezultă că refugiul recurentului ar fost consecința unor persecuții de natură etnică exercitate asupra sa ori a familiei sale, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, în mod corect a procedat instanța de fond respingând acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinței nr. 143/F din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.