Enforceability of statutory salary supplements lacking regulatory calculation mechanisms

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2508 din 13 mai 2010

Prin sentința nr. 3585 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții S.F.E., S.N., A.D.C., D.D., V.G., G.A.F., D.M., B.R.A., I.A.C., D.R., S.A., B.F., B.E.F., R.M., C.N.G., F.F., F.A., ș.a., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care solicitau obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în același procent, calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și la plata acestora retroactiv, începând cu data de 01 ianuarie 2004, până la data plății efective, sume actualizate în raport cu rata inflației.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de reclamanți, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuție ce revine fie legiuitorului, fie Guvernului României.

Or, reține prima instanță, până în prezent, nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat.

În acest sens, instanța de fond a făcut trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unor drepturi prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au reiterat argumentele invocate în fața instanței de fond, arătând, în esență, că de la apariția Legii nr. 188/1999, prin care au fost prevăzute sporurile solicitate, pârâtul nu a făcut aplicarea acestora, drepturile respective tinzând să fie golite de conținut, fără nici o justificare legală, ceea ce contravine dispozițiilor art. 53 din Constituție. De asemenea, au arătat recurenții că aplicarea prevederilor legale invocate ca temei al solicitării drepturilor au fost suspendate și că această suspendare contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.

Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.

Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Critica recurenților referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor de suspendare a prevederilor legale invocate ca temei al solicitării drepturilor nu va fi analizată, întrucât argumentul suspendării nu se regăsește printre considerentele ce au stat la baza pronunțării sentinței atacate.

Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.